Timber contract termination and nullity of extraordinary appeal for failure to articulate statutory grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 18.09.2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Caraş-Severin, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate intervenită rezilierea contractului de vânzare masă lemnoasă pe picior nr. 103/11.02.2020 aferentă partizii nr. 649 de la Ocolul Silvic Bocşa pentru anul de producţie 2020, cu un volum brut de 1706 m.c., din culpa pârâtei şi să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a garanţiei în sumă de 11.515,50 RON şi a cauţiunii în valoare de 12.112,60 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 305/19.04.2021, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 733/A/02.12.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului juridic, a arătat că instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 1.552 şi ale art. 1.553 C. civ.

Sub acest aspect, a arătat că a făcut dovada circumstanţelor reglementate de dispoziţiile art. 1.707 alin. (1) C. civ., deoarece, din probatoriul administrat, rezultă că masa lemnoasă cumpărată avea vicii ascunse ce nu puteau fi constatate decât la tăierea arborilor, sens în care a evocat dispoziţiile art. 2.1 din contract şi ale art. 1.714 C. civ., subliniind că arborii tăiaţi erau putreziţi la interior şi că aveau găuri, astfel că erau improprii folosirii pentru destinaţia lor.

Evocând încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.350, art. 1.516, art. 1.272, art. 1.552 şi ale art. 1.553 C. civ., a afirmat că instanţa de apel nelegal a constatat că nu poate opera rezilierea contractului din culpa vânzătorului, în conformitate cu art. 15.4 din contract; or, culpa vânzătorului derivă tocmai din nerespectarea obligaţiei asumate, aceea de a vinde masă lemnoasă pe picior pentru prelucrarea primară a lemnului fasonat, şi nu pentru a fi folosit ca lemn de foc.

A mai relevat că, instanţa de apel nelegal a apreciat că intimata a reţinut în mod just garanţia, urmare a rezilierii contractului din culpa recurentei.

Sub acest aspect, a prezentat aspecte referitoare la modalitatea în care poate fi verificată calitatea masei lemnoase cu ajutorul burghiului Pressler şi a afirmat că folosirea acestui instrument este contrară dispoziţiilor art. 107 din Codul silvic, iar dreptul de a îl folosi nu a existat până la emiterea autorizaţiei de exploatare nr. x; mai mult, burghiul este folosit doar de către cei care fac amenajamentul fondului forestier şi de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură.

În continuare, a arătat că nu poate fi reţinut un termen de constatare a deficienţelor masei lemnoase cumpărate, prevăzut de art. 23 din caietul de sarcini din 11.02.2020, întrucât se încalcă dispoziţiile imperative care nu permit recurentei exploatarea masei lemnoase în lipsa emiterii unei autorizaţii de exploatare, astfel cum rezultă din art. 16 din Legea nr. 171/2010.

Potrivit recurentei, motivele care au stat la baza rezilierii contractului de către pârâtă sunt fictive şi nelegale, fapt ce rezultă şi din răspunsul acesteia legat de verificarea masei lemnoase, prin adresa nr. x/29.10.2021, prin care a susţinut că nu există dispoziţii contractuale care să autorizeze o verificare cu burghiul Pressler, exploatarea masei lemnoase nu putea fi făcută în lipsa emiterii unei autorizaţii de exploatare.

În opinia recurentei, nelegal şi abuziv intimata a reţinut garanţia şi interzicerea participării la licitaţiile de masă lemnoasă pe o perioadă de 3 luni.

Cu privire la cauţiune, a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit art. 66 din Codul silvic, reţinând, nelegal şi în contradicţie cu probele de la dosar, că nu a fost făcută dovada predării parcelelor, urmare a încetării contractului, pentru a se putea stabili lipsa prejudiciilor în urma exploatării. Or, procesul-verbal nr. x/31.12.2020 face o astfel de dovadă, fiind îndeplinite condiţiile pentru restituirea cauţiunii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit situaţiei de fapt stabilite în etapele devolutive ale procesului între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, şi pârâtă, în calitate de vânzătoare, a fost încheiat contractul nr. x/11.02.2020, în vederea exploatării masei lemnoase din partida 649, prin care Ocolul Silvic Bocşa Română a emis autorizaţia de exploatare nr. x şi procesul-verbal de predare a parchetului spre exploatare nr. x/14.05.2020; în baza acestui contract, reclamanta a achitat atât o garanţie, în cuantum de 11.515,50 RON, cât şi o cauţiune, în valoare de 12.112,60 RON.

Demersul judiciar urmăreşte, pe calea acţiunii în reziliere, întemeiată pe dispoziţiile art. 1.552 şi ale art. 1.553 C. civ., rezilierea contractului ca efect al garanţiei vânzătorului contra viciilor bunului vândut, restituirea garanţiei şi a cauţiunii achitate, precum şi anularea interdicţiei de participare la licitaţiile de masă lemnoasă pe o perioadă de 3 luni.

Prima instanţă a respins a acţiunea, soluţia pronunţată fiind menţinută de către instanţa de apel, urmare a respingerii apelului reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că sancţiunea rezilierii judiciare a contractului nu ar mai putea fi dispusă de către instanţa de judecată, deoarece intimata a reziliat contractul, în raport cu art. 15.2 din contract, fiind emisă hotărârea Comitetului director, întrunit la şedinţa din 17.12.2020, necontestată de recurentă. Ca efect al rezilierii, în raport cu art. 15.3 din contract, instanţa de apel a apreciat că în mod legal intimata a reţinut garanţia depusă de către recurentă, iar în privinţa cauţiunii a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea ei, prevăzute la art. 66 din Codul silvic.

Analiza memoriului de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aparenţa interpretării şi aplicării greşite a mai multor norme legale, autoarea căii de atac a criticat decizia curţii de apel, susţinând în esenţă că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 1.552 şi ale art. 1.553 C. civ., privind rezilierea contractului din culpa intimatei şi că nu a fost făcută dovada circumstanţelor reglementate de art. 1.707 alin. (1) C. civ., referitoare la viciile ascunse.

Pornind de la această afirmaţie, recurenta a expus în cuprinsul memoriului de recurs argumente cu privire la probatoriul administrat, modalitatea în care s-a desfăşurat raportul contractual şi calitatea masei lemnoase, subliniind că lemnul din partida 649 este în întregime impropriu întrebuinţării şi că cel din prima postaţă nu face parte din grupa lemn de foc.

Totodată, a mai prezentat argumente referitoare la verificarea calităţii masei lemnoase cu ajutorul burghiului Pressler, imposibilitatea de a-l folosi anterior emiterii autorizaţiei de exploatare nr. x şi refuzul intimatei de a proceda în acest sens. În acest context, a subliniat că în mod nelegal instanţa de apel nu a dispus restituirea garanţiei şi a cauţiunii, având în vedere probatoriul administrat şi culpa intimatei-pârâte.

Niciuna dintre aceste susţineri nu conturează o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi subsumată motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta urmărind să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal, iar aspectele de netemeinicie invocate de recurentă nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. Aceasta este situaţia în cauză, deoarece afirmaţiile recurentei din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 733/A din 2 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2022.