Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1152/2022 AI generated

Lack of interest to sue when executive title exists; inadmissibility of new penalty interest claims in appeal

Case Number Decizia nr. 1152/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed both the principal and cross-appeals, thereby affirming the Court of Appeal's 2020 decision which had previously declared the plaintiff bank's claim for the guaranteed loan balance inadmissible due to lack of legal interest, while maintaining the lower court's award of a fixed guarantee commission fee to the national guarantee fund. The dispute involved a bank seeking to compel a public guarantee fund to pay a substantial loan amount based on a personal guarantee, which the appellate court deemed a nullified claim because the bank already possessed a valid executive title (the original guarantee notification) and failed to prove it had lost the original document necessary to initiate enforcement. The decisive legal basis hinged on Article 33 of the Code of Civil Procedure regarding the requirement of current interest to act, and Article 478 of the Code of Civil Procedure, which barred the guarantee fund from claiming penalty interest accrued prior to the first-instance judgment in its appeal, categorizing such a request as a prohibited new claim rather than a mere accessory.

Legislator headnote

AI generated

art. 1535 alin. (1) C. civ, art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 497 C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 664 alin. (4) din C. proc. civ, art. 150 din Legea nr. 36/1995; Lack of interest to sue when executive title exists; inadmissibility of new penalty interest claims in appeal: The dispute involved a bank seeking to compel a public guarantee fund to pay a substantial loan amount based on a personal guarantee, which the appellate court deemed a nullified claim because the bank already possessed a valid executive title (the original guarantee notification) and failed to prove it had lost the original document necessary to initiate enforcement. The decisive legal basis hinged on Article 33 of the Code of Civil Procedure regarding the requirement of current interest to act, and Article 478 of the Code of Civil Procedure, which barred the guarantee fund from claiming penalty interest accrued prior to the first-instance judgment in its appeal, categorizing such a request as a prohibited new claim rather than a mere accessory.

Keywords

AI generated
loss of legal interest banking documents article of civil procedure loan and guarantee current interest personal title

Cited Legislation

AI generated
art. 1535 alin. (1) C. civ
(1), art. 1535 alin. (1) C. civ.
art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006
civ., a invocat şi a pus în discuţie motivul de ordine publică referitor la lipsa de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, faţă de existenţa titlului executoriu în sensul art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.
art. 497 C. proc. civ
a declarat recurs, prin care a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată a apelului formulat de FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A., conform art. 497 C. proc. civ.
art. 33 din C. proc. civ
civ., recurenta-reclamantă învederează faptul că decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 C.
art. 664 alin. (4) din C. proc. civ
În acest sens, evocă exigenţele impuse de art. 664 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 150 din Legea nr. 36/1995
Cum copia legalizată poate fi obţinută numai după prezentarea înscrisului original, conform art. 150 din Legea nr. 36/1995, recurenta subliniază că, în lipsa titlului executoriu în original, creditorul nu poate demara executarea silită.
art. 292 alin. (2) din C. proc. civ
Ceea ce consideră a fi relevant este că prima instanţă nu era obligată să solicite confruntarea copiilor cu originalul, potrivit art. 292 alin. (2) din C. proc. civ., ci doar avea o facultate în acest sens.
art. 497 din C. proc. civ
5 şi art. 497 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural basis cited for dismissing the appeals and rendering the final operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.499.306,61 RON, reprezentând 34,4675% din finanţarea restantă acordată de reclamantă beneficiarului B. S.R.L., garantată de Fond, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 13, art. 1516 alin. (1), art. 1535 alin. (1) C. civ. art. 194 şi următoarele C. proc. civ. art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat, în principal, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Totodată, în eventualitatea în care instanţa ar admite pretenţia reclamantei, solicită obligarea acesteia la plata comisionului de garantare aferent, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 15 februarie 2019, instanţa a luat act de faptul că pârâta înţelege să formuleze cerere reconvenţională având ca obiect comisionul de garantare menţionat în întâmpinare, sens în care, pentru a da posibilitatea pârâtei să formuleze cererea reconvenţională cu indicarea cuantumului comisionului şi întemeierea în drept a pretenţiei, perioada pentru care solicită comisionul, motivele de fapt şi de drept ale cererii, a amânat cauza la 15 martie 2019.

