Abusiveness of early maturity clause in consumer credit and res judicata in related proceedings

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17.05.2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamaţii A. si B. în contradictoriu cu intimata C. S.A. au solicitat: obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a comisionului de administrare în cuantum de 4.159,48 Euro ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestui comision; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a dobânzii remuneratorii şi dobânda penalizatoare în cuantum de 5.991,376 Euro calculată pentru suma de 4.159,48 Euro, pentru perioada 30.07.2007-17.05.2018; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a comisionului de acordare în cuantum de 5.759, 28 Euro ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestui comision; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi, a dobânzii remuneratorii şi dobânda penalizatoare in cuantum de 7.394,91552 Euro calculată pentru suma de 5.759,28 Euro, pentru perioada 30.07.2007 - 17.05.2018; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumei de 59.800,52 Euro, sumă plătită în temeiul art. 4 din Condiţiile speciale, art. 2.10.a, art. 2.10.b şi a art. 2.11.a paragrafele 1 şi 3 din Condiţiile Generale ale Contractului de Credit nr. x/30.07.2007, articole ce au fost constatate ca nule absolut; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a dobânzii remuneratorii şi dobânda penalizatoare în cuantum de 76.783, 8677 Euro calculată pentru suma de 59.800,52 Euro, pentru perioada 30.07.2007 - 17.05.2018; constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale în temeiul căreia pârâta a declarat scadent anticipat întreg creditul acordat prin Contractul de credit nr. x/30.07.2007, clauză care potrivit dispoziţiilor legislaţiei protecţiei consumatorilor este abuzivă; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 1.272.000 RON cu titlu de daune interese pentru declararea scadent anticipat a întregului credit acordat prin Contractul de credit nr. x/30.07.2007, pentru executarea silită a reclamanţilor în temeiul Contractului de credit nr. x/30.07.2007 ce conţinea clauze abuzive, care potrivit legislaţiei protecţiei consumatorului nu creau si nu creează obligaţii pentru consumator şi pentru introducerea în Contractul de credit nr. x/30.07.2007 a mai multor clauze abuzive, clauze care au generat un litigiu ce s-a întins pe o perioadă de 7 ani; obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 1.250.000,00 RON cu titlu de daune morale pentru introducerea în Contractul de credit nr. x a clauzelor abuzive, pentru executarea silită a reclamantei în temeiul unui Contract de credit ce conţinea clauze abuzive şi pentru folosirea şi utilizarea de către pârâta C.

S.A. a unor practici comerciale înşelătoare ce au avut drept scop determinarea reclamantei să semneze Contractul de credit nr. x; obligarea pârâtei la plata către reclamantul A. a sumei de 1.250.000,00 RON cu titlu de daune morale pentru introducerea in Contractul de credit nr. x a clauzelor abuzive, pentru executarea silită a reclamantului în temeiul unui Contract de credit ce conţinea clauze abuzive şi pentru folosirea şi utilizarea de către pârâta C. S.A. a unor practici comerciale înşelătoare ce au avut drept scop determinarea reclamantului să semneze Contractul de credit nr. x; să se constate şi să se stabilească cuantumul sumei de bani ajunsă la scadenţă în anul 2011 potrivit Contractului de credit nr. x/30.07.2007, care nu a fost achitată de reclamanţi de bunăvoie şi care a constituit motivul sau temeiul pentru care pârâta C.

S.A. a declarat scadent anticipat întreg creditul,plus dobânzi,plus creanţe ataşate, plus comisioane; să se constate dacă pârâta C. S.A. a cesionat Contractul de credit nr. x/30.07.2007 şi obligarea pârâtei C. S.A. să comunice un exemplar al Contractului de cesiune, reclamanţilor; obligarea pârâtei C. S.A. la despăgubirea (daune-interese) reclamanţilor cu suma de 3.205.780,00 RON ca urmare a folosirii şi utilizării de către pârâta C. S.A. a unor practici comerciale înşelătoare cu scopul de a determina reclamanţii să semneze Contractul de credit nr. x/30.07.2007; la data de 03.08.2007, fără acordul reclamantului A. a transferat suma de 28.689,10 Euro către D..

