Competence conflict over enforcement of statutory pension increases: administrative litigation against central authorities versus social insurance jurisdiction

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 01.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Prim Ministrul D., Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale-E., Ministerul Finanţelor, Ministrul Finanţelor-F., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor solicitând obligarea tuturor pârâţilor la soluţionarea integrală, efectivă şi punctuală a tuturor plângerilor prealabile cu consecinţa obligării acestora la plata pensiilor cu majorarea de 40% către reclamanţii B. şi C., începând cu data de 01.09.2020, conform dispoziţiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 ce stabilea ca valoare a punctului de pensie de la 01.09.2020 - 1775 RON în continuare cu dobânda aferentă şi rata inflaţiei la data plăţii efective, obligarea tuturor pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, sancţionarea pentru discriminare a pârâţilor şi de daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, în cuantum de 40.000 RON fiecare către toţi reclamanţii în cauză şi plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

În motivare au arătat că prin Legea nr. 127/2019 s-a stabilit, conform art. 86 alin. (2) lit. b), că valoarea punctului de pensie va fi de 1775 RON la data de 01.09.2020, iar O.U.G. nr. 135/2020 a prorogat aplicarea legii. Au arătat că în acest mod, Guvernul se substituie Parlamentului, ceea ce aduce atingere statului de drept, cu încălcarea CEDO, Guvernul fiind cel obligat să identifice resursele financiare pentru punerea în executare a legii.

În drept au invocat Constituţia României, O.G. nr. 137/2000, CEDO, Codul administrativ, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 127/2019, Legea nr. 263/2010, Legea nr. 24/2000.

Pârâţii Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale au formulat întâmpinare la data de 16.07.2021, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, faţă de art. 152-154 din Legea nr. 263/2010, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâţii Ministerul Finanţelor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor au formulat întâmpinare la data de 27.07.2021, prin care au solicitat pe cale de excepţie constatarea lipsei competenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la reclamanţii B. şi C., au solicitat constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., pe cale de excepţie au invocat lipsa de obiect faţă de aceştia cu privire la primul capăt de cerere, au invocat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi a pârâtului Ministerul Finanţelor, au solicitat constatarea inadmisibilităţii capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat plata a câte 40.000 RON cu titlu de daune morale şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 50/18.01.2022, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că, prin raportare la obiectul şi finalitatea cererii de chemare în judecată cu care a fost investită Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, litigiul dedus judecăţii are ca obiect principal dreptul la pensie al reclamanţilor, respectiv obligarea pârâţilor la plata pensiilor cu majorarea de 40%, începând cu data de 01.09.2020, conform dispoziţiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 ce stabilea ca valoare a punctului de pensie de la 01.09.2020 - 1775 RON, iar competenţa de soluţionare a cauzei a se stabileşte prin raportare la prevederile art. 152, 153 lit. l) şi art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin raportare la prevederile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, curtea a reţinut că prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii au optat pentru soluţionarea cauzei de către instanţa competentă de la sediul pârâtei, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împrejurarea că cererea reclamanţilor a fost formulată în contradictoriu cu pârâţi care au rangul administrativ de autorităţi publice centrale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, care se subsumează unui conflict privind dreptul la pensie al reclamanţilor, potrivit art. 153 din Legea nr. 263/2010 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar nu în funcţie de statutul pârâtelor de autorităţi publice centrale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, refuzul administrativ al pârâţilor având ca obiect acordarea şi recunoaşterea către reclamanţi a drepturilor prevăzute de art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, nu reprezintă un act administrativ tipic sau asimilat în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind peremptoriu că refuzul administrativ al pârâţilor produce efecte juridice în sfera raporturilor privind asigurările sociale, cu privire la majorarea dreptului la pensie al reclamanţilor.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021.

La termenul de judecată de la 23.05.2022, reclamanţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe.

Tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt beneficiarii unor drepturi de pensie pentru limită de vârstă, iar prin promovarea acţiunii urmăresc obligarea pârâţilor la soluţionarea plângerilor prealabile având ca obiect punerea în aplicare a legislaţiei pensiilor cu privire la valoarea punctului de pensie de 1775 RON prevăzută de art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019, începând cu 01.09.2020, invocând încălcarea dispoziţiilor legale şi constituţionale ca urmare a modificării acestui act normativ prin O.U.G. nr. 135/2020.

Raportat la petitul acţiunii tribunalul a reţinut că pretenţiile deduse judecătii nu se circumscriu jurisdicţiei asigurărilor sociale, din perspectiva dispoziţiilor art. 152-154 ale Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, finalitatea demersului procesual în cauză nu este stabilirea în sarcina pârâţilor a obligaţiei de recalculare a drepturilor de pensie prin raportare la o anumită valoare a punctului de pensie ci a obligaţiei de a soluţiona plângerile prealabile formulate de reclamanţi cu privire la recunoaşterea dreptului acestora de a beneficia de majorarea pensiei conform dispoziţiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019, anterior modificării prin O.U.G. nr. 135/2020.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 1, art. 2 alin. (2), art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 132 C. proc. civ., tribunalul a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal. Totodată, constatând conflictul negativ de competenţă, în baza art. 133-135 C. proc. civ., a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea solutionării acestuia.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamanţilor, având calitatea de pensionari, de obligare a pârâţilor, autorităţi publice, de punere în aplicare a unui act normativ, respectiv a Legii nr. 127/2019, sens în care au solicitat acordarea majorării cu 40 % a pensiei, prevăzută de acest act normativ, prorogat de la aplicare prin ordonanţă de urgenţă.

Aşadar, reclamanţii pun în discuţie dreptul de pensie în cuantumul prevăzut conform dispoziţiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019, anterior modificării prin O.U.G. nr. 135/2020, însă nu în accepţiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii ci ca o consecinţă a soluţionării unor plângeri prealabile formulate în baza art. 1, art. 2, art. 7 din Legea 554/2004, astfel cum reclamanţii au indicat în petitul acţiunii.

Raportat la faptul că reclamanţii au indicat în drept Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi având în vedere finalitatea demersului judiciar precum şi calitatea pârâţilor, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii are natura unui litigiu de drept administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 1 din acelaşi act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

În raport cu aceste considerente şi având în vedere că unii pârâţi au calitatea de autoritate publică centrală, competenţa materială revine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2022.