Tax appeals annulled for defective grounds; tort claims rejected for lack of standing, tax remedy exclusivity upheld.

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ la 29.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A. S.R.L., B., C., B. (junior), D. şi E., prin reprezentant legal B. au chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtele la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumelor de 107.100,97 euro, reprezentând daune materiale şi de 110.500 euro, cu titlu de daune morale şi către reclamanţii B., C., B., D. şi E., prin reprezentant legal B., la plata sumelor de 10.000 euro, reprezentând daune materiale şi de 45.000 euro, cu titlu de daune morale.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 1.357 C. civ.

La 15.05.2019, reclamanţii au depus la dosar o completare la acţiune, chemându-le în judecată şi pe numitele F., G. şi H., funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ, în calitate de pârâte.

Prin sentinţa civilă nr. 1929/15.05.2019, Judecătoria Piatra-Neamţ a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, pe rolul căruia a fost înregistrat la 11.06.2019.

La 17.09.2019, reclamanţii persoane fizice şi-au majorat pretenţiile cu sumele de 5.000 euro, reprezentând daune materiale, de 35.000 euro, cu titlu de daunele morale şi cu 50.000 euro, reprezentând prejudiciu moral şi de imagine în dreptul familiei Beleuţ.

Prin încheierea din 17.09.2019, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile şi de contencios administrativ, din cadrul aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa nr. 557/29.10.2019, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi instanţe; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Curtea de Apel Bacău în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa nr. 93/18.11.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, pe rolul căruia a fost reînregistrată sub nr. x/2019.

La 30.12.2019, reclamanţii au completat acţiunea, precizând că solicită obligarea pârâtelor la plata către reclamantul B., în calitatea sa de administrator al A. S.R.L., a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale şi de imagine.

Prin încheierea din 03.03.2020, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a reţinut că reclamantul a formulat completarea din 30.12.2019 la acţiune cu depăşirea termenului reglementat de art. 204 C. proc. civ. şi l-a decăzut din dreptul de a mai formula cereri noi.

Prin sentinţa civilă nr. 253/19.06.2020, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte pretenţiile reprezentând cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014/a1, nr. 2742/103/2014, nr. 2744/103/2014, nr. 2784/103/2014 şi nr. 2911/103/2014 şi, în consecinţă, a respins ca fiind prescrisă acţiunea sub acest aspect; a respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale active a familiei Beleuţ, a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B., C., B. (junior), D. şi E., prin reprezentant legal B., a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor G. şi F., a inadmisibilităţii cererilor privind daunele morale şi materiale şi a prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte daunele morale şi restul daunelor materiale; a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.R.L. şi a obligat pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Neamţ să achite reclamantei suma de 2.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 şi nr. 4370/103/2014 şi suma de 155,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul pendinte; a respins ca neîntemeiate în rest acţiunea reclamantei A. S.R.L. având ca obiect restul daunelor materiale şi morale şi cererile reclamanţilor privind daunele morale; a obligat reclamanţii să plătească pârâtelor G. şi F. suma de 3.000 RON la fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 17.07.2020, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 253/19.06.2020, în sensul menţionării denumirii corecte a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în loc de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Neamţ, cum greşit s-a menţionat.

Împotriva sentinţei au declarat apel principal reclamanţii şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, aceasta din urmă formulând şi un apel incident; totodată, pârâtele G. şi F. au formulat apel incident.

Prin decizia nr. 106/18.02.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca inadmisibil apelul incident formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, a admis apelurile pârâtelor şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor G., H. şi F. şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a familiei Beleuţ şi, în consecinţă, a constat nulitatea cererii formulate; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B., C., B. (junior), D. şi E., prin reprezentant legal B. şi a respins acţiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.

Prin decizia nr. 356/26.05.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis cererea formulată de F. şi a completat hotărârea, în sensul că a obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata F. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; totodată, prin decizia nr. 448/23.06.2021, a admis cererea formulată de G. şi a completat hotărârea, în sensul că a obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei G. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 106/18.02.2021 au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâta Administraţia Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi au solicitat casarea în parte a deciziei atacate şi menţinerea dispoziţiei de respingere ca inadmisibil a apelului incident formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., au arătat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit faptul că reclamanţii nu pot valorifica pretenţiile din perspectiva răspunderii civile delictuale pe dreptul comun, în condiţiile în care în cauză a fost pronunţat un regulator de competenţă, care are caracter obligatoriu, în raport cu art. 132 C. proc. civ., prin care s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a litigiului în favoarea secţiei civile a tribunalului, tocmai în considerarea temeiului de drept invocat - răspunderea civilă delictuală.

