Chroming defects expert report breach voids judgment; appeal dismissed, retrial ordered.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 329.572,10 RON, reprezentând contravaloarea produselor livrate de A. S.R.L. şi neachitate de către pârâtă, conform prevederilor art. 1270 şi art. 1350 din C. civ. obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 16.487,42 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată de la scadenţa facturilor neachitate până la data de 8 iunie 2018, sumă ce urmează a fi actualizată până la momentul plăţii efective a întregului debit principal, în temeiul art. 1523 alin. (2) lit. c) şi d) coroborat cu art. 1535 alin. (1) din C. civ., precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta A. S.R.L.; obligarea reclamantei-pârâte la restituirea sumei de 47.160,48 RON, cu titlu de plată nedatorată, ca urmare neîndeplinirii condiţiei producerii rezultatelor garantate de către reclamanta-pârâtă, produse care s-au dovedit a nu fi apte să producă rezultatele garantate; obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 309 din 2 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L.; s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L.; pârâta-reclamantă B. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamanta-pârâtă A. a sumei de 329.572,10 RON, reprezentând contravaloare produse livrate, a sumei de 16487,42 RON, reprezentând dobânda penalizatoare, calculată de la scadenţa facturilor până la 8 iunie 2018, sumă ce va fi actualizată până la data plăţii efective a debitului principal; pârâta-reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7830,10 RON (taxă judiciară de timbru) şi în sumă de 3.000 RON cheltuieli de judecată - onorariu expert; s-a respins cererea expertului privind suplimentarea onorariului formulată în dosar.

Împotriva sentinţei primei instanţe şi a încheierilor de şedinţă din 11.12.2018, 19.02.2019, 11.06.2019, 12.11.2019 şi 21.01.2020, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, solicitând anularea acestora şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii cererii introductive şi admiterii cererii reconvenţionale.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, apelanta a învederat că la termenul din 11 decembrie 2018, instanţa de fond nu i-a încuviinţat dreptul de a adresa martorei C., în calitatea acesteia de inginer chimist, întrebări, fiind, în opinia apelantei, încălcate prevederile art. 321 alin. (3), art. 6, art. 8 şi art. 13 alin. (3) din C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

La termenul de judecată din 19 februarie 2019, în temeiul art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., apelanta a solicitat încuviinţarea reascultării acestui martor, motivat de faptul că: (i) martorul C. este singura persoană ce deţine specialitatea necesară (s.n. inginer chimist) pentru a oferiri explicaţii cu privire la importanţa concentraţiei de acid sulfuric; (ii) martorul C. a fost persoana care a identificat drept cauză ce determina disfuncţionalităţile tehnice concentraţia de sulfat, fiind şi persoana care a acordat asistenţa tehnică permanentă pe parcursul perioadei de testare şi care a încercat să identifice soluţii pentru defectele de cromare; (iii) la termenul de judecată din 11 decembrie 2018, martorul nu a răspuns la întrebările adresate de către societate.

Tot la termenul din 19 februarie 2019, apelanta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. (5) din C. proc. civ., şi încuviinţarea probei cu audierea numitei D. pentru combaterea aceleiaşi teze probatorii, apreciind că proba solicitată este pertinentă, utilă şi concludentă soluţionării cauzei în încercarea de a dovedi că apelanta nu a efectuat comenzi ulterioare ale soluţiilor E., aceste soluţii fiind livrate de CDM pentru găsi o soluţie pentru defectele de cromare.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din 19 februarie 2019, instanţa de fond a respins cererea de probe, fără a analiza toate argumentele expuse în susţinerea acesteia.

De asemenea, apelanta a criticat şi faptul că, la termenul de judecată din 11 iunie 2020, instanţa de fond a respins cererea ca expertiza tehnică în specialitatea chimie, încuviinţată la termenul din 19 februarie 2019, să fie efectuată de către un specialist din cadrul Facultăţii de Chimie Aplicată şi Electrochimie, singura sa motivare fiind că "nu sunt motive care să justifice efectuarea expertizei de către un specialist din cadrul Catedrei de Chimie a Universităţii Bucureşti".

