Beer distributor's insolvency damages claim rejected; guarantee enforcement held autonomous

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.09.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 9.877.176 RON, compusă din suma de 8.300.148 RON, reprezentând daune-interese generate de denunţarea de către pârâtă, contrar dispoziţiilor exprese prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2014, a contractului de distribuţie bere şi cidru nr. x, înregistrat de pârâtă în data de 18.03.2016, precum şi din suma de 1.577.028 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA); cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe calea unei cereri modificatoare, reclamanta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9.877.176 RON, din care 8.300.148 RON reprezentând daune interese generate de denunţarea de către pârâtă, contrar dispoziţiilor exprese prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2014, a contractului de distribuţie bere şi cidru nr. x, înregistrat de pârâtă în data de 18.03.2016 şi 1.577.028 RON TVA aferent acestora, precum şi obligarea pârâtei la restituirea în contul de lichidare al reclamantei a sumei de 1.550.000 RON, reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie bancară nr. 450/25.03.2016, executată de către pârâtă în data de 15.06.2018 cu încălcarea dispoziţiilor legale; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1526/15.09.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 14.677,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1498A din 08 octombrie 2021 a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator B. împotriva sentinţei civile nr. 1526/15.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1498A din 08 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B., a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate recurenta arată că, caracterul independent al scrisorii de garanţie reţinut de instanţa de apel nu poate fi opus normelor imperative ale legii insolvenţei, ci instanţa trebuia să se raporteze la conduita intimatei-pârâte după deschiderea procedurii de insolvenţă.

Recurenta susţine că la momentul introducerii scrisorii de garanţie bancară, intimata-pârâtă nu avea un drept de creanţă, întrucat nu formulase cerere de admitere a creanţei în tabelul creditorilor.

Scrisoarea de garanţie bancară nr. 450/25.03.2016, putea fi executată doar în anumite condiţii, prin urmare, creanţa era sub condiţie suspensivă, creditorul unei astfel de creanţe fiind obligat să se înscrie la masa credală sub sancţiunea decăderii, iar formularea unei declaraţii de creanţă constituia unica modalitate de conservare de către pârâtă a dreptului de creanţă.

Potrivit art. 102 din Legea nr. 85/2014 creditorii ale căror creanţe sunt anterioare deschiderii procedurii sunt obligaţi să depună cererea de admitere a creanţei în termenul stabilit prin sentinţa de declanşare a procedurii, fiind admise provizoriu la masa credală şi creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii.

Pârâta avea obligaţia de a depune o declaraţie de creanţă în termenul stabilit de judecătorul sindic, urmând ca valorificarea scrisorii de garanţie să se facă potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (7) din Legea nr. 85/2014.

În condiţiile în care nu a avut un drept de creanţă constituit printr-o declaraţie de creanţă la dosarul insolvenţei, cererea de plată a scrisorii de garanţie bancară s-a efectuat abuziv cu eludarea prevederilor imperative ale Legii insolventei.

Sub un alt aspect, se arată că scrisoarea de garanţie bancară are caracter de titlu executoriu conform art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Pentru a da eficienţă reglementărilor prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi a întări caracterul de ordine publică a acestor reglementari, art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că, în afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele autorizate de judecătorul-sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, sunt nule de drept.

Prin urmare, orice diminuare a activului care nu este consecinţa firească a continuării activităţii debitorului atrage sancţiunea nulităţii absolute.

În raport cu dispoziţiile menţionate mai sus, valorificarea scrisorii de garanţie bancară fără autorizarea judecătorului sindic este lovită de nulitate.

Cu suma aferentă Scrisorii de Garanţie Bancara nr. 405/25.03.2016, D. s-a înscris la masa credală a A. S.R.L.

Este evident că modificarea totalului valoric al masei credale determină modificarea stării averii debitorului. În altă ordine de idei, D. este creditor garantat, iar potrivit art. 163 alin. (1) din Legea nr. 85/2014:

"Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161".

Valorificarea scrisorii de garanţie bancară în afara cadrului legal al Legii insolvenţei a modificat nu numai starea averii debitoarei, dar a şi compromis şansele unui plan de reorganizare.

Raţiunea dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014 şi a derogărilor de la C. civ. pe care acestea le conţin este specifică procedurii insolvenţei prin care se acordă prioritate reorganizării prin redresare faţă de faliment şi lichidare, pentru că, fără continuarea executării contractelor în curs, nu există şanse de redresare şi, chiar şi în situaţia în care redresarea nu reuşeşte, există motive temeinice ca în anumite situaţii să fie acceptată ideea de maximizare a averii debitorului în perioada în care vor fi menţinute contractele.

Executarea scrisorii de garanţie bancară se putea face doar în ipoteza încetării contractului de distribuţie. Prin urmare, intimata-pârâtă nu se poate prevala de propria culpă determinată de nerespectarea condiţiilor contractuale în care putea fi executată scrisoarea de garanţie bancară pentru a-şi susţine excepţia de neexecutare a contractului.

Recurenta face trimitere şi la decăderea din dreptul de a beneficia de un expert consilier, arătând că a fost încălcat dreptul la apărare şi, în consecinţă, a fost afectat caracterul echitabil al procesului.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 07.03.2022 recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator B.. a formulat cerere prin care a solicitat sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31.03.2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 19.05.2022 a fost admis în principiu recursul.

