Statute of limitations defense timing and scope of appellate review for service of process in construction debt settlement disputes

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 27.01.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: în principal, obligarea pârâtei la încheierea contractului de dare în plată ce are ca obiect apartamentul nr. x. A.18 situat la etajul 2 al imobilului din Bucureşti, str. x, denumit "D.", în suprafaţă de 134,16 mp; în secundar, obligarea pârâtei la plata sumei de 423.447,78 RON, pentru care au fost emise facturile fiscale nr. x/22.05.2015, în valoare de 289.588,19 RON, nr. x/28.07.2015, în valoare de 42.488,60 RON, nr. x/08.10.2015, în valoare de 39.436,76 RON şi factura fiscală nr. x/29.12.2015, în valoare de 51.933,83 RON.

La 06.04.2022, reclamanta a depus la dosar o precizare la capătul de cerere principal, în sensul majorării cuantumului pretenţiei la suma de 589.592,30 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului de prestări servicii nr. x/05.01.2015 şi neachitate, pentru care au fost emise facturile fiscale nr. x/22.05.2015, în valoare de 289.588,19 RON, nr. x/28.07.2015, în valoare de 42.488,60 RON, nr. x/08.10.2015, în valoare de 39.436,76 RON şi factura fiscală nr. x/29.12.2015, în valoare de 51.933,83 RON şi nr. 01/06.04.2021, în valoare de 166.144.52 RON.

La 06.05.2021, pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, atât împotriva cererii de chemare în judecată iniţiale, cât şi faţă de cererea modificatoare, prin care a invocat excepţia prescripţie dreptului la acţiune cu privire la obligarea la încheierea contractului de dare în plată şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la obligarea la plata sumelor de bani.

Prin încheierea din 18.05.2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării la cererea de chemare în judecată în forma iniţială şi a respins excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării la cererea modificatoare.

Prin sentinţa civilă nr. 2188/22.09.2021 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 589.592,30 RON.

Împotriva încheierii de şedinţă din 18.05.2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 2188/22.09.2021 a formulat apel C. S.R.L. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii şi a sentinţei civile şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei decizii prin care să se dispună respingerea în totalitate a acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2246 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 18.05.2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 2188/22.09.2021; au fost schimbate în parte încheierea şi sentinţa apelate, în sensul că: a fost admisă excepţia prescripţiei pentru cererea adiţională şi respinsă pretenţia în cuantum de 166.144,52 RON ca prescrisă. Au fost menţinute, în rest, încheierea şi sentinţa apelate şi fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 2.713,95 către apelanta-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I. Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.R.L. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în parte a deciziei atacate şi, în rejudecare, să se modifice în parte decizia recurată în sensul admiterii integrale a apelului pârâtei şi respingerii cererii şi cu privire la plata sumei de 423.447,78 RON; cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă începe cu o prezentare a parcursului litigios al dosarului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă învederează faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel invocate, motive care se refereau la cunoaşterea cererii de chemare în judecată la data de 06.04.2021 şi modul de comunicare a acesteia, întrucât a apreciat în mod greşit faptul că recurenta nu a înţeles să formuleze cale de atac şi împotriva încheierii din 06.04.2021.

Se arată că încheierea din 06.04.2021 nu este o încheiere de genul celor prevăzute la art. 234 alin. (2) C. proc. civ., care să poată fi contestată separat cu apel sau recurs, astfel că instanţa de apel avea obligaţia să analizeze şi această încheiere prin prisma motivelor de apel invocate.

Autoarea recursului susţine că termenul până la care putea invoca prescripţia faţă de pretenţiile din cererea iniţială era 18.05.2021, dată pe care o consideră prima zi de înfăţişare la care părţile au fost legal citate.

Astfel, susţine că a învederat primei instanţe, la termenul din 06.04.2021, faptul că recurenta nu a avut cunoştinţă despre acest litigiu, comunicările citaţiilor fiind făcute prin afişare la sediul social, însă fără a găsi plicul cu documente, precum şi că societatea pârâtă a aflat despre litigiu din consultarea portalului instanţelor de judecată.

Totodată, arată ca, la 06.04.2021, a formulat întâmpinare atât faţă de cererea iniţială, cât şi faţă de cererea modificatoare, în cadrul căreia a invocat o serie de excepţii, iar la 18.05.2021, prima instanţă a apreciat în mod nefondat că excepţiile invocate prin întâmpinare sunt de ordine privată şi, întrucât ambele se referă la cererea de chemare în judecată iniţială şi au fost invocate prin întâmpinarea depusă tardiv, pârâta este decăzută din dreptul de a se prevala de acest mijloc de apărare.