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2019, apelanta a arătat că la acest termen a fost pusă în discuţia părţilor cererea de recuzare a expertului desemnat F., cerere formulată de apelantă în temeiul prevederilor art. 332 din C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., motivat de faptul că acesta şi-a exprimat opinia anterior studierii documentelor relevante şi anterior solicitării de explicaţii din partea ambelor părţi, a încălcat prevederile legale privind modul de convocare al părţilor la expertiză, a efectuat constatări la sediul unei societăţi concurente fără a înştiinţa apelanta în prealabil, şi doar în prezenţa părţii adverse, nu a respectat obiectivul fixat de instanţă, ignorând faptul că societatea G. S.R.L. deţine linii de cromare complet diferite de linia de cromare ce aparţine B., respectiv nu a solicitat explicaţii din partea persoanelor responsabile cu procesul de cromare la momentul efectuării constatărilor din data de 06.08.2019 de la sediul B., cerere ce a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 12.11.2019, instanţa reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., din textul de lege rezultând că punerea în discuţie a unor chestiuni de fapt ori drept nu îl fac pe expert incompatibil şi, totodată, rămânând nesoluţionată cererea pe pct. 13 al aceluiaşi articol.

Apelanta a mai arătat că, după depunerea la dosarul cauzei a raportului de expertiză întocmit de către expertul desemnat, la 20 ianuarie 2020 a formulat cerere de anulare a raportului de expertiză şi a invocat nulitatea citării pentru prima lucrare la faţa locului efectuată de către expert la data de 6 august 2019, ce a avut loc doar în prezenţa părţii adverse, în lipsa citării apelantei, întemeiată pe dispoziţiile art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 178 alin. (2) din acelaşi cod, cerere respinsă de către instanţă pe motiv că expertul s-a conformat dispoziţiilor instanţei, aspect ce reiese din înscrisurile depuse la doar de expert, dar la dosar neregăsindu-se dovada de citare la sediul societăţii G. S.R.L. pentru lucrarea din data de 6 august 2020.

Prin decizia nr. 184 din 26 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 309 din 2 iunie 2020 şi a încheierilor de şedinţă din 11.12.2018, 19.02.2019, 11.06.2019, 12.11.2019 şi 21.01.2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L.; s-au anulat încheierea din 21 ianuarie 2020 şi sentinţa nr. 309 din 2 iunie 2020 şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.

La data de 26 iulie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 184 din 26 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel. În subsidiar, a solicitat rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa respingerii apelului formulat de S.C. B. S.R.L. şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 309 din 2 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a considerat, în mod neîntemeiat, că încheierea din 21 ianuarie 2020 a Tribunalului Dâmboviţa este nelegală, întrucât s-ar fi impus admiterea de către prima instanţă a cererii de anulare a expertizei motivată de neconvocarea la vizita de documentare din data de 6 august 2019 la societatea G..

Ceea ce a omis instanţa de apel este faptul că, în data de 12 noiembrie 2019, tribunalul i-a pus în vedere expertului desemnat să reconvoace părţile, acestea fiind reconvocate, în mod legal, la data de 13 decembrie 2019.

De altfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu a existat o altă vizită de documentare decât cea din data de 6 august 2019 care a cuprins, în aceeaşi zi şi ca urmare a aceleiaşi convocări (ulterior refăcute), şi vizita la societatea G..

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, eventuala cauză de nulitate pentru neconvocarea din data de 6 august 2019 a fost acoperită prin reconvocarea părţilor în data de 13 decembrie 2019.

Recurenta-reclamantă consideră că partea adversă nu poate pretinde şi demonstra un eventual prejudiciu, de vreme ce a avut ocazia de a transmite expertului documentele pe care le consideră relevante şi de a-şi expune opinia cu privire la situaţia ce făcea obiectul analizei.

În al treilea rând, chiar dacă s-ar admite că raportul de expertiză este afectat de nulitate, această împrejurare nu poate fi de natură a determina şi nulitatea sentinţei din moment ce prima instanţă nu a ţinut cont, în pronunţarea soluţiei, de concluziile acesteia.

Astfel, aşa cum reiese din considerentele de la pagina 23 din sentinţă, prima instanţă a considerat concluziile raportului ca fiind "supoziţii nesusţinute ştiinţific", soluţionând cauza fără a lua în considerare această probă.