În drept, s-au invocat prevederile C. civ., Legislaţia protecţiei consumatorilor, Constituţia României, CEDO.

Prin sentinţa sentinţa civilă nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis acţiunea privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a următoarelor sume: 4.156,48 euro cu titlu de comision de administrare echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii precum şi a dobânzii legale remuneratorii stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR pentru perioada 30.07.2007-31.12.2018; 5.759,28 euro cu titlu de comision de acordare echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii precum şi a dobânzii legale remuneratorii stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă BNR pentru perioada 30.07.2007-31.12.2018; a fost obligată pârâta la recalcularea dobânzii variabile cu procentul de 7,4% pe an de la data declarării nule a clauzei 2.10 lit. b), respectiv 18.12.2015 până la data de 17.05.2018 la care se va adăuga dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011 ce se va calcula până la data plăţii efective; a fost declarată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.9 din Condiţiile Generale de creditare relative la declararea scadenţei anticipate a creditului; s-au respins celelalte capete de cerere ca nefondate.

Împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au formulat apel A. şi B. şi C. S.A.

Prin încheierea nr. 102 din 26.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 136 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A admis apelul pârâtei C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că, pe fond a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în art. 4.9 şi art. 4.11 din Condiţiile generale ca, nefondate. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii şi împotriva încheierii civile nr. 102 din 26.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au declarat recurs A. şi B..

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenţii arată că încheierea nr. 102/26.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală, fiind încălcate normele legale imperative ce obligă pârâta la plata taxelor judiciare de timbru.

Cu privire la decizia recurată, autorii căii de atac invocă încălcarea de către instanţa de apel a dreptului la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ., arătând că prin decizia pronunţată a fost respinsă nelegal solicitarea acestora de a fi depuse în original la dosarul cauzei înscrisurile depuse de către intimată în faţa primei instanţe. Totodată, în opinia recurenţilor, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 C. proc. civ., având în vedere că aceştia nu au solicitat anularea art. 4.9 şi art. 4.11 din Contractul de credit, sens în care, susţin recurenţii, cele două clauze nu au fost puse în discuţie de către instanţa de fond şi apel.

Mai arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind motivată neclar şi insuficient.

Totodată, susţin că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, arătând că prin deciziile civile pronunţate în dosarele nr. x/2011 şi y/2011 s-a stabilit definitiv că anumite clauze din Contractul de credit nr. x/30.07.2007 sunt nule absolut. Or, susţin recurenţii-reclamanţi, deşi prin deciziile civile pronunţate în dosarele anterior menţionate, s-a stabilit în mod definitiv ca anumite clauze contractuale sunt nule absolut, iar intimata trebuie să restituie toate sumele de bani încasate abuziv, în mod nelegal instanţa de apel a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat şi au stabilit că intimata C. S.A. nu trebuie să restituie sumele de bani încasate în temeiul clauzelor sancţionate cu nulitatea absolută.

Mai arată că instanţa de apel a pronunţat decizia criticată încălcând dispoziţiile Legii nr. 193/2000, redând în acest sens conţinutul art. 6, art. 2, alin. (1) lit. C) şi S) din Anexă, precum şi prevederile art. 25 lit. e) şi art. 26 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 296/2004 şi cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 21/1992. În acest sens se susţine, în esenţă, că orice clauză contractuală care dă dreptul intimatei să declare scadent anticipat întregul credit, inclusiv art. 4.9 şi 4.11 este abuzivă.

