Contractual interpretation of performance-linked remuneration components under corporate governance rules

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 8 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

i) 1.137.762 RON (corespunzătoare unei sume brute în cuantum de 1.576.068 RON), reprezentând contravaloarea opţiunilor pentru acţiuni virtuale Transelectrica, datorată reclamantului cu titlu de remuneraţie variabilă netă în baza prevederilor contractului de mandat încheiat de reclamant cu Transelectrica, actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective;

ii) 36.806,38 RON, reprezentând dobândă legală calculată de la data scadenţei fiecărei sume datorate cu titlu de remuneraţie variabilă până la data depunerii prezentei acţiuni, precum şi în continuare până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 1270 şi următoarele C. civ., art. 1531 şi următoarele C. civ., precum şi toate dispoziţiile legale invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La 30 martie 2018, reclamantul A. a depus cerere modificatoare prin care a completat acţiunea introductivă cu un capăt de cerere suplimentar având ca obiect obligarea pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. la plata către reclamant şi a sumei nete în cuantum de 61.116 RON, reprezentând contravaloarea opţiunilor pentru acţiuni virtuale Transelectrica, cu scadenţa de valorificare la data de 15.11.2017, cu titlu de remuneraţie variabilă în baza prevederilor contractului de mandat încheiat de reclamant cu Transelectrica, actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective şi a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenţei fiecărei sume datorate cu titlu de remuneraţie variabilă până la data depunerii prezentei acţiuni, precum şi în continuare până la data plăţii efective şi integrale; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 1270 şi următoarele C. civ., art. 1530 şi următoarele C. civ., precum şi toate dispoziţiile legale invocate în cuprinsul cererii completatoare.

La primul termen de judecată din 14 iunie 2018, reclamantul, prin avocat, a depus la dosar o precizare cu privire la cuantumul dobânzii legale solicitate, prin care a înţeles să îşi majoreze suma solicitata cu titlu de dobândă legală, în sensul în care solicită acordarea sumei de 55.178,82 RON cu titlu de dobândă legală, calculată de la data scadenţei fiecărei sume datorate cu titlu de bonus de performanţă, 15.11.2014, 15.11.2015, 15.11.2016, şi 15.11.2017 şi până la data precizării, precum şi în continuare până la data plăţii efective. În ceea ce priveşte dobânda legală aferentă debitului principal în sumă de 1.137.762 RON, solicită acordarea dobânzii legale în cuantum de 54.445.43 RON (majorat de la suma de 36.806,38 RON).

Prin sentinţa civilă nr. 3657 din 6 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. să plătească reclamantului suma de 1.137.762 RON reprezentând contravaloarea opţiunilor pentru acţiuni virtuale Transelectrica cuvenite cu titlu de remuneraţie variabilă actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.

A mai obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 36.806,38 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului principal datorat, calculată până la data de 17 septembrie 2019, precum şi în continuare până la data plăţii efective.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 22.164,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 24 decembrie 2019, reclamantul a formulat cerere de completare şi îndreptare a erorilor materiale, prin care a solicitat:

I. Completarea sentinţei civile nr. 3657/06.12.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti cu privire la:

a. Capătul de cerere din cererea modificatoare depusă de reclamant la

30.03.2018, respectiv, obligarea pârâtei Transelectrica la plata către reclamant şi a sumei nete în cuantum de 61.116 RON reprezentând contravaloarea opţiunilor pentru acţiuni virtuale Transelectrica, cu scadenţa de valorificare la data de 15.11.2017 cu titlu de remuneraţie variabilă în baza Contractului de mandat încheiat de reclamant cu Transelectrica, actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective şi a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenţei fiecărei sume datorate cu titlu de remuneraţie variabilă până la data depunerii acţiunii, precum şi în continuare, până la dala plăţii efective şi integrale;

b. Capătul de cerere precizat prin cererea precizatoare formulată de reclamant privind actualizarea dobânzii, respectiv, obligarea Transelectrica la plata sumei de 54.445,43 RON (majorată de la suma de 36.806,38 RON), reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal în cuantum de 1.137.762 RON, prevăzută în acţiunea introductivă, calculată până la data de 13 iunie 2018 şi în continuare până la data stingerii efective a debitului principal; şi a sumei de 733,39 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 61.116 RON solicitată prin cererea completatoare, calculată până la data de 13 iunie 2018 şi

în continuare până la data stingerii efective a debitului principal.

