Exclusion of cassation recourse for individual labor disputes under the Special Social Dialogue Law

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 03 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş la plata drepturilor salariale potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 9 din 31.01.2018, anexa 3, pentru funcţia de şef serviciu, aferent coeficientului de 4,86, la salariul de bază, începând cu luna ianuarie 2018 şi pe toată perioada cât este în vigoare această hotărâre, iar, în caz de modificare la coeficientul restabilit de la data modificării.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, ale Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 9 din 31.01.2018, ale Hotărârii nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale şi ale Ordinului nr. 82/2019.

De asemenea, la 16.12.2020, reclamantul a mai înregistrat o cerere identică pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, sub nr. x/2020, care prin încheierea din 15 martie 2021 a fost trimisă la dosarul pendinte, fiind admisă excepţia de litispendenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 309 din 29.03.2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A..

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la achitarea drepturilor salariale în conformitate cu Hotărârea CJM nr. 9 din ianuarie 2018.

Prin decizia civilă nr. 1428/A din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de reclamant.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, recurentul susţine că potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi Hotărârii CJM nr. 9 din 31 ianuarie 2018 este îndreptăţit să fie retribuit conform coeficientului de 4,86 la salariul de bază, începând cu luna ianuarie 2018.

Prin întâmpinarea înregistrată la 8 iunie 2022, intimata-pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 26.04.2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 22 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii prin care a fost respins apelul reclamantului ca nefondat, într-o acţiune privind drepturi salariale. Prin urmare, în cauză fiind dedus soluţionării un conflict de muncă, este aplicabilă legislaţia specială privind jurisdicţia muncii.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Totodată, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Conform art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011 dispoziţiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, iar potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1428/A din 25 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1428/A din 25 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.