Default interest start date in tort claims: De jure default under Civil Code Art. 1523 vs. formal notice under Art. 1522

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. şi intervenientul C., solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 5.000 euro (25.000 RON echivalent în RON, calculat la cursul valutar din 03.05.2016); despăgubiri nepatrimoniale în cuantum de 120.000 euro (500.000 RON echivalent în RON, calculat la cursul valutar din 03.05.2016); actualizarea sumelor cu dobânda BNR din momentul producerii riscului asigurat (03.05.2016) şi până la momentul plăţii efective a indemnizaţiei de către pârât; indexarea cu rata indicelui de inflaţie de la data producerii accidentului rutier şi până la data plăţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi urm. C. proc. pen., art. 1381 şi urm. C. civ., art. 3, art. 9, art. 43, art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, art. 1 alin. (2), art. 24 alin. (2) lit. b), art. 26, art. 43, art. 49 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011 modificat şi completat prin Ordinul CSA nr. 2/2015, decizia nr. 1/2005 a ICCJ, decizia nr. 29/2009 a ICCJ - Secţiile Unite pronunţată în dosarul nr. x/2009, art. 29 alin. (1) lit. i), f) din O.U.G. nr. 80/2013 rap. la art. 20 alin. (8) C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă nr. 746 din 21.03.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 896,36 RON, reprezentând daune materiale şi suma de 50.000 RON, reprezentând daune morale, sume ce se vor reactualiza de la data introducerii acţiunii - 19.09.2017 - cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a obligat pârâta la plata dobânzii legale aplicabile sumelor sus menţionate de la data introducerii acţiunii - 19.09.2017 şi până la data plăţii efective a acestora; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuprinzând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON şi taxă de timbru în sumă de 300 RON; a obligat pârâta să plătească către stat suma de 1.822,92 RON, reprezentând taxă judiciară pentru care reclamanta a fost scutită, ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, taxă de timbru raportată la valoarea pretenţiei admise.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. S.A, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii, în sensul înlăturării dispoziţiilor privitoare la obligarea B. la plata daunelor accesorii de la data introducerii acţiunii - 19.09.2017.

Prin decizia civilă nr. 288 din 18 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din 29 iunie 2020, pronunţată în camera de consiliu, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca fiind lipsită de obiect, cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 288/18.05.2020, formulată de petentele B. S.A. şi A..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B. S.A, solicitând casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă: respingerea dispoziţiilor hotărârii atacate, atât cu privire la obligarea recurentei la plata accesoriilor de la data introducerii cererii de chemare în judecată (19.09.2017), nu de la data comunicării cererii către B. (05.05.2018), cât şi cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, dată fiind lipsa culpei procesuale; având în vedere faptul că ulterior pronunţării hotărârii din apel, respectiv la 10.06.2020, B. a adus la îndeplinire dispoziţiile acesteia, achitând suma de 11.433,49 RON, solicită repunerea în situaţia anterioară şi obligarea intimatei la restituirea sumelor achitate în plus, respectiv de la data de 19.09.2017; obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în apel şi recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta redă dispoziţiile art. 1522 C. civ. pentru a susţine că, din economia dispoziţiilor acestui articol, rezultă că, de esenţa punerii în întârziere este comunicarea efectivă a actului către debitor, deci, în cazul de faţă, a cererii de chemare în judecată. Prin urmare, apreciază că instanţa de apel, în mod eronat a interpretat dispoziţiile art. 1522 C. civ. şi a considerat ca fiind relevant momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei.

Recurenta reliefează că, la acel moment, nu avea cunoştinţă de obligaţia de plată, pentru simplul motiv că nu fusese încunoştiinţata anterior demarării procesului. Accesoriile sancţionează pasivitatea debitorului, or, în acest caz, pe perioada până la comunicarea efectivă a cererii de chemare în judecată, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina recurentei, care să justifice plata de accesorii.

Faptul că reclamanta nu a notificat-o şi a ales calea procesului judiciar, precum şi faptul că din cauza cererii reclamantei de ajutor public judiciar, comunicarea efectivă a cererii de chemare în judecată a întârziat, ajungând la recurentă în 05.05.2018, sunt împrejurări ce ţin de conduita reclamantei, deci neimputabile recurentei. Consideră că este relevant şi faptul că imediat după ce a primit comunicarea, recurenta a formulat o ofertă de despăgubire, fiind evident că aceasta nu ar putea fi acuzată că şi-a executat cu întârziere obligaţiile.

Argumentaţia instanţei de apel privind neexecutarea obligaţiei într-un termen rezonabil nu justifică acordarea accesoriilor de la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei, art. 1522 alin. (5) C. civ. stipulând în mod expres că termenul rezonabil se calculează de la data când cererea i-a fost comunicată debitorului, deci, relevant este momentul comunicării şi nu cel al înregistrării cererii pe rolul instanţei.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin adresa din 13.08.2020, recurenta-pârâtă a menţionat că nu este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. în situaţia în care acesta va fi găsit admisibil în principiu. (a se vedea dosar recurs).

