Administrator’s claim for wrongful termination damages based on management contract versus corporate bylaws and cumulative voting regulations for listed companies.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 05.11.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu Şantierul Naval Orşova S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 531.210 RON, reprezentând daune interese pentru revocarea reclamantului, fără just motiv, din funcţia de administrator, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie, la data plăţii. A precizat că această valoare este provizorie, valoarea finală a pretenţiilor urmând a fi precizată după efectuarea unei expertize contabile, solicitând totodată obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale la suma de 531.210 RON, începând cu data de 02.10.2020 (data revocării) şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 14 din data de 23 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Şantierul Naval Orşova S.A., având ca obiect pretenţii. A fost obligat reclamantul să plătească Şantierului Naval Orsova suma de 21.331 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 14 din 23 aprilie 2021, A. a formulat apel.

Prin decizia nr. 596 din 11 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei nr. 14 din data de 23 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul pârât ŞANTIERUL NAVAL ORŞOVA S.A.. A fost schimbată sentinţa în sensul că s- a admis cererea de chemare în judecată. A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 531.210 RON, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă fiecărei remuneraţii fixe lunare, de la data scadenţei fiecărei obligaţii în parte şi până la momentul plăţii efective. A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 32.540 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 596 din 11 octombrie 2021, ŞANTIERUL NAVAL ORŞOVA S.A. a declarat recurs. Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

O primă critică vizează faptul că decizia recurată este nemotivată, recurenta invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurenta susţine că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la apărarile acesteia invocate prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de intimat şi nicio analiză a acestora, nefiind arătate în vreun fel, motivele pentru care apărările au fost înlăturate.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că în dovedirea existenţei unui just motiv de revocare al fostului administrator A. din funcţie, respectiv neconfirmarea acestuia prin vot cumulativ în noul consiliu de administraţie, a invocat în faţa instanţelor de fond, în principal faptul că Şantierul Naval Orşova este o societate tranzacţionată pe piaţa de capital căreia nu ii sunt aplicabile doar dispoziţiile Legii nr. 31/1990, ci şi dispoziţiile din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni pe piaţă şi ale Regulamentelor Autorităţii de Supraveghere emise în aplicarea Legii nr. 24/2017.

Totodată, arată că Actul constitutiv, în varianta în vigoare la data încheierii ambelor Contracte de administrare relevante în cauză, prevedea la art. 21 alin. (1) că revocarea administratorilor, înainte de expirarea duratei mandatului pentru care au fost numiţi, se va putea face numai pentru just motiv şi constituie just motiv şi revocarea administratorilor în funcţie care nu au fost reconfirmaţi prin vot cumulativ în noul consiliu de administraţie. În acest sens, recurenta susţine că prevederile Contractului de administrare din 10.04.2020 pe care şi-a întemeiat pretenţiile intimatul-reclamant, nu pot contrazice dispoziţiile Actului constitutiv. Astfel, arată recurenta, acţiunea intimatului întemeiată exclusiv pe prevederile Contractului de adminstrare se impunea a fi respinsă de vreme ce inclusiv cuantumul indemnizaţiei administratorilor era reglementat exclusiv de dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Actul constitutiv.

De asemenea, autoarea recursului critică decizia atacată şi sub aspectul nemotivării soluţiei instanţei de apel de acordare a despăgubirilor în cuantum de 531.210 RON, despăgubiri care nu puteau fi cuantificate decât prin raportare la prevederile Actului constitutiv şi ale Hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor aplicabile. Astfel, arată recurenta, decizia recurată este nemotivată şi în ceea ce priveşte determinarea întiderii prejudiciului, instanţa de apel neindicând temeiul acordării despăgubirilor în cuantumul solicitat.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurenta susţine că soluţia de acordare a dobânzii legale penalizatoare este nemotivată, nefiind menţionat din ce considerente au fost înlăturate apărările acesteia cu privire la netemeinicia cererii de acordare a dobânzii legale la suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, sumă care reprezintă beneficiu nerealizat.

Concluzionând, recurenta susţine că decizia atacată nu respectă exigenţele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind nemotivată.

Într-o altă critică, recurenta-pârâtă invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub un prim aspect arată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în ceea ce priveşte îndreptăţirea intimatului la plata de daune-interese pentru pretinsa revocare fără justă cauză a mandatului său de administrator. În acest sens, susţine că din considerentele deciziei atacate reiese că, situaţia nereconfirmării prin metoda votului cumulativ în noul consiliu nu este prevăzută în lista exhaustivă a motivelor juste de revocare a administratorilor în funcţie de la art. 12 alin. (2) din Contractul de administrare din 10.04.2020.