II. Pe cale de cerere de îndreptare, a solicitat îndreptarea sentinţei, în sensul de a se reţine că suma de 36.806,38 RON, reprezentând dobânda legală, a fost calculată până la data de 30 septembrie 2017, iar nu până la 17 septembrie 2019, astfel cum s-a reţinut, din eroare, în considerentele şi dispozitivul sentinţei.

Prin sentinţa civila nr. 676 din 19 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de completare a dispozitivului.

A dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 3657/06.12.2018 în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului şi suma de 61.116 RON reprezentând contravaloarea opţiunilor pentru acţiuni virtuale Transelectrica, cu scadenţa de valorificare la data de 15. 11.2017, cu titlu de remuneraţie variabilă, actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 733,39 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului principal datorat în cuantum de 61.116 RON, calculată până la data de 13 iunie 2018, precum şi în continuare până la data plăţii sale efective.

A admis cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul că a dispus completarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 3657/06.12.2018, în sensul că suma de 36.806,38 RON, acordată cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului principal în valoare de 1.137.762 RON este calculată până la data de 17 septembrie 2017 şi nu până la data de 17 septembrie 2019, cum greşit s-a menţionat.

A respins cererea de completare a capătului de cerere accesoriu dedus judecăţii prin cererea introductivă, având ca obiect dobânda legală penalizatoare, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinţei civile nr. 3657 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre judecare, iar pe fondul cauzei, pronunţarea unei hotărâri prin care să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 676 din 19 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 676/19.06.2020, reţinerea cauzei spre judecare, iar, pe fondul cauzei, pronunţarea unei hotărâri prin care să se respingă pretenţiile solicitate de reclamant şi admise de prima instanţă odată cu soluţionarea cererii de completare a dispozitivului şi de îndreptare a erorii materiale formulată de intimatul-reclamant, ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Împotriva sentinţei civile nr. 3657/2018 şi sentinţei civile nr. 676/2020, reclamantul A. a formulat apel incident, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinţelor instanţei de fond mai sus amintite, în sensul acordării cheltuielilor de judecată constând în integralitatea taxelor de timbru achitate în faţa instanţei de fond. Totodată, a solicitat obligarea Transelectrica la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1833/A din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3657/06.12.2018 şi sentinţei civile nr. 676/19.06.2020, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 şi a apelului incident formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceloraşi sentinţe.

Împotriva deciziei civile nr. 1833, pronunţată la 09.12.2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate, iar, în rejudecare pe fondul cauzei, desfiinţarea în totalitate a sentinţei civile nr. 3657/06.12.2018, desfiinţarea în parte a sentinţei civile nr. 676/19.06.2020, cu consecinţa respingerii tuturor pretenţiilor aferente cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. Cu cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs, precum şi cererii de apel.

În motivare, recurenta a arătat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este nelegală prin aceea că instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material incidente.

Detaliind, recurenta a arătat că hotărârea recurată încalcă principiul libertăţii de voinţă exclusivă statornicit de art. 1169 C. civ. (principiul libertăţii de a contracta).

În acest sens, afirmă că, potrivit art. 3.3 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remuneraţiei, conform prevederilor Anexei 1, pentru îndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă aprobate de AGA, prevăzute în Planul de Administrare şi preluate în Planul de management.

În continuare, arată că, în primul paragraf al Anexei I la contract, s-a prevăzut că mandatarul beneficiază de remuneraţia variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor. Altfel spus, intenţia reală a părţilor la momentul aprobării şi încheierii contractelor de mandat a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei.

Ulterior, după încetarea mandatului intimatului- reclamant, prin Hotărârea AGOA nr. 1/23.03.2015, s-au fixat limitele generale ale remuneraţiei membrilor Directoratului (punctul 3.3), acţionarii votând în sensul neaprobării datei numirii în calitate de membri ai Directoratului, data de la care remuneraţia acordată acestor membri se încadrează în limitele fixate de AGOA (pct. 3.5).