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 4 şi 7 septembrie 2020 şi intimatului-intervenient la 4 septembrie 2020 .

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, la 21 septembrie 2020, în termen legal, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în suma de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 25 septembrie 2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor.

La data de 08.02.2021, recurenta-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului.

Prin încheierea din data de 20 aprilie 2021, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a acordat termen la data de 22 iunie 2021, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a înţeles să se prevaleze de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1522 C. civ., cu privire la momentul punerii sale în întârziere, întrucât, în opinia sa, dispoziţia legală menţionată stabileşte că punerea în întârziere înseamnă comunicarea efectivă a actului către debitor.

Recurenta apreciază că, nesocotind această dispoziţie, instanţa de apel a considerat relevant, pentru punerea în întârziere, momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei, deşi, la acel moment, pârâta nu avea cunoştinţă despre pretenţiile reclamantei, astfel că nu i se poate reţine vreo culpă pentru a putea fi obligată la plata accesoriilor sumei datorate. Consideră că soluţia corectă pe care trebuia să o pronunţe instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 1522 alin. (5) C. civ., este aceea ca accesoriile să fie calculate de la data când i-a fost comunicată acţiunea, acela fiind momentul la care a fost pusă în întârziere.

În această privinţă, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentei privind nesocotirea dispoziţiilor legale ce reglementează punerea sa în întârziere, întrucât, în speţă, temeiul juridic al întârzierii îndeplinirii obligaţiilor de către pârâtă nu este art. 1522 C. civ., ci art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

Conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., debitorul este de drept în întârziere în cazul în care obligaţia se naşte din săvârşirea unei faptei ilicite extracontractuale, cum este răspundere delictuală. În speţă, răspunderea asigurătorului pentru repararea prejudiciilor produse terţilor prin accidente de circulaţie, este o formă a răspunderii civile delictuale, astfel că recurenta-pârâtă, în calitate de asigurător al persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, este obligată la repararea prejudiciului.

Prin urmare, cu privire la punerea debitorului în întârziere, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că aceasta se află de drept în întârziere, conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., întrucât obligaţia de plată se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale, respectiv fapta ilicită săvârşită de conducătorul autovehiculului asigurat la societatea de asigurări recurentă, astfel că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1522 alin. (5) C. civ.

Cu privire la accesoriile acordate de instanţele anterioare în faza devolutivă a procesului, se reţine faptul că, atât obligaţia de plată a dobânzii legale, cât şi obligaţia de actualizare cu rata inflaţiei a sumelor recunoscute reclamantei, au fost corect stabilite prin raportare la data introducerii acţiunii, întrucât potrivit art. 1381 alin. (2) C. civ. "Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat".

Se cuvine menţionat faptul că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima fiind o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), astfel că cele două modalităţi de reparaţie pot coexista, dând expresie principiului reparării integrale a prejudiciului.

Actualizarea cu rata inflaţiei poate asigura primirea unei sume de bani în RON de aceeaşi valoare cu cea de la momentul scadenţei, având în vedere că obligaţia de plată a fost stabilită în moneda naţională. Inflaţia reduce valoarea monedei naţionale, într-o anumită perioadă de timp, deoarece reprezintă o creştere generalizată a preţurilor şi o scădere simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale.

Referitor la dobânda legală, conform art. 1535 C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul şi la daune moratorii de la scadenţă până în momentul plăţii cel puţin în cuantumul stabilit de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu şi debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Caracterul exigibil al despăgubirilor la care a fost obligată recurenta este dat de art. 1523 lit. e) C. civ. redat mai sus, potrivit căruia debitorul este de drept în întârziere, când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

A reţine susţinerile recurentei, conform cărora dobânda legală ar curge de la data la care a luat cunoştinţă de cererea de chemare în judecată, ar însemna să se nege şi să fie lipsit de efecte însuşi art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. privind întârzierea de drept în executarea obligaţiilor în materie delictuală.

În speţă, în mod corect, instanţa de apel a confirmat, prin respingerea apelului pârâtei, soluţia primei instanţe cu privire la intervalul pentru care se va actualiza, cu indicele de inflaţie, suma admisă şi se va calcula dobânda legală, reţinând că data de la care pârâta va datora aceste accesorii este data introducerii acţiunii.

Astfel, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 1381 alin. (2), coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., incidente în speţă, raportat la conduita procesuală a reclamantei care, în virtutea principiului disponibilităţii, reglementata de art. 9 din C. proc. civ., a înţeles să nu mai exercite calea de atac a apelului împotriva unei sentinţe prin care pretenţiile sale au fost admise în parte, reţine că toate criticile recurentei sunt nefondate, întrucât dispoziţiile legale invocate de aceasta nu pot fi interpretate în sensul dorit de societatea pârâtă, cu scopul de a obţine calculul sumelor datorate de la momentul subiectiv al primirii cererii de chemare în judecată.

Constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenta-pârâtă şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 288 din 18 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON, conform chitanţei nr. x/16.09.2020, depusă la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 288 din 18 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.