Nullity of extraordinary appeal due to mischaracterization of factual disputes regarding moral damages quantum as grounds for cassation

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 8 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâta I. S.A. şi cu intervenientul J., au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale pentru prejudiciul suferit în urma decesului lui K., astfel:

- pentru reclamanta A., soţia victimei decedate, suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 909,55 RON, cu titlu de daune materiale;

- pentru reclamantul B., fiul victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru C., fiica victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale pentru prejudiciul suferit în urma decesului lui L., astfel:

- pentru reclamanta D., soţia victimei decedate, suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 2.347,85 RON cu titlu de daune materiale;

- pentru reclamantul E., fiul victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru F., fiica victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru G., nepotul victimei decedate, suma de 400.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru H., nepoata victimei decedate, suma 400.000 RON, cu titlu de daune morale.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, începând cu data 19 iunie 2018 şi până la data plăţii efective a despăgubirilor.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1381, art. 1390-1392 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 49, art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 prin raportare la dispoziţiile art. 24 şi art. 26 din Norma C.S.A. nr. 23/2014 si pevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.

Prin sentinţa civilă nr. 1209 din 8 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune materiale suma de 909,55 RON către reclamanta A. şi suma de 2.347,85 RON către reclamanta D..

Totodată, a fost obligată pârâta să plătească, cu titlu de daune morale, suma de 52.000 RON către reclamanta A. (soţie), suma de 36.000 RON către reclamantul B. (fiu), suma de 36.000 RON către reclamanta C. (fiică), suma de 52.000 RON către reclamanta D. (soţie), suma de 36.000 RON către reclamantul E. (fiu), suma de 36.000 RON către reclamanta F. (fiică), suma de 18.000 RON către reclamantul G. (nepot) şi suma de 18.000 RON către reclamanta H. (nepoată).

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii M., B., C., D., E., F., G. şi H., prin care au solicitat, în principal, anularea în parte a hotărârii atacate în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe privind daunele morale acordate în sensul obligării pârâtei la plata în integralitate a acestora.

Prin decizia civilă nr. 1675/A din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţi, a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtei la plata următoarelor daune morale: suma de 100.000 RON către reclamanta A. (soţie), suma de 75.000 RON către reclamantul B. (fiu), suma de 75.000 RON către reclamanta C. (fiică), suma de 100.000 RON către reclamanta D. (soţie), suma de 75.000 RON către reclamantul E. (fiu), suma de 75.000 RON către reclamanta F. (fiică), suma de 25.000 RON către reclamantul G. (nepot) şi suma de 25.000 RON către reclamanta H. (nepoată).

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

3. Împotriva acestei decizii, la 9 decembrie 2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii recurate, reţinerea cauzei spre judecare, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, totodată, cuprinde şi motive contradictorii.

În esenţă, recurenţii au învederat că instanţa de apel nu a explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat pentru a diminua daunele morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, pentru a se a putea considera că hotărârea atacată este motivată, în conformitate cu exigenţele impuse de către legiuitor.

În continuare, recurenţii prezintă probele administrate şi situaţia de fapt din care rezultă temeinicia cuantumului daunelor morale solicitate.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel, în considerentele hotărârii recurate, a reţinut mai întâi aspecte care conduc la ideea că cererea reclamanţilor este întemeiată inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale pentru suferinţele pricinuite, însă, ulterior, a diminuat în mod excesiv cuantumul daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, fără a arăta care sunt argumentele şi criteriile care justifică o astfel de soluţie.

Totodată, recurenţii susţin că sunt contradictorii şi considerentele deciziei recurate privind valorificarea jurisprudenţei la stabilirea cuantumului daunelor morale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

În opinia recurenţilor instanţa este ţinută în acordarea daunelor morale de criteriile statuate de doctrină, dar şi de practica judiciară în materie. Jurisprudenţa este importantă pentru a nu se ajunge la discrepanţe între cuantumul daunelor morale acordate. S-a subliniat că suferinţele oamenilor şi consecinţele sunt diferite, iar daunele vor fi tot timpul diferite, însă practica poate fi un reper la care instanţele să se raporteze pentru o evaluare justă şi echitabilă.

