Finality of court ruling rejecting arbitration annulment under pre-2017 Civil Procedure Code restricts appeal admissibility

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la 3 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău, solicitând instanţei ca, prin hotărârea arbitrală ce o va pronunţa, sa oblige pârâta la înregistrarea în vederea decontării facturilor în cuantum de 7.8179,51 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, ce reprezintă procentul de 40% a medicamentelor compensate 90%, potrivit H.G. nr. 186/2009, pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 700 RON/lună, care se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Prin hotărârea arbitrală nr. 127 din 4 februarie 2016, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău la primirea şi înregistrarea în vederea decontării facturilor în cuantum de 7.819,51 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, care reprezintă contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate 90%, potrivit H.G. nr. 186/2009.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, pârâta a formulat acţiune în anulare la 29 mai 2020 (data poştei), care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei secţii civile din cadrul aceleiaşi instanţe.

Acţiunea în anulare a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel la 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020.

Prin încheierea nr. 70 din 6 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti, specializate în litigiile cu profesionişti.

Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 22 ianuarie 2021, sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 49 din 8 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel, susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce îşi găseau aplicabilitatea în cauză.

Faţă de data începerii procesului, a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 16 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Faţă de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 49 din 8 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin care s-a respins acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac expres prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul hotărârii.

Art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, în vigoare de la 24 martie 2017 prevede că "Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este suspusă recursului".

Anterior acestei modificări legislative, anume la data formulării cererii de chemare în judecată - 3 decembrie 2013 - din economia art. 613 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. se desprindea concluzia că numai hotărârea curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conţinut:

"(3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.

(4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispoziţiilor art. 24, coroborat cu art. 27 din C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor şi termenelor legii în vigoare la data la care a început procesul, în speţă, relevantă fiind data formulării cererii de arbitrare, iar nu a acţiunii în anulare, aspect reţinut constant de instanţa supremă în jurisprudenţa sa.

Cum procesul a fost declanşat la 3 decembrie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei publicării în Monitorul Oficial al României nr. 196 din 21 martie 2017 a Legii nr. 17/2017.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile legale menţionate şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 49 din 8 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă acţiunea în anulare, hotărârea de primă instanţă este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exerciţiul căii de atac promovate.

Prin urmare, recursul declarat în cauză nu este admisibil, recunoaşterea exercitării recursului în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituind o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi reglementat de art. 457 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinţei civile nr. 49 din 8 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.