Whether tax decision validity rulings contradict prior insolvency claims regarding claim recoverability under the positive effect of res judicata

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra cererii de revizuire, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la 29 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca -Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Administraţia Judeţeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, solicitând instanţei să dispună anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 683 din 17 decembrie 2019, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei de impunere nr. x din 27 martie 2018, emisă de Administraţia Judeţeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, iar în subsidiar, să constate caducitatea deciziei de impunere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 7, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 281 Codul de procedură fiscală.

Prin sentinţa civilă nr. 200/2021 din 28 mai 2021, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 174/2022 din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei de recurs, reclamanta a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat anularea deciziei atacate, invocând motivul contrarietăţii de hotărâri şi motivul încălcării principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

În susţinerea motivului privind contrarietatea de hotărâri, a învederat că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 531/2018 din 22 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

În concret, revizuenta a susţinut că în primul proces s-a statuat că sumele înscrise în decizia de impunere nr. x din 27 martie 2018 şi decizia de calcul accesorii nr. 7269 din 3 aprilie 2018 nu mai pot fi recuperate, ca urmare a depunerii tardive a declaraţiei de creanţă în procedura insolvenţei.

În continuare, a arătat că această statuare echivalează cu imposibilitatea valorificării creanţei atât în procedura insolvenţei, cât şi în procedura de drept comun.

A mai susţinut că instanţele de contencios administrativ au apreciat că decizia de impunere şi cea de calcul a accesoriilor au fost legal emise.

În acest context, a subliniat că statuarea din primul proces a fost nesocotită prin decizia dată în al doilea proces prin care instanţa de contencios administrativ a constatat valabilitatea aceloraşi decizii fiscale.

Prin urmare, a învederat că încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat rezultă din constatarea valabilităţii unor decizii fiscale care au devenit ineficace prin lipsirea lor de putere executorie în procedura insolvenţei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi cele ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Intimatele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă, susţinând în esenţă că decizia dată în al doilea proces nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunţate în primul proces.

Prin decizia civilă nr. 418/2022 din 6 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuenta invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că decizia prin care instanţa de contencios administrativ a constatat valabilitatea deciziilor fiscale încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei din primul proces prin care s-a statuat că sumele înscrise în deciziile fiscale nu mai pot fi recuperate ca urmare a depunerii tardive a declaraţiei de creanţă în procedura insolvenţei.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De asemenea, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Astfel, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, aplicabilă în cauză faţă de data începerii procesului în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire (29 ianuarie 2020) conform art. 27 C. proc. civ., se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti atât pentru încălcarea efectului negativ, cât şi a celui pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Acest efect al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unei chestiuni tranşate între aceleaşi părţi, care nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că în primul proces a fost respinsă contestaţia împotriva refuzului administratorului judiciar de a înscrie la masa credală creanţele pretinse în temeiul deciziei de impunere nr. x din 27 martie 2018 şi a deciziei de calcul accesorii nr. 7269 din 3 aprilie 2018, această soluţie fiind menţinută în apel.

În al doilea proces a fost respinsă acţiunea prin care s-a solicitat atât anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 683 din 17 decembrie 2019 şi a deciziei de impunere nr. x din 27 martie 2018, cât şi constatarea caducităţii deciziei de impunere, soluţia fiind menţinută în apel.

Analiza comparativă a dezlegărilor date în cele două procese relevă că acestea au vizat chestiuni diferite.

Astfel, în primul proces a fost tranşată chestiunea referitoare la valorificarea în procedura insolvenţei a creanţelor izvorâte din deciziile fiscale.

Cu alte cuvinte, statuările din primul proces au vizat aspecte referitoare la executorialitatea deciziilor fiscale în cadrul procedurii insolvenţei.

În schimb, instanţele de contencios administrativ învestite cu soluţionarea celui de-al doilea proces au analizat legalitatea deciziilor fiscale.

În aceste condiţii, lipsirea de executorialitate în procedura insolvenţei a deciziilor fiscale nu împiedica instanţele de contencios administrativ să analizeze legalitatea acestor decizii.

În consecinţă, statuările din al doilea proces cu privire la valabilitatea deciziilor fiscale nu intră în contradicţie cu statuările din primul proces cu privire la imposibilitatea valorificării creanţelor rezultate din aceste decizii.

În plus, în al doilea proces a fost invocată caducitatea deciziei de impunere prin raportare la hotărârile date în primul proces, statuându-se că această chestiune excedează cadrului procesul circumscris de procedura administrativă şi a procedurii în faţa instanţei de contencios administrativ.

Această statuare cuprinsă chiar în hotărârea atacată cu revizuire relevă că instanţele de contencios administrativ au analizat chestiunea caducităţii deciziei de impunere prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarul de insolvenţă.

Or, în cadrul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri nu mai poate fi invocată nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşate unei hotărâri de care partea s-a prevalat şi a fost avută în vedere de instanţe în al doilea proces.

Această soluţie se impune pentru motivul că în cadrul revizuirii nu se exercită un control judiciar asupra hotărârii date în al doilea proces, ci se verifică numai respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor din primul proces.

De altfel, instanţa de retractare nu poate rejudeca cauza în fond, ci doar anula cea din urmă hotărâre şi trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată împotriva deciziei instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., prin administrator special B., împotriva deciziei civile nr. 174/2022 din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

Cu recurs în termen de 30 de zile la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.