Limit of judicial review in annulment of foreign arbitration award: prohibition on re-examining merits and factual findings

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală pronunţată la 25 septembrie 2013, în dosarul nr. x, de către Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris s-au hotărât următoarele: 1. reclamantul era îndreptăţit la o prelungire a termenului de execuţie de 326 de zile; 2. rezilierea contractului şi solicitarea garanţiei de bună execuţie de către pârât au fost nelegale; 3. reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 1.972.147,88 de euro plus dobândă de 6% pe an începând cu data de 02 iunie 2009 până la momentul achitării integrale; 4. pârâtul va plăti reclamantului 355.000 de dolari americani reprezentând cota sa din costurile arbitrale; 5. pârâtul va plăti reclamantului 454.130,33 de euro pentru cheltuieli de judecată; 6. pârâtul va plăti reclamantului o dobândă de 6% pe an pentru sumele prevăzute la punctele 4 şi 5 de mai sus, de la data hotărârii arbitrale până la plata integrală; şi 7. că toate celelalte pretenţii ale părţilor sunt respinse.

Împotriva Hotărârii arbitrale pronunţate la 25 septembrie 2013, în dosarul nr. x, de către Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a formulat acţiune în anulare reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.11.2013, sub număr de dosar x/2013

Prin încheierea de şedinţă din 16 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a respins excepţia necompetenţei funcţionale, invocată de pârâta A. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 2473 din 24 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a admis acţiunea reclamantului Ministerul Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. şi, în consecinţă, a fost anulată Hotărârea arbitrală în dosarul ICC x emisă de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional Paris.

Împotriva încheierii de şedinţă din 16 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei civile nr. 2473/24.09.2014 a declarat recurs pârâta A. S.A.

Prin decizia nr. 1500 din 26 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, a fost admis recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2473 din 24 septembrie 2014, precum şi a încheierii din 16 aprilie 2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă; ca atare, a fost casată sentinţa şi încheierea şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.06.2018, sub nr. x/2013*.

La termenul din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe următoarele chestiuni: lege procesuală aplicabilă, specializare/necompetenţă funcţională, necompetenţă instanţă română, cu menţiunea că în funcţie de modalitatea de tranşare a acestor trei aspecte, chestiunea tardivităţii se va relua în raport de identificarea dosarului de arbitraj şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea succesiv pentru datele de 8 noiembrie 2018, 15 noiembrie 2018 şi 22 noiembrie 2018.

Prin încheierea de şedinţă din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a constatat că procesul este supus dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865; de asemenea, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; ca atare, a fost trimis dosarul privind soluţionarea, în fond după casare cu trimitere spre rejudecare, a acţiunii formulate de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) în contradictoriu cu pârâta A. S.A., pentru repartizare aleatorie de către Registratura Curţii de Apel Bucureşti pe rolul unui complet din cadrul secţiei a V-a Civilă sau secţiei a VI-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 23 ianuarie 2019, sub număr de dosar x/2019

La termenul de judecată din 20 martie 2019, instanţa a pus în discuţie, în temeiul art. 84 C. proc. civ. din 1865, calificarea excepţiei necompetenţei funcţionale a instanţei române şi a excepţiei inadmisibilităţii formulării acţiunii în anulare, avându-se în vedere motivarea comună a acestora, ca fiind excepţia necompetenţei internaţionale a instanţei române; a calificat excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei române şi excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii în anulare ca fiind excepţia necompetenţei internaţionale a instanţei române.

S-au pus în discuţie legea aplicabilă în cauză, verificarea competenţei instanţei şi excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române, invocată de pârâtă, iar prin încheierea pronunţată la acea dată, 20 martie 2019, în temeiul art. 260 alin. (1) Cod procedură din 1865, s-a amânat pronunţarea cu privire la aspectele puse în discuţie.

