Jurisdictional conflict in civil liability for tort: ex officio declination of non-public territorial incompetence invalid where defendant failed to file timely objection

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea în data de 20.07.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata sumei de 38.311,89 RON, reprezentând contravaloare dosarelor de daună, precum şi la plata sumei de 5.124,35 RON, reprezentând dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1591/09.02.2022, Judecătoria Buftea a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 1 şi 3 şi alin. (3) C. proc. civ., în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului ori locul unde s-a produs riscul asigurat sau, după caz, în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiune directă şi la instanţa domiciliului sau, după caz, a sediului său.

Instanţa a constatat că domiciliul asiguratului este în comuna Bistriţa Bârgăului, sat Colibiţa, jud. Bistriţa-Năsăud, caz în care este competentă să judece cauza este Judecătoria Bistriţa, locul unde s-a produs riscul asigurat fiind localitatea Mureşenii Bârgăului.

Alin.(3) al art. 115 C. proc. civ. nu este aplicabil, având în vedere că reclamanta nu are calitatea de terţ prejudiciat, ci de asigurător al persoanei care, prin fapta sa, a prejudiciat terţul. Or, chiar dacă reclamanta are dreptul să solicite rambursarea cheltuielilor efectuate cu reparaţia autoturismului persoanei prejudiciate, aceasta nu devine, pe această cale, terţ prejudiciat nemijlocit, în sensul art. 115 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de considerentele anterior expuse şi prin raportare la art. 121 C. proc. civ., aplicabil în prezenta pricină, instanţa a constatat că Judecătoria Buftea nu este competentă să judece cauza, astfel încât a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Bistriţa, în circumscripţia căreia pârâtul îşi are domiciliul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa.

Prin încheierea civilă nr. 1174/2022 din data de 13 mai 2022 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, şi în consecinţă a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Buftea. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că în mod eronat a reţinut Judecătoria Buftea că pârâtul nu depus întâmpinare şi nu a solicitat declinarea competenţei, astfel că, în mod greşit, a fost invocată din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

Judecătoria Bistriţa a reţinut că cererea este introdusă în contradictoriu cu persona responsabilă de producerea evenimentului rutier, având la bază fapta ilicită a acesteia, reclamanta indicând expres că temeiul răspunderii pârâtului se circumscrie dispoziţiilor art. 1.357 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală. Astfel, antrenarea răspunderii persoanei responsabile - de natură delictuală - nu se suprapune peste răspunderea derivată din contractul de asigurare auto încheiat de reclamantă (profesionist) cu persoana asigurată (consumator). Doar în această din urmă ipoteză, străină de obiectul dedus judecăţii, se poate vorbi de incidenţa dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ. referitoare la cererile introduse de profesionist împotriva consumatorului.

Potrivit considerentelor Deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii - Decizia nr. 31/2019, paragraful 71 "instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale".

Aceste considerente sunt pe deplin valabile şi în cazul necompetenţei teritoriale când aceasta nu este de ordine publică, dat fiind faptul că necompetenţa teritorială de ordine publică urmează aceleaşi reguli ca şi necompetenţa materială, cele două incidente fiind de altfel tratate împreună de dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., putând fi invocate doar la primul termen de judecată, în timp ce necompetenţa de ordine privată poate fi invocată numai de părţi, în anumite condiţii, iar nu de instanţă din oficiu.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că, prin neinvocarea necompetenţei teritoriale care nu este de ordine publică, de către pârât prin întâmpinare, are loc o consolidare a competenţei teritoriale a instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea, respectiv Judecătoria Butea.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţă este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţă este de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1357 C. civ. şi, prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o faptă ilicită - în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este de reţinut că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Aşadar, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Buftea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înţeles să invoce excepţia prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepţiei de necompetentă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, faţă de prevederile legale susmenţionate, Judecătoria Buftea, sesizată de către reclamantă, nu putea să-şi invoce din oficiu necompetenţa teritorială şi să se desesizeze, în acest fel, de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2022.