Astfel, arată recurenta, deşi se reţine incidenţa prevederilor art. 1371 alin. (4) din legea nr. 31/1990, instanţa de apel nu analizează dacă revocarea intimatului-reclamant s-a întemeiat pe o justă cauză în sensul dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, din moment ce justa cauză menţionată de art. 1371 alin. (4) poate presupune o multitudine de motive care nu se suprapun cu cele prevăzute în Contractul de adminsitrare. În continuare, arată că în mod nelegal a nesocotit instanţa de apel caracterul prioritar al normelor speciale care reglementează instituţia votului cumulativ în analizarea justului motiv de revocare din funcţia de administrator al intimatului A., având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 24/2017, coroborate cu cele din Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 5/2018 prevăd un regim derogatoriu în raport de prevederile Legii nr. 31/1990.

Astfel, arată recurenta, decizia pronunţată a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 84 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2017 şi a celor cuprinse în Regulamentele Autorităţii de Supraveghere Financiară emise în aplicarea acestui act normativ, precum şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Într-o altă critică, se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1537 C. civ., 1532 C. civ., art. 76 alin. (2) lit. o), art. 139 alin. (1) lit. d) şi art. 157 alin. (1) lit. e) Codul fiscal.

Totodată, recurenta susţine că soluţia de obligare a acesteia la plata dobânzii legale penalizatoare aferente fiecărei remuneraţii lunare fixe, de la data scadenţei fiecărei obligaţii în parte şi până la momentul plăţii efective, este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În final, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la o altă instanţă de apel egală în grad cu cea care a pronunţat decizia recurată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că instanţa de apel a motivat cuprinzător soluţia dispusă cu privire la apărările invocate de către recurentă prin întâmpinarea din apel, precum şi faptul că aspectele invocate prin întâmpinare, în principal cele cu privire la votul cumulativ, nu aveau relevanţă în cauză sub aspectul temeiului de drept aplicabil şi reţinut de instanţa de apel.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Cu privire la criticile prin care autoarea căii de atac invocă nerespectarea prevederilor art. 84 alin 1-3 din Legea nr. 24/2017, precum şi cele cuprinse în Actul constitutiv, Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a analizat apărările recurentei-pârâte raportat la temeiurile legale invocate de aceasta, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Se observă că statuările curţii de apel se limitează la a aprecia că la data de 02.10.2020 relaţiile dintre părţi erau guvernate de Contractul de administrare încheiat la data de 10.04.2020, contract ce nu mai prevedea ca just motiv de revocare şi situaţia revocării administratorilor în funcţie care nu au fost reconfirmaţi prin vot cumulativ în noul consiliu de administraţie, iar prin Hotărârile AGEA nr. 50 şi 49 din 02.10.2020 nu au fost modificate clauzele acestui contract.

Referitor la criticile prin care recurenta-pârâta afirmă că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile Actului constitutiv atunci când a admis cererea reclamantului, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza susţinerilor recurentei şi a înscrisurilor depuse de către aceasta, respectiv a conţinutului Actului constitutiv al societăţii, întrucât şi-a fundamentat considerentele numai pe analiza Contractului de administrare încheiat între părţi la 10.04.2020.

În acelaşi sens, din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a analizat apărările recurentei cu privire la prevederile imperative ale Actului constitutiv, respectiv dispoziţiile art. 21 alin. (1) potrivit cu care: "Revocarea administartorilor, înainte de expirarea duratei mandatului pentru care au fost numiţi, se va putea face numai pentru just motiv. Constituie just motiv şi revocarea administratorilor în funcţie care nu au fost reconfirmaţi prin vot cumulativ în noul consiliu de administraţie",

Totodată, Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate nu reiese cu claritate care este temeiul de drept faţă de soluţia privind obligarea recurentei la plata daunelor interese şi cuantificarea acestora. Astfel, deşi instanţa de apel reţine că prin Contractul de administrare nu au fost prevăzute criterii de cuantificare şi constată că modul de calcul al daunelor, respectiv contravaloarea indemnizaţiilor cuvenite pentru perioada cuprinsă între data revocării fără justă cauză şi data la care contractul încheiat între părţi ar fi încetat, reprezintă o justă cuantificare, în cuprinsul deciziei recurate nu se regăseşte nicio referire cu privire la Actul constitutiv, în cadrul căruia sunt prevăzute indemnizaţiile administratorilor.

Acest mod de construire a raţionamentului instanţei de apel este greşit deoarece nu reflectă mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluţia din dispozitiv.

Faţă de cele statuate de instanţa de apel şi contrar apărărilor intimatului reclamant prin care a susţinut că aspectele invocate de recurentă prin întâmpinarea din apel, în principal cele cu privire la votul cumulativ, nu aveau relevanţă în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apărările recurentei erau pertinente în prezenta cauză şi se impunea în consecinţă, analiza temeiniciei acestor apărări, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului, dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situaţiei de fapt. În absenţa acestei analize, instanţa de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă şi temeinic motivată a dispoziţiilor contractuale şi legale asumate sau obligatorii ambelor părţi.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ŞANTIERUL NAVAL ORŞOVA S.A. împotriva deciziei nr. 596/2021 din 11 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs, subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la apărările pârâtei şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară şi precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ŞANTIERUL NAVAL ORŞOVA S.A. împotriva deciziei nr. 596/2021 din 11 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.