Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1579/2021 AI generated

Peremption of appeal: interruption by extraordinary appeal against suspension order

Case Number Decizia nr. 1579/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the defendants, upholding the appellate decision that declared the defendants' appeal perempted, and ordered the community defendant to pay the plaintiff’s legal costs. The dispute concerned a claim for recognition of special working conditions for a head of the emergency situations service, where the lower court had partially granted the relief and ordered the issuance of a specific administrative order; the procedural controversy arose when the appellate court declared the defendants' appeal perempted after the case had been suspended for non-appearance of the parties, and the defendants argued that their subsequent filing of an extraordinary appeal (recurs) against the suspension order interrupted the peremption period. The court held that under Article 416 of the Code of Civil Procedure, the six-month peremption period for appeals begins from the last procedural act or suspension order, and is interrupted only by valid procedural acts aimed at judging the case at the competent instance, not by extraordinary appeals against procedural orders; consequently, because no valid act to resume the judgment was filed before the expiration of the six-month term following the November 2018 suspension, the appeal was deemed abandoned, and the first-instance judgment on the merits remained in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 33 lit. c) din Legea nr. 307/2006, art. 420 din C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Peremption of appeal: interruption by extraordinary appeal against suspension order: The dispute concerned a claim for recognition of special working conditions for a head of the emergency situations service, where the lower court had partially granted the relief and ordered the issuance of a specific administrative order; the procedural controversy arose when the appellate court declared the defendants' appeal perempted after the case had been suspended for non-appearance of the parties, and the defendants argued that their subsequent filing of an extraordinary appeal (recurs) against the suspension order interrupted the peremption period. The court held that under Article 416 of the Code of Civil Procedure, the six-month peremption period for appeals begins from the last procedural act or suspension order, and is interrupted only by valid procedural acts aimed at judging the case at the competent instance, not by extraordinary appeals against procedural orders; consequently, because no valid act to resume the judgment was filed before the expiration of the six-month term following the November 2018 suspension, the appeal was deemed abandoned, and the first-instance judgment on the merits remained in force.

Keywords

AI generated
procedural orders article of civil procedure suspension period non-administrative dispute administrative personnel the term 'judgment'

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) şi (2)

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 497

Procedural basis for the final decision on the merits of the appeal.

art. 453 alin. (1)

Basis for imposing the obligation to pay court costs on the losing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, Sindicatul "A." Botoşani, pentru reclamantul B. a chemat în judecată pârâţii Comuna Crăcăoani - prin Primar, Consiliul Local Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani şi Primarul Comunei Crăcăoani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate, în contradictoriu cu pârâţii, că B. are dreptul la încadrarea în condiţii speciale de muncă, în procent de 100%, pentru activitatea desfăşurată începând cu 01.02.2007, deci să se constate că activitatea prestată de către reclamant, în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Crăcăoani, jud. Neamţ, se încadrează în condiţii speciale de muncă în procent de 100%;

- să fie obligaţi pârâţii să recunoască condiţiile speciale de muncă şi să îl încadreze pe B., în condiţii speciale de muncă de la 01.02.2007;

- să fie obligaţi pârâţii să acorde reclamantului cel puţin 3 zile lucrătoare la concediul de odihna, conform art. 147 din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 382 din 12 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de Sindicatul "A." Botoşani pentru reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Crăcăoani - prin Primar, judeţul Neamţ, Consiliul Local Crăcăoani, judeţul Neamţ, Primăria Comunei Crăcăoani, judeţul Neamţ şi Primarul Comunei Crăcăoani, judeţul Neamţ; a constatat dreptul reclamantului la încadrarea în condiţii speciale de munca în procent de 100 % potrivit art. 33 lit. c) din Legea nr. 307/2006 corob. cu pct. II din Anexa 2 la H.G. nr. 1294/2001 şi Ordinul MAI nr. 283/2002, pentru activitatea desfăşurată de reclamant în calitate de şef serviciu situaţii de urgenţă începând cu data de 01.02.2007; a obligat pârâtul Primarul Comunei Crăcăoani să emită dispoziţie privind încadrarea reclamantului în condiţii speciale de muncă; a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea suplimentară a unui număr de 3 zile la concediu de odihnă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Comuna Crăcăoani - prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 189 din 20 mai 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a constatat perimată cererea de apel formulată de Comuna Crăcăoani - prin Primar.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs pârâţii Comuna Crăcăoani-prin Primar, Primarul Comunei Crăcăoani şi Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

În motivare, pentru început, recurenţii au evocat dispoziţiile art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 din C. proc. civ. şi, în continuare, au arătat că, la termenul din 7.11.2018, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., s-a dispus suspendarea apelului declarat de pârâta Comuna Crăcăoani - prin Primar, constatându-se că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Arată recurenţii că la termenul din 20.05.2020, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., părţile şi, în special recurenţii, aveau formulat recurs/cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii, la 16.11.2018, aşa cum reiese din extrasul de pe portalul Curţii de Apel Suceava. Mai arată că dosarul a fost înaintat înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind soluţionat la 16.01.2020, prin hotărârea civilă nr. 51/2020.

Mai arată recurenţii că, în prezentul dosar, era stabilit termen de judecată la 18.03.2020, iar, prin încheierea de şedinţă din 12.03.2020, instanţa a preschimbat termenul de judecată pentru data de 20.05.2020, termen pentru care recurenţii au depus cerere de judecată a cauzei în lipsă, ţinând cont şi de contextul actual legat de COVID-19.

Recurenţii-pârâţi au mai susţinut că instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la perimare, în mod nelegal şi fără a se cont de actele depuse la dosar, respectiv de cererea de recurs depusă de recurente la 16.11.2018, soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 16.01.2020.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant la 21 iulie 2020 .