Totodată, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel nu a aplicat în mod legal art. 19 din Contractul de credit nr. x/30.07.2007, prin care se menţionează că în cazul în care între condiţiile generale anexate şi clauzele din Contractul de credit există diferenţe, se aplică dispoziţiile din contracul de credit. Or, susţin recurenţii, prevederile art. 4.9 şi art. 4.11 nu se regăsesc în cele 22 clauze contractuale din cuprinsul Contractului de credit, ci în Condiţiile Generale de creditare, Anexa la Contratul de credit.

În susţinerea argumentelor pe fondul cauzei, apreciază că instanţele de fond şi apel au încălcat prevederile legale prevăzute de art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la obligaţia judecătorului de a stărui în aflarea adevărului. În opinia recurenţilor, pentru a se face cu adevărat justiţie presupune implicarea judecătorului în a face tot ceea ce este legal cu putinţă pentru a asigura aflarea adevărului şi a pronunţa o soluţie legală şi echitabilă.

Recurenţii-reclamanţi au indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului împotriva încheierii nr. 102/26.11.2021, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 11 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. a fost prorogată discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 102A din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a fost fixat termen de judecată la 21.09.2022 cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii nr. 102 din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de C. S.A., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi îl va respinge ca inadmisibil, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2012:

"Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru", iar potrivit alin. (2) " Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă."

Prin urmare, faţă de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., instanţa supremă constată că recurenţii-reclamanţi nu au deschisă calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii prin care a fost soluţionată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenţii au susţinut, în esenţă, că prin decizia pronunţată de instanţa de apel a fost respinsă nelegal solicitarea acestora de a fi depuse în original la dosarul cauzei înscrisurile depuse de către intimată în faţa primei instanţe, respingerea acestei probe încălcând dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ., subsumate de autoarele căii de atac cazului de casare menţionat mai sus, nu vor fi însuşite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac. Aşadar, respectarea dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Înalta Curte constată că proba solicitată, respectiv de a fi depuse în original la dosarul cauzei înscrisurile depuse de către intimată în faţa primei instanţe, nu a fost respinsă, în mod arbitrar, ci motivat, instanţa de apel arătând în practicaua deciziei recurate la fila x că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, nu se impune depunerea înscrisurilor în original întrucât acestea există la dosarul cauzei în copii conform cu originalul.

Neîncuviinţarea unei noi probe nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la apărare, întrucât aşa cum rezultă din actele dosarului, părţile au avut şanse egale de a-şi prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor, judecătorul fiind cel care determină puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză, iar instanţa de apel este suverană în a aprecia concludenţa şi oportunitatea administrării probelor.

Totodată, criticile recurenţilor-reclamanţi prin care se susţine încălcarea principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 C. proc. civ., sunt nefondate.

Potrivit art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte constată că din practicaua deciziei recurate, unde sunt menţionate dezbaterile care au avut loc, rezultă fără echivoc că ambele părţi şi-au exprimat poziţia cu privire la probele propuse şi încuviinţate, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Astfel, deşi recurenţii susţin că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, având în vedere că aceştia nu au solicitat anularea art. 4.9 şi art. 4.11 din Contractul de credit, susţinând că cele două clauze nu au fost puse în discuţie, Înalta Curte constată că din practicaua deciziei recurate, la fila x reiese că recurenţii-reclamanţi au solicitat proba cu interogatoriul pârâtei şi expertiza financiar-bancară în apărarea apelului formulat de C. ce are ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.9 şi art. 4.11 din Contractul de credit.

Cu privire la criticile referitoare la încălcarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa supremă constată că acestea sunt nefondate. Potrivit acestui text de lege, "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză(...)". Deşi recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, criticile sale vizează în realitate nemulţumirea cu privire la situaţia de fapt reţinută şi probele administrate, astfel cum au fost analizate de către instanţa de apel.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat sentinţa recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 22, art. 13 şi 14 C. proc. civ., judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, al dreptului la apărare şi al contradictorialităţii.