Or, deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că a intervenit excepţia prescripţiei extinctive pentru cererea adiţională, nu s-a pronunţat şi asupra faptului că, în mod temeinic şi legal, recurenta-pârâtă ar fi invocat excepţia prescripţiei extinctive şi cu privire la cererea iniţială.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

II. Reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă susţine că, în mod greşit ar fi reţinut instanţa de apel că excepţia prescripţiei a fost invocată atât cu privire la cererea principală, cât şi cu privire la cererea adiţională.

În acest sens, citează din întâmpinarea depusă de pârâtă şi susţine că, având în vedere că suma de 166.144,52 RON a fost facturată în anul 2021, iar apelantul-pârât nu a invocat prin întâmpinare excepţia prescripţiei şi cu privire la această sumă, ci doar la sumele din 2015, în mod greşit ar fi admis instanţa de apel excepţia prescripţiei, încălcând dispoziţiile art. 2513 C. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că, în mod greşit ar fi apreciat instanţa de apel că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2517 C. civ., respectiv că termenul de prescripţie de 3 ani a fost împlinit, dat fiind că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 06.04.2021.

În continuare, recurenta-reclamantă prezintă aspecte privind relaţia contractuală dintre părţi, evocând clauzele contractuale privitoare la darea în plată a imobilului.

Precizează recurenta-reclamantă că, potrivit contractului, nu a convenit cu pârâta că apartamentul identificat în cerere face obiectul material al contractului de dare în plată, ci oricare dintre apartamentele prevăzute în anexa 4 la contract, conform art. 4.1.6., sens în care apreciază că, şi la momentul actual, pârâta poate oferi reclamantei prin dare în plată oricare dintre apartamentele prevăzute în anexa 4 la contract.

Conchide că această obligaţie subzistă, astfel că, deoarece pârâta a susţinut că nu mai este proprietara apartamentului nr. x, aceasta a fost obligată la plata despăgubirilor constând în contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă în complexul rezidenţial.

Totodată, consideră că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care pârâta a precizat, în faţa instanţei, că nu îşi poate executa obligaţia de dare în plată, întrucât nu deţine în proprietate apartamente.

La 18 martie 2022, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, comunicată recurentei-reclamante, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La 4 aprilie 2022, recurenta-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, comunicată recurentei-pârâte, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, precum şi răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă.

Analizând recursurile declarate în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte le va respinge ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:

I. Critica recurentei-pârâte privind încălcarea regulilor de procedură prevăzute la art. 476 alin. (1) C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv al apelului, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondată.

Instanţa supremă reţine că, deşi este ştiut şi necontestat că potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, este indiscutabil că judecata nouă provocată poate fi realizată numai în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, potrivit art. 477 alin. (1) din acelaşi cod, care statuează că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată, precum şi în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, conform art. 478 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanţa de recurs reţine că, prin încheierea din 06.04.2021, prima instanţă a respins cererea de amânare a cauzei, formulată de avocatul pârâtei, pentru a studia dosarul şi a pregăti apărarea cauzei, reţinând că procedura de comunicare a cererii de chemare în judecată a fost legal îndeplinită, atât în faza procedurii prealabile, cât şi pentru termenul din 06.04.2021. Prin aceeaşi încheiere, a amânat judecarea cauzei la 18.05.2021 şi a pus în vedere pârâtei să formuleze întâmpinare la cererea modificatoare, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecarea cauzei, sub sancţiunea decăderii.

Prin încheierea din 18.05.2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării la cererea de chemare în judecată în forma iniţială şi a respins excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării la cererea modificatoare.

Pârâta C. S.R.L. a formulat apel împotriva încheierii din 18.05.2021 şi a sentinţei primei instanţe, solicitând schimbarea în tot a încheierii şi sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei decizii prin care să fie respinsă în totalitate acţiunea, aşa cum a fost modificată.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind momentul la care recurenta-pârâtă a luat cunoştinţă despre existenţa litigiului, respectiv cel privind procedura de comunicare a citaţiilor, aspect pe care prima instanţă l-a tranşat prin încheierea din 06.04.2021.

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel".

Ca atare, cum recurenta-pârâtă a înţeles să exercite calea de atac doar împotriva încheierii din 18.05.2021 prin care s-a admis excepţia tardivităţii întâmpinării faţă de cererea de chemare în judecată şi faţă de cererea adiţională, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 2188/22.09.2021, este vădit că numai în aceste limite se impunea a fi realizat controlul judiciar de către instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât acelaşi legiuitor a statuat iarăşi într-o manieră expresă şi neechivocă la art. 477 alin. (2) din C. proc. civ., că devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză numai atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil, stabilindu-se finalmente şi conchizându-se la art. 479, prin dispoziţii speciale ce privesc judecata că, întotdeauna instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Prin urmare, coroborând prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. cu cele ale art. 430 alin. (1) şi (4) din acelaşi cod, care arată că hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritatea de lucru judecat fiind provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului, Înalta Curte constată că este judicioasă reţinerea instanţei de apel în sensul că, cele statuate de prima instanţă privind procedura de comunicare a cererii introductive de instanţă au intrat în autoritate de lucru judecat, în măsura în care această încheiere nu a fost atacată.

