Abusiveness of credit issuance fee clause under consumer protection law: CJEU standard on clarity, intelligibility, and service justification

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 14.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. (fostă, MATEI) IOANA CORINA a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. şi C.. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 8 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x/20.12.2007, modificat prin acte adiţionale, conform căreia «... Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificata în mod unilateral de către Bancă ... fără a exista consimţământul împrumutatului... » şi restituirea sumei achitate în plus cu titlu de dobândă, faţă de dobânda stabilită iniţial prin contract; 2. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 9.1 lit. a) din acelaşi contract, cu privire la comisionul de acordare de 2,00%, din suma iniţiala şi să se dispună restituirea sumei de 1.870 CHF, achitată cu acest titlu; 3. să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzută la art. 12.2. din acelaşi contract; 4. obligarea pârâtei la îngheţarea cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2,1231 RON la 20.12.2007), curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractului de credit şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei să restituie sumele de bani percepute potrivit acestei clauze abuzive; 5. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculata pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plaţii lor şi până la data achitării efective a debitului; 6. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.

La data de 27.10.2015 reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a arătat că îşi completează acţiunea cu un nou capăt de cerere, prin care solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale de la art. 9.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x/20.12.2007, modificat prin acte adiţionale, conform căreia "Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor şi taxelor fără consimţământul împrumutatului".

La data de 03.11.2015, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 17.11.2015, pârâta C.. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia necompetenţei teritoriale, arătând că valoarea obiectului nu depăşeşte suma de 200.000 RON, iar domiciliul reclamantei este în loc. Braşov, aceasta introducând la Judecătoria Braşov acţiunea prin care a contestat executarea silită, solicitând şi constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Pârâta a invocat şi excepţia de litispendenţă, susţinând că există identitate de obiect, cauză şi părţi între prezentul litigiu şi dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Braşov.

La data de 26.11.2015, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare la cererea modificatoare prin care a solicitat respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 9.2 din contractul de credit ca neîntemeiat.

La data de 07.12.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de B. S.A., solicitând respingerea excepţiilor invocate ca neîntemeiate, iar pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 303/2017, pronunţată la data de 1 februarie 2017, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea completată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C.., a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei stipulate la art. 8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x.12.2007, respectiv, prevederea conform căreia "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii"; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 9.2 din contractul de credit mai sus menţionat; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 623,94 CHF, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând dobânda încasată în plus, peste valoarea dobânzii curente de 5,7%, calculată de la data încheierii contractului până la data declarării scadenţei anticipate a creditului; a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă, de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului în sumă de 623,94 CHF, şi a respins celelalte pretenţii ale reclamantei ca neîntemeiate; a luat act că reclamanta va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinţei civile nr. 303/01.02.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au formulat apel atât pârâta C.., cât şi reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 1099A/23.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat; s-a admis apelul declarat de pârâta C.., s-a schimbat în parte sentinţa, în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.. şi s-a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin decizia nr. 1445/23.07.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul reclamantei A., s-a casat în parte decizia Curţii de Apel Bucureşti şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamantă în privinţa clauzei prevăzute de art. 9.1 lit. a) din contractul de credit; s-au menţinut, în rest, dispoziţiile deciziei recurate.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 03.11.2020, sub nr. x/2015*.

3. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 580 pronunţată la data de 31 martie 2021, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 303/01.02.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele B. S.A., C. S.R.L. şi C.., ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta A. (fostă, Matei) IOANA CORINA.

Recurenta-reclamantă se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reproşând instanţei de apel că hotărârea a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi art. 3 din Directiva 93/13, a art. 1 din Legea nr. 193/2000 şi a art. 5 din Directiva 93/13.

În esenţă, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, solicitând, totodată, a se observa că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1445/23.07.2020, pronunţată pentru rejudecarea apelului, în ceea ce priveşte clauza de la art. 9.1. lit. a) din contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare şi, pentru a doua oară, instanţa de apel nu are în vedere jurisprudenţa C.J.U.E. în justa soluţionare a cauzei.

A mai susţinut că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi nu a ţinut cont de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în materia clauzelor abuzive, principiile îndrumătoare în acest caz fiind statuate în hotărârea pronunţată în Cauza C-143/12, Bogdan Matei, D. vs. E. S.A.

În fine, în ceea ce priveşte comisionul de acordare, recurenta-reclamantă apreciază că perceperea acestuia nu poate reprezenta un element al preţului, întrucât dobânda este preţul contractului, iar în conţinutul dobânzii variabile de referinţă intră toate operaţiunile administrative efectuate pentru creditare, astfel încât acest comision reprezintă perceperea aceluiaşi tarif a doua oară, pentru servicii prestate de către bancă a căror evaluare este inclusă şi în conţinutul preţului creditului.

În aceste condiţii, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa modificării deciziei recurate, sub aspectul soluţiei de: * constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii clauzei prevăzute de art. 9.1. lit. a) din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x/20.12.2007, modificat prin acte adiţionale, cu privire la comisionul de acordare de 2% din suma iniţială şi, pe cale de consecinţă, să se dispună restituirea sumei de 1.870 CHF achitată cu acest titlu; *obligarea intimatei la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele care urmează a fi restituite, de la data plăţii lor, şi până la data achitării efective a debitului; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 16.09.2021, sub nr. x/2015*.

