Recusal for failure to develop grounds of illegality in appeal against credit guarantee payment

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. obligarea acestuia la plata sumei de 768.085,03 RON şi a penalităţilor de 0,015% pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii şi până la data la care pârâtul va achita integral suma menţionată anterior.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1043 din 8 iulie 2020, a admis acţiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 768.085,03 RON, cu titlu de garanţie şi a penalităţilor de 0,015 % pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 768.085,03 RON, de la data introducerii acţiunii (25.11.2019) şi până la data achitării integrale.

Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1519/A din 12 octombrie 2021, a respins apelul declarat de apelantul-pârât Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti şi respingerea pe fond a acţiunii introductive, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel.

În susţinere, s-a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 1270 C. civ. coroborate cu cele ale art. 1166, art. 1241, art. 1517, art. 1556, art. 2282 şi art. 2388 din acelaşi cod, reţinând că ar fi suficientă menţiunea expresă în preambulul contractelor de garanţie privind împuternicirea băncii de a semna în numele şi pe seama pârâtului, iar lipsa menţiunii în dreptul semnăturii reprezentantului băncii privind semnarea în numele şi pe seama pârâtului nu ar lipsi pe acesta de dreptul de a pune în executare silită contractele de garanţie.

De asemenea, a arătat că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că prevederile art. 16 din contractul de garantare ar transpune contractual dispoziţiile art. 1594 C. civ. ce reglementează instituţia subrogaţiei convenţionale consimţite de creditor şi că a dobândit calitatea de cocreditor de la momentul plăţii şi al subrogării în drepturile băncii, iar nu odată cu încheierea contractelor de garanţie; mai mult, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtului, întrucât nu a fost îndeplinită obligaţia de a i se plăti băncii garanţia financiară, în termen de 15 zile de la primirea cererii de plată însoţită de documentele prevăzute în convenţia de lucru.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat şi excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, anularea acestuia, iar, în subisidiar, respingerea ca nefondat.

Recurenta - pârâta Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea recursului.

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea criticilor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În speţă, Înalta Curte constată că, deşi prin memoriul de recurs recurenta a indicat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile dezvoltate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, recurenta nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel şi nici împrejurările pentru care raţionamentul instanţei de apel este greşit, reiterând propriile susţineri şi apărări cu privire la fondul cauzei.

Aşadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. a fost invocat formal, urmărindu-se o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a elementelor factuale ale cauzei.

Argumentele recurentei exprimă nemulţumirea părţii cu privire soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competenţă a instanţei de recurs.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, obligaţie neîndeplinită de către recurentă şi că, în acest context, nu se mai impune analizarea fondului cauzei, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, deşi de principiu admisibilă pe ideea culpei procesuale reţinute în sarcina recurentei, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă, în temeiul art. 452 din acelaşi cod, întrucât în cauză nu a făcut dovada existenţei şi întinderii acestora, deşi sarcina probei îi revenea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN S.A. împotriva deciziei civile nr. 1519/A din 12 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea intimatei-reclamante A. S.A. de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.