Pension inflation update dispute; revision petition held inadmissible for lack of triple identity of parties, object, and cause
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s earlier ruling that had reversed the first-instance decision and dismissed the claimant’s underlying lawsuit. The dispute concerned a pensioner’s demand for the recalculation and update of their service pension based on the average annual inflation rate, a claim that the first-instance court had partially admitted, leading to an appeal by the pension fund authority that was subsequently successful at the appellate level. The claimant sought revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, arguing that the appellate decision contradicted other final judgments rendered by the same court in cases with identical subject matter and cause. The court held that the revision was inadmissible because the invoked "contradictory" decisions involved different parties and distinct legal relationships, failing to satisfy the cumulative requirement of triple identity (parties, object, and cause) necessary to establish the violation of the res judicata principle; consequently, the mere existence of inconsistent judicial practice in similar cases involving different individuals does not constitute a valid ground for revising a final judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 510 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 431 din C. proc. civ; Pension inflation update dispute; revision petition held inadmissible for lack of triple identity of parties, object, and cause: La data de 22 martie 2021 reclamanta a depus la dosar o precizare, prin care a solicitat: obligarea pârâtei să procedeze la actualizarea pensiei cu rata medie a inflaţiei conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017 şi în continuare până la apariţia unor modificări legislative şi să emită decizia în acest sens; obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, pe ultimii trei ani, plus la plata dobânzii legale penalizatoarea calculată până la data plăţii efective.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022
Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1085 din 29 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Vâlcea a admis contestaţia formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, a anulat decizia nr. x/25.11.2019 şi a obligat intimata să procedeze la actualizarea pensiei contestatoarei cu rata medie anuală a inflaţiei, conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017, dar şi să emită o decizie în acest sens. Totodată, intimata a fost obligată să plătească contestatoarei diferenţa dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, începând cu data de 30.10.2019.
Prin decizia nr. 1669/14 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul declarat de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1085 din 29 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A., ca nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 965 din 8 aprilie 2021, Tribunalul Vâlcea a admis în parte cererea şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea să procedeze la actualizarea pensiei reclamantei cu rata medie anuală a inflaţiei, conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) clin Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prinOUGnr. 59/2017 şi să emită o decizie în acest sens. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei diferenţa dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, pe perioada 25 august 2017-31 decembrie 2020. A fost respinsă în rest cererea.
Prin decizia nr. 387/26 ianuarie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 965 din 08.04.2021 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, intimată fiind reclamanta B..
Prin sentinţa civilă nr. 1084/29 octombrie 2020, Tribunalul Vâlcea, admiţând contestaţia formulată de C., a anulat decizia nr. y/25.11.2019 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi a obligat-o să actualizeze pensia contestatoarei cu rata medie anuală a inflaţiei, conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017, să emită o decizie în acest sens, precum şi la plata diferenţei dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, începând cu data de 28.10.2019.
Prin decizia nr. 992/9 martie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1084 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, intimată fiind contestatoarea C..
Prin sentinţa civilă nr. 1182 din 27 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020 s-a admis contestaţia modificată, formulată de contestatoarea D. şi s-a anulat decizia nr. z/11.08.2020 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea.
În consecinţă, a fost obligată intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea să procedeze la actualizarea pensiei contestatoarei cu rata medie anuală a inflaţiei, conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017 şi să emită o decizie în acest sens. Totodată, a obligat pe intimată să plătească contestatoarei diferenţa dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, începând cu data de 01.01.2018.
Prin decizia nr. 4762/16 noiembrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 27 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, intimată fiind reclamanta D..
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 1 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E., astfel cum a fost modificată şi a fost obligată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea să procedeze la actualizarea pensiei reclamantei cu rata medie a inflaţiei, conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017 şi în continuare până la apariţia unor modificări legislative şi să emită decizie în acest sens, precum şi să plătească reclamantei diferenţa dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, începând cu data de 16.07.2020.
Prin decizia nr. 3643/30 septembrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 169 din 1 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, intimată fiind reclamanta E..
Prin sentinţa civilă nr. 1428 din data de 16 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă contestaţia formulată de F., a fost anulată decizia nr. w din 11.08.2020, privind respingerea cererii de recalculare a pensiei eliberată de intimată Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de actualizare a pensiei de serviciu, să plătească contestatoarei sumele reprezentând diferenţa dintre pensia legal cuvenită şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 11.08.2020, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală, începând cu data de 11.08.2020 şi în continuare.
Prin decizia nr. 1843/21 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1428 din data de 16 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, intimată fiind contestatoarea F..
Prin cererea înregistrată, la 20 octombrie 2020, pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2020, reclamanta G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, a solicitat: să fie obligată pârâta să emită decizie de actualizare a pensiei de serviciu, potrivit dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 5 9/2017, respectiv actualizarea, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică; să fie obligată pârâta să-îi plătească diferenţa dintre pensia de serviciu stabilită prin decizia nr. t/19.05.2005 şi decizia de actualizare conform art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 130/2015, modificat prin O.U.G. nr. 59/2017, începând cu 28 octombrie 2010.
La data de 22 martie 2021 reclamanta a depus la dosar o precizare, prin care a solicitat: obligarea pârâtei să procedeze la actualizarea pensiei cu rata medie a inflaţiei conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017 şi în continuare până la apariţia unor modificări legislative şi să emită decizia în acest sens; obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, pe ultimii trei ani, plus la plata dobânzii legale penalizatoarea calculată până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1734 din 17 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost admisă excepţia prescripţiei, invocată de pârâtă, pentru perioada anterioară datei de 19.10.2017, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, precum şi cererea pentru perioada anterioară datei de 20.10.2017, ca fiind prescrisă.
A fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi a fost fost obligată aceasta să procedeze la actualizarea pensiei reclamantei cu rata medie anuală a inflaţiei, conform dispoziţiilor art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, completată prin Legea nr. 130/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017 şi să emită o decizie în acest sens, precum şi să plătească diferenţa dintre pensia încasată şi cea rezultată în urma actualizării, începând cu data de 20.10.2017.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, solicitând admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei atacate, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr. 444/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1734 din 17 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, intimată fiind reclamanta G., a schimbat sentinţa şi, pe fond, a respins acţiunea.
Împotriva deciziei civile nr. 444/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, revizuenta G. a formulat, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, în termen legal, sub nr. x/2022.
Revizuenta a invocat, în drept, prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat anularea deciziei menţionate, cu consecinţa respingerii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1734/17 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
În cuprinsul cererii de revizuire, după expunerea obiectului şi soluţiilor pronunţate în dosarul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, revizuenta a susţinut că, anterior prin deciziile nr. 1669/14 aprilie 2021, nr. 387/26 ianuarie 2022, nr. 992/9 martie 2021, nr. 4762/16 noiembrie 2021, nr. 3643/30 septembrie 2021, nr. 1843/21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, în dosare care au avut acelaşi obiect, aceeaşi cauză, apelurile declarate de către Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea au fost respinse, statuându-se că îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. 685 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, fiind necesară actualizarea pensiei de serviciu din oficiu, în fiecare an, cu rata medie a inflaţiei, fiind obligată pârâta la plata diferenţelor rezultate.
Revizuenta a apreciat că în cauză, îşi găsesc pe deplin incidenţa dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., existând hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; în speţă decizia nr. 444/2022, încalcă toate hotărârile pronunţate în cauze identice.
În acest sens, revizuenta a susţinut că atât aceasta, cât şi reclamanţii din dosarele în care s-au pronunţat deciziile enumerate mai sus, au avut calitatea de grefieri, în cadrul Tribunalului Vâlcea, obiectul acţiunilor a fost identic, cauza identică şi astfel ne aflăm in situaţia autorităţii de lucru judecat, neavând relevanţă că revizuenta are alt nume decât toţi ceilalţi reclamanţi, din moment ce a îndeplinit aceeaşi funcţie, fiind de neconceput ca doar acesta să nu beneficieze de dispoziţiile legale în materie.
Drept urmare, revizuenta a solicitat anularea ultimei decizii pronunţate in ce o priveşte, şi, ca urmare, respingerea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1734/17 iunie 2021 a Tribunalului Vâlcea, cererea de revizuire fiind admisibila şi întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2479/2022 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în aplicarea art. 510 alin. (2) C. proc. civ., reţinând, în esenţă, că hotărârile potrivnice invocate sunt definitive, fiind pronunţate în apel de Curtea de Apel Piteşti.
După declinare, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 30 mai 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, reţinând următoarele considerente:
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Conform art. 431 din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar lucrul anterior judecat într-un alt litigiu poate fi opus de părţile acelui litigiu.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa expresă şi neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.
Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Condiţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerinţe conducând la respingerea cererii de revizuire.
Din examinarea conţinutului cererii de revizuire, se reţine faptul că se invocă, în realitate, existenţa unei practici judiciare neunitare.
Or, practica neunitară a instanţelor datorată aplicării şi interpretării greşite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situaţii.
Scopul reglementării acestui caz de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.
Câtă vreme în motivele de revizuire se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărârile instanţelor, pronunţate în cauze similare (iar nu identice), în privinţa altor părţi care sunt în aceeaşi situaţie ca şi revizuenta, aceasta din urmă nu poate obţine anularea hotărârii, întrucât practica neunitară a instanţelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că demersul judiciar pendinte nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea revizuentei faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Alba Piteşti, spre deosebire de alte soluţii pronunţate în cauze similare.
Pentru situaţia descrisă, nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
În speţă, astfel cum rezultă din expozeul anterior, hotărârile pretins contradictorii au avut ca obiect raporturi juridice diferite ce nu s-au derulat între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate, nefiind deci îndeplinită condiţia triplei identităţi.
Textul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin respectivele hotărâri nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată având acelaşi obiect, părţi şi cauză, ci ele au fost pronunţate în cadrul unor procese distincte, determinate de acţiunile formulate de părţi.
Aceasta, deoarece, în cadrul unor procese distincte, cu obiect, părţi şi cauze diferite, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluţiile pot fi diferite, în final hotărârile pun capăt judecăţii unor pretenţii diferite, şi nu pot avea autoritate de lucru judecat una faţă de cealaltă.
Or, "una şi aceeaşi pricină" în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., semnifică întrunirea condiţiei triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, cu privire la cereri de chemare în judecată distincte, soluţionate în dosare separate, în aşa fel încât soluţionarea celei de-a doua pricini a adus atingere puterii de lucru judecat a soluţiilor pronunţate anterior.
Cum pentru admisibilitatea cererii de revizuire este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiei triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză - între pricinile soluţionate prin hotărârile pretins contradictorii, iar în speţă, aceasta nu se confirmă, Înalta Curte va impune părţilor concluzia că hotărârile nu sunt potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta G. împotriva deciziei civile nr. 444/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2022.