Peremption of recourse due to failure to cure stamp duty defect on reinstatement request

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2017 pe rolul Judecătoriei Târgovişte, sub nr. x/2017, contestatoarele A. S.A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul C., să se constate neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a notificării din data de 11.04.2017, formulate de către intimat conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cu obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestatoarele au invocat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 17 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin sentinţa civilă nr. 2099 din 19.06.2018, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, s-a respins contestaţia ca neîntemeiată şi a fost obligată contestatoarea B.. la plata către intimatul C. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

2. Împotriva acestei sentinţe, la 05.02.2019, contestatoarele A. S.A. şi B.. au formulat apel, prin care au solicitat schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, iar în rejudecare admiterea contestaţiei formulate şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 387 din 19.03.2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de contestatoare, s-a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă contestaţia şi s-a constatat că notificarea de dare în plată din data de 11.04.2018 nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016.

3. Împotriva acestei hotărâri intimatul C. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, să se dispună respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea din data de 14.10.2020, instanţa, având în vedere că părţile, deşi legal citate, nu s-au înfăţişat termenul de judecată şi nici nu au cerut în scris judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecăţii recursului, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 03.12.2020, recurentul C. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost anulată ca netimbrată prin încheierea din data de 04.02.2021.

La data de 31.05.2021, recurentul a înaintat la dosar o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind citat pentru termenul de judecată din data de 23.09.2021, stabilit în vederea discutării acestei cereri, cu menţiunea de face dovada achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare, în cuantum de 100 RON.

La termenul de judecată din data de 23.09.2021, Curtea a invocat din oficiu excepţia perimării cererii de recurs şi, având în vedere cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de reprezentantul convenţional al recurentului - avocat D., precum şi faţă de necesitatea ca intimatele să îşi exprime opinia referitor la excepţia perimării, a stabilit un nou termen de judecată la data de 21.10.2021.

Prin decizia civilă nr. 300 din 21.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia perimării cererii de recurs, invocată din oficiu şi s-a constatat perimată cererea de recurs.

4. Împotriva acestei decizii, la 25 octombrie 2021, recurentul C. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a susţinut că nu a lăsat pricina în nelucrare, ci dimpotrivă, înainte de împlinirea termenului de perimare a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei. De asemenea, la termenul acordat pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei a invocat imposibilitatea de prezentare a apărătorului din cauza unor motive medicale.

La 31 ianuarie 2022 intimata E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs pe cale de excepţie, fără a preciza excepţia invocată, sau pe fond, menţinând hotărârea atacată ca fiind temeinică şi legală.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, la data de 20 decembrie 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu a fost exercitat acest drept.

Prin încheierea din 14 iunie 2022, s-a admis în principiul recursul declarat de pârâtă şi s-a acordat termen de judecată în şedinţa publică din 04 octombrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Înalta Curte constată că deşi recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, criticile prin care a susţinut greşita soluţionarea incidentului procedural privind perimarea recursului sunt subsumate motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau principii de drept procesual.

Potrivit criticilor recurentului, instanţa de apel în mod greşit a constatat perimată cererea de recurs, întrucât acesta nu a lăsat cauza în nelucrare, dimpotrivă, înainte de împlinirea termenului de perimare a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

După cum în mod constant s-a arătat în doctrină, perimarea reprezintă acea sancţiune care se impune a fi aplicată în cazurile în care nu se respectă cerinţa continuităţii între actele de procedură, având ca efect stingerea procesului civil în faza în care acesta se găseşte (judecată sau executare silită), din cauza rămânerii în nelucrare din vina părţii.

Fiind o sancţiune procesuală care tinde să lipsească de efecte actul de sesizare a instanţei din pricina conduitei procesuale neglijente şi lipsite de stăruinţă a părţii care a învestit instanţa, ea poate interveni de drept numai în ipoteza în care partea respectivă se află într-o incontestabilă culpă procesuală, manifestată printr-o pasivitate neîndoielnică şi nescuzabilă.

Din dispoziţiile evocate rezultă că pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să-i fie imputabilă părţii.

Verificând cauza perimării cererii de recurs, se constată că instanţa de recurs a reţinut că termenul de perimare a început să curgă de la data de 14.10.2020, când a fost suspendată judecata recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile recurentului, nefiind incident niciun caz de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

Înalta Curte constată că instanţa de recurs în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a intervenit perimarea de drept a cererii de recurs la data de 14.04.2022.

Potrivit art. 415 pct. (1) C. proc. civ. judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi.

Nu poate fi primită critica recurentului privind întreruperea cursului termenului de perimare potrivit art. 417 C. proc. civ. prin formularea la 03.12.2020 a cererii de repunere pe rol a cauzei, întrucât actul procesual nu a produs niciun efect juridic, fiind anulată cererea de repunere pe rol pentru netimbrare.

De asemenea, în mod just instanţa de recurs a constatat că în cauză nu este incident niciunul din cazurile de suspendare prevăzute la art. 418 C. proc. civ.

În consecinţă, în cauză se constată că recurentul nu a depus diligenţe pentru soluţionarea recursului, întrucât a formulat cererea de repunere pe rol fără să îndeplinească obligaţia procesuală de a achita taxa judiciară de timbru.

Înalta Curte constată că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la ultimul act de procedură întocmit în cauză, respectiv încheierea de suspendare a judecăţii recursului din data de 14.10.2020, şi s-a împlinit de drept, anterior formulării celei de a doua cereri de repunere pe rol a recursului din 31.05.2021. Ca atare, în mod corect instanţa de recurs s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei perimării cererii de recurs, constatând că a intervenit perimarea de drept a acesteia.

Totodată, criticile referitoare la măsurile de suspendare a judecăţii, respectiv la anularea cererii de repunere pe rol a cauzei nu pot constitui motive de nelegalitate, în recursul la perimare, în absenţa valorificării în cadrul unei căi extraordinare de atac în temeiul art. 414 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că raportat la circumstanţele şi datele concrete ale cauzei, curtea de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod nefiind fondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 300 din 21 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei E. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 300 din 21 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata E. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.