Contractual non-performance and exception of non-performance: appellate decision quashed and case remanded for reassessment of debt and causality

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 29 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B. şi administrator special C., a solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata sumei de 236.976,56 RON, compusă din:

1. suma de 175.000 RON, reprezentând lucrările de punere în funcţiune a celor 15 staţii de pompare apa uzată, neexecutate din culpa exclusivă a pârâtei şi efectuate de societatea E. S.R.L. în temeiul contractului nr. x-188 din 23 martie 2016;

2. suma de 21.000 RON, reprezentând lucrările de instalaţii electrice pentru punerea în funcţiune a staţiilor de pompare apă uzată, neexecutate din culpa exclusivă a pârâtei şi efectuate de societatea F. S.R.L. în temeiul contractului din 1 februarie 2016;

3. suma de 40.976,56 RON, reprezentând contravaloarea pieselor constatate ca fiind lipsă sau defecte la staţiile de pompe pe care pârâta s-a obligat să le livreze, în conformitate cu fişa ofertă şi fişa tehnologică, anexe la contractele încheiate cu aceasta, precum şi a lucrărilor de punere în funcţiune a echipamentelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 şi art. 1516 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3310/2017 din 5 decembrie 2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B. şi administrator special C., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.

II. Soluţia instanţei de apel

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 1181A/2019 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar B. şi administrator special C., împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 236.976,56 RON.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că aspectele referitoare la neexecutarea culpabilă de către intimată a obligaţiei sale contractuale şi la prejudiciul provocat apelantei au intrat în puterea de lucru judecat, întrucât intimata pârâtă nu a formulat apel la considerente, în conformitate cu prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

În măsura în care a considerat ca stabilit cu putere de lucru judecat caracterul culpabil al neexecutării, instanţa de apel a arătat că nu poate reţine incidenţa art. 1556 alin. (1) C. civ. privind excepţia de neexecutare.

De asemenea, plecând de la interpretarea potrivit căreia excepţia de neexecutare are ca premisă o acţiune în executarea (în natură) a contractului, a reţinut că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia simultaneităţii obligaţiilor.

Faţă de pretenţiile reclamantei referitoare la plata unor despăgubiri pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale, pârâta se putea apăra prin invocarea situaţiei de fapt a neplăţii preţului de către reclamantă, însă această apărare putea fi valorificată în vederea înlăturării elementelor răspunderii.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta D. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi, în urma rejudecării, respingerea apelului declarat de partea adversă.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1556 C. civ.

În concret, a arătat că este eronată concluzia instanţei de apel, în sensul că există o neexecutare culpabilă din partea recurentei-pârâte.

După evocarea art. 1350 C. civ., autoarea recursului a subliniat că instanţa de apel a pus, în mod greşit, semnul egalităţii între noţiunea de culpă şi condiţia de invocare a excepţiei de neexecutare, conform căreia neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care o invocă.

Recurenta a mai subliniat că, din considerentele sentinţei tribunalului, nu se poate trage concluzia că neplata preţului se datorează neexecutării reţinute în sarcina pârâtei.

Astfel, recurenta-pârâtă a învederat că pretinsa neexecutare a obligaţiilor sale nu a împiedicat-o pe intimata-reclamantă să-şi execute obligaţia de plată a preţului, asumată prin clauza stipulată la art. 7 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22 august 2012, în termen de 65 de zile de la data facturării, în condiţiile în care această obligaţie era anterioară obligaţiilor pretins neexecutate de către recurenta-pârâtă.

Autoarea recursului a criticat considerentul prin care s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia simultaneităţii obligaţiilor cu motivarea că reclamanta nu a formulat o acţiune în executarea contractului, ci una în răspundere civilă contractuală.

În combaterea acestui considerent, recurenta-pârâtă a susţinut că nu poate fi primită interpretarea dată de instanţa de apel, în sensul că excepţia de neexecutare a contractului are ca premisă o acţiune în executarea contractului.

Astfel, a arătat că acceptarea acestei interpretări ar conduce la neaplicarea prevederilor care reglementează excepţia de neexecutare şi ar permite debitorului de rea-credinţă să eludeze atât prevederile respective, cât şi principiul forţei obligatorii a contractului.

După expunerea unor consideraţii teoretice referitoare la excepţia de neexecutare a contractului, autoarea recursului a arătat că livrarea echipamentelor şi punerea în funcţiune a staţiilor de pompare au la bază acelaşi contract, în temeiul căruia partea adversă avea obligaţia de plată a preţului.

Împrejurarea că intimata-reclamantă a contractat cu terţe persoane în vederea efectuării unor lucrări, pentru ca ulterior să solicite recurentei-pârâte, cu titlu de prejudiciu, sumele de bani achitate terţilor respectivi, nu o împiedica pe recurenta-pârâtă să invoce excepţia de neexecutare a contractului.

