Civil action for outstanding debts under association contract quashed and remanded for insufficient appellate reasoning

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 27.12.2018, sub nr. x/20018, reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la plata debitului aferent semestrului I 2017 - semestrul I 2018, (3 semestre), în cuantum de 597.755,17 RON; la plata penalităţilor aferente perioadei 11.07.2017-25.09.2018, în cuantum de 8.998,48 RON, precum şi a celor datorate până la data efectuării plăţii debitului principal, cuantumul acestora urmând să fie calculat la o rată anuală egală cu rata de credit financiară a BNR. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1457/26.05.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea precizată formulată de Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a obligat pârâta la plata sumei de 428.795,29 RON şi 5.978,52 RON penalităţi de întârziere, precum şi la plata penalităţilor de întârziere calculate conform art. 4.9 din contractul de asociere din 12.07.1995, începând de la data de 26.09.2018 şi până la data achitării efective, a stabilit onorariu definitiv expert judiciar în sumă de 10.235 RON şi a dispus obligarea reclamantei la achitarea diferenţei de 8.735 RON, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 10.235 şi 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinţei civile nr. 1457 din 26.05.2021 a formulat apel reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

Prin decizia nr. 25 A din 13 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva sentinţei civile nr. 1457/26.05.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018. A fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1457/26.05.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 71.251,52 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond. Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la stabilirea onorariului definitiv al expertului judiciar şi cele privind obligarea reclamantului la plata diferenţei rezultate. A fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 4.726,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 25 A din 13 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Municipiul Bucureşti prin Primarul General a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

O primă critică vizează faptul că decizia recurată este nemotivată, recurentul invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurentul susţine că instanţa de apel a omis să analizeze argumentele acestuia cu privire la efectul puterii de lucru judecat în raport de probele administrate la fond, respectiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigii având ca obiect pretenţii în baza aceluiaşi contract, desfăşurate între aceleaşi părţi şi care au fost soluţionate prin dezlegări diferite.

Astfel, recurentul-reclamant consideră că în cazul în care există două hotărâri contradictorii, prin care raportul juridic dintr-o cauză supusă unei judecăţi este interpretat în două sensuri, prin hotărâri diferite, instanţa are obligaţia de a-şi motiva propria convingere, luând în considerare toate probele şi argumentele aduse la dosarul cauzei. Or, susţine recurentul, instanţa de apel a valorificat doar soluţia favorabilă intimatei-pârâte, cu privire la efectul puterii de lucru judecat, invocat de aceasta, fără să motiveze respingerea susţinerilor Municipiului Bucureşti privind hotărârea invocată de către acesta care de asemenea susţinea efectul puterii de lucru judecat.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel în mod eronat a constatat şi valorificat puterea de lucru judecat pentru excepţia de neexecutare, faţă de neîndeplinirea de către Municipiul Bucureşti a obligaţiilor esenţiale ce îi reveneau potrivit contractului. În continuare, recurentul-reclamant redă dispoziţii din contractul încheiat între părţi, prezentând situaţia de fapt cu privire la clauzele contractuale şi probele administrate de către instanţa de fond, respectiv concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept şi cuprinde motive străine de natura cauzei, cu privire la respingerea sumelor datorate. În acest sens, recurentul arată că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că suma datorată de către intimata-pârâtă reprezintă o sumă cuantificată pe metru pătrat din suprafaţa de teren, deşi prin contractul încheiat, părţile nu au menţionat vreo raportare a sumei datorate în funcţie de metru pătrat deţinut de intimată. Astfel, recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, respectiv art. 9 alin. (2) C. proc. civ., fiind modificat obiectul procesului faţă de cel formulat de reclamant. Totodată, autorul recursului susţine că prin motivarea sa, instanţa de apel a ignorat tipul de contract în baza căruia este supusă judecata cauzei, sens în care motivele deciziei atacate sunt contradictorii şi străine de natura cauzei.

O altă critică a recurentului-reclamant vizează cheltuielile de judecată acordate, respectiv obligarea Municipiului Bucureşti la plata către intimata-pârâtă a sumei de 42.2450,95 RON, reprezentând onorariul expertului consilier parte.

În drept, recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a omis să analizeze argumentele sale cu privire la efectul puterii de lucru judecat în raport de probele administrate la fond, respectiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2011, decizia nr. 947 din 3.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi decizia nr. 991 din 31.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect pretenţii în baza aceluiaşi contract şi desfăşurate între aceleaşi părţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel, în motivarea deciziei recurate, a reţinut că în dosarele nr. x/2004, nr. y/2007, nr. z/2010, nr. w/2015, nr. t/2017 şi dosar nr. x/2011 (invocat de recurentul-reclamant) există triplă identitate cu privire la părţi, calitate procesuală şi cauză juridică, diferenţa dintre acestea decurgând din perioadele pentru care Municipiul Bucureşti prin Primarul General a considerat că intimata-pârâtă datorează sume de bani din executarea contractului de asociere nr. x/12.07.1995.

Totodată, s-a mai arătat că în cazul dosarelor anterior indicate, cu excepţia dosarului nr. x/2011, instanţele de judecată au respins cererea recurentului-reclamant, astfel în raport de cele reţinute şi de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, s-a apreciat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că deşi instanţa de apel a analizat efectul puterii de lucru judecat în raport de deciziile pronunţate în dosarul nr. x/2004 şi dosar nr. x/2007, nu a analizat efectul puterii de lucru judecat în raport de deciziile nr. 947 din 3.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi decizia nr. 991 din 31.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel s-a rezumat la a arăta că instanţa de fond a înţeles în mod greşit să nu recunoască puterea de lucru judecat decurgând din dosarele nr. x/2004 şi dosar nr. x/2007 invocate de intimata-pârâtă, folosind drept argument decizia nr. 991/31/03/2015 pronunţată în dosarul nr. x/2011, fără a expune propriile argumente în susţinerea soluţiei pronunţate, din considerente lipsind examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Instanţa supremă reţine întemeiată critica recurentului prin care susţine că în cazul în care există două hotărâri contradictorii, prin care raportul juridic dintr-o cauză supusă unei judecăţi este interpretat în două sensuri, prin hotărâri diferite, instanţa are obligaţia de a-şi motiva propria convingere, luând în considerare toate probele şi argumentele aduse la dosarul cauzei.

Or, deşi instanţa de apel a reţinut tripla de identitate cu dosarul nr. x/2011, din considerentele deciziei pronunţate nu rezultă care sunt motivele pentru care nu a analizat argumentele invocate de recurentul-reclamant privind efectul puterii de lucru judecat în raport de deciziile nr. 947 din 3.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi decizia nr. 991 din 31.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentului erau pertinente în prezenta cauză şi se impunea în consecinţă, analiza temeiniciei acestora, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului, dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situaţiei de fapt. În absenţa acestei analize, instanţa de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă şi temeinic motivată a dispoziţiilor contractuale şi legale asumate sau obligatorii ambelor părţi.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În acest context apare cu evidenţă faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a dreptului recurentului-reclamant la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanţa are obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentului-reclamant i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanţei de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

În raport de faptul că se impune casarea hotărârii, reţinându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza criticilor cu privire la cheltuielile de judecată, invocate de recurenta-reclamantă, nu va mai fi efectuată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 25A din 13 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la toate argumentele expuse şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestora într-o formă clară şi precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 25A din 13 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2022.