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, prin hotărârea recurată, instanţa de apel s-a pronunţat încă o dată asupra excepţiei necompetenţei materiale, cu încălcarea forţei obligatorii şi a autorităţii de lucru judecat a regulatorului de competenţă, respectiv a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, reglementate de art. 13 şi 14 C. proc. civ.

Au mai relevat că hotărârea pronunţată este contradictorie, deoarece deşi curtea de apel a apreciat că litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ, ulterior a soluţionat pricina în virtutea efectului devolutiv, în raport cu art. 476 C. proc. civ. cu alte cuvinte, instanţa de apel, din oficiu, a făcut o nouă verificare a competenţei materiale în cauză, ajungând la o soluţie diametral opusă, recurenţii-reclamanţi subliniind că nu au avut posibilitatea de a formula apărări, deoarece au luat cunoştinţă de motivarea instanţei cu ocazia comunicării hotărârii.

În continuare, au mai arătat că dispoziţia dată asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei capacităţii de folosinţă a familiei Beleuţ reflectă o analiză superficială a litigiului de către instanţă, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a regulatorului de competenţă, în contextul în care instanţa de trimitere este învestită cu un cadru procesual în forma analizată prin regulatorul de competenţă, cu referire la temeiul juridic, obiect şi părţi.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel a dedus soluţionarea acestor excepţii direct din reţinerea inadmisibilităţii acţiunii de drept comun, cu motivarea că nicio persoană fizică nu a fost parte în litigiile purtate anterior în materia de contencios administrativ, apreciind că acestea nu au calitate procesuală, cu încălcarea art. 36 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., au susţinut că instanţa de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care prin regulatorul de competenţă s-a statuat că acţiunea introductivă este întemeiată pe dreptul comun.

Redând un paragraf din considerentele hotărârii recurate, referitor la faptul că despăgubirile materiale şi morale, altele decât cheltuielile de judecată avansate de societatea A. S.R.L. în dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 şi nr. 4370/103/2014, pot fi solicitate numai în faţa instanţei de contencios administrativ şi în cadrul stabilit în faţa acesteia, au afirmat că instanţa de apel a refuzat să le examineze cauza pe fond, pe baza probatoriului administrat.

Au mai relevat că hotărârea recurată a fost motivată prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, ridicată şi examinată din oficiu de către instanţă şi prin mecanismul de soluţionare a apelurilor, a fost schimbată în parte sentinţa apelată numai cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor - persoane fizice, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei capacităţii de folosinţă a familiei Beleuţ, a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor - persoanelor fizice, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au relevat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, deoarece pe de o parte, a fost reţinută inadmisibilitatea acţiunii în răspundere civilă delictuală de drept comun, iar pe de altă parte, menţinute dispoziţiile sentinţei tribunalului, referitoare la dispoziţiile date asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune. De asemenea, curtea de apel a respins ca nefondat apelul recurenţilor-reclamanţi, fără să analizeze fondul cauzei, cu încălcarea art. 476 C. proc. civ.

O altă contradicţie, în opinia recurenţilor-reclamanţi, se referă la analiza făcută asupra calităţii procesuale pasive a pârâtelor - persoane fizice, în raport cu actele de executare silită, instanţa de apel reţinând că recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada calităţii de proprietari ai imobilului, în condiţiile în care la dosar există înscrisuri din care rezultă calitatea de garanţi ipotecari şi de proprietari a numiţilor B. şi C.; procedând astfel, curtea de apel s-a pronunţat pe baza unei simple prezumţii, cu ignorarea instituţiei debitorilor garanţi/ipotecari, calitate pe care o au şi pentru debitorul principal, respectiv A. S.R.L.

În acest context, recurenţii-reclamanţi au afirmat că este incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În final, au evocat similitudinea situaţiei deduse judecăţii cu cele avute în vedere prin decizia nr. 22/24.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi decizia nr. 1160/28.02.2020, pronunţată de instanţa supremă.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar, a arătat că decizia atacată este netemeinică şi dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, în condiţiile în care curtea de apel a reţinut că apelul principal pe care l-a promovat are un caracter neserios cu privire la cheltuielile de judecată din dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014, respectiv un caracter nefondat cu privire la cele din dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a redat pe larg aspecte legate de modul în care s-a desfăşurat procedura de soluţionare a contestaţiilor promovate de societatea A. S.R.L. împotriva deciziilor de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării de plată şi a amânării de plată a penalităţilor de întârziere, evidenţiind soluţiile date în cele patru dosare.

