Territorial jurisdiction for direct third-party insurance claims and prohibition of ex officio declination for private-order incompetence

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea cu valoare redusă înregistrată la 15.11.2021 pe rolul Judecătoriei Oraviţa, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. şi a intervenientului forţat C., la plata sumei de 3.873,45 RON, valoarea obligaţiei principale, la care se adaugă dobânzi legale în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate la diferenţa de despăgubire neachitată, începând cu data următoare scadenţei, respectiv 28.10.2021, până la data plăţii efective.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1 şi art. 25 din Norma ASF nr. 20/2017, art. 11 alin. (2) lit. d) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 132/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 252 din 02.02.2022, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut regula generată privind competenţa teritorială prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., declinând competenţa de soluţionare a cauzei la instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta.

2. Dosarul a fost înregistrată la 02.03.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 4643 din 12 mai 2022, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oraviţa.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Oraviţa, instanţa a dispus înaintarea dosarului, în vederea soluţionării conflictului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa imediat superioară şi comună instanţelor în conflict.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că Judecătoria Oraviţa nu avea posibilitatea să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale întrucât doar pârâtul poate invoca excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere că nu avea posibilitatea de a declina competenţa de soluţionare a cererii, instanţa a reţinut că Judecătoriei Oraviţa îi revenea competenţa teritorială să soluţioneze prezenta cauză.

3. Dosarul a fost înregistrat la 01 iulie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Oraviţa şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în cauză fiind incidentă ipoteza de la art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Oraviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta, în calitate de cesionară a creanţei, a solicitat de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului auto plata diferenţei de despăgubire din cadrul dosarului de daună nr. x.

Prin urmare, fiind dedus judecăţii un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competenţa teritorială este alternativă, fiind incidente atât regula generală prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât şi regulile în materie de asigurări prevăzute la art. 115 din acelaşi cod.

Se reţine că în aceste litigii necompetenţa este de ordine privată, astfel cum rezultă din interpretarea art. 129 alin. (3) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Or, numai necompetenţa teritorială de ordine publică poate fi invocată de către judecător din oficiu, aşa cum rezultă din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în schimb, necompetenţa de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din acelaşi cod.

Înalta Curte constată că prima instanţă sesizată, Judecătoria Oraviţa, nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. necompetenţa de ordine privată putea fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În lipsa invocării excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă, Judecătoria Oraviţa nu putea declina soluţionarea cauzei către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, acesteia revenindu-i competenţa să soluţioneze cauza.

În consecinţă, constatând că opţiunea procesuală manifestată de reclamantă a fost cea de a învesti Judecătoria Oraviţa, în lipsa contestării competenţei teritoriale, aceasta a devenit singura competentă să soluţioneze cauza, instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei putând invoca necompetenţa materială procesuală, având în vedere decizia pronunţată de completul pentru soluţionarea recursului în interesul Legii nr. 31/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 133 din 19 februarie 2020.

Totodată, se reţine că Judecătoria Oraviţa este instanţa competenţă teritorial şi potrivit regulilor de competenţă prevăzute la art. 115 alin. (3) coroborat cu art. 116 C. proc. civ.

Astfel, regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De altfel, erau incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă în favoarea instanţelor în a căror circumscripţie se află domiciliul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat, iar potrivit art. 115 alin. (3) din acelaşi cod, "în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiune directă şi la instanţa domiciliului sau, după caz, a sediului său".

Din normele legale evocate, rezultă că, în materie de asigurare, poate fi introdusă acţiunea pentru plata despăgubirilor fie după regula generală în materie de competenţă, respectiv la instanţa de la domiciliul pârâtului, fie la una din instanţele expres indicate de prevederile art. 115 C. proc. civ.

În cauză, având în vedere că domiciliul terţului prejudiciat este situat în Oraşul Oraviţa, reclamanta a sesizat instanţa competentă în circumscripţia căreia se află domiciliul acestuia în conformitate cu art. 115 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oraviţa, reclamanta, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., şi-a exercitat dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente, stabilindu-se competenţa teritorială în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul terţului prejudiciat.

Faţă de considerentele anterior expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Oraviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oraviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.