Validity of Arbitration under ASF Norm No. 18/2017 Absent a Written Arbitration Agreement

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat la data de 08.04.2021 sub nr. x/2021, S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 5.463,40 RON, reprezentând diferenţa de sumă neachitată provenită din contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului avariat, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la debitul datorat, începând cu data de 07.02.2020, pentru care s-a întocmit cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 92 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., şi a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.463,40 RON, reprezentând diferenţa de sumă neachitată, a sumei de 9.413,04 RON, reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2 % şi a sumei de 3.149 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti 22 iulie 2021 sub dosar nr. x/2021, B. S.A. a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 92 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, admiterea excepţiei necompetenţei generale a Tribunalului Arbitral şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre soluţionare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii arbitrale indicate, în baza art. 612 C. proc. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, precum şi orice alte cheltuieli generate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa nr. 5 din 5 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 42/2021 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 92 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în principal, rejudecarea cauzei pe fond şi anularea hotărârii arbitrale, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

În argumentarea memoriul de recurs, recurenta consideră că instanţa a pronunţat decizia rcurată cu aplicarea greşită a normelor de procedură prevăzute de art. 126 din Constituţie şi art. 30, art. 541 şi art. 542 C. proc. civ., indicând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurenta arată că, potrivit art. 541 C. proc. civ., arbitrajul reprezintă o jurisdicţie alternativă instanţelor de judecată, de esenţa căreia este existenţa acordului de voinţă al părţilor cu privire la deferirea disputelor lor unei forme de justiţie privată. Totodată, susţine că baza procedurii arbitrale este reprezentată de convenţia arbitrală care constituie consimţământul părţilor cu privire la arbitraj.

În acest context, recurenta arată că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice şi/sau fizice, cu condiţia ca acestea să fi încheiat, în prealabil, o convenţie arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă şi A. S.R.L. nu exista o convenţie arbitrală, în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului.

Prin urmare, autoarea recursului susţine că prin decizia recurată, instanţa a validat arbitrajul efectuat în lipsa unei convenţii arbitrale, încălcând astfel prevederile cuprinse la art. 541 şi art. 542 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că prin decizia atacată, Curtea de Apel Craiova a încălcat prevederile art. 77 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, întrucât prevederile art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 nu pot suplini acordul uneia dintre părţi pentru soluţionarea litigiului pe calea arbitrajului. Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare si brokerilor de asigurare, reprezintă un act normativ administrativ, arată recurenta, sens în care nu poate contraveni C. proc. civ., act legislativ cu forţă juridică superioară acestuia.

Totodată, în opinia recurentei, dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 trebuie coroborate cu prevederile C. proc. civ. care reglementează instituţia arbitrajului, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competentei acesteia în soluţionarea litigiului.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017. În opinia recurentei, intimata S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de persoană protejată de prevederile Normei ASF nr. 18/2017, conform cărora litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, întrucât aceasta este o societate care a dobândit dreptul de creanţă împotriva B. S.A. în temeiul unui contract de cesiune, neobţinând pe calea cesiunii calitatea de asigurat şi/sau de persoană prejudiciată.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, autoarea căii de atac susţine că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare si brokerilor de asigurare.

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În cauză, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj.

Criticile recurentei sunt întemeiate întrucât instanţa nu a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispoziţiilor din Cartea a-IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 542 alin. (1) C. proc. civ., persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.

Totodată, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 542 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi alin. (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare şi recunoscând, astfel, ca legală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale astfel cum aceasta este reglementată prin art. 542 şi art. 548 şi urm. C. proc. civ.

În ceea ce priveşte Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se pune astfel accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe în vederea respectării normelor de drept procesual referitoare la arbitraj.

Faţă de efectul produs ca urmare a admiterii recursului şi casarea deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va mai analiza celelalte motive invocate de către recurentă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-pârâtă, instanţa supremă nu o va analiza, pentru următoarele motive:

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat procesul. Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Înalta Curte reţine că prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleaşi instanţe, cauza nu a fost soluţionată. Numai după soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii se poate şti care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenţii în înţelesul art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva deciziei nr. 42/2021 din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2022.