Civil liability statute of limitations: delictual damage awareness date and imprescriptibility of absolute nullity claims

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursulului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă la data de 21.04.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Administraţiei Bazinale de Apă Prut Bârlad Iaşi (Fostă Direcţia de Ape Prut Iaşi), Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, prin Prim Procuror, Guvernul României, prin Prim Ministru, solicitând obligarea pârâtei Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad Iaşi la plata următoarelor sume de bani: a) 4.500.000 RON, reprezentând prejudiciul adus societăţii prin lipsa de folosinţă a acumulării de ape Tungujei, jud. Vaslui, respectiv pentru nerealizarea a două cicluri de producţie în perioada 1.06.2007 - 27.02.2009, activitate de piscicultură intensivă în sistem furajat, din culpa exclusivă a pârâtei; b) 8.059.448 RON - reprezentând prejudiciul adus societăţii reclamante prin lipsa de folosinţă a acumulării Pârcovaci jud. laşi în perioada 27.02.2009 - 27.02.2019, respectiv pentru nerealizarea a 10 cicluri de producţie cât şi a profitului ce urma a fi realizat în urma desfăşurării activităţii de pescuit sportiv.

Prin încheierea din 21.12.2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 25 din 2 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă s-a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Botoşani, invocată de către reclamanta S.C. A. S.R.L.; s-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad; s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare; s-a respins, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, prin Prim Procuror, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi prin întâmpinare; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin întâmpinare; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin întâmpinare; s-a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, judeţul Iaşi.

SC A. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar B., a formulat apel împotriva încheierii de şedinţă din 21.12.2020 şi împotriva sentinţei civile nr. 25 din 2 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Botoşani.

Prin decizia nr. 205 din 11 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/40/220/a2, s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar B., împotriva încheierii de şedinţă din 21.12.2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 302 din 22 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de S.C. A. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar B., în contradictoriu cu ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ PRUT BÂRLAD, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA IAŞI, PRIN PRIM PROCUROR şi GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI.

Împotriva acestei decizii S.C. A. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar B., a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a analizat tipul şi forma răspunderii incidente în cauză, ci a reţinut, fără o analiză critică, soluţia instanţei de fond, deşi prin cererea de apel s-a arătat că este o situaţie clasică de răspundere civilă delictuală.

Totodată, arată că Ordonanţa de clasare din 20.04.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi este o probă ce confirmă îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale din partea intimatei Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad, vinovată de săvârşirea faptei ilicite, constând în infracţiune de înşelăciune.

Astfel, recurenta susţine că în cazul răspunderii civile delictuale, termenul de prescripţie curge de la data când aceştia au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba şi cine răspunde de ea, dar numai după data constatării şi stabilirii existenţei unei răspunderi civile delictuale cu privire la pagubă şi cine răspunde de aceasta. În continuare, arată că paguba, respectiv cine răspunde de ea are ca bază factuală doar contractul de concesiune nr. x/2007 şi actul adiţional nr. x/2009 care au fost cunoscute de către S.C. A. S.R.L. la data finalizării cercetărilor penale şi comunicate acesteia prin Ordonanţa de clasare la 14.06.2017, dată de la care curge termenul general de prescripţie de 3 ani, termen care potrivit art. 1394 C. civ. se împlineşte la 14.06.2022.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că ambele instanţe, de fond şi apel, s-au raportat în mod greşit la termenul general de prescripţie de 3 ani, în condiţiile invocării prin cererea de chemare în judecată a unor motive de nulitate absolută cu privire la contractul de concesiune nr. x/2007 şi actul adiţional nr. x/2009, sens în care, recurenta consideră că dreptul la acţiune este imprescriptibil.

În opinia recurentei, nu i se poate opune nici împrejurarea că prin acţiunea civilă din 20.05.2010, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/2006 încheiat între Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad şi Societatea S.C. D. S.R.L. Vaslui, ar fi cunoscut paguba şi cine răspunde de ea. Astfel, recurenta consideră că în cauza de faţă se poate vorbi de existenţa unei pagube reale, doar prin raportare la contractul de concesiune nr. x/2007, care reprezintă izvorul drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante şi numai după pronunţarea Ordonanţei din 20.04.2017 din dosarul nr. x/2014.