Recurenta susţine în continuare că, atât instanţa de apel, cât şi cea de fond au înlăturat, printr-o interpretară greşită, apărările Companiei referitoare la faptul că intimatul-reclamant revendică sume de bani aferente certificatelor OAVT 2014 şi 2015, anterioare datei Hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acţionarii societăţii au decis că bonusul de performanţă nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de ia data acestei hotărâri.

Mai mult, arată că art. 13 din contract prevede faptul ca acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci inclusiv cu hotărârea AGA nr. 1/23.05.2015, iar, potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente.

Susţine că, aşa cum se poate citi şi interpreta din punct de vedere gramatical norma juridică, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente:

"Art. 37 alin. (2) Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă constând într-o cota de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă".

Recurenta susţine, astfel, că art. 3.3 din Contract coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.

Astfel, recurenta afirmă că, atâta timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, rezultă că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

În altă ordine de idei, recurenta subliniază că, potrivit art. 10.2 din contract, părţile sunt de acord ca încetarea contractului, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligaţiilor lor care decurg din acesta, dacă acestea sunt scadente şi neexecutate înainte de data încetării contractului, or contractul a încetat la data de 17.02.2015, iar scadenţa tranşelor 2 şi 3 din Pachetul 1, respectiv ale tranşelor 1, 2 şi 3 aferente Pachetului 2, erau ulterioare încetării contractului, respectiv la data de 15.11.2015, 15.11.2016, 15.11.2017.

Faţă de cele mai sus arătate, recurenta susţine că, interpretând sistematic, potrivit art. 1267 din C. civ., prevederile art. 3lit. c) şi d) din Anexa 1 la contractul de mandat, intimatul-reclamant nu se situa în niciuna din ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea OAVT.

Astfel, recurenta subliniază că respectivul contract de mandat a încetat înainte de împlinirea duratei de 4 ani de exercitare a mandatului, OAVT-urile nu erau exigibile ca dată, iar termenele de valorificare nu erau scadente.

De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că acordarea bonusului de performanţă este justificată doar de contribuţia mandatarului la performanţa acţiunilor Transelectrica. Or, în accepţiunea recurentei, intimatul-reclamant nu a dovedit, conform art. 249 din C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de componenta variabilă aferentă Certificatelor OAVT, care fac obiectul prezentului litigiu.

În acest sens, arată că, potrivit Planului de Administrare pe anii 2013- 2017, strategia de administrare a Consiliului de Supraveghere a fost fundamentată pe stabilirea unui set de criterii şi obiective de performanţă pentru Directorat şi introducerea mecanismului de conducere pe bază de obiective şi remunerare cu componentă variabilă în funcţie de performanţa realizată.

Cu alte cuvinte, recurenta arată că este absurd a se reţine dreptul intimatului - reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, în condiţiile în care norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanţă.

Evocând dispoziţiile art. 1350 C. civ., recurenta susţine că proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, obiectivele din Planul de administrare şi situaţiile financiare consolidate demonstrând că nu există performanţă din partea intimatului-reclamant.

Mai arată că, din analiza datelor financiare, precum şi a obiectivelor de performanţă, Transelectrica S.A. a dovedit faptul că intimatul-reclamant nu a acţionat în niciun fel în interesul Companiei, rezultatul urmărit nefiind obţinut.

Mai arată că a existat o imposibilitate obiectivă de a proceda la încadrarea remuneraţiei totale între o limită minimă şi maximă, astfel cum părţile au stabilit contractual. În acest sens, recurenta atrage atenţia asupra faptului că încadrarea remuneraţiei în limite generale aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor a fost acceptată încă de la semnarea contractului de către mandatar, intimatul-reclamant în cauză, astfel încât, în opinia recurentei, acesta ar fi trebuit să aibă aşteptarea rezonabilă a stabilirii acestora de către mandant şi a acceptării, pe cale de consecinţă, ori a renunţării la mandatul acordat în situaţia contrară.

În ceea ce priveşte elementul reprezentat de bonusul de performanţă, susţine că acesta poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenţi primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, care, la rândul său, este dependentă de implementarea în mod corespunzător a Planului de administrare.