Prin urmare, concluziile raportului de expertiză nu au fundamentat hotărârea instanţei de fond, astfel încât nu pot atrage nici nulitatea acesteia.

În mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că tribunalul nu a analizat toate afirmaţiile şi argumentele părţilor, nu a făcut trimiteri la probele administrate şi nici interpretarea acestora, aspect ce ar echivala cu o presupusă nemotivare.

Contrar celor reţinute prin decizia recurată, prima instanţă a analizat temeinic toate argumentele părţilor, problemele de drept şi de fapt ce au făcut obiectul analizei instanţei, cărora le-a oferit un răspuns extins şi fundamentat din punct de vedere juridic.

În opinia recurentei, nu poate echivala cu nemotivarea hotărârii împrejurarea că unele dintre argumentele invocate au fost grupate şi li s-a oferit un răspuns comun, iar altele nu au mai fost analizate, întrucât derivau din alte argumente care fuseseră deja respinse de către instanţă.

Nicio dispoziţie legală nu impune unei instanţe să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părţi, fiind suficient să reiasă din considerente motivele pentru care instanţa pronunţă o soluţie într-un anumit sens.

În speţă, prima instanţă a examinat în mod efectiv aspectele de drept şi de fapt deduse judecăţii, considerentele sentinţei apelate corespunzând pe deplin exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., raţionamentele esenţiale ale instanţei ce susţin soluţia adoptată fiind expuse de către prima instanţă cu deosebită claritate şi rigurozitate.

Simplul fapt că instanţa nu a indicat în cuprinsul hotărârii că a analizat coroborat toate probele nu este de natură a conduce la o atare concluzie, din moment ce instanţei nu îi revine obligaţia de a indica în detaliu raţionamentele de ordin juridic pe care le-a avut în luarea soluţiei.

Mai mult, instanţa nu are obligaţia de a enumera toate probele pe care le-a avut în vedere în analiza sa, menţiunea din considerente, potrivit căreia "în cauză au fost încuviinţate şi administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul, proba testimonială cu câte doi martori pentru fiecare parte şi proba cu expertiza tehnică de specialitate (...)" fiind suficientă pentru a se concluziona în sensul că instanţa a avut în vedere toate probele administrate.

De asemenea, s-a arătat că instanţa nu este ţinută de concluziile raportului de expertiză, interpretarea sau aprecierea probelor fiind lăsată "la lumina şi înţelepciunea instanţei", conform dispoziţiilor art. 264 din C. proc. civ.

Aşadar, probele, deşi încuviinţate, nu au o forţă probantă prestabilită, instanţa având libertatea de a analiza şi de a decide, în concret, valoarea probatorie, prin coroborare cu celelalte probe existente la dosarul cauzei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 1 octombrie 2021 (e-mail) intimata-pârâtă B. S.R.L. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, anularea recursului, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu menţiunea că îşi rezervă dreptul de a cere obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare la data de 22 octombrie 2021, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi înlăturarea apărărilor formulate de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L. şi s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)".

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în cuprinsul memoriului de recurs, faptul că instanţa de apel a considerat, în mod neîntemeiat, că încheierea din 21 ianuarie 2020 a Tribunalului Dâmboviţa este nelegală, întrucât s-ar fi impus admiterea de către prima instanţă a cererii de anulare a expertizei motivată de neconvocarea la vizita de documentare din data de 6 august 2019 la societatea G..

În raport de această argumentare, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar nu a celui indicat de recurentă, întrucât se critică hotărârea instanţei de apel din perspectiva aplicării pretins greşite a unei norme de drept procesual, respectiv a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile părţilor, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. Citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză", impunându-se calificarea corespunzătoare.

Înalta Curte relevă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanţa a recurs la texte de lege (norme de drept substanţial) aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

În schimb, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Aceste dispoziţii constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, adică motivul de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. sunt nefondate.

Înalta Curte constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi casată din perspectiva motivului de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât instanţa de prim control judiciar a reţinut, în mod corect, că au fost încălcate prevederile art. 335 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că din actele depuse la dosar, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că expertul cauzei, după deplasarea la sediul pârâtei în data de 6 august 2019 în cadrul unei vizite de documentare, a mai efectuat o a doua deplasare la sediul pârâtei în data de 13 decembrie 2019, pentru aceasta efectuându-se convocarea părţilor, conform dispoziţiilor legale.

