Contractual late-payment penalties: inadmissibility of cassation appeal for factual reinterpretation and non-fulfillment of strict legal grounds

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovita la 3 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comuna Conţeşti prin Primar, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.054.572,89 RON reprezentând penalităţi contractuale de întârziere, calculate de la scadenţă până la data introducerii prezentei acţiuni, şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1566 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa nr. 1156/2018 din 24 octombrie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.054.572,89 RON reprezentând penalităţi contractuale de întârziere. În sentinţă s-a menţionat calea de atac a recursului.

Comuna Conţeşti prin Primar a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate, iar A. S.R.L. prin administrator judiciar a formulat recurs incident.

Prin decizia nr. 422 din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia II-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată din oficiu, şi a respins ca inadmisibile recursurile declarate de Comuna Conţeşti prin Primar şi de A. S.R.L. prin administrator judiciar.

Prin sentinţa nr. 225 din 17 martie 2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea prin care A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului sentinţei nr. 1156/2018 din 24 octombrie 2018.

Comuna Conţeşti prin Primar a declarat apel împotriva sentinţei nr. 1156/2018 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar A. S.R.L. prin administrator judiciar a declarat apel împotriva sentinţei nr. 225 din 17 martie 2020 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia II-a civilă sub nr. x/2018/a1.

La termenul de judecată de la 24 februarie 2021 reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a declarat că înţelege să renunţe la apelul declarat împotriva sentinţei nr. 225 din 17 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, sens în care instanţa a luat act de renunţarea la judecata acestui apel.

Prin decizia nr. 79 din 2 martie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de Comuna Conţeşti prin Primar, şi, în consecinţă, a schimbat sentinţa şi, pe fond, a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă arată că prin contractul de cesiune de creanţă din 19 decembrie 2015, societatea C. S.R.L. a cedat către recurenta A. S.R.L. toate drepturile pe care le deţinea faţă de debitoarea cedată, Comuna Conţeşti, în cuantum de 795.142,57 RON. Ulterior, precizează recurenta, prin actul adiţional din 26 iunie 2017, părţile au stipulat că debitoarea cedată urma să execute obligaţia de plată a sumei de 795.142,57 RON şi a debitului accesoriu constând în penalităţi de întârziere.

Autoarea căii de atac susţine că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât instanţa de apel nu a avut în vedere actul adiţional şi nu a indicat motivele pentru care a ignorat acest înscris. Apreciază că acest act reflectă voinţa reală a părţilor, exprimată expres, în scris şi că ar fi trebuit respectate dispoziţiile art. 1270 C. civ.

Recurenta arată că au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 1270 şi art. 1568 C. civ. deoarece curtea de apel nu a avut în vedere intenţia reală a părţilor materializată prin actul adiţional la contractul de cesiune.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 9 martie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante prin care arată că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât instanţa de apel nu a avut în vedere actul adiţional şi nu a indicat motivele pentru care a ignorat acest înscris, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare statuat la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, în realitate, recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care curtea de apel a interpretat înscrisurile din dosar.

În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În ceea ce priveşte criticile prin care se invocă nerespectarea prevederilor art. 1270 C. civ., referitoare la forţa obligatorie a contractului, şi ale art. 1568 C. civ., referitoare la cesiunea de creanţă, recurenta-reclamantă, susţinând că instanţa de apel a interpretat în mod eronat înscrisurile depuse la dosar şi voinţa reală a părţilor, nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului.

Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 79 din 2 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.