Totodată, autoarea recursului susţine că nu a fost prejudiciată ca urmare a contractului de închiriere nr. x/2006 a cărei nulitate absolută a solicitat-o a se constata în dosarul nr. x/2010 pentru a se susţine că a cunoscut paguba la acel moment şi cine răspunde de ea. Or, arată în continuare recurenta, S.C. A. S.R.L. a fost prejudiciată ca urmare a încheierii contractului de concesiune nr. x/2007 şi a actului adiţional nr. x/2009.

Recurenta mai susţine că instanţa de apel în mod greşit nu a ţinut cont de punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului, cu ocazia soluţionării petiţiei nr. x/2021 prin care s-a arătat că exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, iar intervenirea prescripţiei penale, nu înlătură tragerea la răspundere civilă a făptuitorului pentru prejudiciile de natură civilă.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă va respinge excepţia nulităţii recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate cu privire la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că deşi recurenta-reclamantă face referire la dispoziţiile legale prevăzute de Noul C. civ. cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune, în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, în raport de prevederile art. 6 alin. (4) şi art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora prescripţiile extinctive începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale ce le-au instituit.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile referitoare la soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu vor fi însuşite de Înalta Curte deoarece instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care:

"Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea."

Aplicând prevederile art. 3 şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 la situaţia de fapt, instanţa de apel a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data formulării cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, prin care s-a solicitat anularea contractului de închiriere nr. x/2006, termen care s-a împlinit anterior depunerii plângerii penale ce a făcut obiectul dosarului nr. x P/2014, respectiv la 25.11.2013, astfel că, în mod corect, curtea de apel a respins apelul pe acest aspect.

Astfel cum s-a stabilit în doctrină şi jurisprudenţă, prescripţia extinctivă se întemeiază pe culpa titularului unui drept subiectiv care neglijează exerciţiul acestuia înăuntrul termenului legal, având caracter de sancţiune, sens în care Înalta Curte reţine că în mod legal a constatat instanţa de apel că în ceea ce priveşte cunoaşterea întinderii pagubei, dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 se referă la cunoaşterea existenţei unei pagube şi a celui responsabil de producerea ei, şi nu cuantumul exact al acesteia care ar fi fost cunoscut în urma comunicării Ordonanţei penale.

Totodată, critica prin care recurenta-reclamantă susţine că ambele instanţe, de fond şi apel, s-au raportat în mod greşit la termenul general de prescripţie de 3 ani, în condiţiile invocării prin cererea de chemare în judecată a unor motive de nulitate absolută cu privire la contractul de concesiune nr. x/2007 şi actul adiţional nr. x/2009, sens în care dreptul la acţiune ar fi imprescriptibil, este invocată omisso medio, direct prin cererea de recurs, nefăcând obiectul susţinerilor din cadrul cererii de apel, prin care a invocat aspecte privind întreruperea cursului prescripţiei. Prin urmare, în raport de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor", această critică nu va fi analizată.

Referitor la criticile recurentei prin care susţine că instanţa de apel în mod greşit nu a ţinut cont de punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului, cu ocazia soluţionării petiţiei nr. x/2021, prin care s-a arătat că exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, Înalta Curte constată că nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, în realitate, recurenta îşi manifestă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în urma analizării probatoriului administrat.

Totodată, cu privire la susţinerile prin care se arată că instanţa de apel nu a analizat tipul şi forma răspunderii incidente în cauză, ci a reţinut, fără o analiză critică, soluţia instanţei de fond, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel. Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului şi stabilirii situaţiei de fapt.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-reclamantă cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele referitoare la situaţia de fapt stabilită de aceasta, nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurenta reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special C. şi lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 302 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special C. şi lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 302 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.