Prin sentinţa civilă nr. 18 din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat că litigiul dedus judecăţii este supus dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865; a fost admisă excepţia necompetenţei internaţionale a instanţei române, invocată de pârâta A. S.A. şi a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) împotriva Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunţate în dosarul nr. x de Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., ca nefiind de competenţa instanţei române. Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 15.241 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, în ceea ce priveşte legea procesuală aplicabilă prezentului litigiu, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că litigiul dedus judecăţii este supus dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865, având în vedere că procesul arbitral a fost început în anul 2009, Curtea apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. din anul 2010, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012. Totodată, a constatat ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei internaţionale a instanţei române.

În acest sens, s-a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 128 F/24.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, în condiţiile prevederilor art. 430 şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ. din 2010 (aplicabil acestei hotărâri judecătoreşti în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012), că hotărârea arbitrală pronunţată la 25 septembrie 2013 în dosarul nr. x de către Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris este o hotărâre arbitrală străină, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1124 C. proc. civ. din anul 2010.

S-a apreciat că prevederile art. 535 C. proc. civ. din 2010 nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 128 F din 24 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, având în vedere că prin această hotărâre nu se soluţionează o cerere necontencioasă (aspect care constituie premisa acestui text legal), ci se stabileşte, definitiv, competenţa de soluţionare în respectiva cauză, precum şi aspectul conex al naturii juridice a hotărârii arbitrale pronunţate la data de 25.09.2013 în dosarul nr. x de către Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris.

Prin urmare, Curtea a apreciat că acţiunea în anulare prevăzută de art. 364 C. proc. civ. din 1865 nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri arbitrale străine, ci numai împotriva unei hotărâri arbitrale naţionale (române). Pe de altă parte, hotărârea arbitrală din 25 septembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. x de Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, este o hotărâre străină, astfel că acţiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) nu este de competenţa instanţelor române, ci, dacă o asemenea acţiune este prevăzută de legea franceză, este de competenţa instanţelor franceze, având în vedere că aceasta este pronunţată de Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris.

Or, acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale străine, precum cea din speţa dedusă judecăţii, nu este de competenţa instanţelor române, ci este de competenţa instanţelor stabilite de legea procesual civilă străină sub imperiul căreia această hotărâre a fost pronunţată.

Pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE a declarat recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 şi împotriva sentinţei civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, invocând în drept dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7 şi pct. 9, art. 3041 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 410 din 14.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013; a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013; a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019; a fost admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019; a fost casată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25 noiembrie 2020, sub număr de dosar x/2019

Prin sentinţa civilă nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă acţiunea în anulare formulate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunţate în dosarul nr. x de Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii s-a reţinut în esenţă că, reclamantul a expus în mod inutil faţă de natura juridică a acţiunii în anulare, şi aspecte cu privire la situaţia de fapt din cauză ori la analiza probatoriului efectutată de tribunalul arbitral, contrar prevederilor art. 364 C. proc. civ. din 1865. În acest sens, instanţa de fond a reţinut că niciunul dintre motivele reglementate de art. 364 C. proc. civ. nu dă instanţei de judecată dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, ci numai să verifice dacă au fost respectate condiţiile de formă ale arbitrajului.

Astfel, instanţa de fond a constatat că din acţiunea în anulare şi precizările depuse, reclamantul nu a adus nicio critică concretă hotărârii arbitrale contestate din perspectiva prevederilor art. 364 lit. f) C. proc. civ. din 1865, invocate de către acesta.

Totodată, s-a constatat de către instanţa de fond că în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 365 lit. I) C. proc. civ. din 1865, reclamantul a expus prin acţiunea în anulare şi precizările ulterioare, aspecte referitoare la situaţia de fapt şi probele administrate în faţa tribunalului arbitral. De asemenea, a reţinut curtea de apel, reclamantul nu a indicat cu claritate dispoziţiile imperative ale legii care să fi fost încălcate de către tribunalul arbitral sau în ce ar consta încălcarea ordinii publice sau a bunelor moravuri.

