Cassation inadmissibility for challenging factual findings on limitation period commencement and judicial discretion on attorney's fees

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 18 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a chemat în judecată pe pârâtul A.., solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x din 10 august 2009, emis de reclamantă şi actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350 C. civ.

Prin sentinţa nr. 103/2021 din 21 septembrie 2021, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea ca prescrisă şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 56/2022 din 27 ianuarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă pe care a obligat-o la plata către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivare, autoarea recursului a relatat istoricul litigiului, după care a susţinut că instanţele au apreciat în mod greşit că termenul de prescripţie a început să curgă de la data depunerii rapoartelor de evaluare de către intimata-pârâtă.

Astfel, a susţinut că, prin decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a dispus în sarcina sa luarea măsurilor necesare pentru acoperirea prejudiciului suferit prin întocmirea rapoartelor de evaluare cu nerespectarea standardele internaţionale de evaluare; termenul stabilit pentru luarea acestor măsuri a fost iniţial la 30 aprilie 2013, fiind prelungit până la 28 iunie 2019.

În acest context, a arătat că termenul de prescripţie a început să curgă de la această din urmă dată, când a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate.

Autoarea recursului a criticat şi soluţia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, din perspectiva dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a învederat că reducerea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat nu contravine Legii nr. 51/1995, deoarece măsura luată de instanţă nu ar avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru motivul privind cheltuielile de judecată şi a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Pornind la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că autoarea recursului critică decizia recurată din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în răspundere contractuală.

Astfel, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie coincide cu data la care a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate de Curtea de Conturi.

Stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cauzată prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către cealaltă parte contractantă impune însă verificarea unor aspecte factuale ale cauzei.

Cu alte cuvinte, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în despăgubiri presupune evaluarea probelor administrate în cauză.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că: momentul la care apelanta-reclamantă avea posibilitatea să cunoască paguba a fost acela la care beneficiarul lucrării a luat cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, acesta fiind momentul la care A.N.R.P. avea posibilitatea să constate că prin evaluarea efectuată s-a produs un presupus prejudiciu, având la dispoziţie un termen de 3 ani în care putea să constate şi să acţioneze în vederea atragerii răspunderii contractuale a prestatorului.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a fost stabilit de instanţa de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba vizează o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

În consecinţă, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

Criticile referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizează, de asemenea, temeinicia deciziei atacate. Aceasta deoarece stabilirea caracterului "vădit disproporţionat" al cheltuielilor de judecată acordate presupune evaluarea anumitor criterii care intră în marja de apreciere a instanţelor devolutive.

De altfel, prin decizia în interesul legii nr. 3 din 20 ianuarie 2020, s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că intimatul-pârât nu a depus dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinare.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatului-pârât privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 56/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea intimatului-pârât A.. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.