Procedural suspension of CHF loan appeal for CJEU reference quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 20.06.2017 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, secţia Civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate caracterul abuziv şi să se dispună nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractul de credit x din 01.10.2008, cu modificările intervenite prin actele adiţionale, prevăzute la art. 2 pct. 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6 din condiţii speciale şi art. III pct. 1, 2, 6, 7, 8, 9 si 10, art. VI pct. 1.2 din condiţii generale de creditare, să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de dobândă şi comision de administrare credit, precum şi a dobânzii legale aferente, calculată de la data încasării fiecărei sume şi până la data restituirii efective a acestora şi la stabilirea cursului de schimb CHF/leu la cursul de 1,8894/CHF, existent la data acordării creditului.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile Legii nr. 193/2000 ale art. 966, art. 968, art. 992 şi art. 1084 C. civ. de la 1864, art. . 192, art. 411, art. 451 şi art. 453 C. proc. civ., O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului, art. 15 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 4086 din 11.05.2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, secţia Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 2941 din 06 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul formulat de reclamanţi şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea.

A fost constatată nulitatea absolută pentru caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.1, 2.2, 2.3, 2.5 din contractul de credit nr. x/01.10.2008 şi s-a dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de dobândă, de la data încasării fiecărei rate până la data restituirii efective şi plata dobânzii legale aferente fiecărei rate, de la data încasării, la data plăţii efective.

A fost menţinută în rest sentinţa sub aspectul clauzelor prevăzute de art. 2.4 şi 2.6 din contractul de credit.

S-a dispus îngheţarea cursului de schimb CHF la cel din momentul semnării contractului, curs valabil pe toata durata derulării contractului.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta.

Prin încheierea din 1 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost suspendată judecata recursului declarat de pârâtă până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C-87/21.

Raportat la obiectul cauzei şi la criticile formulate de către recurentă în calea extraordinară de atac, instanţa de recurs a considerat că sunt îndeplinite condiţiile pentru dispunerea suspendării judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate suspenda cauza când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, împrejurare faţă de care a dispus suspendarea cauzei, până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei înregistrate sub nr. C-87/21, având în vedere întrebările preliminare formulate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2018.

4. Împotriva acestei încheieri pârâta D. S.A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea încheierii atacate şi continuarea judecăţii.

Recurenta consideră că suspendarea judecăţii recursului dispusă prin încheierea atacată este netemeinică şi nelegală, arătând că niciuna dintre întrebările prealabile din cauză nu îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate, cu referire expresă la condiţia ca răspunsul la întrebare să nu rezulte cu evidenţă din jurisprudenţa CJUE.

Recurenta susţine că nu este justificată suspendarea cauzei pentru soluţionarea cauzei C-87/21, întrucât reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată pentru constatarea nulităţii clauzelor abuzive privind dobânda variabilă şi îngheţarea cursului valutar, aspecte care nu se regăsesc în cele două întrebări preliminare cu care a fost sesizată CJUE în cauza C-87/21.

Reclamanţii în cauză au încheiat la data de 01.10.2008 contractul de credit nr. x cu C. S.A., prin care a fost acordat un credit în suma de 113.700 CHF, alegând un produs de creditare cu dobândă variabilă. Având în vedere durata lungă de creditare respectiv 336 luni, prin semnarea contractului de credit atât banca creditoare cât şi împrumutaţii şi-au asumat eventualele fluctuaţii ale cursului valutar.

Potrivit recurentei, prin Hotărârea dată în Cauza C-81/19, pronunţată de CJUE, s-a reconfirmat principiul nominalismului monetar, aceasta având caracter obligatoriu pentru instanţa naţională, reţinându-se că articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante, în lipsa unui acord diferit în această privinţă, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

Prin urmare, arată recurenta că riscul valutar în contractele de credit în CHF este o transpunere a principiului nominalismului monetar consacrat de C. civ.

