Admissibility of voluntary principal intervention at the appellate stage in insolvency proceedings requiring express consent of all parties

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la data de 16 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta-contestatoare A. S.R.L., reprezentată de B., reprezentată de C., în calitate de reprezentant permanent al administratorului persoană juridică, în contradictoriu cu D.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., comitetul creditorilor E. S.A. - în reorganizare - format din: F. S.A., Popasul Trebes S.R.L., G. S.A., H. S.A., I. S.A., în temeiul art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a formulat contestaţie împotriva măsurilor administratorului judiciar, prin care în mod netemeinic şi nelegal a dispus descalificarea A. S.R.L., ofertanta înscrisa la licitaţia organizată în data de 6 martie 2020 pentru valorificarea activului imobiliar "J." solicitând anularea, în parte a procesul-verbal de descalificare nr. x/06.03.2020, doar în ceea ce priveşte măsura descalificării A. S.R.L.

Totodată, a solicitat să se constate că, faţă de măsura legală şi temeinică de descalificare a K. S.R.L., A. S.R.L. este singurul ofertant calificat la licitaţie, iar subsecvent admiterii primelor doua capete de cerere, instanţa să anuleze procesul-verbal de licitaţie nr. x/06.03.2020 şi să oblige administratorul judiciar să încheie un proces-verbal de licitaţie în care să o declare câştigătoarea licitaţiei pentru un preţ egal cu oferta, respectiv la preţul de pornire al licitaţiei, în valoare de 33.595.000 Euro.

De asemenea, în temeiul art. 59 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, reclamanta a formulat şi a depus cerere de suspendare a procedurii de valorificare a activului imobiliar "J." compusă din teren intravilan în suprafaţă totală de 62.491 mp, cu construcţii industriale şi anexe a acestor construcţii, situat în Bucureşti, B-dul x nr. 2, sector 6 (fosta L.), până la soluţionarea definitivă a contestaţiei pendinte.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

Prin încheierea de şedinţă din 22 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a măsurilor administratorului judiciar, astfel cum a fost precizată.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2960 din 6 august 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de către contestatoarea A. S.R.L.

Au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere privind constatarea de către instanţă a calităţii contestatoarei de unic ofertant calificat la licitaţie şi obligarea administratorului judiciar la încheierea unui proces-verbal de licitaţie în care să declare contestatoarea câştigătoare.

Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale contestaţiei formulate de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. S.A., intimaţii D.., F. S.A., Popasul Trebes S.R.L - membru al comitetului, G. S.A. - membru al comitetului creditorilor, H. S.A., membru al comitetului creditorilor, I. S.A. şi K. S.R.L., astfel cum au fost precizate.

A fost obligată contestatoarea să plătească administratorului judiciar D.. suma de 28.790,27 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

3. Împotriva acestei sentinţe, contestatoare A. S.R.L. a declarat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Petenta M. S.R.L. Curtea a formulat cerere de intervenţie voluntară principală.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie principală voluntară formulată de petenta M. S.R.L., raportat la faptul că nu există acordul expres al tuturor părţilor cu privire la încuviinţarea cererii de intervenţie.

Totodată, s-a reţinut că dreptul de a formula cererea de intervenţie voluntară principală nu a fost exercitat de petenta M. S.R.L. în vederea valorificării unui drept procesual şi substanţial propriu, ci pentru a se obţine tergiversarea soluţionării cauzei, prin acordarea unor termene în vederea observării atitudinii procesuale ulterioare, în sensul exercitării sau nu a căii de atac, şi, eventual, suspendarea prezentului litigiu până la soluţionarea cererii de recurs.

4. La data de 14 iunie 2022, recurenta M. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea încheierii recurate, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de M. S.R.L.

În subsidiar, s-a solicitat casarea în parte a încheierii din 13 aprilie 2022, în privinţa modalităţii prin care curtea de apel a aplicat dispoziţiile art. 64 alin. (4) din C. proc. civ. şi să se constate că dosarul nr. x/2020 este suspendat de drept de la data de 13 aprilie 2022. Totodată, s-a solicitat instanţei să constate nulitatea hotărârilor ulterioare pronunţate cu încălcarea acestor dispoziţii legale.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că încheierea atacată cu recurs este nelegală raportat la dispoziţiile art. 61 şi art. 62 C. proc. civ.

Astfel, s-a învederat că cererea de intervenţie principală a recurentei întrunea condiţiile prevăzute la art. 62 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere faptul că celelalte părţi - creditori, membrii ai comitetului director, nu s-au opus, iar poziţia apelantei-contestatoare A. S.R.L., respectiv cea a intimatei N. S.R.L. nu pot fi considerate ca opoziţie reală atâta timp cât acestea sunt în contradicţie cu creditorii ce deţin peste 50% din creanţele împotriva debitoarei insolvente E. S.A.

Prin lipsa de manifestare a unei opoziţii clare de către creditorii membrii ai comitetului director cu privire la cererea de intervenţie principală formulată de către recurentă, nu s-a exprimat nicio poziţie contrară formulării intervenţiei principale, motiv pentru care s-a învederat că soluţia de respingere este nelegală.

Totodată, recurenta a arătat că este nelegală soluţia instanţei de apel prin raportare la faptul că cererea de intervenţie principală îndeplinea condiţiile reglementate prin art. 61 C. proc. civ. privind formularea acesteia.