Referitor la criticile reclamantului cu privire la încălcarea dreptului la apărare, curtea de apel a constatat că reclamantul nu a indicat în concret probele care nu i-au fost încuviinţate şi care era relevanţa lor juridică în cadrul procedurii arbitrale, sens în care faptul că anumite probe au fost admise, iar altele nu au fost încuviinţate, nu este de natură să ducă la concluzia încălcării dreptului reclamantului la apărare şi la un proces echitabil.

Împotriva sentinţei civile nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare anularea Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunţate în dosarul nr. x de Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, iar pe fond, respingerea cererii intimatei A. S.A., ca neîntemeiată.

Totodată, recurentul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a solicitat suspendarea executării Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunţate în dosarul nr. x de Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A. S.A.

Motivele de recurs invocate de către recurent sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant arată că în motivarea deciziei recurate, instanţa de fond a limitat fără temei analiza hotărârii arbitrale, îngrădind în mod nejustificat dreptul acestuia la apărare, realizând o evaluare incompletă a acţiunii atât în fapt, cît şi în drept, pronunţând decizia atacată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) Cod procedură civillă din 1865. Astfel, recurentul-reclamant susţine că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde în mod complet şi suficient de clar motivele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantului, nefiind respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Totodată, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a indicat care este temeiul juridic care ar impune o analiză limitată a unei hotărâri arbitrale, având în vedere că acesta a indicat două temeiuri juridice prevăzute de lege pentru verificarea legalităţii hotărârii arbitrale contestate.

O altă critică vizează motivarea contradictorie a sentinţei civile nr. 100 din 30 iunie 2021, recurentul-reclamant susţinând că instanţa de fond nu a realizat o reală analiză a acţiunii în anulare, motivarea fiind superficială, iar coonsiderentele străine de natura pricinii.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ. din 1865. În acest sens, redă considerente din sentinţa atacată şi arată că instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că nu ar fi fost invocate motive concrete în cauză, deşi atât prin acţiunea în anulare, cât şi prin notele scrise şi precizările depuse ulterior, acesta a formulat lămuriri cu privire la situaţia de fapt şi de drept specifică litigiului. Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 358 C. proc. civ. din 1865, precum şi dispoziţiile imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare, fiind încălcate principii fundamentale ce guvernează arbitrajul.

În continuare, recurentul-reclamant, invocă dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. din 1865 şi solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reluând argumente expuse în cadrul acţiunii în anulare. Astfel, recurentul-reclamant invocă aspecte privind fondul cauzei, cu referire la sitiaţia de fapt şi probele administrate de tribunalul arbitral.

În drept, recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9, art. 3041 C. proc. civ. din 1865.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi respingerea cererii de suspendare.

Prin încheierea din 25 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de suspendare pentru neplata cauţiunii.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune precizarea faptului că, deşi recurentul-reclamant în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, conform cu care "modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sanţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ..", critică lipsa motivării de fapt şi de drept pe care s-a întemeait soluţia instanţei de fond, susţinând în esenţă încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, susţinerile sale vor fi încadrate în motivul de recurs instituit de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

De asemenea, faţă de faptul că recurentul-reclamant a invocat prin memoriul de recurs şi motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticând sentinţa recurată ca fiind contradictorie, superficială, fără o reală analiză a acţiunii în anulare, iar considerentele străine de natura pricinii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza în mod unitar criticile subsumate acestui motiv de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Din dispoziţiile legale menţionate, rezultă că viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii, şi anume, lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

Articolul 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a analizat argumentele formulate prin acţiunea în anulare şi a expus considerentele în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată. Totodată, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a prezentat, în ample considerente, argumente pentru care a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate rezultă că aceasta satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în considerentele acesteia regăsindu-se motivele care au determinat formarea convingerii instanţei, în condiţiile în care aceasta a analizat hotărârea arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acţiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 364 C. proc. civ. din 1865.

