Cassation review of civil liability: Exclusion of substantive and factual arguments from extraordinary legal remedy for illegality

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 14 iunie 2018 pe rolul Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamantul Oraşul Voluntari a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., la plata creanţei certe, lichide şi exigibile în cuantumul total de 1.605.882 RON, ce urmează a fi actualizată până la data plăţii efective, în funcţie de rata inflaţiei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1073 şi următoarele C. civ. precum şi art. 194 şi următoarele C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 16 ianuarie 2019 s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă, tribunalul reţinând că excepţia a fost fundamentată pe faptul că, potrivit pârâtei, reclamantul Oraşul Voluntari nu are calitate procesuală activă, deoarece semnatarul contractului ce face obiectul litigiului este Consiliul Local.

La termenul de judecată din 3 iunie 2019, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi a respins ca nefiind utilă proba privind efectuarea unei expertize contabile.

La termenul de judecată din 2 noiembrie 2020, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei care rezultă din ultima fişă depusă la dosar, calculată inclusiv pentru luna iulie, data la care s-a făcut efectiv predarea panourilor, respectiv 2.466.445 RON, din care urmează să se scadă valoarea de 571.438 RON.

2. Prin sentinţa civilă nr. 3309 din 16 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.895.017 RON, reprezentând debit restant pentru perioada ianuarie 2015 - decembrie 2017, sumă ce se va actualiza în funcţie de rata inflaţiei până la data plăţii efective.

Totodată, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere şi s-a luat act de faptul că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Împotriva încheierilor din 16 ianuarie 2019 şi din 3 iunie 2019, precum şi a sentinţei civile nr. 3309 din 16 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a formulat apel pârâta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere, în principal, pe cale de excepţie şi, în subsidiar, ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 1818A din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul formulat de pârâtă.

4. La 26 noiembrie 2021, pârâta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1818A din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanţa de apel a limitelor efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii primei instanţe, respectiv a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că instanţa de prim control judiciar în mod greşit a compensat datoriile reciproce, respectiv a diminuat pretenţiile solicitate de reclamant cu suma de 571.428 RON, deşi nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Totodată, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat limitele efectului devolutiv al căii de atac determinate de ceea ce s-a apelat deoarece a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate că diferenţa dintre sume ar reprezenta penalităţile de întârziere, în condiţiile în care prima instanţa a respins cererea de acordare a penalităţilor, iar reclamantul nu a formulat apel cu privire la acest capăt de cerere.

De asemenea, subliniază recurenta că, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 327 - 329 C. proc. civ., întrucât din probatoriul administrat rezultă caracterul întemeiat al excepţiei de neexecutare a contractului, invocată de aceasta, în absenţa unei notificări a reclamantului cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă subliniază că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece creanţa reclamantului nu este certă în privinţa sumei de 571.428 RON, nefiind determinată în mod nemijlocit prin administrarea probatoriului de către instanţa de fond.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 241 din 2 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că la 11 august 2014 contractul încheiat între părţi a fost reziliat în conformitate cu adresa nr. x Deşi instanţa de apel a avut în vedere aceste statuări a concluzionat eronat că raporturile contractuale dintre părţi au continuat şi ulterior acestei date.

Or, recurenta susţine că solicitarea reclamantului, ulterior rezilierii, nu poate fi făcută decât în temeiul unei eventuale răspunderi delictuale, şi nu a unei răspunderi contractuale.

Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ., au vizat respingerea nejustificată a probelor constând în efectuarea unei expertize contabile, cerere formulată în prima instanţă şi a expertizei topografice solicitate de instanţa de apel.

Totodată, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 36 C. proc. civ., deoarece Consiliul Local Voluntari, în calitate de semnatar al contractului de asociere, are calitate procesuală pasivă, iar nu Oraşul Voluntari.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta precizează că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 2517 C. civ. în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând că în condiţiile în care pretenţiile vizează perioada 2009 - 2017, a fost depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani pentru formularea cererii de chemare în judecată.

De asemenea, susţine recurenta-pârâtă că în mod greşit instanţa de apel a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile excepţiei de neexecutare a contractului din partea asociatului, ignorând faptul că au intervenit numeroase probleme cauzate de amenajarea drumurilor şi trotuarelor, schimbarea locaţiei panourilor publicitare şi neasigurarea utilităţilor pentru funcţionarea acestora, aspecte care au condus la modificarea substanţială a obiectului contractului cu impact asupra condiţiilor financiare.

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1902 alin. (5) şi 1953 alin. (5) C. civ., întrucât nu a considerat nulă clauza privind suma minimă la care ar avea dreptul asociatul Consiliul Local Voluntari iar, în subsidiar, a solicitat să se considere că aceste clauze sunt nescrise.

În continuare, se susţine că suma solicitată, reprezentând drepturi restante din beneficiile asocierii, este calculată în mod discreţionar de intimatul- reclamant şi nu este datorată, nefiind luate în calcul anumite venituri proprii ale recurentei-pârâte care nu sunt rezultate din asociere şi un nivel minim garantat, cu încălcarea dispoziţiilor legale evocate.

5. La 26 ianuarie 2022 intimatul-reclamant Oraşul Voluntari a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 martie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant Oraşul Voluntari a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 24 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 20 septembrie 2022.