Instanţa supremă nu poate primi, direct în recurs, criticile recurentei-pârâte privind procedura de comunicare a cererii introductive de instanţă, întrucât se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, prima zi la care părţile au fost legal citate este data de 06.04.2021, termen limită la care putea fi invocată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune raportat la cererea iniţială de chemare în judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2513 C. proc. civ.

Cum recurenta-pârâtă a invocat excepţia prescripţiei extinctive prin întâmpinarea depusă la 06.05.2021, în mod corect a reţinut instanţa de apel că pârâta era decăzută din invocarea acestui mijloc de apărare, raportat la cererea de chemare în judecată, în forma iniţială, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate din acest punct de vedere.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul recurentei-pârâte, ca nefondat.

II. Critica recurentei-reclamante A. S.R.L. privind faptul că instanţa de apel ar fi reţinut în mod greşit că pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi cu privire la cererea modificatoare, poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. civ., "întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de chemare în judecată", iar potrivit alin. (2) lit. b) al aceluiaşi text normativ, "întâmpinarea va conţine excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului".

Totodată, art. 22 C. proc. civ. prevede că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin corecta aplicare a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, precum şi faptul că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că, prin memoriul de apel îndreptat împotriva încheierii din 18.05.2021, pârâta a susţinut, printre alte argumente, că a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la sumele cerute atât prin cererea principală, cât şi prin cererea modificatoare, depusă de reclamantă la 06.04.2021.

Înalta Curte constată că, instanţa de apel, în virtutea rolului său activ şi cu respectarea principiului efectului devolutiv al apelului, a procedat la judecarea apelului aşa cum a fost învestită de apelantul-pârât, stabilind, pe baza înscrisurilor de la dosar, a căror analiză nu poate fi reluată de instanţa de recurs, faptul că pârâta C. S.R.L. a invocat excepţia prescripţiei extinctive şi faţă de cererea adiţională, critica recurentei-reclamante fiind nefondată din acest punct de vedere.

În acelaşi timp, instanţa supremă notează că, deşi obiectul apelului a vizat aspectul invocării prescripţiei extinctive şi faţă de cererea modificatoare, recurenta-reclamantă nu s-a opus acestor susţineri ale pârâtei, nici prin întâmpinarea formulată la 26.11.2021, nici în cadrul dezbaterilor în fond, consemnate în practicaua deciziei atacate.

În ce priveşte critica recurentei-reclamante privind neinvocarea excepţiei prescripţiei extinctive faţă de cererea modificatoare în termenul prevăzut de art. 2513 C. proc. civ., subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă constată că este nefondată.

Astfel, pe de-o parte, se constată că, prin încheierea din 18.05.2022, pe care recurenta-reclamantă nu a atacat-o cu apel, prima instanţă a reţinut că întâmpinarea pârâtei formulată faţă de cererea modificatoare a fost depusă în termen, la 06.05.2021, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că pârâta a invocat, în cadrul întâmpinării, excepţia prescripţiei extinctive şi faţă de cererea modificatoare.

Potrivit art. 2513 C. civ., "prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate", astfel că, în mod corect a reţinut instanţa de apel că excepţia prescripţiei extinctive faţă de cererea modificatoare a fost invocată în termen.

Printr-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, faptul că instanţa de apel ar fi apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2517 C. civ., respectiv că termenul de 3 ani a fost împlinit, raportându-se la faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 06.04.2021. Totodată, a susţinut că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când apelantul-pârât a arătat în faţa instanţei de fond că nu poate să-şi execute obligaţia principală de dare în plată a unui apartament din Complexul "D.", deoarece nu deţine în proprietate alte apartamente.

Instanţa supremă reţine că aspectele invocate de recurenta-reclamantă privesc, în realitate, reinterpretarea probatoriului în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt privind data de început a curgerii termenului de prescripţie, iar nu conturarea unei critici de nelegalitate cu privire la aplicarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2517 C. civ.

De altfel, se constată că aceleaşi susţineri au fost făcute integral şi în faţa instanţei de apel, prin întâmpinare. Faptul că prima instanţă de control judiciar a infirmat soluţia primei instanţe, în dezacord cu opinia recurentei, nu atrage casarea unei hotărâri, în lipsa incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 2246 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2246 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2022.