O altă critică invocată de recurenţi vizează aplicarea eronată de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1345 C. civ. privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au subliniat că nu se află în niciuna dintre situaţiile enumerate la art. 1346 C. civ. pentru a putea fi luată în calcul o eventuală îmbogăţire fără justă cauză.

Potrivit recurenţilor, în urma probatoriului administrat s-a dovedit faptul ca prejudiciul moral estimat este just şi raţional în raport cu trauma suferita de către recurenţi. Obţinerea despăgubirilor este un drept stabilit de lege, recurenţilor fiindu-le produs un prejudiciu considerabil.

În continuarea, recurenţii au solicitat ca la stabilirea întinderii daunelor morale să fie avute în vedere prevederile art. 24 alin. (2) lit. a) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cât şi dispoziţiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2017.

Recurenţii susţin că practica judecătorească a stabilit că determinarea cuantumului prejudiciului moral trebuie să fie efectuată printr-o evaluare a tuturor consecinţelor negative produse şi a implicaţiilor lor, pe toate planurile vieţii sociale ale persoanelor lezate, a importanţei pe care o are valoarea nepatrimonială lezată, a duratei consecinţelor şi a intimităţii durerilor fizice şi psihice cauzate.

Prin întâmpinarea depusă la 2 martie 2022, intimata-pârâtă I. S.A. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât principala critică a recurenţilor vizează cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, recurenţii exprimându-şi nemulţumirea cu privire la probatoriului administrat ca practică neunitară a instanţelor în această materie.

În opinia intimatei, aspectele invocate vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei recurate, aceste aspecte neputând fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 6 aprilie 2022, recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a celorlalte apărări invocate de intimată, prin întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, la data de 16 decembrie 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 17.06.2022 recurenţii au formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, admiterea în principiu a acestuia şi acordarea unui termen de judecată în şedinţă publică.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 4 octombrie 2022.

La termenul din 4 octombrie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţia nulităţii, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât recurenţii s-au rezumat la a releva chestiuni teoretice în ceea ce priveşte obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti şi au reiterat criticile din apel privind stabilirea cuantumului daunelor morale, care au primit o dezlegare din partea instanţei de prim control judiciar care, de altfel, a admis apelul reclamanţilor şi a majorat cuantumul despăgubirilor. Este de subliniat faptul că în calea extraordinară de atac a recursului sunt supuse analizei criticile privind nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Mai mult, prin celelalte critici se solicită reinterpretarea probatoriului administrat şi reaprecierea situaţiei de fapt în vederea reevaluării cuantumului daunelor morale acordate, aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate şi care nu pot avea aptitudinea de a declanşa un control de legalitate, în raport de motivul invocat.

Prin urmare, acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existenţa unor argumente străine de natura cauzei.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Recurenţii reiterează criticile din apel privind încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind repararea integrală a prejudiciului, în sensul că la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale instanţa de apel nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier rezultate din probatoriul administrat şi nu a avut în vedere criteriile consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Cu toate că recurenţii invocă încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 precum şi a dispoziţiilor art. 1345 C. civ., susţinerile acestora relevă, de fapt, nemulţumirea exprimată cu privire cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de apel, urmare a evaluării eronate a probelor administrate şi a situaţiei de fapt, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi, cu precădere, la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, care ar fi relevat interpretarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Mai mult, criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1345 C. civ. referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză de către instanţa de apel nu pot fi analizate, întrucât sunt invocate omisso medio, fiind formulate pentru prima oară în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din acelaşi cod privind ordinea exercitării căilor de atac.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurenţilor privind cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcţie de criteriile jurisprudenţiale în materie şi de probatoriul administrat nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile invocate de recurenţi nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

În consecinţă, întrucât din motivele de casare invocate de recurenţi nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivare necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În egală măsură, sunt întemeiate şi apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului

Înalta Curte constată că recurenţii nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 1675/A din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 1675/A din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.