La termenul din data de 29 septembrie 2022, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul şi a reţinut următoarele:

Recurenta critică reţinerea de către instanţa de apel a caracterului independent al scrisorii de garanţie în raport cu normele imperative ale legii insolvenţei arătându-se că pârâta nu s-a înscris la masa credală cu creanţa reprezentând valoarea scrisorii de garanţei bancară ci a executat-o încălcând astfel dispoziţiile legii insolvenţei.

Recurenta mai susţine că, la momentul introducerii scrisorii de garanţie bancară, intimata-pârâtă nu avea un drept de creanţă, întrucât nu formulase cerere de admitere a creanţei în tabelul creditorilor, aceasta fiind unica modalitate de conservare de către pârâtă a dreptului de creanţă.

Criticile sunt nefondate raportat la regimul juridic al scrisorii de garanţie reglementat de C. civ.

Astfel, potrivit art. 2321 C. civ., scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent se obligă, la solicitarea unei persoane, denumită ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.

Ca specie a garanţiilor personale, scrisoarea de garanţie bancară, având caracter autonom, nu este accesorie unui alt raport juridic, respectiv aceluia care determină şi stă la baza emiterii sale, raportul juridic dintre persoana care solicită garanţia şi persoana beneficiară a acesteia.

În consecinţă în cadrul raportului juridic de credit dintre ordonator şi banca emitentă, scrisoarea de garanţie bancară devine un instrument de sine stătător, care nu mai poate fi influenţat de niciunul dintre raporturile juridice care i-au stat la bază sau de apariţia unor eventuale evenimente adverse, cum ar fi insolvenţa solicitantului sau chiar desfiinţarea actelor preexistente, pe care se întemeiază emiterea sa.

Contrar susţinerilor recurentei, caracterul autonom al scrisorii de garanţie bancară are ca efect faptul că normele juridice care reglementează această instituţie nu vin în conflict cu dispoziţiile legii insolvenţei, ca atare, nu sunt influenţate de această procedură.

În acest sens vor fi înlăturate şi criticile conform cărora art. 102 din Legea nr. 85/2014 obligă creditorii ale căror creanţe sunt anterioare deschiderii procedurii să depună cererea de admitere a creanţei în termenul stabilit prin sentinţa de declanşare a procedurii. Exercitarea dreptului de a cere plata scrisorii de garanţie bancară nu este un act juridic aferent procedurii insolvenţei raporturile juridice fiind stabilite între emitent, adică banca, şi beneficiarul scrisorii de garanţie bancară.

Scrisoarea de garanţie bancară, ca instrument de garantare are ca element specific faptul că garanţia nu este constituită în patrimoniul debitorului ci al unui terţ, respectiv banca, prin urmare starea de insolvenţă a debitorului nu poate împiedica sau proroga executarea acesteia.

În considerarea acestui raţionament, va fi înlăturată şi critica prin care se susţine că pârâta avea obligaţia de a depune o declaraţie de creanţă în termenul stabilit de judecătorul sindic, iar valorificarea scrisorii de garanţie trebuia să se facă potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că decizia de plată a garanţei bancare se află la latitudinea băncii, emitenta acesteia.

Sunt nefondate şi criticile prin care se susţine nelegala executare a scrisorii de garanţie bancară, în cauză nefiind încălcate dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea insolvenţei deoarece acesta vizează acţiunile şi măsurile de executare silită aferente raporturilor dintre debitor şi creditor. Or, în cauză executarea scrisorii de garanţie bancară este acţiunea unui terţ în cadrul unei procedurii căreia nu i se aplică regulile procedurii insolvenţei.

Calificarea scrisorii de garanţie bancară ca fiind titlu executoriu nu schimbă caracterul autonom al garanţei şi nu o include în categoria titlurilor executorii la care face referire art. 75 alin. 1din Legea nr. 85/2014. Aşadar, valorificarea scrisorii de garanţie bancară nu implică autorizarea judecătorului sindic şi nu face parte din categoria actelor lovite de nulitate, menţionate de textul de lege indicat anterior întrucât executarea garanţiei bancare nu vizează realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Înscrierea ulterioară a băncii la masa credală reprezintă o acţiune distinctă faţă de cea privind executarea scrisorii de garanţie bancară şi nu are consecinţe în planul nulităţii valorificării acesteia prin aplicarea procedurii de drept comun, având în vedere calitatea participanţilor în cadrul procedurilor menţionate.

Criticile recurentei vizând incidenţa dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014 vor fi înlăturate întrucât vizează aspecte pe fondul cauzei privind aplicabilitatea contractului, iar nu aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate.

De asemenea, pentru acelaşi motiv, vor fi înlăturate şi criticile prin care recurenta face trimitere şi la decăderea din dreptul de a beneficia de un expert consilier, arătând că a fost încălcat dreptul la apărare, acestea fiind critici de netemeinicie întrucât privesc modul de administrare a probelor.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B., lichidator judiciar al A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1498A din 08 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B., lichidator judiciar al A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1498A din 08 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2022.