Labor dispute jurisdiction conflict: Competence attributed to Bucharest Tribunal based on union seat

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2021* reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a solicitat, în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Jandarmi Dolj şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne emiterea unei adeverinţe pe numele reclamantului de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj la nivelul soldei lunare brute realizate la funcţia de bază în valoare de 1450 RON de la 01.02.2017 la 21.12.2020, conform H.G. nr. 1/2017, care să fie comunicată Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne în vederea valorificării drepturilor de pensie ale acestuia.

La termenul de judecată din 25 octombrie 2021, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, conform art. 200 alin. (2) C. proc. civ., excepţie pe care a admis-o cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1022/2022 din 16 februarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele şi pentru membrul său A., în favoarea Tribunalului Dolj, reţinând, în esenţă, că domiciliul reclamantului persoană fizică este în Craiova, jud. Dolj, iar calitatea de mandatar a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate nu este de natură să atragă competenţa Tribunalului Bucureşti, deoarece acesta nu este un veritabil sindicat, ci o asociaţie constituită cu menirea de a apăra drepturile membrilor săi conform statutului asocierii; litigiile privind drepturile de pensie nu se numără printre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 28 din Legea nr. 62/2011, iar decizia nr. 1/2013 a Î.C.C.J. statuează asupra chestiunilor legate de competenţa exclusivă în materie de litigii de muncă, fiind evident că, odată cu încetarea raporturilor de muncă, dispare şi posibilitatea constituirii unui sindicat în sensul Legii nr. 62/2011 şi/sau a aderării la o astfel de organizaţie.

Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 1206/2022 din 3 mai 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului, raportat la decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi la faptul că reprezentativitatea sindicatului nu poate fi analizată în cadrul stabilirii competenţei teritoriale, ci pe calea excepţiei de fond, în principal a celei peremptorii, a lipsei calităţii de reprezentant, vizând la condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Dolj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Litigiul are ca obiect soluţionarea unui conflict individual de muncă.

În temeiul dispoziţiilor art. 1 lit. p) pct. 3) teza a II-a din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă (...) "conflictele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora".

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei teritoriale, dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în cauză fiind incidente dispoziţiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă, inclusiv în ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze cererea de faţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Prin decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 118 din 1 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au fost admise recursurile în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (dispoziţii preluate în art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011), că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Totodată, prezintă relevanţă în cauză dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

Or, în cauza de faţă, cererea este formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat A., iar sediul acestuia este în municipiul Bucureşti, în a cărui raza teritorială funcţionează Tribunalul Bucureşti.

Aşadar, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.