Astfel, condiţia interesului este îndeplinită deoarece recurenta este deţinătoarea unei creanţe chirografare împotriva debitoarei insolvente E. S.A., creanţă ce a aparţinut iniţial creditoarei O. S.R.L., preluată ulterior de către recurentă prin cesiune notificată către administratorul judiciar D. la data de 29 martie 2022.

Recurenta a mai susţinut că încheierea din 13 aprilie 2022 este nelegală şi în ceea ce priveşte soluţia dispusă privind continuarea judecării cererii principale şi s-a atacat soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie principală, fiind astfel încălcate dispoziţiile procedurale reglementate la art. 64 alin. (4) C. proc. civ., ultima teză, forma în vigoare la momentul începerii judecăţii cererii principale.

Intimata E. S.A. prin administrator judiciar D.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţa tardivităţii formulării motivelor de recurs, excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de recurs, excepţia inadmisibilităţii promovării şi motivării capătului doi al cererii de recurs.

Înalta Curte, examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, reţine următoarele:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta a susţinut că încheierea recurată este nelegală în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă în principiu a cererii de intervenţie principală voluntară, raportat la dispoziţiile art. 61 şi art. 62 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. civ., "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Cererea de intervenţie principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată, îndreptată împotriva părţilor iniţiale, prin care un terţ solicită introducerea sa în proces, pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu.

Reiese, aşadar, că legiuitorul a stabilit că, pentru a fi admisă în principiu o cerere de intervenţie principală, aceasta trebuie să fie formulată, in limine litis, în faţa primei instanţe, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, iar în apel, admisibilitatea, în principiu, a acesteia este condiţionată de existenţa unui acord expres al părţilor în acest sens.

În lipsa acordului expres al părţilor în apel, cererea de intervenţie principală este inadmisibilă.

În raport cu prevederile legale enunţate, reiese că în mod corect curtea de apel a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie principală formulată de petenta M. S.R.L., reţinând că, în cauză, nu există un acord expres exprimat de către intimatul SNGN H. S.A., intimata-debitoare E. S.A., intimaţii-pârâţi G. S.A., F. S.A., I. S.A., Popasul Trebeş S.R.L., membrii ai comitetului creditorilor, cărora li s-a comunicat cererea de intervenţie principală voluntară. Totodată, s-a constatat că nu există nici acordul expres al apelantei-contestatoare A. S.R.L. şi al intimatei-interveniente N. S.R.L. în sensul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală formulată direct în calea de atac a apelului. Mai mult, s-a constatat că apelanta-contestatoare A. S.R.L. şi intimata-intervenientă N. S.R.L. s-au opus în mod expres încuviinţării acestei cereri de intervenţie voluntară principală formulată direct în calea de atac a apelului.

Prin urmare, neexistând acordul expres al tuturor intimaţilor pentru formularea intervenţiei principale direct în apel, rezultă că nu este întrunită cerinţa imperativă impusă de art. 62 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că este legală soluţia instanţei de apel de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie principală formulată de M. S.R.L. direct în apel.

Argumentul recurentei în sensul că opoziţia apelantei A. S.R.L., respectiv cea a intimatei N. S.R.L. nu pot fi considerate ca opoziţie reală atâta timp cât acestea sunt în contradicţie cu creditorii ce deţin peste 50% din creanţele împotriva debitoarei insolvente E. S.A., nu poate fi reţinut.

Înalta Curte constată că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în acest cadru procesual neputând fi verificat procentul creditorilor care deţin creanţe împotriva debitoarei insolvente, ci doar se examinează îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de intervenţie.

Înalta Curte mai reţine că, întrucât a constatat că nu este îndeplinită condiţia existenţei acordului tuturor părţilor, în mod corect instanţa de apel nu a mai analizat condiţiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ., critica de nelegalitate invocată de recurentă sub acest aspect fiind străină de considerentele instanţei de apel ce au justificat soluţia atacată.

În ceea ce priveşte critica recurentei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., referitoare la suspendarea litigiului, instanţa procedând în mod nelegal la continuarea judecării cererii principale, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută.

În acest sens, s-a argumentat că dreptul de a formula cererea de intervenţie voluntară principală nu a fost exercitat de petenta M. S.R.L. în vederea valorificării unui drept procesual şi substanţial propriu, ci pentru a se obţine tergiversarea soluţionării cauzei, prin acordarea unor termene în vederea observării atitudinii procesuale ulterioare, în sensul exercitării sau nu a căii de atac, şi, eventual, suspendarea prezentului litigiu până la soluţionarea cererii de recurs. În aceste condiţii, instanţa a observat că se prefigurează şi cerinţa exercitării dreptului procesual în mod abuziv pentru a produce consecinţe vătămătoare celorlalte părţi, respectiv încălcarea drepturilor procesuale ale acestora, în cauză acest drept procesual fiind reprezentat de încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen optim.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a analizat în mod obiectiv toate elementele procedurale şi în mod justificat a definit abuzul de drept, reţinând că în caz de suspendare a judecării apelului, acest lucru ar fi determinat o tergiversare pe termen lung a soluţionării cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta M. S.R.L. împotriva încheierii din 13 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta M. S.R.L. împotriva încheierii din 13 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.