Aşa fiind, din considerentele sentinţei recurate reiese că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a avut în vedere susţinerile părţii, arătând că partea nu a indicat nicio dispoziţie imperativă a legii care să fi fost încălcată de către tribunalul arbitral şi nici nu a indicat în ce ar consta încălcarea ordinii publice sau a bunelor moravuri. Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, din considerentele sentinţei rezultă raţionamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a respins motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865, apreciind că judecătorul nu are posibilitatea, din oficiu, de a identifica dispoziţiile imperative ale legii considerate încălcate şi nici de a stabili cum s-a încălcat ordinea publică sau bunele moravuri, întrucât acestea trebuie să fie indicate în mod expres de către reclamant, în raport de principiul disponibilităţii reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.. De asemenea, se constată că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a avut în vedere şi susţinerile referitoare la eventuala încălcare a clauzelor contractuale ori a efectelor contractului, explicând că interpretarea acestora, situaţia de fapt reţinută şi în hotărârea arbitrală sau modalitatea în care au fost evaluate probele administrate în faţa tribunalului arbitral, nu poate constitui motiv de anulare în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865.

Prin urmare, decizia recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente sunt prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar pe de o parte, la hotărârea arbitrală şi susţinerile părţilor, iar pe de altă parte la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În concluzie, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Aşadar, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de fond argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, în acest sens evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale, totodată prezentând raţionamentul-logico juridic prin care a respins acţiunea în anulare.

În ceea ce priveşte motivele invocate de către recurentul-reclamant, respectiv criticile prin care se susţine că motivarea este străină de natura cauzei şi superficială, instaţa supremă constată că aceastea sunt formale, recurentul-reclamant nu arată în concret considerentele străine de natura pricinii, în realitate partea îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa a soluţionat acţiunea în anulare.

Referitor la criticile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte constată că, deşi aceştia au indicat prin cererea de recurs aceste motive de nelegalitate, din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să poată fi subsumat ipotezelor reglementate de acestea.

Astfel, deşi recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ. din 1865, arătând că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 358 C. proc. civ. din 1865, precum şi dispoziţiile imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare, principii fundamentale ce guvernează arbitrajul, în realitate, repune în discuţie interpretarea raportului obligaţional dintre părţi, reluând argumentele susţinute în faţa instanţei de fond. Or, redarea considerentelor din sentinţa atacată şi aratarea că în mod nelegal s-a apreciat la fond că nu ar fi fost invocate motive concrete în cauză, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate în etapa procesuală a recursului, ci exprimă nemulţumirea recurentului cu privire la soluţia pronunţată în etapa procesuală anterioară.

Cu privire la solicitarea recurentului de examinare a cauzei sub toate aspectele, reluând din considerentele expuse în cadrul acţiunii în anulare şi invocând aspecte privind fondul cauzei, cu referire la situaţia de fapt şi probele administrate de tribunalul arbitral, Înalta Curte constată că în realitate recurentul-reclamant urmăreşte rejudecarea fondului litigiului, respectiv repunerea în discuţie a tuturor aspectelor soluţionate definitiv în cadrul procedurii arbitrale, chestiune care nu poate face obiectul analizei de nelegalitate din recurs. Se ignoră caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Instanţa supremă a statuat în jurisprudenţa sa, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. din 1865, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti. Acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale. Afirmaţiile prin care recurentul invocă încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii şi nerespectarea principiilor dreptului la apărare, egalităţii de tratament şi forţei obligatorii a contractului nu sunt veritabile critici de nelegalitate deoarece autorul căii de atac aduce în discuţie probatoriul, obligaţiile părţilor astfel cum acestea rezultă din contract. Aceste aspecte exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune de instanţă deoarece sunt chestiuni care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE împotriva sentinţei civile nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE împotriva sentinţei civile nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2022.