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la 17 august 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-reclamant nu a menţionat în cuprinsul întâmpinării dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la 4 septembrie 2020 .

Recurenţii-pârâţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut admisibilitatea recursului formulat.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunţată în complet de filtru, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Faţă de raportul comunicat, intimatul-reclamant şi-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, pronunţată în complet de filtru, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la data de 22 iunie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând recursul declarat de recurenţii-pârâţi, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prioritar, faţă de neîncadrarea de către recurenţii-pârâţi a criticilor formulate în motivele de casare reglementate de lege, Înalta Curte, în raport de cele susţinute prin cererea de recurs, astfel cum au fost redate anterior, apreciază că se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. criticile prin care recurenţii-pârâţi au susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează perimarea.

În sensul prevederilor legale de la art. 416 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se înfăţişează ca o sancţiune ce se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, care este determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Potrivit acestui text, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Alin.(2) al aceluiaşi text de lege, dispune că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă", iar alin. (3) prevede că "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea implică prezumţia de renunţare tacită a părţii la judecată şi constituie, totodată, o sancţiune a pasivităţii ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum şi a oricăror persoane juridice. În consecinţă, revine părţii obligaţia de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii. Ca urmare, perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv, se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

În speţă, prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea apelului declarat de pârâtă, împotriva sentinţei nr. 382 din 12 aprilie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă pentru lipsa părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, apreciere corectă a instanţei de apel în cauză.

Astfel, în speţă, conduita recurenţilor-pârâţi Comuna Crăcăoani, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani, prin Primar şi Primarul Comunei Crăcăoani este una culpabilă, ce echivalează cu lipsa acestora de stăruinţă în judecarea pricinii, întrucât, nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, ci doar cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare, calea extraordinară de atac fiind respinsă prin Decizia nr. 51/16.01.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a reţinut ca nefiind întemeiată susţinerea recurenţilor, în sensul că instanţa nu trebuia să procedeze la suspendarea judecăţii cauzei, câtă vreme părţile şi-au îndeplinit obligaţiile procesuale.

Contrar însă susţinerilor recurenţilor-pârâţi, formularea cererii de recurs împotriva încheierii de suspendare nu are ca efect întreruperea termenului de perimare.

Potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Aşadar, numai partea poate întocmi un act de procedură de natură să întrerupă termenul de perimare. Dat fiind natura juridică a perimării, de sancţiune aplicată pentru pasivitatea părţii, actul de procedură nu poate fi îndeplinit din oficiu, de către instanţa de judecată. Respectivul act trebuie să fie valabil întocmit, pentru că un act nul nu îşi produce efectele. Mai mult, Înalta Curte reţine faptul că actul de procedură întreruptiv al cursului termenului de perimare trebuie înregistrat la instanţa învestită cu soluţionarea procesului a cărui judecată a fost suspendată şi trebuie să provină de la partea care justifică un interes, ceea ce reprezintă o chestiune lăsată la aprecierea instanţei.

Cum cererea de recurs împotriva încheierii de suspendare nu a învestit instanţa sesizată cu soluţionarea apelului declarat de către pârâţi, aceasta nu poate avea efect întreruptiv al termenului de perimare, cum nefondat pretind recurenţii-pârâţi prin memoriul de recurs, acesta fiind o cale extraordinară de atac.

Fără relevanţă în curgerea termenului de perimare sunt şi încheierile prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare, pronunţate la data de 25.09.2019 şi încheierea din 13.11.2019, prin care a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de către intimatul-reclamant, câtă vreme prin acestea nu s-a luat vreo măsură în ce priveşte reluarea judecăţii, fiind menţinută starea de suspendare.

Cum de la data suspendării judecăţii apelului (7 noiembrie 2018), pricina a rămas în nelucrare din culpa recurenţior-pârâţi, care nu şi-au manifestat voinţa, cu respectarea exigenţelor procedurale, în sensul continuării judecăţii, în mod corect şi cu respectarea normelor de procedură, instanţa învestită cu judecarea apelului, a constatat perimarea acestuia.

Prin urmare, pârâţii, titulari ai cererii de apel, aveau îndatorirea procesuală de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, astfel că aceştia nu pot invoca în calea de atac a recursului lipsa lor de stăruinţă în judecarea litigiului de faţă.

Înalta Curte mai reţine că termenul de perimare a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul judecăţii în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 7 noiembrie 2018, partea lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecăţii, conform legii.

În cauză, termenul de 6 luni, prevăzut de norma de drept mai sus redată, s-a împlinit la data de 7 mai 2019, ceea ce a condus, în mod evident, la concluzia că, la data de 20 mai 2020, a intervenit perimarea cererii de apel formulate de către pârâţi.

Pentru toate considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate invocate de recurenţii-pârâţi prin cererea de recurs şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul, declarat de recurenţii-pârâţi Comuna Crăcăoani, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani, prin Primar şi Primarul Comunei Crăcăoani împotriva deciziei civile nr. 189 din 20 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, ca nefondat.

Totodată, Înalta Curte reţine că intimatul-reclamant B. a solicitat obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare, reţinând solicitarea intimatului-reclamant B. formulată în acest sens, precum şi soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză (de respingere ca nefondat a recursului), având în vedere că, prin chitanţa aflată la dosar, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată cerute, va obliga pe recurenta-pârâtă Comuna Crăcăoani, prin Primar la plata către intimatul-reclamant B. a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-pârâţi Comuna Crăcăoani, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani, prin Primar şi Primarul Comunei Crăcăoani împotriva deciziei civile nr. 189 din 20 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Comuna Crăcăoani, prin Primar, la plata către intimatul-reclamant B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.