Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1782/2022 AI generated

Appeal dismissed as unfounded: constitutional exception regarding judge panel composition rejected for lack of link to dispute.

Case Number Decizia nr. 1782/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate decision that declared the request to refer a constitutional exception inadmissible. The dispute concerned the composition of the judicial panel assigned to hear a procedural incident regarding a judge's recusal under Article 42(1)(1) of the Code of Civil Procedure; the appellant had challenged the admissibility of the panel by invoking a constitutional exception against Article 52(1) of Law No. 304/2004, which governs the assignment of judges to panels for continuity purposes. The Court held that the exception was inadmissible because the contested norm did not have a direct link to the resolution of the specific procedural case, as the panel composition had been validly established by the court's administrative council, and the appellant failed to provide concrete constitutional criticism, merely enumerating general principles in violation of the obligation to prove claims and the requirement for substantive linkage under Article 29(1) of Law No. 47/1992.

Legislator headnote

AI generated

art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 10 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ; Appeal dismissed as unfounded: constitutional exception regarding judge panel composition rejected for lack of link to dispute: Principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 C. proc. civ., cuprinde posibilitatea părţilor de a determina etapele pe care un proces le-ar putea parcurge; principiul aflării adevărului (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) obligă instanţa să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, iar dreptul de a sesiza instanţa prevăzut la art. 192 C. proc. civ. recunoaşte oricărei persoane interesate posibilitatea de a se adresa instanţelor pentru apărarea drepturilor şi intereslor sale legitime. Examenul hotărârii recurate permite instanţei să constate că încheierea atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile recurentului, motivele de casare fiind invocate doar formal.

Keywords

AI generated
judicial law constitutional requirement civil dispute challenge of administrative decisions objection of unconstitutionality assignment of claims

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de apel Piteşti, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

În motivare, s-a reţinut că prevederile legale care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, anume dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, nu au legătură cu soluţionarea dosarului, în cauză formulându-se recurs împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o cerere de recuzare, în legătură cu care nu s-a invocat nicio nemulţumire privind compunerea completului ce soluţiona în fond litigiul, ci s-a invocat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, obiectul judecăţii îl constituie incompatibilitatea ca incident procedural privitor la compunerea sau constituirea instanţei care soluţionează fondul cauzei, incompatibilitate invocată prin cererea de recuzare şi nu vreun alt aspect, criticile vizând modalitatea desemnării judecătorilor din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea incidentului procedural fiind expuse pentru prima dată prin însăşi excepţia de neconstituţionalitate, însă nici în aceasta nu se arată în concret care ar fi nemulţumirile în legătură cu compunerea completului ce a soluţionat cererea de recuzare, urmărindu-se doar sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa unei probleme pur teoretice.

Împotriva acestei hotărâri, recurentul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi casarea încheierii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

În motivare, referitor la art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că modul în care a fost alcătuit completul care a judecat cauza a încălcat dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l) şi t) din Constituţia României, iar în ceea ce priveşte pct. 5 al aceluiaşi articol, s-a susţinut că au fost încălcate principiul "nemo judex in propria causa" şi prevederile art. 9, 22 alin. (2) şi 192 alin. (1) C. proc. civ., fiind evident că textul încălcat are legătură cu legea, care nu a fost aplicată corect, judecătorii fiind obligaţi să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Rezultă din textul de lege mai sus citat că, pentru a putea fi admisă sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) existenţa unui proces, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apărând ca un incident procedural ivit în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate, concretizat în existenţa unei legături cu speţa a excepţiei invocate.

Aşadar, acest text de lege instituie obligaţia în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia, cerinţele de admisibilitate a excepţiei fiind şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Totodată, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi pronunţarea unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul civil, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit căruia:

"colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti", nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, având în vedere că recursul a fost soluţionat de instanţă în compunerea prevăzută de lege, aşa cum a fost stabilită prin Hotărârea colegiului de conducere al Tribunalului Argeş nr. 32/29.12.2020, prin care s-a aprobat propunerea preşedintelui secţiei Civile, fiind respectate principiile constituţionale incidente.

Recurentul nu a dezvoltat critici concrete de neconstituţionalitate şi nu a indicat norma de procedură încălcată, ceea ce constituie o nerespectare a dispoziţiile art. 10 C. proc. civ. - "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului", conform cărora "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.", în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, anume decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, în care se arată că:

"simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu."

Principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 C. proc. civ., cuprinde posibilitatea părţilor de a determina etapele pe care un proces le-ar putea parcurge; principiul aflării adevărului (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) obligă instanţa să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, iar dreptul de a sesiza instanţa prevăzut la art. 192 C. proc. civ. recunoaşte oricărei persoane interesate posibilitatea de a se adresa instanţelor pentru apărarea drepturilor şi intereslor sale legitime. Examenul hotărârii recurate permite instanţei să constate că încheierea atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile recurentului, motivele de casare fiind invocate doar formal.

Aşadar, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurent nu au aptitudinea de a contura nelegalitatea încheierii atacate, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.