Territorial competence for military retirement benefit claims under Law No. 62/2011 and rejection of mandatory co-participation

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 1 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. şi Y., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, au solicitat:

a. obligarea pârâtului la plata ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit fiecărui reclamant în parte, ce a fost trecut în rezervă între anii 2011-2017 (după caz), cu drept la pensie în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secţiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, având ca bază de calcul solda funcţiei de bază în vigoare la data trecerii în rezervă (din ultima lună de activitate, aşa cum reiese din statul de plată/detalierea statului de plată/fluturaş de salariu, după caz) şi raportat la numărul de solde cuvenit în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secţiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, după cum urmează:

- conform art. 20 alin. (1), un ajutor pentru vechimea efectivă avută până la data trecerii în rezervă în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională; - conform art. 20 alin. (2), un ajutor egal cu câte 2 solde pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă în grad până la care putea fi menţinut în activitate;

b. actualizarea sumelor la care urmează a fi obligat pârâtul cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica şi obligarea acestora la plata dobânzii legale, începând cu momentul de la care trebuia efectuată plata (data trecerii în rezervă) şi până la momentul plăţii integrale a sumelor datorate reclamanţilor.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 7 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea secţiei a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VIII-a civile, conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din 10 martie 2021, având în vedere lipsa coparticipării procesuale active obligatorii a reclamanţilor din cauza principală, precum şi domiciliile acestora, instanţa a disjuns cererile formulate în cauză, constituindu-se mai multe dosare, inclusiv cel de faţă în care reclamanţi sunt M. şi V., cu domiciliul în jud. Bacău.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3328 din 11 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat judecata cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii M. şi V. în favoarea Tribunalului Bacău, având în vedere decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, normă specială în raport cu dreptul comun, anume art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub acelaşi nr. de dosar.

Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 176/2022 din 9 martie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, s-a reţinut că drepturile salariale solicitate au aceeaşi cauză (raporturile de serviciu), între ele existând o strânsă legătură, astfel că sunt îndeplinite cerinţele coparticipării procesuale active, instituţie reglementată de art. 59 C. proc. civ., devenind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competenţa de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care făceau parte şi reclamanţii M. şi V., s-a apreciat că Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost în mod corect şi legal sesizat, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul acestor reclamanţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe -Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

În cauză, litigiul are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit fiecărui reclamant în parte, militari al căror statut a fost reglementat de Legea nr. 80/1995, în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secţiunea a III-a din Legea-cadru nr. 284/2010 şi actualizarea sumelor solicitate cu indicele preţurilor de consum la data plăţii integrale. Din decizia nr. 5/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii rezultă fără putinţă de tăgadă că litigiile ce privesc aceste drepturi ale personalului militar nu au natura unor litigii de contencios administrativ, ci a unor litigii de muncă.

Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii, iar art. 269 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, care derogă de la cele ale art. 269 din Codul muncii în privinţa acţiunilor formulate de angajaţi, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Cum după trecerea în rezervă a reclamanţilor din prezenta cauză, locul de muncă al acestora nu mai constituie o chestiune de actualitate, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Tribunalului Bacău.

Referitor la incidenţa în cauză a art. 59 C. proc. civ., se constată că raportul de drept material litigios nu creează o dependenţă procesuală între reclamanţii iniţiali, în sensul că aceştia nu se află într-o situaţie de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare fiind îndreptăţit să se adreseze instanţei, în mod separat, pentru acordarea ajutoarelor sociale de care beneficiază în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al Anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, soluţia pronunţată faţă de oricare dintre reclamanţi neavând nicio înrâurire asupra soluţiilor pronunţate în contradictoriu cu restul reclamanţilor.

Incidenţa textului legal citat reclamă existenţa unui drept ori a unei obligaţii comune, sau situaţia ca acestea să izvorască din aceeaşi cauză, ori ca între ele să existe o strânsă legătură, aspecte care nu sunt îndeplinite în speţă.

Aşadar, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.