Motion to annul rejected as inadmissible in social insurance dispute; earlier ruling upheld.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 272 din 9 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de A..

În motivare, s-a reţinut că hotărârea pronunţată în calea de atac a apelului, asupra unor cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 443 şi 444 C. proc. civ., nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs faţă de materia litigiului (asigurări sociale), în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat contestaţie în anulare.

Examinând contestaţia în anulare în raport cu excepţia inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil analizei motivelor invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare, se constată că, în sistemul căilor de atac instituit prin C. proc. civ., contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, în antiteză cu apelul, cale ordinară de atac, în cadrul căruia partea poate formula orice critici cu privire la temeinicia şi legalitatea hotărârii apelate. Din această calificare a contestaţiei în anulare decurge o consecinţă importantă, respectiv cea potrivit căreia partea care utilizează acest mijloc procesual de manifestare a acţiunii civile nu poate invoca, pe calea contestaţiei în anulare, orice critici cu privire la temeinicia sau legalitatea hotărârii atacate, ci numai pe acelea expres şi limitativ prevăzute de lege; astfel, în respectarea principiului legalităţii căilor de atac, criticile care excedează cadrul prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei în anulare sunt inadmisibile.

Caracterul expres şi limitativ al cazurilor de contestaţie în anulare este impus şi de necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa privitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, astfel cum acesta a fost consacrat în jurisprudenţa organelor de aplicare a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare, Convenţia), jurisprudenţă potrivit căreia revizuirea unei hotărâri definitive, pentru a fi compatibilă cu dreptul la un proces echitabil şi cu principiul securităţii raporturilor juridice, interpretate în lumina principiului preeminenţei dreptului, trebuie să fie admisibilă numai pentru corectarea unor "defecte fundamentale" ale hotărârii, respectiv când motive substanţiale şi imperative, care au devenit cunoscute numai după terminarea procesului, obligă la îndreptarea acestora, simpla divergenţă de opinii asupra unei anumite chestiuni de fapt sau de drept nefiind de natură a fundamenta o cerere de revizuire a unei hotărâri definitive, care, în principiu, nu trebuie repusă în discuţie, aceste considerente fiind aplicabile, mutatis-mutandis, şi în privinţa contestaţiei în anulare.

În acest sens, prin hotărârea din 16 septembrie 2014, pronunţată în cauza Rozalia Avram împotriva României - cererea nr. x/07 - paragrafele 31 şi 32, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg (în continuare, Curtea) a reiterat statuările din jurisprudenţa sa anterioară privitoare la compatibilitatea dintre instituţia revizuirii hotărârilor definitive şi dreptul la un proces echitabil, respectiv, securitatea raporturilor juridice în componenta sa privitoare la autoritatea de lucru judecat ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive:

"31. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie rejudecată [Brumărescu împotriva României (MC), 28342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII, şi Kehaya şi alţii împotriva Bulgariei, nr. 47797/99 şi 68698/01, pct. 61, 12 ianuarie 2006]. În temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptăţită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie la problema sa decât atunci când motive substanţiale şi imperative impun acest lucru (Riabyhkh împotriva Rusiei, nr. 52854/99, pct. 52 şi 56, CEDO 2003-IX).

Astfel, Curtea a concluzionat în mai multe rânduri încălcarea art. 6 ca urmare a anulării printr-o cale de atac extraordinară, fără motive substanţiale şi imperative, a unor hotărâri definitive (a se vedea, printre altele, hotărârile Brumărescu şi Riabyhkh, citate anterior). De asemenea, în mai multe cauze a considerat că, fie şi în absenţa anulării unei hotărâri, contestarea unei soluţii adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul de a apela la instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice (Kehaya şi alţii, citată anterior, pct. 67-70; Gök şi alţii împotriva Turciei, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 şi 74858/01, pct. 57, 62, 27 iulie 2006, şi Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012)."

În consecinţă, în vederea respectării principiului securităţii raporturilor juridice în componenta privitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudenţa instanţei de contencios al drepturilor omului, se impune ca interpretarea cazurilor de exercitare a contestaţiei în anulare prevăzute de lege să se realizeze în mod strict, nefiind permisă o interpretare extensivă a acestora.

În speţă, deşi a invocat, în mod formal şi necircumstanţiat, incidenţa dispoziţiilor prevăzute în art. 503 C. proc. civ., contestatoarea nu a indicat care ar fi, în aprecierea sa, cazul concret de contestaţie în anulare incident în cauză. Motivele de fapt şi de drept formulate prin cererea de exercitare a căii de atac nu permit încadrarea în vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute în art. 503 C. proc. civ., contestatoarea formulând, în realitate, critici cu privire la modul în care instanţa de apel, în rejudecarea fondului cauzei, a stabilit, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, precum şi cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel la situaţia de fapt astfel stabilită. Or, în mod evident, aceste critici nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de lege, prin acestea fiind afirmată săvârşirea de către instanţa de apel a unor pretinse erori de judecată, a căror corectare se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac de reformare prevăzute de lege, iar nu prin deturnarea finalităţii căilor de atac de retractare, astfel cum se tinde a se proceda în prezenta cauză, demersul apărând din această perspectivă inadmisibil.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă, în temeiul art. 508 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 272 din 9 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.