Astfel, prezentând modul în care au fost finalizate litigiile purtate în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014, recurenta-pârâtă a afirmat că instanţa de apel a interpretat restrictiv art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi în mod greşit a menţinut în sarcina sa obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, deoarece prin admiterea contestaţiilor promovate de A. S.R.L., pe cale administrativă, rezultă că a avut o conduită corectă.

Totodată, a evidenţiat hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014 şi a arătat că nu a fost parte căzută în pretenţii, astfel că, prin respingerea apelului său, instanţa de apel a încălcat normele de drept material.

În continuare, a susţinut că este eronată şi dispoziţia dată asupra apelului incident şi că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acestuia, astfel că i-a încălcat dreptul la apărare.

În acest sens, a arătat că a justificat un interes în formularea apelului principal doar cu privire la dispoziţia de obligare a sa la plata sumei de 2.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Totodată, interesul de a formula apel incident împotriva sentinţei tribunalului asupra modului de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii privind capetele de cerere aflate în discuţie s-a născut după ce reclamanta A. S.R.L. a promovat apelul principal.

În opinia recurentei-pârâte, nu pot fi reţinute considerentele instanţei de apel referitoare la incompatibilitatea apelului principal cu apelul incident, întrucât cele două căi de atac exercitate au vizat chestiuni diferite.

În drept, a invocat motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata G. a formulat întâmpinare la recursul reclamanţilor, prin care invocat excepţia nulităţii recursului acestora, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata F. a depus întâmpinare la recursul reclamanţilor, solicitând să fie respins ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Administraţia Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu, cât şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata H. a înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat şi admiterea recursului pârâtei.

Recurenta-pârâtă Administraţia Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu, cât şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a răspuns la întâmpinarea recurenţilor-reclamanţi.

Recurenţii-reclamanţi au răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, fiind înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; recurenţii-reclamanţi au prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 29.03.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursurile, a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursurilor.

Examinând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a indicat în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte, examinând memoriul de recurs formulat de această pârâtă, constată că susţinerile recurentei-pârâte nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a afirmat că în privinţa apelului său principal, prima instanţă de control judiciar în mod neîntemeiat şi cu încălcarea normelor de drept material, a reţinut că acesta are un caracter neserios în ce priveşte cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014 şi nr. y/2014, respectiv un caracter nefondat cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014 şi nr. y/2014 În continuare, recurenta-pârâtă a reluat susţinerile vizând modalitatea de desfăşurare şi finalizare a proceselor generate de creanţele fiscale ale societăţii recurente-reclamante, subliniind că a avut o conduită corectă, întrucât a admis pe cale administrativă contestaţiile promovate de A. S.R.L. împotriva deciziilor nr. 24535/22.05.2014 şi nr. 24536/22.05.2014, nefiind astfel parte căzută în pretenţii în două dintre litigiile purtate.

Înalta Curte subliniază că nicio critică dintre cele deduse pentru susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu evocă încălcarea ori aplicarea greşită a unei dispoziţii legale, ci reprezintă o reiterare a argumentelor proprii, circumscrise contextului de fapt al modului în care s-a desfăşurat procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de organul fiscal şi modului în care s-au finalizat litigiile purtate.

Or, în aceste condiţii, în lipsa unor argumente care să releve încălcarea sau aplicarea greşită a unor dispoziţii de drept material, reevaluarea circumstanţelor de fapt considerate relevante la momentul desfăşurării procedurii de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de organul fiscal şi finalizării proceselor purtate sub acest aspect, nu răspund exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, criticând dispoziţia dată asupra apelului său incident, recurenta-pârâtă a afirmat că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii apelului său incident, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare; a mai relevat că nu pot fi reţinute considerentele referitoare la incompatibilitatea celor două apeluri pe care le-a promovat, principal şi incident, argumentând faptul că a justificat un anume interes în formularea apelului principal din perspectiva obligării sale la plata sumei de 2.150 RON şi alt interes în promovarea apelului incident, cu privire la chestiunea vizând modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte cele trei capete ale cererii introductive, s-a născut ulterior declarării apelului de către reclamanta A. S.R.L.

Aceste afirmaţii referitoare la justificarea interesului în formularea apelului incident nu conturează critici de nelegalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care nu se aduc contraargumente legate de condiţiile legale de exercitare a apelului incident şi incompatibilitatea celor două căi de atac exercitate de către aceeaşi parte, care şi-a valorificat dreptul de a introduce un apel principal, pentru ca ulterior, în calitate de apelantă, să promoveze şi un apel incident din perspectiva art. 472 C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, deoarece afirmaţiile recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul pârâtei.