Analizând recursul declarat, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Recursul recurentei-pârâte A. S.R.L. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că: instanţa de apel în mod greşit a dispus cu privire la compensarea unor datorii, fără a fi învestită în acest sens, că au fost încălcate regulile de procedură cu privire la soluţionarea excepţiei de neexecutare a contractului şi că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii şi cu privire la aplicarea penalităţilor de întârziere.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu fac obiectul litigiului şi care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată sau prin cerere reconvenţională, încălcându-se dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de aceste dispoziţii legale vizează acte de procedură efectuate cu încălcarea legii având drept consecinţă nulitatea hotărârii pronunţate în aceste condiţii.

Verificând critica formulată din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenta-pârâtă nu au legătură cu încălcarea unor reguli de procedură, ci sunt critici care privesc modul de soluţionare a fondului cauzei.

Astfel, deşi recurenta susţine că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu fac obiectul dosarului şi care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată sau prin cererea reconvenţională, fiind încălcate în acest mod dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ. prin dezvoltarea criticii în realitate se constată modul de interpretare a probelor şi caracterul cert al sumelor la plata cărora pârâta a fost obligată.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte vizând încălcarea dispoziţiilor art. 327-329 C. proc. civ., referitoare la prezumţiile legale şi judiciare, instanţa supremă constată că acestea aduc în discuţie aspecte de fapt, care au fost susţinute şi în apel, şi care nu pot fi supuse examenului de nelegalitate din recurs.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că motivele invocate de recurentă nu au legătură cu regulile de procedură, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci sunt critici aduse pe fondul cauzei, care nu se circumscriu motivelor de nelegalitate din perspectiva acestui motiv de casare.

Deşi a fost invocat şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a prezentat argumente în susţinerea acestuia, în sensul în care hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, situaţie în care este exclusă posibilitatea verificării legalităţii deciziei recurate sub acest aspect.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 241 din 2 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins cererea reclamantei A. S.R.L., formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Oraşului Voluntari, având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Local Voluntari nr. 119/2014, prin care Oraşul Voluntari a dispus aprobarea începerii procedurilor legale în vederea rezilierii contractului de asociere în participatiune nr. x/2004. Această sentinţă a ramas definitivă prin respingerea recursului, prin decizia civila nr. 7133/2018.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că prin sentinţa menţionată s-a stabilit în mod definitiv faptul că a încetat contractul de asociere în participaţiune la data de 11 august 2014, aspect reţinut de altfel şi de instanţa de apel, însă interpretarea dată prin hotărârea recurată este eronată, şi încalcă autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta susţine în esenţă că instanţa de apel - argumentând că raporturile contractuale dintre părţi au continuat şi ulterior datei de 11 august 2014, când convenţia a fost reziliată, conform statuărilor sentinţei 241 din 2 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă - a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al acestei hotărâri judecătoreşti. Procedând astfel, prin decizia recurată au fost încălcate dispoziţiile art. 430 şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că, instanţa de apel verificând dacă contractul de asociere în participaţiune a fost reziliat şi în consecinţă nu mai poate constitui temei pentru pretenţiile reclamantului sau dacă dimpotrivă a continuat şi după această dată, a arătat că, deşi, prin raportare la această hotărâre judecătorească, concluzia care s-ar impune este aceea că din data anterior menţionată, contractul părţilor a fost reziliat, probele administrate în cauză relevă continuarea raporturilor contractuale dintre părţi. Pentru a concluziona în acest sens au fost analizate deconturile de venituri şi cheltuieli aferente contractului de asociere precum şi procesurile-verbale de predare-primire încheiate între părţi în temeiul contractului de asociere în participaţiune. Procedând astfel, instanţa de apel nu a încălcat statuările anterioare ci a examinat conduita părţilor ulterioare acestei date.

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de apel a argumentat în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., decizia pronunţată, Înalta Curte reţine că şi această critică este nefondată urmând a fi înlăturată ca atare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, constând în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă argumente referitoare la faptul că unele probe solicitate nu au fost admise de către instanţa de apel, după care contestă soluţia şi considerentele instanţei de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Voluntari, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia de neexecutare a contractului de asociere, nulitatea clauzei referitoare la clauza leonină, precum şi debitul solicitat de reclamantă.

Înalta Curte constată că din cererea de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În realitate, în cuprinsul cererii de recurs a fost reluată starea de fapt, fiind reluate ad literam mare parte din susţinerile inserate în cuprinsul motivelor de apel.

Astfel, în privinţa acestui motiv de recurs se observă că, în realitate în această privinţă sunt reluate în mod identic criticile formulate prin apelul declarat în cauză privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, a prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia de neexecutare a contractului, nulitatea clauzei leonine, fiind de asemenea contestat debitul, sens în care sunt detaliate aspectele de fond ale cauzei, nefiind formulate critici concrete în legătură cu dezlegările instanţei de apel.

În aceste condiţii, Înalta Curte reaminteşte că în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii a conformităţii hotărârii atacate cu nelegalitate de drepturile aplicabile".

Reluarea criticilor formulate în calea de atac a apelului, fără dezvoltarea în mod concret a unor critici de nelegalitate din care să rezulte aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor de drept material, face imposibilă exercitarea controlului judiciar în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate.

În egală măsură, reiterarea chestiunilor de fond ale litigiului ori a modului de interpretare a probelor constituie aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, fiind în consecinţă excluse analizei din perspectiva motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1818/A din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1818/A din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.