La 14 martie 2019, pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat cerere reconvenţională.

Prin încheierea din 6 iunie 2019, instanţa a unit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu fondul cauzei şi a amânat pronunţarea la 20 iunie 2019, după ce a acordat părţilor cuvântul pe fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 2154/2019 din 18 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.499.306,61 RON.

A admis şi cererea reconvenţională, obligând reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 12.244,33 RON, reprezentând valoarea comisionului de garantare aferent perioadei 9.03.2014-28.07.2014.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.486,96 RON (onorariu avocat) + 18.599 RON (taxă de timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 717,20 RON (taxă de timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2154/2019 din 18 iulie 2019, pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, cu obligarea băncii la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 7.7 din convenţie, începând cu data de 28.07.2014 şi până la data plăţii efective şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, intimata A. S.A. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de actualizare a sumei datorate de intimată cu titlu de comision de garantare cu dobânda penalizatoare.

Prin încheierea din 21 februarie 2020, instanţa de apel a dispus amânarea cauzei pentru data de 20 martie 2020, punând, totodată, în vedere, intimatei reclamante A. S.A. să depună cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, precizări în scris, cu ataşarea dovezilor corespunzătoare, privitor la faptul dacă a formulat cerere de încuviinţare executare silită a notificării de includere în plafonul de garantare nr. x/30.01.2013, modificată la data de 11.09.2013 prin notificarea nr. x şi, respectiv, la data de 12.09.2013, cerere de încuviinţare silită care să fi fost respinsă prin hotărâre definitivă.

Prin încheierea din 13 martie 2020, instanţa a preschimbat din oficiu la data de 19 iunie 2020 termenul acordat în dosar la data de 20 martie 2020.

La 2 iunie 2020, intimata reclamantă A. S.A. a dat curs solicitării instanţei, învederând, în esenţă, faptul că nu a declanşat executarea silită împotriva apelantului în baza notificărilor menţionate, deoarece nu le deţine în original.

La termenul din 18 septembrie 2020, Curtea, din oficiu, faţă de prevederile art. 479 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a invocat şi a pus în discuţie motivul de ordine publică referitor la lipsa de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, faţă de existenţa titlului executoriu în sensul art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

De asemenea, Curtea a pus în discuţie chestiunea invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, privind inadmisibilitatea cererii de actualizare cu dobânda penalizatoare a comisionului de garantare, obiect al cererii reconvenţionale admise de prima instanţă.

Totodată, Curtea a pus în discuţie autoritatea de lucru judecat a soluţiei date de prima instanţă cu privire la cererea reconvenţională, în sensul de a fi obligată reclamanta-pârâtă A. S.A. la plata comisionului de garantare, în raport de faptul că această soluţie nu a fost atacată cu apel de către intimata-reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea apelantei de actualizare a comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare.

A admis apelul declarat de pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2154/18.07.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Prin decizia civilă nr. 1263A/2020 din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, în sensul că a obligat intimata-reclamantă A. S.A. să plătească apelantului suma de 9.299,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului.

Împotriva deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 1263A/2020 din 9 octombrie 2020, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată a apelului formulat de FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A., conform art. 497 C. proc. civ.

În motivare, sub un prim aspect, recurenta a susţinut faptul că admiterea motivului de apel referitor la lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocat de către instanţa de apel la termenul din 18.09.2020 încalcă prevederile legale şi se bazează pe o interpretare greşită a art. 33 din C. proc. civ. şi, ca atare, se încadrează în ipoteza categoriei de motive de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ.

