Cassation appeal dismissed in fatal traffic accident claim, upholding appellate reduction of moral and material damages based on victim's contributory negligence

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 22 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. şi cu intervenientul H., obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale în cuantumul indicat, conform dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23 emisă la data de 06.11.2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, pentru prejudiciul provocat prin moartea victimei E., după cum urmează:

- pentru A., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 3917,45 RON daune materiale, în calitate de fiică a decedatei;

- pentru B., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al decedatei;

- pentru C., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al decedatei;

- pentru D., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiică a decedatei;

- pentru E., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiică a decedatei;

- pentru F., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al decedatei;

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 49, art. 50, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul nr. 22/2012, art. 1387 şi art. 1391 alin. (1) şi (2) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1143/2019 din 15 aprilie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.917,45 RON cu titlu de despăgubiri materiale către reclamanţi. A obligat pârâta la plata următoarelor sume: 150.000 de RON către reclamanta A.; 150.000 de RON către reclamantul B.; 150.000 de RON către reclamantul C.; 150.000 de RON către reclamanta D.; 150.000 de RON către reclamanta E.; 150.000 de RON către reclamantul F., cu titlu de daune morale. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. G. S.A. a formulat apel, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii, în sensul reducerii daunelor materiale şi morale acordate reclamanţilor.

Prin decizia civilă nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate fiecărui reclamant, de la suma de 150.000 RON, la suma de 70.000 RON şi a redus cuantumul daunelor materiale acordate reclamanţilor de la suma de 3.917,45 RON, la suma de 2.742,22 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, în limitele motivelor de apel invocate. Recurenţii au formulat critici de nelegalitate întemeiate pe motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii arată că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Recurenţii susţin că instanţa de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice şi să dea o apreciere proprie materialului probator administrat atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de fond.

Cu referire la diminuarea cuantumului daunelor morale, recurenţii consideră că motivarea instanţei de apel este lacunară, aceasta limitându-se doar la a aprecia că daunele morale acordate de către instanţa de fond, raportate şi la jurisprudenţa cunoscută, ar duce la o îmbogăţire fără just temei, fără, însă, a exemplifica jurisprudenţa "cunoscută".

Autorii căii extraordinare de atac susţin că în apel au solicitat, pe lângă probele administrate la instanţa de fond, şi administrarea de noi probe pentru dovedirea prejudiciului suferit, solicitare faţă de care, instanţa de apel, la termenul din data de 19.10.2019, a respins proba (testimonială) solicitată, considerând-o neutilă cauzei, pentru ca, ulterior, să dispună diminuarea daunelor, fără a administra alte probe şi fără a evidenţia aspecte din probele administrate la instanţa de fond.

Recurenţii mai arată că motivarea deciziei recurate este viciată şi prin faptul că, deşi instanţa recunoaşte prejudiciul suferit de victime, aceasta nu apreciază asupra tuturor solicitărilor făcute de reclamanţi, nu prezintă argumentele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile părţilor, instanţa de apel încălcând, astfel, prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.

Totodată, recurenţii critică maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile care au stat la baza cuantificării daunelor morale. Se arată că instanţa de apel descrie, la nivel teoretic, criteriile obiective aplicabile într-un astfel de litigiu, criterii ce nu au un suport normativ, fiind o creaţie a practicii şi jurisprudenţei, pentru ca, în concret, efectul aplicării lor în cauza dedusă judecăţii să fie contradictoriu, fără a susţine soluţia de diminuare a acestora în maniera care rezultă din dispozitiv.

Recurenţii susţin că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Cu toate acestea, recurenţii afirmă că hotărârea recurată cuprinde, lapidar şi contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Cu referire la contradictorialitatea hotărârii recurate, autorii recursului arată că aceasta rezultă din înseşi considerentele instanţei de apel, care preia aprecierile instanţei de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor reclamanţilor şi care, fără a da o explicaţie logico-juridică, apreciază că se impune diminuarea "drastică" a sumelor acordate reclamanţilor, cu nerespectarea principiului echităţii, invocat chiar de către instanţa de apel, dar şi a principiilor rezonabilităţii şi proporţionalităţii faţă de prejudiciul încercat.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârea recurată este nelegală ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 1371 C. civ.

Recurenţii arată că, prin sentinţa penală 1244/2018, intervenientul forţat din prezenta cauză a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Jiu pentru infracţiunea de ucidere din culpă, fără ca în sentinţa penală să se reţină vreo culpă în sarcina victimei.

Având, în situaţia dată, o condamnare definitivă a intervenientului forţat pentru ucidere din culpă, cu vina exclusivă a acestuia, atât în producerea accidentului, cât şi a consecinţelor, recurenţii apreciază că, în aceste condiţii, în ceea ce priveşte vinovăţia, sunt incidente dispoziţiile art. 28 din C. proc. pen., astfel încât, cu privire la contribuţia participanţilor la trafic la producerea accidentului, hotărârea penală are autoritate de lucru judecat, iar soluţia adoptată de către magistraţii Curţii de Apel este una nelegală.

