Moral damages quantification discretion and accrual date for statutory interest on delictual claims in road accident liability

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând , asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Cererile de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Bureau Central Français (Biroul Naţional de Carte Verde din Franţa) - prin mandatar legal Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) şi pe B., în calitate de intervenient forţat, solicitând instanţei să dispună: obligarea pârâtei la plata sumelor: 48.300 RON cu titlu de daune materiale şi dobânda legală aferentă, începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective, şi 900.000 RON (echivalent a 200.000 euro) cu titlu de daune morale şi dobânda legală aferentă, începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, reclamantul C. a chemat în judecată pe pârâţii Bureau Central Français (Biroul National de Carte Verde din Franţa), prin mandatar legal Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), şi pe B., solicitând instanţei să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale şi dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plaţii efective; 900.000 RON (echivalent a 200 000 euro) cu titlu de daune morale şi dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective.

Prin încheierea din 17 martie 2017 pronunţată de Tribunalului Vâlcea, secţia civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 70 din 29 ianuarie 2018, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, şi intervenientul forţat B. pe pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, la plata către reclamantul A. a sumelor de 60,72 RON daune materiale şi de 40.000 RON daune morale, precum şi la plata dobânzii legale calculată la aceste sume începând cu 13 septembrie 2013 şi până la plata integrală.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, şi intervenientul forţat B..

A fost obligată pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 35.000 RON daune morale, către reclamantul C., precum şi la plata dobânzii legale calculată la această sumă începând cu 13 septembrie 2013 şi până la plata integrală.

A fost respinsă cererea de daune materiale formulată de reclamantul C..

A fost obligată pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantul A. şi către reclamantul C. la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 2219 din 6 iulie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile formulate de reclamanţii A., C. şi de pârâtul Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva sentinţei civile nr. 70 din 29 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, intimat fiind intervenientul forţat B.. A anulat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe.

4. Cererile precizatoare:

La 19 octombrie 2018, reclamantul A. a depus cerere, prin care a arătat că înţelege să micşoreze cuantumul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata:

- sumei de 77,72 RON, cu titlul de despăgubiri pentru acoperirea medicamentelor şi serviciilor medicale, precum şi la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la 13 septembrie 2013 până la achitarea integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011;

- sumei de 6.650 RON pierdere de venit pe perioada incapacităţii temporare de muncă, respectiv pe perioada 13 septembrie 2013 - 24 mai 2014 şi la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată pe aceeaşi perioadă;

- sumei de 900.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral şi dobânda legală aferentă, calculată de la 13 septembrie 2013 până la plata integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011.

La 19 octombrie 2018, reclamantul C. a depus cerere, prin care a arătat că înţelege să micşoreze cuantumul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata:

- sumei de 890 RON, cu titlul de despăgubiri pentru cheltuieli medicale, precum şi la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la 13 septembrie 2013 până la achitarea integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011;

- sumei de 900.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral şi dobânda legală aferentă, calculată de la 13 septembrie 2013 şi până la plata integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011.

5. Sentinţa pronunţată de tribunal în rejudecare:

În rejudecare, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 241 din 1 martie 2019 în dosarul nr. x/2016, prin care a admis, în parte, cererile formulate de reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâta Bureanu Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, şi intervenientul forţat B..

A fost obligată pârâta, prin mandatar, la plata către reclamantul A. a sumelor de 6.727,72 RON daune materiale cu dobânda legală începând cu 13 septembrie 2013 şi până la plata integrală şi la 50.000 RON daune morale (actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii).

A fost obligată pârâta, prin mandatar, la plata către reclamantul C. a sumelor de 890 RON daune materiale şi dobânda începând cu 13 septembrie 2013 şi până la plata efectivă şi la 60.000 RON daune morale (actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la plata efectivă).

A fost obligată pârâta, prin mandatar, la 9.762,30 RON cheltuieli de judecată.

6. Regulatorul de competenţă:

Prin încheierea din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a scos de pe rol cauza privind judecarea apelurilor declarate de reclamanţii A. şi C. şi a înaintat-o spre soluţionare secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două secţii ale Curţii de Apel Piteşti şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Prin decizia civilă nr. 2301 pronunţată la 5 decembrie 2019 în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

7. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile formulate de reclamanţii A., C. şi de pârâtul Biroul Naţional Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei civile nr. 241 din 1 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, intimat fiind intervenientul B..

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul plăţii daunelor moratorii (dobânda legală) pentru daunele materiale de la data introducerii cererilor de chemare în judecată, 9 septembrie 2016.

A mărit cuantumul daunelor morale la 75.000 RON pentru reclamantul A. şi la 100.000 RON, pentru reclamantul C., dobânda legală urmând a fi plătită de la data pronunţării prezentei.

A menţinut, în rest, sentinţa.

8. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă au formulat recurs reclamanţii C. şi A..

Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor menite a compensa prejudiciul moral suferit, precum şi în ceea ce priveşte data de la care este datorată dobânda legală asupra prejudiciului material şi moral.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel vizează în esenţă următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat norme de drept material, interpretând eronat dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele din 29 noiembrie 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, parte a Ordinului CSA nr. 14/2011 prin raportare la jurisprudenţa în materia daunelor morale pentru compensarea prejudiciului corporal, art. 1391 alin. (1), art. 1385, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., şi art. 10 din O.G. nr. 13/2011 cu privire la soluţia asupra cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale.

Subsumat acestor critici, s-a argumentat că, din perspectiva art. 1391 alin. (1) C. civ. şi prin raportare la criteriul jurisprudenţei prevăzut de art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, există o neconcordanţă vădită între nivelul despăgubirilor pentru prejudiciul moral stabilit de instanţa de apel în cazul dedus judecăţii şi nivelul despăgubirilor admise în cazuri similare de către instanţele judecătoreşti la nivel naţional, din acest punct de vedere hotărârea fiind dată şi cu încălcarea principiului nediscriminării.

S-a învederat că în privinţa daunelor morale, instanţa de apel nu a reţinut incidenţa art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi nu s-a raportat la criteriul jurisprudenţial.

S-a mai arătat că în speţă este incidentă legea română, accidentul rutier producându-se în România, astfel, trimiterile instanţei de apel la jurisprudenţa altor state privind daunele morale sunt rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor legale aplicabile în cauza. Elementul de extraneitate din speţă rezultă din faptul că autoturismul prin care s-a produs fapta ilicită era înmatriculat în Franţa, iar pârâtul este o entitate străină ce garantează plata despăgubirilor produse terţilor în alte state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea s-a susţinut că instanţa s-a raportat în mod nelegal la "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale", acesta fiind emis de o persoană juridică de drept privat (Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii), care este finanţată din contribuţiile asigurătorilor. Acest ghid nu reprezintă un izvor de drept, prin urmare nu poate constitui o bază de fundamentare a unei hotărâri judecătoreşti.

În dezvoltarea acestei critici s-a mai menţionat că, dacă o lucrare de specialitate ce prezintă grave carenţe de transparentă metodologică, influenţează instanţa de judecată în soluţia sa, se poate afirma şi argumenta că art. 6 CEDO este încălcat. Această lucrare nu poate aspira nici la titlu de lucrare ştiinţifică, deoarece nu îndeplineşte condiţiile necesare şi suficiente şi nici la acela de compendiu de practică judiciară.

Mai mult, se arată că,instanţa de apel a confirmat demersul pârâtei de a se raporta la ghid, în condiţiile în care nu există niciun temei legal în acest sens. Există o contradicţie vădită între pragurile valorice stabilite de ghid şi argumentul potrivit căruia aceste criterii de cuantificare a despăgubirilor au un grad ridicat de generalitate, motiv pentru care este de preferat să se particularizeze de la speţă la speţă.

S-a mai învederat că instanţa de apel nu s-a referit la jurisprudenţa naţională în materie, deşi legea prevede raportarea la jurisprudenţă în demersul de cuantificare a daunelor morale, ceea ce echivalează cu cercetarea incompletă a fondului cauzei, ce nu permite efectuarea controlului judiciar asupra soluţiei pronunţate. Alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudenţa este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanţe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptăţite.

S-a solicitat instanţei de recurs să constate că există o neconcordanţă vădită între nivelul despăgubirilor stabilite de instanţa de apel şi nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare de către instanţele judecătoreşti la nivel naţional. Au concluzionat recurenţii că hotărârea este dată cu încălcarea principiului nediscriminării, deoarece despăgubirile acordate în speţă sunt semnificativ mai mici decât cele acordate pe cale judecătorească altor victime în privinţa cărora s-au dovedit atingeri asemănătoare ale sănătăţii şi integrităţii corporale, fără ca acest tratament diferit aplicat de instanţă să fie justificat.

Printr-o altă critică, recurenţii au invocat că instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 204 alin. (2) C. proc. civ. stabilind că dobânda legală aferentă prejudiciului moral curge de la data pronunţării deciziei, în timp ce dobânda legală aferentă prejudiciului material curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea acestei critici, recurenţii au arătat că, iniţial, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru daunele materiale şi morale începând cu data introducerii acţiunii. Ulterior, la termenul din 19 octombrie 2018, au precizat cererile în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ. şi au solicitat plata dobânzii legale începând cu data producerii accidentului rutier - 13 septembrie 2013.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, fixând momentul curgerii dobânzilor ca fiind cel al producerii faptei cauzatoare de prejudiciu. Totodată, instanţa de apel a stabilit în mod eronat că dobânda legală aferentă prejudiciului moral curge de la data pronunţării deciziei, în timp ce dobânda legală aferentă prejudiciului material curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Au arătat că, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

În temeiul art. 10 din O.G. nr. 13/2011 şi al art. 1381 alin. (2) C. civ., sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada vreunui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Nu există niciun temei legal pentru a face distincţia între diferitele categorii de prejudicii (moral ori material), iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.

Conform principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) şi 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale.