Excepţia nulităţii recursului reclamanţilor pentru lipsa motivelor de nelegalitate este neîntemeiată, având în vedere că din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înţelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, aşa cum s-a reţinut în etapele anterioare, devolutive, procesul de faţă a fost generat de existenţa purtării mai multor litigii pe rolul instanţelor de contencios administrativ între recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi pârâtele - organe fiscale.

Urmărind repararea prejudiciului, reclamanţii - societatea, administratorul şi reprezentanţii familiei acestuia s-au îndreptat împotriva pârâtelor - organe fiscale şi funcţionari publici pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 1.357 C. civ., în vederea obţinerii de despăgubiri materiale şi morale.

În prezentul dosar a fost acordată societăţii reclamante suma de 2.150 RON, cu titlu de pretenţii, constând în cheltuielile de judecată avansate şi dovedite în patru litigii anterioare şi respinse restul pretenţiilor, cu referire la celelalte cheltuieli de judecată avansate de societatea A. S.R.L. în celelalte litigi; totodată, a fost respinsă solicitarea de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale şi materiale, altele decât cheltuielile de judecată, ce au ca fundament angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, în baza art. 1.357 C. civ., reţinându-se că puteau fi solicitate numai în faţa instanţei de contencios administrativ şi în cadrul procesual stabilit în faţa acesteia, în raport cu prevederile din O.G. nr. 92/2003 şi din Legea nr. 207/2015.

Criticând decizia curţii de apel, recurenţii-reclamanţi au invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. încălcarea normelor de procedură şi au afirmat că instanţa de apel a ignorat caracterul definitiv şi obligatoriu al hotărârii pronunţate asupra conflictului negativ de competenţă ivit în cauză, atunci când a apreciat că pretenţiile lor nu pot fi valorificate prin prisma acţiunii în răspundere civilă delictuală de drept comun.

Înalta Curte notează că în cadrul incidentului procedural al conflictului negativ de competenţă nu se dezbat chestiuni de fond ale pricinii şi nu se pun în discuţie alte aspecte care să impună contradictorialitatea ori publicitatea, întrucât nu instanţa învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă este cea în măsură a proceda la astfel de analiză a pretenţiilor deduse judecăţii.

Hotărârea instanţei care soluţionează regulatorul de competenţă este definitivă şi obligatorie pentru părţi şi instanţa căreia i-a fost atribuită competenţa după soluţionarea conflictului pozitiv sau negativ de competenţă, având autoritate de lucru judecat doar sub aspectul competenţei. Aceasta întrucât instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

De aceea, nu poate fi primită afirmaţia privind încălcarea autorităţii de lucru judecat a regulatorului de competenţă, critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care prin conflictul negativ de competenţă nu se tranşează fondul litigiului.

În cauză, analizând elementele de fapt învederate în acţiunea introductivă, instanţa de apel a constatat că despăgubirile materiale şi morale solicitate, altele decât cheltuielile de judecată avansate de societatea A. S.R.L. în litigiile purtate anterior, pot fi solicitate numai în faţa instanţei de contencios administrativ şi în cadrul procesual stabilit în faţa acesteia.

Sub acest aspect, a avut în vedere că recurenţii-reclamanţi urmăresc o completare a cauzelor rămase definitive în vederea acordării de daune morale şi materiale care nu au fost solicitate în faţa instanţei de contencios administrativ şi extinderea cadrului procesual, atât cu privire la reclamanţi - persoane fizice, deşi nu au formulat plângere prealabilă în termenul special prevăzut de O.G. nr. 92/2003 şi Legea nr. 207/2015 şi nu erau destinatarii actelor administrativ-fiscale, care au declanşat litigiul şi care constituie cauza debendi a despăgubirilor solicitate, cât şi cu privire la pârâte - persoanele fizice, în calitate de funcţionari publici.

Recurenţii-reclamanţi pornesc de la o premisă greşită, deoarece chiar dacă au ales dreptul comun pentru valorificarea pretenţiilor lor judecătorul este obligat să dea calificarea juridică cererii, în raport cu motivele de fapt invocate, context în care va soluţiona litigiul cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalităţii, independent de normele juridice invocate de părţi.

Principiul disponibilităţii nu presupune că judecătorul este obligat să aplice exclusiv dispoziţiile legale invocate de partea reclamantă, cu ignorarea altor dispoziţii legale care, de exemplu, având un caracter special şi derogator, fac ca acţiunea formulată pe calea dreptului comun să nu poată fi primită.

În baza rolului activ şi a situaţiei de fapt expuse în motivarea acţiunii introductive, fără a depăşi cadrul procesual trasat de părţile litigante, curtea de apel a fost ţinută a se pronunţa şi de cauza cererii de chemare în judecată, în raport cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ., astfel că sunt nefondate criticile recurenţilor sub aspectul încălcării dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.