Însă reclamanta s-a referit la o altă vizită de documentare, denumită astfel de către expertul cauzei, respectiv la cea efectuată de către expertul cauzei împreună cu reprezentanţii reclamantei, ulterior primei vizite de documentare la sediul pârâtei, la sediul firmei concurente G. S.R.L., aflată în apropiere, unde a făcut anumite constatări referitoare la modalitatea în care se realizează procesul de cromare, cu utilizarea aceleiaşi substanţe, concluzionându-se absenţa defectelor de cromare evidenţiate la sediul pârâtei.

În legătură cu această deplasare, expertul cauzei a susţinut, în mod expres, faptul că aceasta a făcut parte din strategia sa de documentare, rolul ei fiind acela de a confirma aspectele susţinute de G. S.R.L. în corespondenţa cu reclamanta, precum şi că nu era necesar acordul pârâtei în acest sens.

Instanţa de apel a mai reţinut că necesitatea deplasării expertului la sediul G. S.R.L. este susţinută de către expert şi justificată prin analiza comparativă prezentată în cadrul raportului de expertiză întocmit, cu privire la rezultatele procesului de cromare efectuat la această societate, faţă de cele obţinute de pârâtă.

Recurenta-reclamantă a menţionat, în cuprinsul cererii de recurs, că instanţa de apel a omis faptul că, în data de 12 noiembrie 2019, tribunalul i-a pus în vedere expertului desemnat să reconvoace părţile, acestea fiind reconvocate, în mod legal, pentru data de 13 decembrie 2019.

Totodată, a susţinut faptul că nu a existat o altă vizită de documentare decât cea din data de 6 august 2019 care a cuprins, în aceeaşi zi şi ca urmare a aceleiaşi convocări (ulterior refăcute), şi vizita la firma concurentă G. S.R.L., contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., ori de câte ori este nevoie de o lucrare la faţa locului, expertiza nu poate fi efectuată fără citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea, sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii fiind una expresă, respectiv nulitatea raportului de expertiză.

Neîndeplinirea obligaţiei de citare pentru efectuarea unei lucrări la faţa locului atrage nulitatea raportului de expertiză, în condiţiile art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.

Pe de altă parte, de vreme ce art. 335 alin. (1) din C. proc. civ. prevede, în mod expres, sancţiunea nulităţii citaţiei în ipoteza în care aceasta nu a fost comunicată în termenul impus de lege, cu atât mai mult absenţa oricărei citări este de natură să atragă incidenţa textului.

Aşadar, şi în caz de necitare, vătămarea părţii este prezumată, conform dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.

În cauză, intimata-pârâtă B. S.R.L. nu a fost citată pentru lucrarea la faţa locului efectuată în data de 6 august 2020 la sediul societăţii G. S.R.L., susţinerile acesteia fiind confirmate de lipsa de la dosar a dovezii de convocare, iar în cuprinsul raportului de expertiză, expertul desemnat a menţionat că îşi bazează concluziile raportului pe această lucrare la faţa locului.

Înalta Curte reţine că pârâtei B. S.R.L. i-au fost încălcate drepturile procesuale şi interesele legitime, în special dreptul la apărare, tocmai ca urmare a faptului că expertul s-a fundamentat şi pe constatări de fapt ce au fost efectuate doar în contradictoriu cu reclamanta, astfel cum în mod corect a constatat instanţa de apel.

De asemenea, se reţine că este lipsită de fundament susţinerea recurentei-reclamante A. S.R.L., potrivit căreia s-ar fi acoperit cauza de nulitate prin reconvocarea părţilor în data de 13 decembrie 2019.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Dâmboviţa a respins, în mod greşit, cererea de anulare a raportului de expertiză, formulată în temeiul art. 335 alin. (1) coroborat cu art. 178 alin. (2) din C. proc. civ., motivând că din înscrisurile depuse la dosar de către expert ar rezulta că au fost convocate ambele părţi.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a reţinut că tribunalul nu a analizat toate afirmaţiile şi argumentele părţilor, nu a făcut trimiteri la probele administrate şi nici interpretarea acestora, aspect ce ar echivala cu o presupusă nemotivare.