Referitor la susţinerile prin care se invocă motivarea contradictorie a deciziei recurate, instanţa supremă reţine că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate şi nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat de către recurenţii-reclamanţi. Astfel, deşi se susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind motivată neclar şi insuficient, recurenţii nu arată în concret argumentele în raport de care decizia atacată este nemotivată, fiind invocată formal.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor-reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care arată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, deşi recurenţii reclamanţi susţin că prin deciziile civile pronunţate în dosarele nr. x/2011 şi y/2011 s-a stabilit definitiv că anumite clauze din Contractul de credit nr. x/30.07.2007 sunt nule absolut, se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că litigiul mai sus menţionat nu a vizat clauza privind declararea scadenţei anticipate a creditului, ce face obiectul prezentului litigiu, ci alte clauze referitoare la comisioane şi dobânda variabilă, astfel că nu există identitate de obiect între cele două litigii pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care recurenţii-reclamanţi susţin că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate.

Înalta Curte constată că, în mod corect a argumentat instanţa de apel că, pentru a se reţine caracterul abuziv al clauzelor referitoare la declararea exigibilităţii anticipate a creditului este necesar a se proba că aceasta creează, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În cauză există suficiente criterii care să confere consumatorilor posibilitatea să prevadă consecinţele economice care rezultă din clauzele contractuale cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a creditului în ceea ce îi priveşte. În contract este menţionată în concret situaţia în care poate interveni declararea scadenţei anticipate a creditului, recurenţii-reclamanţi fiind în măsură să prevadă la data încheierii contractului care sunt implicaţiile juridice şi economice care decurg din conţinutul acestor clauze. Astfel au fost menţionate în mod expres condiţiile raportat la care banca poate proceda la masurile prevăzute de art. 4.9 şi art. 4.11 din Condiţiile Generale de Creditare, Anexa la Contractul de credit nr. x/30.07.2007.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, una dintre condiţiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiţii prezentând relevanţă obligaţia profesioniştilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Astfel, în cauză, instanţa de apel a examinat toate aceste criterii în cadrul mecanismului de verificare a caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează clauza privind declararea scadenţei anticipate a creditului şi a reţinut că această clauză a fost redactată într-un limbaj clar şi inteligibil, consumatorii având posibilitatea să prevadă, pe baza unor criterii fără echivoc, consecinţele care rezultă din clauzele contractuale în ceea ce îl priveşte.

Totodată, deşi gradul de transparenţă a unei clauze contractuale reprezintă un criteriu ce trebuie avut în vedere în analiza legalităţii acesteia, el nu este singurul, criteriile conform cărora o clauză poate fi constatată ca fiind abuzivă fiind cele prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi dezvoltate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, în cauza Aziz, instanţa de la Luxembourg a arătat că art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că noţiunea "dezechilibru semnificativ" în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naţionale aplicabile în lipsa unui acord între părţi, pentru a evalua dacă şi, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare.

Cu privire la susţinerile recurenţilor-reclamanţi prin care invocă încălcarea unor norme de drept material, în acest sens redând conţinutul art. 6, art. 2, alin. (1) lit. C) şi S) din Anexă, precum şi prevederile art. 25 lit. e) şi art. 26 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 296/2004 şi cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 21/1992, Înalta Curte constată că nu sunt veritabile critici de nelegalitate, întrucât autorii căii de atac nu arată în concret în ce mod instanţa de apel nu a făcut aplicarea corectă acestora în raport de decizia pronunţată. Totodată, criticile prin care susţine că instanţa de apel nu a aplicat în mod legal art. 19 din Contractul de credit nr. x/30.07.2007 nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, recurenţii în realitate urmărind reanalizarea situaţiei de fapt şi rejudecarea fondului litigiului, chestiune care nu poate face obiectul analizei de nelegalitate din recurs. Se ignoră caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 102 A din 26 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii nr. 102A din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil şi va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 102 A din 26 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii nr. 102A din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2022.