Recurenta susţine că nu sunt întemeiate apărările reclamanţilor privind lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit, întrucât, pe de o parte, prin contractarea unui credit într-o moneda străină pe o perioada îndelungată, există un risc de fluctuaţie a valorii monedei respective, ce scapă influenţei băncii, iar, pe de altă parte, această clauză nu este prejudiciabilă chiar şi în condiţiile aprecierii acestei monede, comparativ cu moneda naţională, deoarece reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar consacrat la art. 1.578 din C. civ. din 1864.

În consecinţă, recurenta apreciază că suspendarea de către instanţa de judecată a cauzei este nejustificată şi are ca efect tergiversarea soluţionării dosarului.

În aprecierea recurentei, CJUE a fost sesizată în această materie a creditelor acordate în franci elveţieni în două cauze anterioare, iar instanţa de judecată a suspendat deja judecata până la soluţionarea unei alte cauze a CJUE în care s-a statuat că interdicţia din art. 1 alin. (2) din Directivă este aplicabilă în prezenta cauză, iar cererile consumatorilor trebuie respinse.

Prin urmare, problema juridică dedusă judecăţii are în acest moment o interpretare juridică cât se poate de evidentă, nefiind necesare clarificări suplimentare.

Cu privire la solicitarea de a dispune îngheţarea cursului valutar recurenta arată că în contractele de credit nu este prevăzută expressis verbis o clauza de risc valutar, creditul fiind acordat în franci elveţieni, iar părţile convenind restituirea în CHF.

Creditul a fost acordat în CHF, pus la dispoziţie în această monedă, astfel că în mod firesc s-a stipulat restituirea acestuia în aceeaşi monedă, în conformitate cu art. 1578, art. 1584 şi art. 1585 C. civ. de la 1864, care este dreptul comun în materia contractelor de împrumut, aplicabil în lipsa unei dispoziţii contrare convenţionale sau din legea specială.

Potrivit recurentei, în virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligaţia de a restitui exact suma împrumutată, indiferent de creşterea sau scăderea valorii banilor, cu excepţia situaţiei în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul.

Recurenta învederează şi faptul ca reclamanţii, prin cererea de judecată, nu au invocat lipsa informării prealabile privind riscul valutar, astfel că, în această fază procesuală a recursului, nu se poate analiza ceea ce reclamanţii nici nu au invocat prin acţiunea introductivă.

În opinia recurentei, nu se impune suspendarea cauzei în raport de trimiterea preliminară ce formează obiectul Cauzei C-87/2, starea de fapt din această ultimă trimitere nefiind similară cu starea de fapt din cauză, rambursarea creditului în moneda în care a fost acordat fiind o expresie a principiului nominalismului monetar.

La 6 iulie 2021 reclamanţii A. şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, la data de 24 mai 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta a solicitat admiterea în principiu a acestuia.

Prin încheierea din 22.02.2022, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă şi s-a acordat termen de judecată în şedinţa publică din 12.02.2022.

La termenul din 12.02.2022, instanţa a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. iar, la 18.05.2022, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind fixat termen pentru discutarea acesteia la 4 octombrie 2022, când s-a dispus reluarea judecării cauzei.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Înalta Curte constată că deşi recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, criticile prin care a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind suspendarea facultativă a judecăţii recursului, sunt subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în cauză recurenta susţinând că măsura suspendării cursului judecăţii în recurs are efectul unei nejustificate tergiversări a soluţionării acesteia.

Potrivit criticilor recurentei, nu este justificată suspendarea cauzei pentru soluţionarea cauzei C-87/21, întrucât criticile din calea de atac a recursului vizează soluţia din apel privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor referitor la dobânda variabilă, precum şi îngheţarea cursului valutar, aspecte care nu se regăsesc în conţinutul celor două întrebări preliminare cu care a fost sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-87/21.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Din prevederile legale evocate, rezultă că acest caz de suspendare facultativă a judecăţii are în vedere existenţa unor chestiuni prejudiciale, a căror soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză.