Recurenţii arată că stabilirea gradului de vinovăţie procentuală în cazul celor două persoane implicate în accident nu poate fi făcută, din punct de vedere matematic, decât prin luarea în considerare a cauzelor care au dus la producerea accidentului, raportate la dispoziţiile legale menţionate în O.U.G. nr. 195/2002 şi în Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391 din 4 octombrie 2006.

Cu toate acestea, se arată că, făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1371 C. civ., instanţa de apel apreciază că se poate reţine o culpă în sarcina victimei şi reţine un grad de culpă în sarcina victimei de 30%.

Faţă de cele precizate, recurenţii solicită ca instanţa de recurs să constate nelegalitatea aplicării dispoziţilor art. 1371 C. civ. în prezenta cauză, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen. care consacră autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale.

Totodată, autorii recursului susţin că hotărârea recurată este nelegală ca urmare a neaplicării dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011.

Recurenţii învederează faptul că instanţa, deşi face vorbire despre aplicarea ca şi criteriu, a jurisprudenţei, nu se referă la jurisprudenţa naţională şi europeană, cum ar fi legal.

În aceste condiţii, autorii recursului apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, atât în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale invocate în solicitările de daune materiale, cât şi cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Considerând că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care recurenţii-reclamanţi le-au îndurat şi urmează să le îndure în continuare, recurenţii dezaprobă afirmaţiile potrivit cărora practica depusă relevă un cuantum de 100.000 de RON, deoarece, din practica care se afla la dosar, media pentru rude de gradul I se află în jurul valorii de 250.000 de RON, cu mult peste ceea ce au acordat magistraţii Curţii de Apel.

La nivel de jurisprudenţă, se arată că, prin Decizia nr. 2431/2015, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în sensul că "în ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlu de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea".

Totodată, recurenţii învederează faptul că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţa care este obligatorie pentru instanţele naţionale.

Astfel, autorii recursului susţin, în esenţă, că decizia instanţei de apel este criticabilă şi din perspectiva faptului că nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, acestea instituind regula potrivit căreia, despăgubirile, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Recurenţii susţin că, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, instanţa de apel avea obligaţia să procedeze la examinarea jurisprudenţei Curţilor de Apel din România, a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi a jurisprudenţei C.E.D.O., pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate (reclamanţii) să fie just despăgubite, dar şi pentru a ne putea raporta la o judecată în echitate.

Intimata-pârâtă G. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, formulând, totodată, şi apărări pe fond, în sensul respingerii recursului ca neîntemeiat.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat să se constate că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată, urmând a fi înlăturate criticile formulate de intimată.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul formulat de recurenta-pârâtă este admisibil în principiu.

Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 06 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă G. S.A., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 iunie 2021.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât, contrar susţinerilor recurenţilor, hotărârea respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei.

Diminuarea despăgubirilor pentru daune materiale şi morale a fost justificată în primul rând, prin aplicarea prevederilor art. 1371 C. civ., referitoare la vinovăţia comună şi contribuţia victimei la producerea prejudiciului, iar în al doilea rând, prin evaluarea daunelor morale în echitate, pe baza circumstanţelor cauzei şi în acord cu criteriile stabilite în jurisprudenţă în cazuri similare.

În acest context, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii de către instanţa de apel se referă la probele administrate în cauză, răspunde în fapt şi în drept la pretenţiile şi apărările deduse judecăţii şi conduce în mod logic la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Criticile referitoare la încălcarea normelor ce statuează asupra autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale (art. 28 C. proc. pen.) pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar criticile referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 1371 C. civ. se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurenţi, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1371 C. civ., referitoare la vinovăţia comună şi contribuţia victimei la producerea prejudiciului, iar prevederile art. 28 C. proc. pen. privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale nu au fost încălcate.

Instanţa de apel a explicat faptul că, prin sentinţa penală nr. 1244/26.06.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut vinovăţia penală a intervenientului H., fără ca instanţa penală să se pronunţe cu privire la latura civilă a cauzei, din moment ce persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză. Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a analizat motivat dacă victima a avut o culpă în producerea accidentului.

Instanţa supremă va înlătura şi criticile privind nerespectarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011, în susţinerea cărora se arată că, în mod greşit, instanţa de apel a diminuat cuantumul daunelor morale.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, pentru faptul că poate oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau atenuare a suferinţelor suportate.

Instanţa de apel a arătat că instanţele naţionale, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au realizat o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamanţi urmare a evenimentului rutier. Toate aceste aspecte, circumstanţiate situaţiei particulare deduse judecăţii, au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte determinarea despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi.

Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanţa de apel, adaptate la situaţia particulară a cauzei.

Cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanţei de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta ţinând de temeinicia şi nu de legalitatea hotărârii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2021.