În plus, autoarea recursului a subliniat că distincţia făcută de instanţa de apel între acţiunea în executarea contractului şi acţiunea în răspundere civilă contractuală este artificială, având în vedere că o eventuală acţiune în executarea contractului ar fi fost întemeiată tot pe dispoziţiile art. 1350 C. civ.

În final, recurenta-pârâtă a conchis că aplicarea art. 1556 C. civ. este eronată şi din perspectiva principiului unde lege nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, întrucât acest text de lege nu impune invocarea excepţiei de neexecutare cu privire la un anumit tip de acţiune.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Recurenta a criticat concluzia instanţei de apel potrivit căreia există o neexecutare culpabilă din partea D., încadrându-şi acest motiv de recurs în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a reţine îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, instanţa de apel nu a procedat la o analiză proprie a acestora, ci a considerat că există autoritate de lucru judecat, întrucât pârâta nu a formulat apel la considerente, în conformitate cu prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a verifica în concret această critică a recurentei, se impune încadrarea acesteia în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât presupune verificarea respectării de către instanţa de apel a normelor de procedură privind obiectul şi limitele apelului, prevăzute de art. 461 şi 476-477 C. proc. civ.

Astfel, din examinarea atentă a considerentelor sentinţei de primă instanţă, rezultă că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată s-a întemeiat pe excepţia de neexecutare a contractului (art. 1556 C. civ.), fără ca tribunalul să reţină că neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de punere în funcţiune a staţiilor de pompare vândute este imputabilă acesteia.

Considerentul sentinţei referitor la enunţarea prezumţiei de culpă a debitorului prevăzute de art. 1548 C. civ. a fost greşit înţeles de instanţa de apel. Din moment ce prima instanţă a reţinut aplicarea excepţiei de neexecutare, iar aceasta reprezintă o cauză justificată de neexecutare a obligaţiilor contractuale, care exclude culpa debitorului, concluzia logică care se impunea era că prezumţia de culpă a debitorului a fost răsturnată.

În consecinţă, este greşit considerentul deciziei potrivit căruia prima instanţă ar fi reţinut în sentinţă îndeplinirea tuturor elementelor răspunderii civile contractuale şi că pârâta era obligată să formuleze apel la considerente.

În realitate, apelul nu este limitat la excepţia de neexecutare, ci devoluţiunea opera inclusiv cu privire la cerinţa neexecutării culpabile a obligaţiilor.

2.2. Instanţa de apel a mai reţinut că nu ar fi îndeplinită condiţia simultaneităţii obligaţiilor reciproce, pentru a putea fi invocată cu succes excepţia de neexecutare.

Pentru a putea verifica această condiţie, instanţele de fond aveau obligaţia de a analiza contractele încheiate între părţi pentru a stabili în concret conţinutul raporturilor juridice şi exigibilitatea fiecărei obligaţii.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost stabilită în mod clar situaţia de fapt, cu relevanţă pentru verificarea corectei aplicări a prevederilor art. 1556 C. civ., în special sub aspectul simultaneităţii obligaţiilor reciproce.

În acest sens, deşi contractul de subantrepriză nr. x/03.08.2015 este menţionat în sentinţa primei instanţe, nu a fost depusă la dosar Anexa 1 prin care se stabilea în concret obiectul contractului. Deci, instanţele devolutive nu s-au preocupat să lămurească obiectul material al raportului juridic şi în ce măsură acesta este identic cu cel al contractului de vânzare cumpărare nr. x/22.08.2012.

Totodată, în decizia atacată nu există nicio referire la contractul de cesiune de creanţe nr. x, depus ca anexă la cererea de apel .

În condiţiile în care situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, decizia atacată nefiind motivată în fapt în mod corespunzător cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., verificarea corectei aplicări a prevederilor art. 1556 C. civ. privind excepţia de neexecutare nu poate fi făcută în acest stadiu procesual.

În acest context, trebuie precizat că, indiferent de calificarea juridică ce ar trebui dată apărării pârâtei referitoare la neplata preţului de către reclamantă, instanţa de apel a arătat în mod corect că această apărare ar putea fi valorificată în vederea înlăturării elementelor răspunderii, mai exact sub aspectul răsturnării prezumţiei de culpă a debitorului, prevăzută de art. 1548 C. civ.

2.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6, art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, instanţa de apel va stabili în concret conţinutul raporturilor juridice deduse judecăţii şi va analiza dacă apărarea pârâtei poate fi considerată o cauză justificată de neexecutare, aptă să înlăture prezumţia de culpă rezultată din simplul fapt al neexecutării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1181A/2019 din 10 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1181A/2019 din 10 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.