Pentru ca acest caz de suspendare facultativă să fie incident este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluţia în cauză să formeze obiectul unei alte judecăţi în curs de desfăşurare. Prin urmare, trebuie să existe un raport de interdependenţă cu o altă cauză, al cărei drept dedus judecăţii va influenţa în mod hotărâtor soluţionarea primei cauze.

Scopul edictării prevederilor art. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este de a preîntâmpina pronunţarea unei hotărâri greşite, în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească sau a unor hotărâri contradictorii.

Prin urmare, măsura suspendării se impune a fi luată numai dacă soluţia care s-ar pronunţa într-o cauză ar influenţa hotărârea din dosarul care se solicită a fi suspendat, iar instanţa trebuie să manifeste precauţia necesară pentru ca suspendarea să nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecăţii.

După prezentarea premiselor teoretice, procedând la examinarea încheierii recurate se constată că instanţa de apel, raportat la obiectul cauzei şi criticile formulate în recurs, a dispus suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C-87/21.

Înalta Curte constată că încheierea recurată nu conţine nicio analiză a îndeplinirii condiţiilor cazului de suspendare facultativă, ci face doar trimitere la cauza CJUE C-87/21 printr-o raportare generică la obiectul cauzei şi criticile din recurs, fără a se justifica în concret în ce constă legătura cu sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În cauză se constată că instanţa de apel a admis apelul formulat de reclamanţi şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea, fiind constatată nulitatea absolută a clauzelor privind dobânda variabilă, s-a dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de dobândă şi s-a dispus îngheţarea cursului de schimb CHF la cel din momentul semnării contractului, soluţii contestate în recurs de pârâtă.

Referitor la cauza CJUE C-87/21, Înalta Curte constată că prin întrebările preliminare s-a pus în dezbaterea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene comportamentul profesionistului, respectiv dacă a acţionat cu rea-credinţă atunci când a inserat în contract clauza care reflectă principiul nominalismului şi dacă prin această clauză s-ar putea provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor la contract, în detrimentul consumatorului.

Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile reglementările din C. proc. civ. anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, când nu a existat un caz special de suspendare facultativă a judecăţii care să privească soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei cereri formulate în conformitate cu dispoziţiile art. 267 din TFUE, într-o cauză similară.

Instanţa de recurs, în aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., era obligată să indice motivele aprecierii că dezlegarea pricinii, respectiv verificarea legalităţii soluţiei de admitere a apelului reclamanţilor în baza criticilor recurentei-pârâte, se afla într-o indisolubilă legătură cu pronunţarea instanţei europene în Cauza C-87/21.

În condiţiile în care judecata recursului fusese suspendată prin încheierea din 16.10.2019 în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, până la soluţionarea cauzei C-81/19, la termenul de judecată din 1 aprilie 2021 discutându-se repunerea cauzei pe rol, cu atât mai mult se impunea justificarea obiectivă a unei noi măsuri de suspendare a judecăţii, astfel încât să nu se aducă atingere dreptului părţilor în litigiu la un proces echitabil, într-un termen optim şi previzibil potrivit art. 6 C. proc. civ.

Contrar acestor dispoziţii legale, instanţa de recurs, prin încheierea atacată, nu a indicat nicio normă de drept unional a cărei interpretare, în cadrul recursului pârâtei, să fie necesară pentru soluţionarea litigiului, în raport cu limitele învestirii prin cererile şi apărările părţilor, pentru a se putea aprecia măsura în care instanţa europeană era sesizată cu aceeaşi problemă de drept unional.

În această situaţie, în lipsa raportului de dependenţă procesuală faţă de hotărârea preliminară, respectiv a unei influenţe hotărâtoare a acesteia asupra soluţionării căii extraordinare de atac a pârâtei, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de suspendare facultativă prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că măsura procesuală a instanţei, care a întrerupt cursul judecăţii, nu îndeplineşte condiţia premisă a cazului de suspendare facultativă analizat, măsură care are caracter excesiv şi prin care se tinde la tergiversarea soluţionării litigiului.

În consecinţă, curtea de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 1 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 1 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.