Nullity of consumer credit clauses: procedural admissibility of failure to request postponement and substantive limits of cassation review regarding consumer status

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului supus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 5.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută parţială a art. 5.1 lit. d) din contractul de credit nr. x/5.06.2008, în ceea ce priveşte comisionul pentru serviciul suplimentar; să constate nulitatea absolută a art. 5.1 lit. b), aşa cum a fost acesta modificat prin actul adiţional nr. x/5.06.2009; să constate nulitatea absolută a art. 5.2 din contract, referitor la posibilitatea creditorului de a modifica unilateral nivelul costurilor creditului.

Prin sentinţa civilă nr. 2937/2018 din 16 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia Civilă s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa nr. 229/2018 din 20 iunie 2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de intimată prin întâmpinare şi a respins cererea, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 12/A-COM din 10 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 229/2018 din 20 iunie 2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosar nr. x/2017, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 12/A-COM din 10 ianuarie 2019 pronunţată Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta B. S.A..

Prin decizia nr. 639 din 12 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

In motivare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, în esenţă, că reţinerea calităţii de consumator de către instanţa de apel nu s-a făcut după o analiză riguroasă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 instanţa rezumându-se să concluzioneze că din analiza obiectului contractului şi a înscrisurilor depuse nu rezultă în mod automat lipsa calităţii de consumator.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017*.

Prin decizia nr. 524/A-COM din 20 noiembrie 2020 pronunţata de Curtea de Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei nr. 229/2018 din 20 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, intimată fiind pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 89/A-C din 12 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de petenta B. S.A. privind completarea deciziei nr. 524/AJ-COM din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că s-a dispus obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 RON, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva deciziei nr. 524/A-COM din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

Fără a-şi încadra criticile în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reclamanta A., în argumentarea recursului, a arătat că în anul 2008 a contractat un împrumut în valoare de 77.500 euro, în calitate de persoană fizică, pentru nevoi personale. Subliniază că scopul contractării creditului a fost în afara activităţii comerciale.

Deţinerea calităţii de asociat sau administrator unei societăţi comerciale sau titular al unei întreprinderi individuale - ceea ce nu este cazul - nu elimină automat noţiunea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000.

Precizează că instanţa a acordat un termen pentru a-i da posibilitatea de a depune înscrisuri prin care reclamanta să dovedească că împrumutul a fost contractat pentru nevoi personale şi nu comerciale, însă fiind bătrână şi bolnavă, nu a mai putut să se prezinte la termen pentru a le depune şi nici apărătorul său nu s-a putut prezenta la ora fixată, având de susţinut mai multe cauze la alte instanţe.

Or, instanţa nu a lăsat cauza nici la a doua "strigare" sau la sfârşitul şedinţei de judecată şi nici nu a amânat pronunţarea, potrivit art. 222 C. proc. civ., pentru a-i da posibilitatea să depună concluzii scrise.

Menţionează că a contractat împrumutul pentru a-şi susţine soţul prin mai multe spitale din ţară, începând cu anul 2016 şi până în anul 2017, când acesta a decedat.

In atare condiţii, în opinia sa, împrumutul în discuţie este unul de nevoi personale, în înţelesul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE.

Depune înscrisuri medicale pentru a face dovada că împrumutul a fost acordat pentru nevoi personale, iar nu comerciale şi solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, părţile neînţelegând să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 4 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata B. S.A. prin întâmpinare, pentru considerentele reţinute în cuprinsul acelei încheieri şi a admis în principiu recursul, acordând termen la 22 iunie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În prima parte a recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa a acordat un termen pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante de a depune înscrisuri prin care aceasta să dovedească că împrumutul a fost contractat pentru nevoi personale şi nu comerciale, însă fiind bătrână şi bolnavă, nu a mai putut să se prezinte la termen pentru a le depune şi nici apărătorul său nu s-a putut prezenta la ora fixată, având de susţinut mai multe cauze la alte instanţe. Instanţa, însă, nu a lăsat cauza nici la a doua "strigare" sau la sfârşitul şedinţei de judecată şi nici nu a amânat pronunţarea, potrivit art. 222 C. proc. civ., pentru a-i da posibilitatea să depună concluzii scrise.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă nu şi-a încadrat criticile în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., susţinerile anterior expuse pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Verificând decizia recurată din perspectiva criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, la termenul când pricina a fost soluţionată, avocatul intimatei a fost prezent, susţinând concluzii orale, precum şi că reclamanta nu a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei sub aspectul lipsei de apărare, pentru a se aprecia asupra îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 222 C. proc. civ., dar nicio cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare, respectiv la sfârşitul şedinţei de judecată.

Aşa fiind, cum în cauză nu a fost formulată nicio cerere de natura celei invocate de recurenta-reclamantă, deşi aceasta avea posibilitatea să o facă, şi cum intimata s-a prezentat, prin avocat, şi a pus concluzii în acord cu prevederile legale, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

În cea de-a doua parte a recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, că împrumutul a fost contractat pentru a-şi susţine soţul prin mai multe spitale din ţară, începând cu anul 2016 şi până în anul 2017, când acesta a decedat; în atare condiţii, în opinia sa, împrumutul în discuţie este unul de nevoi personale, în înţelesul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE.

Aceste critici ale recurentei-reclamante nu se pot constitui în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raţionamentul expus de curtea de apel în considerentele deciziei prin care au fost expuse argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantei.

În acest context, trebuie amintit că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Or, prin criticile evocate, recurenta nu face referiri la soluţia dată de către instanţa de apel şi nu arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se limitează la evidenţierea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel şi la susţinerea potrivit cu care împrumutul în discuţie este unul de nevoi personale, în înţelesul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE, fără a dezvolta argumente în acest sens.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 5.854,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A., potrivit înscrisurilor doveditare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 524/A-COM din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 5.854,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2022.