Pentru o bună înţelegere a bonusului de performanţă, recurenta învederează faptul că pachetul de OAVT la acordare nu are nicio valoare (sunt opţiuni pe acţiuni virtuale), urmând a obţine o valoare concretă la momentul valorificării, odată cu depunerea cererii de valorificare, aceasta putând fi cuantificată abia la termenele contractuale de valorificare, moment în care se poate evalua plus-valoarea adusă de mandatar (intimatul în cazul de faţă) asupra acţiunilor Transelectrica, dependent de îndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi contractual şi prin Planul de Administrare.

Aşadar, în accepţiunea recurentei, dreptul de valorificare este dependent de îndeplinirea unor obligaţii asumate contractual de către intimat, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanţă prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului.

Recurenta consideră că acest aspect trebuie avut în vedere de către instanţa de recurs, întrucât este inadmisibil a reţine o obligaţie de plată, fără a observa dacă sunt întrunite condiţiile contractuale pentru existenţa acestei obligaţii, cu atât mai mult cu cât este vorba de un contract de mandat, de administrare a unei societăţi.

În acest sens, arată că, printre clauzele obligatorii ale unui contract de mandat se regăsesc cele privind drepturile şi obligaţiile reciproce, fiind inadmisibil a se reţine doar dreptul mandatarului de a încasa remuneraţia, câtă vreme obligaţia mandatarului se dovedeşte a fi neîndeplinită.

Totodată, afirmă că legătura dintre plata aferentă componentei variabile şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă este de esenţa obligaţiilor contractuale.

Referitor la pretinsa recunoaştere a pretenţiilor prin "Raportul Comitetului de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CNTEE Transelectrica S.A.", recurenta explică care este diferenţa dintre un raport şi o declaraţie de recunoaştere a unor presupuse debite, concluzionând în sensul că este total greşită interpretarea intimatului-reclamant, conform căreia, prin acest raport, s-ar recunoaşte dreptul la bonusul de performanţă, ca urmare a inserării în cuprinsul său a unor menţiuni cu privire la sumele aferente cererilor de valorificare.

În privinţa dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării cu rata inflaţiei, recurenta solicită a se observa faptul că instanţa de apel a aplicat eronat prevederile legale aplicabile în speţă, extinzând incidenţa unui text legal.

În acest sens, recurenta afirma că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale, în conformitate cu prevederile art. 1535 C. civ., sumele fiind calculate la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Cu toate că această cerere a fost admisă de prima instanţă, instanţa de apel a menţinut-o pe considerentul total eronat că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, pe care nici măcar reclamantul nu le-a indicat ca temei de drept.

În susţinere, mai arată că dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 sunt de strictă interpretare şi aplicare, fiind aplicabile doar în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, ipoteză care nu se regăseşte în speţă, întrucât, raportul juridic dintre societatea recurentă şi reclamant, în calitatea acestuia de membru în Consiliul de Supraveghere este un raport între un profesionist şi o persoană fizică, reclamantul nefăcând dovada că se încadrează în noţiunea de "profesionist", în sensul art. 3 alin. (2) din C. civ. şi a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Totodată, mai arată că reglementarea actuală nu prevede că dispoziţiile aplicabile în raporturile dintre profesionişti vor guverna ambele părţi, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (comercial), spre deosebire de dispoziţiile art. 56 Codul comercial, abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 267/2009 privind C. civ.

Drept urmare, apreciază că se impune o cenzurare a considerentelor instanţei de apel, sub acest aspect, solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea capetelor de cerere accesorii, ca şi consecinţă a respingerii capetelor de cerere privind debitele principale.

Totodată, arătând care sunt condiţiile acordării de despăgubiri (răspunderii contractuale), recurenta solicită a se constata faptul că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, aşa cum în mod eronat au constatat atât instanţa de apel, cât şi cea de fond.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 1833, pronunţată la 09.12.2020 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, iar, în rejudecare, pe fondul cauzei, solicită desfiinţarea în totalitate a sentinţei civile nr. 3657/06.12.2018, desfiinţarea în parte a sentinţei civile nr. 676/19.06.2020, iar, pe cale de consecinţă, respingerea tuturor pretenţiilor aferente cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. Cu cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru aferentă cererilor de recurs şi de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 03.03.2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 3 mai 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1833/A din 9 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia, în şedinţă publică.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor de recurs şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În recurs, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greşita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observaţiile recurentei care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 488 C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta, deoarece sistemul de drept naţional nu cunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie (fond şi apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condiţiile prevăzute de lege, nu însă şi pentru ca părţile să supună instanţelor de control judiciar orice nemulţumire asupra hotărârii anterioare.

