Civil Procedure: Limits of Clarification of Judgment Dispositive vs. Contradictory Motives and Reformation of Substantive Conclusions

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 15 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.062.430,88 RON, reprezentând redevenţă, taxă de administrare, cheltuieli utilităţi şi penalităţi de întârziere, actualizată, potrivit prevederilor contractuale, la data plăţii efective a acesteia.

La 20 aprilie 2016, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a defalcat sumele solicitate, în debit principal şi penalităţi, iar la 28 martie 2019, reclamanta a depus la dosar o precizare la acţiune, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 964.275,73 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, faţă de concluziile raportului de expertiză - varianta finală .

Prin sentinţa civilă nr. 754/2019 din 3 iunie 2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat că a intervenit decăderea reclamantei din dreptul de a solicita obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 964.275,73 RON, cerere formulată la termenul din 28 martie 2019; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins în parte acţiunea, în ceea ce priveşte debitul principal şi penalităţile de întârziere solicitate în temeiul contractului nr. x din 20 octombrie 2009, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma de 12.685,91 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi a respins în parte acţiunea pentru suma de 12.685,91 RON; a luat act că reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata debitului principal solicitat în temeiul contractelor nr. x din 27 februarie 2009 şi nr. 2781 din 7 iunie 2010; a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 122.113,3 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 278 din 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea pârâtei de constatare a decăderii reclamantei din dreptul de a solicita penalităţile de întârziere aferente contractelor nr. x/2009 şi nr. y/2010; a respins ca nefondat apelul incident al pârâtei şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

La data de 1 aprilie 2021, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei nr. 278 din 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei curţii de apel pentru o nouă judecată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a susţinut în primul rând că încheierea recurată nu cuprinde o motivare efectivă, ci motive contradictorii.

Sub acest aspect, a arătat că instanţa de apel a apreciat că nu sunt necesare clarificări suplimentare cu privire la conţinutul dispozitivului, reţinând că a admis apelul şi a modificat sentinţa apelată în ceea ce priveşte soluţia asupra sancţiunii decăderii, pentru ca ulterior să reţină că s-a acordat deja reclamantei toate penalităţile stabilite de expertul cauzei pentru cele doua contracte precizate.

Or, potrivit recurentei, dispoziţiile sunt contradictorii, întrucât, pe de-o parte, se apreciază că soluţia fondului a fost modificată, deoarece decăderea din dreptul de a mai formula la acel moment solicitarea penalităţilor a fost greşit admisă de prima instanţă, iar pe de altă parte se reţine că admiterea apelului nu a produs consecinţe practice asupra sumelor la care era obligată pârâta, întrucât oricum fuseseră acordate de tribunal.

Aşadar, instanţa nu putea, pe de-o parte, să constate decăderea şi, în acelaşi timp, să admită acţiunea cu privire la acelaşi capăt de cerere şi la aceleaşi sume pentru care a apreciat că a intervenit decăderea, neputându-se deduce, astfel, în ce limite şi cu privire la ce sume instanţa de apel a admis apelul.

Cea de-a doua critică invocată vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 425 şi ale art. 443 C. proc. civ., în argumentarea căreia recurenta a susţinut că motivarea hotărârii este neclară şi nu poate fi pusă în aplicare, context în care partea se află în dificultate cu privire la oportunitatea formulării căii de atac a recursului asupra fondului cauzei.

Totodată, nu poate fi reţinut considerentul curţii de apel potrivit căruia neclaritatea provine din felul în care părţile şi-au formulat pretenţiile. Într-o astfel de ipoteză, instanţa avea posibilitatea de a repune pe rol cauza, cu reluarea cercetării judecătoreşti.

Potrivit recurentei, instanţa trebuia să continue cu raţionamentul în motivarea hotărârii şi să analize dacă sumele aflate în discuţie erau datorate, cu precizarea cuantumului la care pârâta este obligată.

În aceste condiţii, hotărârea curţii de apel prezintă neclarităţi şi este imposibil de pus în executare, lăsând la aprecierea părţilor modul în care hotărârea va fi interpretată şi limitele în care apelul a fost admis (în contextul în care obiectul acţiunii este unul clar - acţiune în pretenţii).

Faţă de data începerii procesului, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 mai 2022, recursul a fost admis în principiu şi a fost fixat un termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate care, în drept, se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de recurs vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ., care sunt norme de procedură şi nu de drept substanţial. Nicio ipoteză a motivului invocat nu se desprinde însă din raportarea argumentelor expuse în susţinerea recursului la considerentele încheierii recurate; în cauză, se constată că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, fiind de principiu că instanţa nu este ţinută să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile, răspunzând printr-un considerent comun, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele articolului anterior menţionat.

De asemenea, criticile recurentei-reclamante nu susţin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.

În esenţă, respingând cererea de lămurire a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, prin care s-a constatat că reclamanta nu este decăzută din dreptul de a-şi preciza cuantumul penalităţilor aferente celor două contracte, nr. x/2009 şi nr. y/2010, curtea de apel a argumentat de o manieră neechivocă că schimbarea soluţiei Tribunalului Prahova, prin dispozitiv, a fost practic doar formală, în condiţiile în care prima instanţă acordase deja reclamantei toate penalităţile solicitate de aceasta, aferente celor două contracte, conform expertizei, astfel încât nu se impune clarificarea soluţiei adoptate în calea de atac şi menţionată în dispozitiv.

În consecinţă, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele instanţei de apel nu atrage incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anume absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Cu referire la motivul de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că, potrivit art. 443 C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.

Textul are în vedere, asadar, caracterul neclar sau contradictoriu al menţiunilor din dispozitiv pentru că, în situatia caracterului contradictoriu al considerentelor, hotărârea ar fi afectată de viciul nemotivării, neregularitate care nu poate fi îndreptată după procedura prevăzută de art. 443 C. proc. civ., ci poate face obiect al criticilor în căile de atac. De asemenea, prin această procedură nu este posibilă nici asigurarea concordanţei între dispozitiv şi considerente, constatarea existenţei unei astfel de contradicţii putând constitui cel mult motiv de declanşare a căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii respective.

Or, în speţă, ceea ce se solicită de către reclamantă prin cererea dedusă judecăţii este tocmai punerea de acord a dispozitivului hotărârii pronunţate, cu considerentele acesteia, cu privire la cuantumul penalităţilor, chestiune care, în lumina celor mai sus arătate, nu poate fi rezolvată pe calea prezentei proceduri, ci prin intermediul altor soluţii procedurale.

Cum nu s-a procedat în această manieră, Înalta Curte constată că reclamanta nu are posibilitatea remedierii prezumtivelor deficienţe ale hotărârii pe calea prevăzută de art. 443 C. proc. civ., o eventuală soluţie de admitere a cererii sale şi de lămurire a dispozitivului hotărârii în sensul dorit de aceasta fiind de natură să conducă la modificarea nejustificată a unei soluţii definitive.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod corect cererea de lămurire a fost respinsă, curtea de apel făcând o justă aplicare a prevederilor art. 443 C. proc. civ., deoarece dispozitivul deciziei nr. 278 din 15 octombrie 2020 are prevederi clare de natură a facilita executarea silită a titlului dobândit pe cale judiciară, după cum s-a arătat în considerentele expuse în analiza motivului de nelegalitate anterior.

Aşadar, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentă nu au aptitudinea de a contura nelegalitatea încheierii atacate, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.