Inadmissibility of revision against a decision annulling an appeal for non-foundation of merits under Romanian Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 250 din 8 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 881 din 20 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată. Apărarea intimatei

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire reclamanta A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 21 februarie 2022, sub nr. x/2022.

În motivarea cererii formulate aceasta a înţeles să se prevaleze de cazul de revizuire reglementat de pct. 5 al art. 509 din C. proc. civ. - după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, cu referire la împrejurarea că, în perioada 30.10.2021-17.12.2021 a fost internată în spital, context în care nu a fost în măsură să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 902,37 RON.

Ca atare, după darea hotărârii atacate, în dosarul nr. x/2019, a descoperit înscrisul - chitanţa prin care face dovada achitării taxei judiciare mai sus menţionate -, aferentă cererii sale de recurs, înscris care exista la data pronunţării deciziei de anulare a recursului, fiind, astfel, îndeplinite toate condiţiile de revizuire cerute de art. 509-513 din C. proc. civ.

Intimata Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin întâmpinarea formulată şi depusă la dosar în data de 18.04.2022, a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar pe fond, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac a revizuirii, invocată prin întâmpinare, raportat şi la prevederile art. 509 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte o găseşte întemeiată, urmând a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de revizuire îl constituie decizia nr. 250 din 8 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin respectiva decizie fiind anulat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 881 din 20 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Revizuirea, fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, menită, în esenţă, să corecteze erorile de fapt, se poate exercita în cazurile şi doar în condiţiile expres prevăzute de lege.

Art. 509 alin. (1) C. proc. civ. statuează că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere pentru motivele prevăzute de pct. 1-11 ale acestui text normativ, iar la alin. (2) se precizează că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Astfel, în categoria hotărârilor pronunţate asupra fondului intră acelea pronunţate în primă instanţă şi prin care cauza este soluţionată pe fond, adică, privitor la caracterul fondat sau nefondat al cererii de chemare în judecată, şi nu în baza unei excepţii care, odată admisă, face de prisos analiza fondului; iar, în căile de atac, instanţa se pronunţă asupra caracterului fondat sau nefondat al căii de atac, şi este posibil ca hotărârea să evoce sau nu fondul pricinii.

În ceea ce priveşte noţiunea de evocare a fondului de către instanţa de recurs, practica judiciară a statuat că nu îndeplinesc această condiţie hotărârile prin care recursul a fost respins ca tardiv sau a fost anulat ori când recursul a fost admis, cu consecinţa casării deciziei pronunţate în apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

Aşadar, este evident că hotărârea pronunţată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 nu poate forma obiect al unei cereri de revizuire fundamentate pe pct. 5 al primului alineat al art. 509 din C. proc. civ., motiv de revizuire de care se prevalează partea, prin respectiva hotărâre dispunându-se anularea recursului, întrucât prevederile legale mai sus indicate înlătură expres posibilitatea atacării cu revizuire, în acest caz, a hotărârilor care nu evocă fondul.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, revizuenta neavând deschisă calea procesuală a cererii de revizuire pe care a înţeles să o folosească.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în asigurarea respectării principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Deopotrivă, respingerea cererii de revizuire de faţă, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul revizuentei de acces la justiţie, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, în acest sens instanţa supremă reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, instanţa de contencios european a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze. De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României în exercitarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că:

"(...) Judecătorul soluţionează cauza analizând mai întâi respectarea tuturor cerinţelor procedurale impuse de formalismul procesului civil, trecând apoi la examinarea - în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei şi pe baza probatoriului administrat de părţi - a elementelor care vizează însuşi fondul dreptului pus în discuţie, adică a existenţei, a întinderii, a conţinutului dreptului respectiv, a aspectelor referitoare la titularul său real, la modul de exercitare şi a măsurii în care aceasta se realizează în conformitate cu regulile impuse în acest sens. Prin analiza fondului, sunt evaluate toate detaliile relevante în ceea ce priveşte clarificarea raporturilor juridice dintre părţile implicate în litigiu, în scopul restabilirii unor relaţii sociale echilibrate şi armonioase, specifice bunei convieţuiri, în spiritul justiţiei, al echităţii şi al păcii sociale (Decizia nr. 250 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 16 iulie 2021, paragr. 13).

În acest context, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"Calea extraordinară de atac a revizuirii - cale de retractare, nedevolutivă, menită, în esenţă, să corecteze erorile de fapt - a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, în care judecătorul se pronunţă asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acţiunea introductivă de instanţă este respinsă exclusiv pe considerente de procedură, prin soluţionarea excepţiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanţa să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanţiale privitoare la dreptul pretins de reclamant (paragr. 14 al aceleiaşi decizii)".

Faţă de cele arătate, având în vedere dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază,

Văzând, totodată, că prin răspunsul la întâmpinare partea şi-a completat cererea de revizuire cu un nou motiv, prevalându-se şi de cazul prevăzut de pct. 9 al art. 509 din C. proc. civ., însă această completare nu respectă exigenţele impuse de alin. (2) al art. 511 din acelaşi cod, fiind făcută cu mult peste termenul defipt de lege,

Constatând că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, Înalta Curte o va admite şi va respinge, în consecinţă, cererea de revizuire.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 250 din 8 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.