De aceea, Înalta Curte nu va putea evalua măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile şi obiectivele de performanţă sau posibile erori materiale în cuantumul sumelor indicate de reclamant, căci aceasta presupune un examen al fondului, neîngăduit în recurs; aşa fiind, statuările instanţelor devolutive asupra acestui aspect au intrat în puterea lucrului judecat.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

Astfel, pornind de la prevederile Anexei nr. 1 la contractul de mandat şi având în vedere principiul voinţei interne a părţilor, instanţa de prim control judiciar, în mod corect, a reţinut că nu poate fi primită critica apelantei privind greşita interpretare a dispoziţiilor contractuale.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1169 C. civ., "Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordine publică şi de bunele moravuri", iar dispoziţiile art. 1266 C. civ., privitoare la interpretarea contractului după voinţa concordantă a părţilor, stabilesc următoarele:

"(1) Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului".

De asemenea, în conformitate cu art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante şi, în baza art. 1516 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

În speţă, se constată că, Anexa nr. 1 la contract, prevede, distinct pentru fiecare componentă a remuneraţiei variabile, reperele în funcţie de care aceasta se acordă.

Instanţa de apel, în analiza efectuată, a reţinut că Anexa nr. 1 la contractul de mandat condiţionează doar componenta anuală variabilă de îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă asumaţi în planul de administrare, respectiv "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii, doar pentru punctul 2 prevăzându-se această condiţionalitate după cum rezultă din înscrisul aflat la dosar. Totodată, îndeplinirea indicatorului "EBITDA", condiţionată şi de îndeplinirea indicatorului "Total investiţii" era necesară pentru plata bonusului colectiv de performanţă, convenit la pct. 4. 1 din anexă, bonusul de performanţă fiind legat doar de rentabilitatea acţiunilor, după cum rezultă din pct. 3 al anexei. Convenţia părţilor nu stabileşte că ultima componentă se poate acorda doar în situaţia îndeplinirii cumulative a cerinţelor de la pct. 2. Fiecare parte a remuneraţiei fixe sau variabile a fost determinată de către părţi în mod precis cu propriile condiţionalităţi, rentabilitatea acţiunilor fiind singura pentru acordarea bonusului de performanţă.

Înalta Curte constată că statuările instanţei de apel sunt corecte, din modul de redactare a convenţiei părţilor rezultând că voinţa lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remuneraţiei, condiţii specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanţă diferind de cele agreate pentru celelalte două componente. Tocmai enunţarea indicatorilor de performanţă pentru fiecare bonus în parte denotă voinţa părţilor de a stipula condiţii distincte de acordare explicit menţionate.

De asemenea, se constată că, spre deosebire de remuneraţiile stabilite la pct. 2.1 şi 4.1 din Anexă, pentru a căror acordare părţile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii", acordarea bonusului de performanţă a fost condiţionată doar de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica.

Aşadar, constatând că prin voinţa lor, părţile au stabilit ca plata bonusului de performanţă să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificaţi în pct. 2.1 şi 4.1 din Anexa nr. 1, ci, în mod exclusiv, de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, instanţa de apel nu a încălcat libertatea contractuală şi voinţa reală a părţilor, ci, dimpotrivă, a dat eficienţă principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1266 şi urm. C. civ. şi forţei lui obligatorii, consacrată de art. 1270 alin. (1) C. civ.

Criticile recurentei-pârâte prin care se susţine că, potrivit prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente, astfel încât atât timp cât unul dintre ele nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte, nu sunt întemeiate.

Astfel, dispoziţiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) şi (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari negociaţi şi aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, diferiţi de cei aprobaţi pentru administratorii executivi, determinaţi cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 31 alin. (5) şi care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societăţii şi asigurarea respectării principiilor de bună guvernanţă şi că se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandat.

Iar potrivit art. 38 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în forma în vigoare la data încheierii contractului de mandat, componenta variabilă a remuneraţiei poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă.