În acest sens, recurenta arată că, la antepenultimul paragraf de la pagina nr. 18 a hotărârii recurate, Curtea a constatat în mod judicios faptul că "nu prezintă interes acţiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în condiţiile în care reclamantul deţine un titlu executoriu valabil împotriva pârâtului vizând aceeaşi sumă reclamată".

Cu toate acestea, în opinia recurentei, pentru ca folosul practic care ar decurge din admiterea acţiunii să nu existe, este necesar ca această deţinere a titlului executoriu să fie concretă şi actuală, dar dacă, între timp, această posibilitate dispare, deoarece creditorul nu se mai află în posesia titlului executoriu, din orice motiv, atunci interesul în formularea unei cereri cu scopul de a obţine un nou titlu executoriu renaşte în mod corespunzător. În acest sens, evocă exigenţele impuse de art. 664 alin. (4) din C. proc. civ. prin care legiuitorul a pretins ca cererea de executare silită să fie însoţită de originalul ori de copia legalizată a titlului executoriu.

Cum copia legalizată poate fi obţinută numai după prezentarea înscrisului original, conform art. 150 din Legea nr. 36/1995, recurenta subliniază că, în lipsa titlului executoriu în original, creditorul nu poate demara executarea silită.

Prin raportare la această constatare, recurenta susţine că este irelevant dacă pierderea posesiei titlului executoriu în original se produce din cauze imputabile sau neimputabile creditorului.

Aşadar, în opinia sa, pentru ca o acţiune pentru valorificarea creanţei cuprinse într-un titlu executoriu să fie considerată ca lipsită de interes, trebuie îndeplinită exclusiv condiţia deţinerii titlului executoriu respectiv în original, fără niciun fel de circumstanţiere după cum deţinerea a încetat din culpa creditorului ori din alte motive.

Totodată, mai arată recurenta că, prin invocarea lipsei originalului titlului executoriu, nu "speculează soluţia unui proces neînceput", aşa cum susţine instanţa de apel (paragrafele nr. 2 şi 3 de la pagina nr. 20 a hotărârii recurate), deoarece în lipsa originalului titlului executoriu, niciun executor judecătoresc nu ar demara executarea silită, având în vedere dispoziţiile din art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., deja evocate mai sus.

Ca atare, afirmă că nici măcar nu se poate pune problema ajungerii în stadiul formulării unei contestaţii la executare de către pârâtul din prezenta cauză, subliniind faptul că, în lipsa originalului titlului executoriu, creditorul nu are nici măcar posibilitatea începerii executării silite, la fel cum nu o mai are atunci când se prescrie dreptul de a obţine executarea silită.

În speţă, recurenta susţine că, dată fiind pierderea titlului executoriu, nu se poate argumenta, aşa cum face instanţa de apel la pagina nr. 20 a hotărârii recurate, că interesul nu este actual.

În acelaşi timp, se mai arată că, pierderea titlului executoriu, ca fapt negativ, nu poate fi dovedită de către recurentă, aşa cum a pretins instanţa de apel.

Ceea ce consideră a fi relevant este că prima instanţă nu era obligată să solicite confruntarea copiilor cu originalul, potrivit art. 292 alin. (2) din C. proc. civ., ci doar avea o facultate în acest sens. Tribunalul Bucureşti nu a stabilit existenţa originalului în posesia creditorului reclamant, copiile prezentate în faţa instanţei fiind conformate cu originalul înainte de pierderea acestuia.

Mai mult, recurenta afirmă că art. 292 alin. (2) din cod este un text cu relevanţă exclusiv în privinţa probatoriului, statuând că, dacă partea nu poate produce originalul în faţa instanţei, singura consecinţă negativă este aceea că nu se va ţine seama de înscrisul respectiv, nicidecum respingerea acţiunii.

În consecinţă, apreciază că invocarea acestui articol în hotărârea recurată (pagina nr. 19) relevă că instanţa a intuit corect că, în situaţia descrisă, în care creditorul care a pierdut originalul titlului executoriu introduce o acţiune pentru a obţine un nou titlu executoriu, problema se mută exclusiv pe tărâm probatoriu.