Cu privire la acest aspect, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că în cadrul sentinţei apelate s-au consemnat pe scurt susţinerile părţilor din cererea de chemare în judecată şi din întâmpinare, s-a prezentat situaţia declaraţiilor martorilor audiaţi, în sensul că ele reflectă poziţia procesuală a părţii care i-a propus, precum şi a expertizei şi opiniei separate la aceasta, după care, tribunalul a apreciat că este întemeiată cererea principală şi neîntemeiată cea reconvenţională, prezentând soluţia ce urmează a se pronunţa.

Tribunalul a prezentat sintetic situaţia de fapt, fără trimiteri concrete la probele administrate în cauză, fără să analizeze susţinerile părţilor referitoare la aceasta, constatând că declaraţiile martorilor se anulează reciproc, situaţie reliefată şi în ceea ce priveşte opinia experţilor cauzei (faţă de care s-a apreciat că exprimă supoziţii nesusţinute ştiinţific) şi a celui parte, expunând în final o concluzie referitoare la natura înţelegerii părţilor, bazată pe probe (care nu au fost învederate).

Curtea de Apel Ploieşti a constatat că judecătorul fondului nu a făcut o interpretare efectivă a probelor administrate, mărginindu-se să le elimine ca urmare a contradictorialităţii lor, situaţie incidentă chiar şi în ceea ce priveşte proba cu expertiză, în legătură cu care Tribunalul Dâmboviţa apreciase că este utilă şi pertinentă soluţionării cauzei, întrucât a propus administrarea ei din oficiu, şi faţă de care a afirmat că opinia expertului este fundamentată pe supoziţii nesusţinute ştiinţific, în condiţiile în care ea era conformă soluţiei pronunţate.

Practic, instanţa de apel a considerat că, în condiţiile expuse, nu poate stabili care sunt probatoriile pe care tribunalul şi-a fundamentat soluţia, după cum nu există vreun răspuns dat multiplelor chestiuni tehnice ridicate de părţi, pentru care s-a apreciat necesitatea efectuării expertizei în specialitatea chimie.

Înalta Curte reaminteşte faptul că motivarea hotărârilor judecătoreşti constituie o obligaţie a instanţei judecătoreşti, iar lipsa motivării sau motivarea necorespunzătoare a hotărârii nu răspunde nici dezideratului părţilor de a cunoaşte temeiurile ori cauzele pentru care instanţa s-a oprit la o anumită soluţie şi nu permite nici exercitarea controlului judiciar, în căile de atac neputându-se verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate.

În acelaşi timp, obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti şi de a răspunde tuturor capetelor de cerere formulate de părţi intră şi în conţinutul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, învestită cu soluţionarea unei căi devolutive de atac, în urma analizei efectuate, a ajuns la concluzia corectă că Tribunalul Dâmboviţa nu a realizat o reală şi efectivă cercetare a fondului cauzei, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., invocate de către apelantă.

Prin criticile formulate în prezenta cale extraordinară de atac recurenta-reclamantă nu combate cu niciun argument pertinent aprecierile instanţei de apel, ci doar a susţinut că prima instanţă a analizat temeinic toate argumentele părţilor, problemele de drept şi de fapt ce au făcut obiectul analizei instanţei, cărora le-a oferit un răspuns extins şi fundamentat din punct de vedere juridic.

În realitate, nu se poate susţine faptul că prima instanţă a examinat în mod efectiv aspectele de drept şi de fapt deduse judecăţii, atâta timp cât hotărârea pronunţată nu respectă rigorile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Este real că nicio dispoziţie legală nu impune judecătorului să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părţi, însă trebuie să reiasă din considerente motivele pentru care instanţa pronunţă o soluţie într-un anumit sens.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a admis apelul pârâtei, a anulat încheierea din 21 ianuarie 2020 şi sentinţa nr. 309 din 2 iunie 2020, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în vederea readministrării probei cu expertiza tehnică şi a oricăror alte probe apreciate ca fiind necesare soluţionării cauzei.

Instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în motivarea hotărârii, aceasta cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată.

De altfel, recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a criticat decizia instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar faptul că dezlegarea dată de instanţa de prim control judiciar nu corespunde opiniei părţii nu poate să conducă la concluzia că hotărârea este nelegală.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 184 din 26 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.