Extraordinary revizuire denied for lack of triple identity: conflicting rulings on separate termination decisions based on the same prior notice fail to establish a violation of res judicata.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Constanţa la data de 29.11.2019, înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 4517/16.10.2019 emisă de pârâtă in calitate de angajator, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa: în principal, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 4517/16.10.2019 de încetare a contractului individual de muncă nr. x/08.10.2012; reintegrarea reclamantului în postul şi funcţia deţinute anterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă; obligarea intimatei B. S.R.L. la plata despăgubirilor egale cu salariile şi orice alte drepturi salariale cuvenite reclamantului pe perioada intre emiterea deciziei de concediere şi data reintegrării efective, sume ce urmează a fi majorate, indexate şi actualizate în funcţie de indice de inflaţie şi cu orice alte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat, precum şi la plata dobânzii legale aferente; obligarea intimatei la plata de daune morale in cuantum de 125.000 RON net reprezentând prejudiciul moral provocat prin emiterea deciziei de concediere, suferinţă determinată de concedierea nelegală; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamantul solicită anularea Deciziei nr. 4517/16.10.2019 de încetare a contractului de muncă nr. x/08.10.2012 pentru neîndeplinirea cerinţelor legale impuse de art. 65 alin. (1) Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 4511 din 9 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind anulată decizia nr. 4517/16.10.2019 de încetare a contractului individual de muncă nr. x/08.10.2012, emisă de S.C B. S.R.L. S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, începând cu data de 20.09.2019. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, pentru perioada cuprinsă între data concedierii (20.09.2019) şi data reintegrării efective. A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de dobânzi legale şi de daune morale, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 241/CM din 6 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în complet de divergenţă, cu opinie majoritară, a fost admis apelul pârâtei B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 4511 din 9 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. x/2019, în contradictoriu cu apelantul reclamant A., a fost anulată sentinţa apelată şi, rejudecând, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5.355 RON cheltuieli de judecată la prima instanţă. A fost respins apelul reclamantului ca nefondat. A fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta pârâtă a sumei de 2.975 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

Revizuentul a indicat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În motivarea cererii se arată că prin sentinţa civilă nr. 1449/07.07.2020 a Tribunalului Constanţa definitivă prin decizia civilă nr. 351/22.12.2020 a Curţii de Apel Constanţa s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra nulităţii absolute a deciziei de concediere nr. 4418/13.09.2019 şi a actelor premergătoare ale acestei decizii, respectiv notificarea de preaviz nr. x/07.08.2019, pentru că aceasta împreună cu decizia de desfacere a contractului de muncă reprezintă o procedură unitară de desfacere a contractului de muncă.

Faptul că prin decizia nr. 241/06.06.2022 a Curţii de Apel Constanţa s-a statuat în opinie majoritară asupra legalităţii deciziei de concediere nr. 4517/16.10.2019 emisă în baza aceleiaşi notificări de preaviz conduce la concluzia că, în noua procedură de desfacere a aceluiaşi contract de muncă x/08.10.2012, cea de-a doua instanţă a încălcat puterea de lucru judecat a soluţiei cuprinse în sentinţa civilă 1449/07.07.2020 a Tribunalului Constanţa definitivă prin decizia civilă nr. 351/22.12.2020 constatând legalitatea notificării de preaviz.

Condiţiile revizuirii sunt pe deplin întrunite în cauză. Astfel, cele două hotărâri potrivnice sunt pronunţate asupra fondului, ca atare examinează raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză şi sunt definitive în sistemul căilor de atac.

Cele două hotărâri definitive dezleagă două pricini purtate între aceleaşi două părţi, în aceeaşi calitate şi vizează desfacerea aceluiaşi contract de muncă x/08.10.2012. Deşi contractul de muncă a fost desfăcut prin două decizii diferite 4418/13.09.2019 şi 4517/16.10.2019 ceea ce interesează sub aspectul celor două decizii este că acestea au ca punct de pornire al procedurii de desfacere a contractului de muncă aceeaşi notificare de preaviz respectiv adresa nr. x/07.08.2019.

Cu privire la acest act esenţial în procedura desfacerii contractului de muncă există la acest moment două hotărâri definitive contradictorii. Pe de o parte o primă instanţă a decis definitiv faptul că notificarea de preaviz este nulă deopotrivă cu decizia de desfacere a contractului de muncă nr. x/13.09.2019 pentru că cea de-a doua instanţă să statueze că, în noua procedură de desfacere a contractului de muncă finalizată cu decizia nr. 4517/16.10.2019, aceeaşi notificare de preaviz este declarată legală.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire raportat la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În cauză, revizuentul a solicitat instanţei revizuirea deciziei nr. 241/6.06.2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2019 susţinând că aceasta contravine deciziei civile nr. 351/22.12.2020 pronunţate de aceiaşi instanţă în dosarul nr. x/2019 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra nulităţii absolute a deciziei de concediere nr. 4418/13.09.2019 şi a actelor premergătoare ale acestei decizii, respectiv notificarea de preaviz nr. x/07.08.2019.

Din analiza obiectului celor două acţiuni care s-au finalizat cu deciziile considerate contradictorii de către revizuent, rezultă că acestea nu sunt identice.

Astfel, prin decizia civilă 351/22.12.2020 a Curţii de Apel Constanţa a fost anulată decizia de concediere nr. 4418/13.09.2019, emisă de intimată.

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Constanţa la data de 29.11.2019, înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 4517/16.10.2019 de încetarea a contractului individual de munca nr. x/08.10.2012 emisă de pârâtă in calitate de angajator, solicitând constatarea nulitatăţii absolute a acesteia.

Aşadar, contrar celor susţinute prin cererea de revizuire, în cauză nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi, raportat la cele două dosare în care revizuentul a avut calitatea de reclamant, chiar dacă ambele dosare vizează contestarea deciziilor de concediere a acestuia.

Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, se reţine că, hotărârea a cărei revizuire se solicită, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei decizii deoarece în cel de al doilea proces în care a fost pronunţată decizia supusă revizuirii nu a fost analizată aceeaşi decizie de concediere, prin urmare obiectele celor două cauze, astfel cum s-a arătat sunt diferite.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 241/CM din 06 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, constatând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuentul să plătească intimatei suma de 3.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 241/CM din 06 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L..

Obligă revizuentul să plătească intimatei suma de 3.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2022.