Nu în ultimul rând, arată că sarcina de a proba existenţa creanţei în absenţa titlului său o are creditorul, însă, în speţă, dovada existenţei creanţei în cuantumul şi cu scadenţa invocate în cererea introductivă s-a realizat pe de o parte, prin recunoaşterea conţinutului înscrisului pierdut, atât explicită, cât şi implicită, de către pârât şi, pe de altă parte, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei de acelaşi pârât.

Pentru raţiunile expuse, în încheiere, solicită a se constata că instanţa de apel a apreciat în mod eronat că autoarea recursului nu avea interes în formularea cererii introductive de instanţă şi, prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi art. 497 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 1090A/18.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 1263A/09.10.2020, în sensul respingerii motivului de apel invocat din oficiu de către instanţa de apel, cu consecinţa trimiterii cauzei, aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată a apelului formulat de către F.N.G.C.I.M.M.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 30 decembrie 2020, cererea de recurs a fost comunicată intimatului F.N.G.C.I.M.M.

La 28 ianuarie 2021, intimatul F.N.G.C.I.M.M. a depus, în termen legal (a se vedea fila x şi dosar), întâmpinare la cererea de recurs formulată de A. S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, formulând, totodată, şi recurs incident împotriva deciziei civile nr. 1090/2020 din 18.09.2020.

La 9 februarie 2021, respectiv, la 10 februarie 2021, întâmpinarea intimatului F.N.G.C.I.M.M. (în cadrul căreia a fost formulat şi recursul incident) a fost comunicată recurentei-reclamante A. S.A.

La 22 februarie 2021, recurenta-intimată-reclamantă A. S.A., prin C. - Sucursala Piaţa Sfatului Braşov a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanţei de judecată să înlăture apărările prezentate de intimată în cadrul întâmpinării formulate şi să admită cererea de recurs, astfel cum a fost formulată.

II. Împotriva deciziei civile nr. 1090/2020 din 18.09.2020, intimatul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat recurs incident, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii intimatei-pârâte de actualizare a comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare, trimiterea cauzei, spre o nouă judecată a acestei cereri şi menţinerea, în rest, a dispoziţiilor deciziei civile recurate, cu cheltuieli de judecată.

După expunerea unor chestiuni preliminare, în motivarea recursului incident, autorul recursului a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea de respingere ca inadmisibila a cererii de actualizare a comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare, cu nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 1531 alin. (1) şi (2) şi art. 1535 C. civ., precum şi cu nesocotirea prevederilor art. 478 alin. (5) C. proc. civ., reproducând, în acest sens considerentele din decizia recurată apreciate ca fiind criticabile, menţionând ca înţelege să recureze decizia civila nr. 1090/2020 sub aspectul legalităţii acesteia din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

Detaliind, acesta a susţinut că instanţa a reţinut pe de-o parte că, în apel, se pot cere dobânzi, dar pe de altă parte, a apreciat ca nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 478 alin. (5) C. proc. civ.

În opinia recurentului, argumentul că cererea de obligare a A. la plata dobânzii penalizatoare este o cerere nouă formulata direct în apel reprezintă o interpretare eronata a art. 478 alin. (5) C. proc. civ.

Cu referire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare în apel, recurentul arată că aceasta este reglementată la alin. (5) al textului de lege, care se referă generic la "dobânzi", susţinând că acestea nu pot fi considerate o pretenţie nouă, absolut independentă de capătul principal de cerere.

Mai arată că norma în discuţie nu consacră o excepţie de la regulile generale aplicabile materiei răspunderii, între care se regăseşte şi principiul reparării integrale a prejudiciului, a cărui expresie este cererea de plată a daunelor moratorii sub forma dobânzii.