Apărările formulate în cauză

La dosar au fost depuse întâmpinări, atât de către intimata-pârâtă B. S.A. Bucureşti, cât şi de intimatele-pârâte C.. şi C. S.R.L. Bucureşti, prin care, fără a invoca excepţii, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în totalitate a dispoziţiilor deciziei recurate, întâmpinări comunicate recurentei-reclamante, care a formulat un răspuns.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că este de acord cu concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La termenul din 12 mai 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 septembrie 2022, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată, reţinându-se că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi nu a avut în vedere jurisprudenţa C.J.U.E. în ceea ce priveşte comisionul de acordare, stipulat la art. 9.1. lit. a) din contractul de credit încheiat între părţi.

Prin decizia de casare anterioră, Înalta Curte a făcut trimitere expresă la hotărârea Curţii de la Luxembourg pronunţată în cauza Banca Espaniol, prin care s-a reţinut că "sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora".

Instanţa supremă a mai arătat faptul că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu se referă doar la exprimarea clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această menţiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situaţia în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

În legătură cu modul în care trebuie analizat caracterul clar şi inteligibil al clauzei contestate din convenţia de credit, Înalta Curte reţine efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. şi alţii).

În cauza menţionată au fost dezlegate chestiuni de drept similare celor din litigiul dedus judecăţii, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare credit, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând că:

"art. 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea fiind menţionate: cuantumul precis al comisionului de acordare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. S-a mai statuat, totodată, că un consumator trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

În prezenta cauză, instanţa de apel nu a raportat analiza efectuată tuturor acestor elemente specifice, necesare, potrivit deciziei preliminare, pentru stabilirea caracterului clar şi inteligibil al clauzei care prevede comisionul de acordare, rezultând că, în speţă în mod nelegal nu s-a reţinut aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în raport cu caracterul incomplet al analizei efectuate de prima instanţă de control judiciar cu privire la clauza din art. 9.1. lit. a) din contractul de credit.

În concret, lipsa explicită a considerentelor pentru care este perceput acest comision face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, trebuind să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestaţiile părţilor, fapt care nu e permis în contracte care se află sub protecţia legislaţiei privind consumatorii.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul contractului de credit supus verificării rezultă fără echivoc că împrumutatul a plătit atât taxa de analiză a dosarului, cât şi taxa de evaluare a proprietăţii, datorate conform Tarifului de taxe şi comisioane şi art. 9 (a se vedea în acest sens, clauza de la art. 5.1 din contract), context în care se poate concluziona că, în acest caz particular, comisionul de acordare nu reprezintă altceva decât o dobândă suplimentară mascată.

În ceea ce priveşte noţiunea de "dezechilibru semnificativ" şi respectiv cerinţa bunei-credinţe, instanţa de apel nu a avut în considerare jurisprudenţa C.J.U.E., potrivit căreia:

"noţiunea de «dezechilibru semnificativ» în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naţionale aplicabile în lipsa unui acord între părţi, pentru a evalua dacă şi, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situaţiei juridice în care se găseşte consumatorul menţionat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naţionale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.

Pentru a şti dacă dezechilibrul este creat «în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă» este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuţie în urma unei negocieri individuale" (Cauza Mohamed Aziz C - 415/11).

Mai mult decât atât, în jurisprudenţa recentă C.J.U.E. a stabilit că art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract de împrumut, precum cea în discuţie, care impune consumatorului plata unui comision de acordare, poate crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în pofida cerinţei de bună-credinţă, atunci când instituţia financiară nu demonstrează că acest comision corespunde unor servicii furnizate şi unor cheltuieli pe care le-a efectuat (pct. 3 din Hotărârea Curţii CY contra Caixa Bank, din 16 iulie 2020, în cauzele conexate C-224/19 şi C-259/19).

Aşa fiind, în ceea ce priveşte clauza referitoare la comisionul de acordare, chiar şi după prima soluţie de casare cu trimitere instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi nu a ţinut seama de jurisprudenţa C.J.U.E., motiv pentru care, găsind întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă în legătură cu nelegalitatea deciziei pronunţate de prima instanţă de control judiciar, sub aspectul referitor la caracterul abuziv al clauzei din art. 9.1. lit. a) din contractul de credit privind comisionul de acordare şi, astfel, constatând incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa va admite recursul şi va casa decizia atacată, cauza urmând a fi trimisă aceleiaşi instanţe de apel spre o nouă judecată, în aceste limite.

În temeiul art. 501 din C. proc. civ., la rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere îndrumările date prin decizia de recurs cu privire la motivul de casare constatat a fi întemeiat, iar instanţa de apel va analiza caracterul abuziv al clauzei din art. 9.1. lit. a) din contractul de credit dedus judecăţii, ţinând seama de interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în această materie.

Totodată, instanţa de apel se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, care vor fi avute în vedere în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. (fostă, Matei) IOANA CORINA împotriva deciziei civile nr. 580 din 31 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.