Jurisdiction for annulment of arbitral awards in absence of arbitration agreement

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2013 în data de 9.01.2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii, B. şi C., solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute parţiale a titlurilor de proprietate reprezentate de sentinţa nr. 69/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 şi sentinţa nr. 70/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 pronunţate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei meşteşugăreşti-UCECOM.

Prin sentinţa civilă nr. 4301/28.05.2015, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău.

La Curtea de Apel Bacău dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile.

Prin încheierea din 21.05.2021, s-a dispus înaintarea dosarului pe cale administrativă secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bacău.

Pe rolul secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel Bacău, cauza a fost înregistrată la 24.05.2021.

Prin sentinţa nr. 112/2021 din 19 noiembrie 2021 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul că a fost declinată competenţa materială în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că potrivit art. 365 C. proc. civ., competenţa de a judeca în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

În lipsa convenţiei arbitrale, competentă să soluţioneze cauza era judecătoria, astfel încât instanţa superioară judecătoriei, competentă să se pronunţe asupra acţiunii în anulare este tribunalul.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că arbitrajul a avut loc la Bucureşti, în temeiul art. 158 C. proc. civ., a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată la această instanţă la data de 22.12.2021, sub nr. x/2013*

La termenul de judecată din data de 01.02.2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma acestei excepţii, instanţa a reţinut că, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 09.01.2013, în considerarea dispoziţiilor art. 25 din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale trebuie analizată din perspectiva C. proc. civ. de la 1865

Tribunalul a reţinut că obiectul cauzei este reprezentat de constatarea nulităţii absolute parţiale a sentinţei arbitrale nr. 69/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 şi sentinţa arbitrală nr. 70/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 pronunţate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei meşteşugăreşti-UCECOM.

Raportat la art. 365 şi art. 342 C. proc. civ. de la 1865, Tribunalul a reţinut că potrivit dreptului comun, în raport de obiectul cauzei, prezenta cerere este de competenţa Tribunalului Bacău în primă instanţă, iar Curtea de Apel Bacău, este instanţa superioară, în raport cu textele de lege menţionate, este competentă de a soluţiona prezenta cauză, sens în care a declina cauza în favoarea acestei din urmă instanţe.

Întrucât Curtea de Apel Bacău a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 20 alin. (2) şi art. 21 C. proc. civ., s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost suspendată de drept soluţionarea cauzei.

În temeiul art. 22 din C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 20 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute parţiale a titlurilor de proprietate reprezentate de sentinţa nr. 69/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005 şi de sentinţa nr. 70/11.04.2005 din dosarul nr. x/2005, ambele pronunţate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti-UCECOM.

Înalta Curte constată că cele două sentinţe faţă de care se solicită constatarea nulităţii absolute sunt pronunţate între pârâţii în cauză, reclamantul având calitatea de terţ.

Prin urmare, acţiunea pendinte chiar dacă are la bază sentinţe pronunţate de Curtea de Arbitraj, în lipsa unei convenţii arbitrale încheiate între reclamant şi pârâţi, competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină potrivit regulilor de drept comun.

Astfel, având în vedere că acţiunea a fost introdusă sub imperiul vechiul C. proc. civ., determinarea instanţei competente material urmează regulile prevăzute de acest cod.

Conform art. 342 alin. (1) C. proc. civ. 1865, pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în prima instanţă.

Potrivit art. 365 din acelaşi cod, competenţa de a judeca în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

Art. 1 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ. consacra regula de drept comun că judecătoria avea competenţa să judece toate procesele şi cererile în afară de cele date de lege în competenţa altor instanţe.

Aşadar, având în vedere că tribunalul este instanţa imediat superioară judecătoriei rezultă că, în cauză, competenţa materială privind constatarea nulităţii sentinţelor care formează obiectul acţiunii, aparţine tribunalului pe raza căruia a avut loc arbitrajul, în speţă Tribunalul Bucureşti.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2022.