Totodată, afirmă că prevederile convenţionale referitoare la perceperea unei dobânzi penalizatoare reprezintă, în fapt, o clauză penală agreată de părţi la momentul încheierii convenţiei, permisă de legea civilă, având ca scop evaluarea prejudiciului suferit pentru neexecutarea la termen de către finanţator a obligaţiilor contractuale.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că decizia recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin aceea că instanţa de apel nu a recunoscut dreptul recurentului la dobândă.

Totodată, a afirmat că această statuare a instanţei de apel este consecinţa unei analize greşite a rolului dobânzii, de daune-interese pentru neexecutarea ori pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii băneşti.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 9 februarie 2021, respectiv, la 10 februarie 2021, aşa cum atestă dovezile aflate la dosar, recursul incident formulat de F.N.G.C.I.M.M. (în cadrul întâmpinării formulate la recursul principal al recurentei-reclamante A. S.A.) a fost comunicat recurentei-reclamante A. S.A., prin A. S.A. - Sucursala Piaţa Sfatului Braşov.

La 22 februarie 2021, recurenta-reclamantă A. S.A., prin C. - Sucursala Piaţa Sfatului Braşov a formulat întâmpinare la recursul incident al recurentului-pârât F.N.G.C.I.M.M., prin care a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat.

La 9 martie 2021, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosarul de recurs, întâmpinarea formulată de A. S.A., prin C. - Sucursala Piaţa Sfatului Braşov la recursul incident a fost comunicată re curentului-pârât F.N.G.C.I.M.M.

La 22 martie 2021, recurentul-pârât F.N.G.C.I.M.M. a depus atât prin mijloace electronice (e-mail), cât şi prin poştă (a se vedea filele x), răspuns la întâmpinare si concluzii scrise, prin care a reiterat solicitările/apărările deja formulate pe calea întâmpinării formulate la recursul principal şi din recursul propriu.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 10.02.2022, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, în vederea depunerii unui punct de vedere.

Părţile au depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 15.03.2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului principal, invocată de recurentul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, a admis în principiu recursurile şi a acordat termen în şedinţă publică.

Analizând recursurile declarate în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

I. Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează faptul că decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., instanţa de apel apreciind în mod greşit faptul că reclamanta nu avea interes în formularea cererii de chemare în judecată împotriva Fondului.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, conform art. 33 C. proc. civ.

Cercetarea existenţei interesului de a acţiona, atât la data învestirii instanţei cât şi pe parcursul soluţionării cauzei, are o importanţă deosebită, dat fiind faptul că prin această condiţie se poate stabili dacă reclamantul a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmăreşte realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu un scop pur şicanator, încărcând rolul instanţelor de judecată cu cereri lipsite de interes realizabil.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. la plata sumei de 1.499.306,61 RON, reprezentând 34,4675% din finanţarea restantă acordată de reclamantă beneficiarului B. S.R.L.

Instanţa de apel a reţinut faptul că, notificarea de includere în plafonul de garantare acceptată şi asumată de apelantul-pârât, în calitate de fidejusor, prin confirmarea de includere în plafonul de garantare, reprezintă o garanţie personală (fideiusiune) şi are caracter de titlu executoriu.

Acest considerent al instanţei de prim control judiciar nu a fost criticat prin memoriul de recurs, prin urmare neputând face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Pornind de la această premisă, instanţa de prim control judiciar a reţinut că nu se justifică interesul reclamatei de a formula o cerere de chemare în judecată tinzând la obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în condiţiile în care reclamanta deţine un titlu executoriu valabil împotriva pârâtului, pentru aceeaşi sumă reclamată.

Recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, susţine că, întrucât nu se mai află în posesia titlului executoriu constând în notificările de includere în plafonul de garantare, aspect învederat şi instanţei de apel, interesul în formularea unei cereri cu scopul de a obţine un nou titlu executoriu ar renaşte în mod corespunzător.

Or, printre alte argumente reţinute în soluţionarea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, instanţa de apel a arătat că reclamanta nu a dovedit împrejurarea pierderii titlului şi că susţinerile acesteia privind pierderea titlului invocate în faţa primei instanţe au caracter neveridic.

