Nullity of cassation appeal for failing to develop specific grounds of illegality and reiterating appellate arguments

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă la data de 27 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.380.000 RON, reprezentând contragarantia acordată Fondului pentru garanţia asumată în favoarea A. S.A. în baza scrisorii de garantare nr. 159/16.11.2012, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 09.04.2015 (data la care s-au împlinit 90 zile de la data de 09.01.2015 - data recepţiei de către B. a adresei Fondului nr. x/08.01.2015 prin care a transmis documentele solicitate suplimentar de către pârâtă), până la data plăţii efective a acestei sume; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2813 din 03 mai 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat cauza la Tribunalul Bucureşti. În motivare, Judecătoria a arătat în esenţă faptul că valoarea obiectului cauzei este de peste 200.000 de RON şi astfel, în raport de art. 94 lit. k) din C. proc. civ. este competent să judece Tribunalul.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declinat cauza secţiei a VI-a Civilă (litigii cu profesionişti).

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 19.10.2018, sub nr. x/2018* .

Prin încheierea din 6 iunie 2019, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declinat cauza secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de mecompetenţă funcţională şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 471 din 28 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A, ca nefondată.

FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. IFN a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 402 din 05 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SAU MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., împotriva sentinţei civile nr. 471 din 28 mai 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SAU MIJLOCII S.A. - IFN a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

Un prim motiv de casare vizează faptul că hotărârea a fost pronunţată fără ca instanţa să arate argumentele pentru care a înţeles să înlăture apărările sale cu privire la respectarea mandatului acordat conform anexei C1 la convenţia nr. 1/2012, precum şi cu privire la analiza efectuată conform art. 4.1 din Norma nr. 1/2012. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanţa nu a fost învestită să constate dacă beneficiarul contragaranţiei se afla în stare de insolvenţă prezumată, ci dacă intimata a respectat sau nu prevederile din convenţie atunci când a refuzat plata contragaranţiei şi dacă a probat faptul că recurenta a încălcat mandatul primit conform anexei C1.

Sub un alt aspect recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a făcut simple afirmaţii atunci când a reţinut că apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată în contractul de mandat. Astfel recurentul-reclamant consideră că instanţa de apel a omis să argumenteze elementul esenţial al speţei, şi anume când şi cum anume a intervenit culpa sa în executarea mandatului, potrivit convenţiei nr. 1/2012, şi implicit incidenţa răspunderii sale contractuale, ca de altfel şi de ce este justificat refuzul de plată a contragaranţiei întemeiat pe o decizie a Curţii de Conturi emisă în urma controlului efectuat la intimata-pârâtă, care nu îi este opozabil.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 1.170, art. 1.266-1.268, art. 1.270 şi art. 1.272 din C. civ. în dezlegarea dată de către instanţa de apel cu privire la îndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau. Astfel, potrivit acestuia, instanţa de apel nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1.270 C. civ. la momentul stabilirii obligaţiilor asumate de acesta, stabilind în mod nelegal că pentru verificarea existenţei stării de dificultate a beneficiarului avea obligaţia de efectua o analiză a situaţiei financiare a acestuia.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la prevederile pct. 2 din anexa C1 şi la pct. 7 din anexa C7 la convenţia nr. 1/2012, susţinând că, pe parcursul derulării convenţiilor de contragarantare între cele 2 instituţii, a solicitat intimatului-pârât clarificări cu privire la mandatul acordat, iar prin adresa nr. x/21.06.2012, a solicitat clarificări cu privire la condiţiile în care o societate poate fi considerată întreprindere în dificultate.

Recurenta-reclamantă apreciază că din interpretarea coroborată şi sistematică a prevederilor art. 4.1. şi 8.3. din Norma nr. 1/2012, respectiv din anexa C1 şi din anexa C7, precum şi a prevederilor art. 3.1. şi 3.3.1. din convenţia nr. 67/2008, semnată cu banca finanţatoare, precum şi din clarificările transmise de intimatul-pârât prin adresa nr. x/25.06.2012, concluzia care se impune este diferită decât cea la care a ajuns instanţa de apel.

În ceea ce priveşte modalitatea de plată a garanţiei contragarantate, recurenta-reclamantă susţine că a aplicat cerinţele prevăzute de art. 9.2. şi art. 9.3 din convenţia nr. 67/2008 şi apreciază că raţionament instanţei de apel contravine dispoziţiilor art. 1.170, art. 1.270 şi art. 1.272 din C. civ.

Totodată, considerentele instanţei de apel, privitoare la starea de insolvenţă a S.C. C. S.R.L., contravin prevederilor art. 1.170, art. 1.270, art. 1.272, art. 1.266-1.268 C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 11 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante prin care arată că hotărârea a fost pronunţată fără ca instanţa să arate argumentele pentru care a înţeles să înlăture apărările sale cu privire la respectarea mandatului acordat conform anexei C1 la convenţia nr. 1/2012, precum şi cu privire la analiza efectuată conform art. 4.1 din Norma nr. 1/2012, precizând că instanţa nu a fost învestită să constate dacă beneficiarul contragaranţiei se afla în stare de insolvenţă prezumată, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare statuat la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, în realitate, recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care curtea de apel a reţinut situaţia de fapt şi a interpretat înscrisurile din dosar.

În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În ceea ce priveşte critica prin care susţine că instanţa de apel a făcut simple afirmaţii atunci când a reţinut că apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată în contractul de mandat, considerând că s-a omis să se argumenteze elementul esenţial al speţei, şi anume când şi cum anume a intervenit culpa sa în executarea mandatului, potrivit convenţiei nr. 1/2012, şi implicit incidenţa răspunderii sale contractuale, reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispoziţiile art. 1.170, art. 1.266-1.268, art. 1.270 şi art. 1.272 din C. civ. sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce norma materială nu a fost corect aplicată.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat critici exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susţinerile recurentei-reclamante cu privire la interpretarea greşită a prevederilor art. 4.1. şi 8.3. din Norma nr. 1/2012, respectiv din anexa C1 şi din anexa C7, a prevederilor art. 3.1. şi 3.3.1. din convenţia nr. 67/2008, semnată cu banca finanţatoare, precum şi menţiunile referitoare la adresa nr. x/25.06.2012, prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 402 din 5 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.