Cassation annulled for failure to plead illegality: procedural standing and factual re-evaluation not valid grounds of appeal

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Arad, secţia I Civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii A., A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 50.000 Euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând valoarea de înlocuire a imobilului distrus prin incendiu la data de 25.10.2019, a sumei de 500 RON reprezentând contravaloare raport evaluare imobil, plata chiriei în cuantum de 114,52 Euro pe luna de la data încheierii contractului de închiriere respectiv 22.01.2020 până la data promovării acţiunii şi, în continuare, până la finalizarea noii locuinţe, precum şi la plata dobânzii legale pentru sumele solicitate calculate de la data promovării prezentei acţiuni şi până la plata integrală a despăgubirilor.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1.349, art. 1357, art. 1381 şi urm. şi art. 1522 C. civ.

Prin încheierea nr. 12 din 02.09.2020 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civilă a Tribunalului Arad şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Arad.

Prin precizarea de acţiune înregistrată la 30 octombrie 2020, reclamanţii au chemat în judecată pe D. S.A., apreciind că aceasta este responsabilă pentru prejudiciul cauzat prin neglijenţă, cablul electric fiind defect, iar izolarea deteriorată.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2021 instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A. şi a admis excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a modifica acţiunea. Prin urmare, s-a constatat că pârâta D. S.A. nu are calitate de parte în litigiul pendinte.

Prin sentinţa civilă nr. 454 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte acţiunea astfel cum a fost precizată, fiind obligată pârâta să plătească reclamanţilor echivalentul în RON, la data plăţii, al sumei de 39.337 Euro, reprezentând contravaloarea imobilului şi suma de 2061,36 RON plus TVA, reprezentând contravaloare chirie, sume la care se va calcula dobânda legală.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 19.708 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâta C. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe fond, admiterea apelului formulat, anularea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 671 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul formulat de pârâtă.

3. Împotriva acestei decizii pârâta C. S.A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate iar, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 26 din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părţi şi art. 120-121 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin O.U.G. nr. 64/2014, în aprecierea calităţii procesuale pasive a acesteia.

În continuare, recurenta prezintă cadrul legal privind acordarea despăgubirilor în situaţia clienţilor casnici şi rolul furnizorului de energie electrică în procesul de acordare a despăgubirilor.

Recurenta arată că nu are calitatea procesuală pasivă cerută de lege pentru a sta ca parte în proces, întrucât nu este deţinătoarea reţelei electrice de distribuţie la care este racordat locul de consum al reclamanţilor.

Mai arată recurenta că în mod greşit instanţa de apel argumentează decizia pe răspunderea civilă contractuală în temeiul art. 26 din Contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părţi şi nu pe răspunderea civilă delictuală.

Potrivit recurentei, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât din dovezile administrate rezultă că în mod evident deţinătorul instalaţiilor electrice nu este recurenta, neavând calitatea de autor al faptei care a generat prejudiciul şi nici nu are răspunderea pentru starea instalaţiei de distribuţie a energiei electrice.

Prin întâmpinarea înregistrată la 6 mai 2022, intimaţii-reclamanţi A., A. şi B. au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 27 mai 2022, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi, în consecinţă, admiterea recursului.

Prin notele de şedinţă din data de 3 octombrie 2022, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului şi plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, anexând în acest sens chitanţa doveditoare.

Cauza a fost înregistrată la 14.03.2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 9 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimaţii-reclamanţi, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel în mod greşit a respins criticile privind calitatea sa procesuală pasivă întrucât nu este proprietara reţelei electrice de distribuţie.

Cu toate că recurenta invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 120-121 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin O.U.G. nr. 64/2014, precum şi din contractul de furnizare a energiei electrice, susţinerile relevă de fapt nemulţumirea privind calitatea procesuală pasivă a acesteia, aspecte de procedură care nu pot fi analizate pe calea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care sunt relevate normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, criticile neputând fi circumscrise nici dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei de respingere a apelului, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În analiza criticilor privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, instanţa de apel a reţinut că nu a fost învestită cu solutionarea acestor motive potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ. întrucât nu a fost declarat apel şi împotriva încheierii interlocutorii prin care prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Aşadar, reiterarea prin recurs a criticilor valorificate prin cererea de apel privind lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei şi care au primit o soluţionare din partea instanţei de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, de strictă interpretare.

Totodată, prin criticile privind neîntrunirea condiţiilor răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ., întrucât din probele administrate rezultă că recurenta nu este culpabilă şi nu este autoarea faptei ilicite, nefiind deţinătoarea reţelei electrice, se solicită în realitate reaprecierea situaţiei de fapt şi a dovezilor administrate, în sensul lipsei unei justificări a obligaţiei prevăzute la art. 26 din contract, privind plata despăgubirilor.

Prin urmare, aceste chestiuni nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În egală măsură, sunt întemeiate şi apărările formulate de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 671 din 15 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimaţilor-reclamanţi A., A. şi B. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că intimaţii-reclamanţi au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, respectiv chitanţa nr. x din 07.07.2022 emisă de Cabinet de Avocat E..

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimaţilor-reclamanţi privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 671 din 15 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă C. S.A. să plătească intimaţilor-reclamanţi B., A. şi A. suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.