Cum instanţa de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probatoriului pentru a stabili o altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, aşa cum, în realitate, urmăreşte recurenta-reclamantă, situaţia de fapt stabilită de prima instanţă de control judiciar rămâne câştigată cauzei.

În acest context, instanţa supremă reţine că au fost invocate formal dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în realitate, recurenta critică raţionamentul instanţei de apel, concretizat în coroborarea probelor de la dosar.

Prin urmare, toate criticile recurentei privind existenţa interesului în promovarea acţiunii, întemeiate pe premisa nedeţinerii în concret a unui exemplar original al titlului executoriu, sunt străine de raţionamentul instanţei de apel.

Totodată, nu pot fi primite nici susţinerile recurentei privind renaşterea interesului de a acţiona ca urmare a pierderii puterii executorii a titlului executoriu, întrucât au fost invocate omisso medio, direct în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, sunt nefondate criticile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 664 alin. (4) C. proc. civ., în condiţiile în care, prin decizia recurată s-a reţinut că A. S.A. nu a urmat procedura executării silite iar recurenta nu a contestat acest considerent.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin C. S.A. - Sucursala Piaţa Sfatului Braşov.

II. Prin recursul incident declarat de recurentul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN se susţine, sub un prim aspect, faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, în condiţiile în care, instanţa de apel ar fi reţinut, pe de o parte, că în apel se pot cere dobânzi, dar pe de altă parte, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 alin. (5) C. proc. civ.

Critica, subscrisă motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raţionamentul-logico juridic pentru care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentului-pârât privind actualizarea comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare, începând cu data de 28.07.2014 şi până la data plăţii efective.

Astfel, prin cererea reconvenţională, FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN (dosar tribunal) a solicitat obligarea A. S.A., prin C. S.A. la plata sumei de 12.244,33 RON, reprezentând valoarea comisionului de garantare aferent perioadei 09.03.2014-28.07.2014, pentru beneficiarul B. S.R.L., calculat conform art. 7.9 lit. b) din Convenţia nr. 156/2011.

Prin sentinţa 2154, pronunţată la 18.07.2019, Tribunalul Bucureşti a admis cererea reconvenţională promovată de FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, aşa cum a fost formulată, soluţie rămasă definitivă prin neapelare.

Prin memoriul de apel, pârâta-reclamantă reconvenţional, a solicitat obligarea băncii la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 7.7 din convenţie, începând cu data de 28.07.2014 şi până la data plăţii efective.

Instanţa supremă notează că, potrivit clauzei prevăzute la art. 7.7 din Convenţia nr. 156/2011, "pentru întârzieri la plata comisionului de garantare peste termenul prevăzut de art. 7.4 alin. (4) şi alin. (5) lit. a), finanţatorul datorează penalităţi de 0,10% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată".

Potrivit art. 478 alin. (5) C. proc. civ., "se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală".

Această prevedere legală se referă la dobânzile ivite după darea hotărârii primei instanţe. Or, în cauză, în mod corect a reţinut instanţa de apel că recurenta nu a solicitat aceste dobânzi, ci pe cele aferente perioadei anterioare pronunţării hotărârii de primă instanţă, respectiv începând cu 28.07.2014, o astfel de cerere nouă formulată direct în apel fiind inadmisibilă, raportat şi la dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Prin urmare, decizia atacată este lipsită de considerente contradictorii, din perspectiva criticată.

Întrucât a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 7.7 din convenţie, începând cu data de 28.07.2014 şi până la data plăţii efective, nefiind făcută o examinare concretă a fondului pretenţiei şi a dispoziţiilor legale invocate de apelanta-pârâtă prin memoriul de apel, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar asupra legalităţii deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de recurentul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin C. S.A. - Sucursala Piaţa Sfatului Braşov, împotriva deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul incident declarat de recurentul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2022.