Înalta Curte apreciază că aceste texte nu confirmă susţinerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenţei afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertăţii de voinţă, lasă la latitudinea părţilor modalitatea de stabilire a remuneraţiei variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate.

Aşadar, aceste texte nu confirmă susţinerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenţei afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertăţii de voinţă, lasă la latitudinea părţilor modalitatea de stabilire a remuneraţiei variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate.

Or, agreând asupra celor trei componente ale remuneraţiei variabile şi asupra indicatorilor de performanţă a căror îndeplinire condiţiona dreptul mandatarului la plata acestor remuneraţii, părţile nu au încălcat prevederile art. 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011.

Instanţa supremă reţine că invocarea de către recurentă a prevederilor art. 1350 C. civ., în sensul că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile contractate prin raportare la argumentul potrivit căruia proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, situaţiile financiare consolidate demonstrând că nu exista performanţă din partea intimatului, excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs.

De asemenea, nu pot fi analizate nici criticile recurentei prin care se susţine că instanţa de apel a înlăturat, printr-o interpretare greşită, apărările recurentei din care ar rezulta că intimatul-reclamant revendică sume de bani aferente perioadei anului 2014 şi anului 2015, anterioare datei hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acţionarii societăţii au decis că bonusul de performanţă nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri, întrucât, fără a arăta dispoziţiile legale aplicate greşit de către instanţa de apel, recurenta urmăreşte, în realitate, readministrarea probatoriului, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt cu privire la limita componentei variabile a remuneraţiilor reprezentând un bonus de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor.

Se cuvine subliniat şi că pretinsa ignorare a clauzei cuprinse în art. 10.2 din contract, prin prisma caracterului nescadent al obligaţiei la încetarea mandatului, este o chestiune care nu poate fi examinată, căci ea presupune analizarea probatoriului în scopul stabilirii unei alte situaţii de fapt cu privire la determinarea scadenţei obligaţiei de plată. De altfel, instanţa supremă observă că, în decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că art. 3.17 din anexa la contractul de mandat menţionează clar modalitatea de calcul a OATV-urilor în situaţia încetării contractului înainte de expirarea termenului de 4 ani, iar recurenta nu a contestat aceste considerente.

Totodată, susţinerile recurentei-pârâte privind interpretarea conţinutului Raportului Comitetului de Nominalizare şi Remunerare din Cadrul Consiliului de Supraveghere, ca reprezentând o recunoaştere a pretenţiilor reclamantului din partea pârâtei, vor fi înlăturate de la analiza instanţei de recurs, cu motivarea că, nu numai că nu conturează o critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie a deciziei, punând în discuţie valoarea probatorie a unui înscris, dar sunt şi străine de considerentele instanţei de apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte impune părţilor concluzia că este legală şi temeinică soluţia instanţei de apel, care a reţinut îndeplinirea, în cauză, a condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii legale penalizatoare în procentul prevăzut de art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta nu contestă de plano curgerea unei dobânzi penalizatoare, ci doar modul de calcul a acesteia ales de instanţa de fond. În încercarea de a înlătura aplicarea acestui text şi a obţine reducerea dobânzii datorate, recurenta susţine că acesta nu ar fi incident decât în situaţia în care ambele părţi ale raportului juridic ar fi profesionişti, iar reclamantului îi lipseşte această calitate, astfel cum este definită legal prin art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013.

Recurenta nu contestă calitatea sa evidentă de profesionist, dar omite să sublinieze faptul că actul juridic dintre părţi este încheiat în exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în vederea exercitării de către intimat a unor obligaţii specifice în organizarea şi funcţionarea activităţii sale, ceea atrage incidenţa textului de lege reţinut de instanţele de fond.

De altfel, în indicarea modului de calcul a dobânzii legale penalizatoare, dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 şi alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 72/2013, opun categoria raporturilor "dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante" celei a raporturilor "care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi", fără a mai exista alte categorii intermediare, iar, în această antiteză, se poate observa cu uşurinţă că raportul dedus judecăţii nu poate fi guvernat de alte prevederi legale decât cele reţinute de instanţele de fond.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziţii de casare, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

Ca parte căzută în pretenţii, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1833/A din 9 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2022.