În subsecvenţa criticilor referitoare la încălcarea normelor de procedură şi a autorităţii de lucru judecat a regulatorului de competenţă, recurenţii-reclamanţi au invocat ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată este contradictorie deoarece instanţa de apel, pe de o parte a apreciat că litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar pe de altă parte a reţinut că este competentă să îl soluţioneze, în baza caracterului devolutiv al apelului, în raport cu art. 476 C. proc. civ. au mai afirmat că hotărârea recurată este contradictorie şi din perspectiva menţinerii dispoziţiilor date de tribunal asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa anumitor pretenţii.

Analiza deciziei din apel conduce la concluzia că instanţa a menţinut dispoziţia de admitere în parte a pretenţiilor, constând în cheltuielile de judecată avansate de A. S.R.L. în dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 şi nr. 4370/103/2014 şi de respingere a celorlalte pretenţii solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în celelalte litigii; referitor la pretenţiile, constând în despăgubiri materiale şi morale, altele decât cheltuielile de judecată avansate de A. S.R.L., a apreciat că puteau fi solicitate numai în faţa instanţei de contencios administrativ şi a cadrului procesual stabilit în faţa acesteia, în raport cu prevederile din O.G. nr. 92/2003 şi din Legea nr. 207/2015, context în care curtea de apel a admis excepţiile lipsei capacităţii procesuale active a reclamanţilor - persoane fizice şi a lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtelor - persoane fizice, astfel că nu a mai analizat cauza pe fond din perspectiva îndeplinirii sau nu a condiţiilor privind angajarea răspunderii civile delictuale, în raport cu art. 1.357 C. civ.

Astfel, afirmaţiile recurenţilor-reclamanţi cu privire la menţinerea de către curtea de apel a dispoziţiilor date de tribunal asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune referitor la cererile de acordare de daune morale şi materiale vor fi înlăturate.

Raportând analiza de faţă la criticile dezvoltate în memoriul de recurs, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât examinarea considerentelor deciziei recurate nu relevă faptul că instanţa de prim control judiciar s-ar fi pronunţat asupra excepţiilor legate de competenţa de soluţionare a prezentului litigiu ori de inadmisibilitatea acţiunii. Ca urmare, hotărârea instanţei de apel neîntemeindu-se pe aceste argumente, criticile având acest obiect sunt nefondate.

În realitate, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs în susţinerea ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. relevă nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi faţă de modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat cauza, într-o manieră pe care aceştia o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria lor viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Nefondată este şi critica referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a familiei Beleuţ.

Aceasta întrucât instanţa de apel a verificat cadrul procesual fixat prin cererile părţilor constatând că cererea iniţială de chemare în judecată a fost formulată de reclamanţi, persoane distincte, iar ulterior prin modificarea cererii a fost formulată şi ca entitate separată de familia Beleuţ, de unde rezultă că au fost privite distinct şi nu se suprapun, context în care a apreciat în mod just că familia nu poate fi considerată de lege ca subiect de drept civil care poate avea drepturi şi obligaţii civile distincte de membrii săi.

Totodată, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenţii-reclamanţi nu au formulat nicio critică aptă să poată fi circumscrisă ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece susţinerile puse în discuţie vizează exclusiv situaţia de fapt şi aprecierea probelor, recurenţii invocând faptul că, în analiza excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, instanţa de apel nu a observat că la dosar existau înscrisuri care făceau dovada calităţii de garant ipotecar şi de proprietari a numiţilor B. şi C., bazându-se pe simple prezumţii.

Aceste susţineri vizează aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii şi de interpretarea probatorului, sub aspectul dovezii calităţii de proprietari a reclamanţilor B. şi C., garanţi ipotecari ai societăţii A. S.R.L., deşi recursul nu are caracter devolutiv, ci, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul pârâtei şi, totodată, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate şi că nu poate fi reţinută incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.

Întrucât recurenţii au pierdut procesul, aceştia urmează să fie obligaţi, în baza art. 451, 452 şi 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la cererea intimatei-pârâte F. la plata sumei de 1.800 RON şi a intimatei-pârâte I. la plata sumei de 4.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu cât şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva deciziei civile nr. 106/2021 din 18 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge excepţia nulităţii recursului reclamanţilor.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. S.R.L., B., C., B. jr., D. şi E., prin reprezentant legal B. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă F. a sumei de 1.800 RON şi către intimata-pârâtă G. a sumei de 4.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2022.