Admissibility of unconstitutionality exception against procedural norms: lack of specific constitutional critique precludes Constitutional Court referral

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2014 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii - Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară din cadrul S.R.I. şi Serviciul Român de Informaţii - Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. dr. B. Bucureşti, anularea deciziei medicale nr. x/13 din 16 mai 2014 şi a deciziei medicale nr. x/1 din 25 iunie 2014 emise de S.R.I şi recunoaşterea altor diagnostice clinice, în subsidiar să se dispună unei alte comisii (centrale) de expertiză medico-militară din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională eliberarea unei noi decizii medicale prin care să îi fie recunoscute diagnosticele clinice şi funcţionale şi suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 201 din 13 octombrie 2014, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 208 din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., iar prin decizia civilă nr. 401 din 23 februarie 2017, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de reclamantul A., a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinând că obiectul contestaţiei îl reprezintă legalitatea deciziilor asupra capacităţii de muncă.

Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1098 din 19 martie 2018, a respins acţiunea introductivă, iar prin decizia civilă nr. 858 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A..

La 22 februarie 2022, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2014, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, la 20 mai 2022, în termen legal, a declarat recurs petentul A., solicitând, în principal, admiterea recursului şi, în consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea tuturor dispoziţiilor invocate (nu numai a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.); în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea sesizării Curţii Constituţionale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se învederează că instanţa supremă ar fi respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, fără citarea părţilor şi fără a-l chestiona pe recurent cu privire la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din C. proc. civ. (în principal, art. 483 alin. (2) C. proc. civ.) şi a dispoziţiilor din alte legi, care ar arăta inadmisibilitatea recursului formulat de recurent împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020 a Curţii de Apel Ploieşti.

Mai arată recurentul că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cursului unui litigiu este o cale de apărare care se valorifică procedural printr-o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.

Autorul prezentei căi de atac susţine că dispoziţiile cuprinse în art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi în celelalte articole din legi, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, incriminate de recurent că ar arăta inadmisibilitatea recursului formulat împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020, i-ar restricţiona în mod neconstituţional exercitarea drepturilor procesuale în cauză, sub aspectul regulilor impuse în ceea ce priveşte condiţiile exercitării căii de atac a recursului.

În continuare, recurentul arată în esenţă, că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, având legătură directă cu soluţionarea corectă şi legală a dosarului nr. x/2014, întrucât numai în urma admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, recursul formulat împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020 a Curţii de Apel Ploieşti ar fi admisibil.

În concluzie, susţine că încheierea recurată este netemeinică, fiind dată cu aplicarea normelor de drept material.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor la 30.05.2022 şi 31.05.2022 .

La 14.06.2022, intimatul Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului prin serviciul TDS la 15.06.2022, care nu a formulat întâmpinare.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională, la paragrafele 21 şi 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că, printr-o altă decizie (Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020), instanţa de contencios constituţional a statuat că autorului excepţiei, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei.

De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiaşi decizii mai sus amintite (546/2020), Curtea a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută şi prin concluzii scrise sau susţineri orale.

În acest context, instanţa supremă reţine că, respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut, prin încheierea recurată, că petentul nu a dezvoltat critici concrete de neconstituţionalitate şi nu a arătat modul în care dispoziţiile normei procesuale contestate contravin celor constituţionale, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiile art. 10 - "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.", în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, anume decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, arătându-se că:

"simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu."

Totodată, s-a mai reţinut că, având în vedere stadiul concret în care se află cauza, recurs împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în materia asigurărilor sociale, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate de petentul A. (art. 483 alin. (2) C. proc. civ.) nu poate avea o înrâurire cu privire la soluţia ce se pronunţă în cauză, în condiţiile în care acestea se completează cu alte dispoziţii prevăzute în legi speciale, cu aceeaşi finalitate a căror neconstituţionalitate nu a fost invocată sau constatată [art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010].

Recurentul a criticat faptul că judecata cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată s-a desfăşurat fără citarea părţilor şi fără a-i da posibilitatea părţii de a depune excepţia de neconstituţionalitate în integralitate şi în scris, aşa cum prevede C. proc. civ.

Critica este nefondată. Instanţa supremă reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. a fost invocată prin punctul de vedere depus de recurent asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva deciziei nr. 858/25.06.2020 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2014, în condiţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Având în vedere că dosarul nr. x/2014 se află în procedura de filtru, urmând a fi soluţionat în condiţiile art. 493 C. proc. civ., de completul de filtru, fără citarea părţilor, rezultă că cererea de sesizare a Curţii Constituţională, ca cerere incidentală, se va soluţiona după aceeaşi procedură.

Totodată, instanţa supremă reţine că, prin soluţionarea cererii de sesizare în completul de filtru, fără citarea părţilor, nu a fost nesocotit dreptul la apărare al recurentului. Această întrucât, deşi excepţia a fost invocată prin punctul de vedere asupra raportului, depus la dosarul cauzei la 22.02.2022, încheierea a fost pronunţată la 18.05.2022, dată până la care recurentul-petent a avut posibilitatea de a depune la dosarul cauzei dezvoltarea pe larg a motivelor de neconstituţionalitate.

Instanţa de recurs reţine că, dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-a făcut în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate, în mod special cu privire la îndeplinirea condiţiei ca sesizarea să aibă în vedere neconstituţionalitatea prevederilor legale invocate, prin indicarea în concret a modului în care aceste prevederi contravin Constituţiei.

Această condiţie este esenţială pentru justificarea admiterii de către instanţa de judecată a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, altfel sesizarea ar constitui o problemă de interpretare a legii, atribuţie ce intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, instanţa de contencios constituţional este chemată să verifice ex post compatibilitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei sau unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, cu prevederile şi principiile de ordin constituţional.

Or, prin susţinerile recurentului nu este relevată incompatibilitatea dispoziţiilor legale care formează obiectul sesizării cu prevederile şi principiile de ordin constituţional, ci este antamată doar posibilitatea ca, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate, recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel să devină admisibil.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut prin încheierea recurată că nu este îndeplinită cerinţa motivării excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, conform căreia sesizările trebuie motivate.

Instanţa de recurs constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost motivată nici în cadrul memoriului de recurs ce face obiectul prezentului dosar şi în care recurentul s-a cantonat în a expune îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a indica, în concret, modul în care aceste prevederi contravin Constituţiei.

Raţiunea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 rezidă în faptul că una dintre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate constă în expunerea motivelor de neconstituţionalitate care fundamentează excepţia, prin raportare la normele cuprinse în Constituţie.

În concluzie, întrucât cererea recurentului nu este motivată în raport de cerinţele legii, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate ca, dispoziţiile legale care formează obiectul cererii de sesizare a instanţei constituţionale să vizeze neconstituţionalitatea acestora, motiv pentru care sunt nefondate şi criticile care privesc aplicarea greşită a legii.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de de recurentul A. împotriva încheierii din 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2022.