Insurance liability claim: Cassation appeal dismissed as inadmissible

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 7 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanţii A. prin reprezentant legal B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A., prin reprezentantul de despăgubiri în România al societăţii franceze, respectiv H. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciul suferit în urma decesului victimei I. în accidental rutier din 20 februarie 2017.

Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 463 din 23 aprilie 2021, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 90.000 euro cu titlu de daune morale şi o prestaţie periodică lunară în cuantum de 124,8 euro începând cu 20 februarie 2017 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani (22.05.2022) către reclamantul A.; 50.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta E.; 50.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul D.; 30.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul C. şi 10.000 euro către reclamanta F. şi s-au respins restul pretenţiilor ca nefondate.

Prin decizia nr. 407 din 24 noiembrie 2021, Curtea de apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei F., a admis apelul pârâtei G. S.A. prin corespondent J. S.A., a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta F., ca neîntemeiată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta F., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi, rejudecând, admiterea apelului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinere, s-a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 259, ale art. 295 şi ale art. 1391 alin. (2) C. civ. şi prevederile art. 5 alin. (6) din Legea nr. 132/2017.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa supremă reţine că prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu din materia asigurărilor.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite."

Legea nr. 310/2018 a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, prevederile sale fiind aplicabile acţiunii iniţiate de reclamantă la 7 februarie 2020, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 407 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de apel Ploieşti, secţia a II-a civilă nu este supusă, prin lege, cenzurii căii de atac a recursului, Înalta Curte reamintind şi dispoziţiile art. 10 C. proc. civ., cu denumirea marginală "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului", conform cărora "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat, suprimat în materia analizată prin Legea nr. 310/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă F. împotriva deciziei nr. 407 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.