În privinţa datei de la care se va calcula dobânda legală, se susţine că potrivit art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept de la data comiterii faptei ilicite, iar nu de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

În privinţa reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulaţie trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul reclamanţilor chiar de la data producerii accidentului şi trebuia reparat chiar cu începere de la această dată. Mai mult decât atât, exigibilitatea obligaţiei de la momentul producerii faptei este confirmată şi de doctrină.

În opinia reclamanţilor o interpretare în sensul celor afirmate de instanţa de apel ar determina lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor art. 1489, art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. şi ale art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 13/2011, întrucât ar elimina posibilitatea victimei faptei ilicite de a obţine dobânzi în lipsa unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce în mod evident nu este voinţa legiuitorului.

În ipoteza în care creanţa reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral creat prin fapta ilicită ar fi purtătoare de dobânzi numai de la data cuantificării ei de către instanţa de judecată, ar însemna că întârzierea de drept prevăzută de art. 1523 alin. (2) lit. e) nu are nicio consecinţă asupra debitorului obligaţiei, ceea ce în mod evident nu poate fi o interpretare corectă.

S-a susţinut că interpretarea instanţei este, de asemenea, în dezacord cu prevederile art. 1386 alin. (2) C. civ. potrivit cărora "La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului." şi cu prevederile art. 1381 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat."

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

9. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, la 9 aprilie 2021, a depus întâmpinare intimatul-pârât Biroul Carte Verde din Franţa, prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, din perspectiva faptului că pretenţiile reclamanţilor se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Cu privire la primul motiv recurs, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. A susţinut că acestea reprezintă nemulţumirea reclamanţilor ca urmare a faptului că, deşi le-a fost admis apelul sub acest aspect, totuşi daunele morale nu au fost majorate la suma de câte 900.000 RON pentru fiecare. A precizat că reclamanţii tind la reanalizarea probelor şi, implicit, a fondului pricinii, ceea ce este nepermis în recurs. În subsidiar, a apreciat că primul motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează critica privind neacordarea dobânzilor de la data accidentului, a arătat că dobânzile sau actualizarea sumei se pot acorda numai pentru creanţe certe, lichide şi exigibile, iar despăgubirile materiale şi morale acordate reclamanţilor din prezenta cauza au dobândit caracter cert, lichid şi exigibil abia la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 3199/2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Astfel, a susţinut că nu poate fi pus semnul egalităţii între momentul săvârşirii faptei ilicite (accidentul rutier) şi momentul naşterii prejudiciului (constând din daune materiale şi morale cauzate), întrucât atunci când vine vorba despre daune materiale reprezentând costuri ocazionate de decesul ori vătămarea corporală a victimei, acestea sunt înregistrate ca prejudicii în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la dezdăunări ulterior momentului producerii accidentului. Prin urmare, a menţionat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de dobânda legală pentru daunele materiale şi morale de la data rămânerii definitive a hotărârii, întrucât până la această dată creanţa acestora nu este certă, lichidă şi exigibilă.

În referire la faptul că dobânzile se acordă de la data rămânerii definitive a hotărârii a indicat decizia nr. 2780/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012.

La 28 aprilie 2021, recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului, ca nefondate. Au depus indicat, drept jurisprudenţă, decizia nr. 422 din 14 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

Au solicitat cheltuieli de judecată, depunând înscrisuri doveditoare pentru suma de 4.870 RON .

10. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 februarie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii C. şi A. împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a fixat termen la 31 martie 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele.

În ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" invocat de recurenţi ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat norme de drept material, interpretând eronat dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele din 29 noiembrie 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, parte a Ordinului CSA nr. 14/2011 prin raportare la jurisprudenţa în materia daunelor morale pentru compensarea prejudiciului corporal, art. 1391 alin. (1), art. 1385, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., şi art. 10 din O.G. nr. 13/2011 cu privire la soluţia asupra cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale.

Subsumat acestor critici, s-a argumentat că, din perspectiva art. 1391 alin. (1) C. civ. şi prin raportare la criteriul jurisprudenţei prevăzut de art. 49 pct. 1 lit.

f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, există o neconcordanţă vădită între nivelul despăgubirilor pentru prejudiciul moral stabilit de instanţa de apel în cazul dedus judecăţii şi nivelul despăgubirilor admise în cazuri similare de către instanţele judecătoreşti la nivel naţional, din acest punct de vedere hotărârea fiind dată şi cu încălcarea principiului nediscriminării. Din perspectiva susţinerilor recurenţilor şi a obiectului litigiului pendinte, Înalta Curte reţine că despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, astfel cum rezultă din art. 49 pct. 1 lit.

f) din Ordinul CSA nr. 20/2008. În speţă ceea ce se reclamă este nesocotirea de către instanţa de apel a acestor criterii, susţinându-se că nu a fost analizată jurisprudenţa şi practica judiciară în materie, sens în care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material ale art. 49 pct. 1 lit.

f) din Ordinul CSA nr. 20/2008. Înalta Curte reţine că la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele speţei. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale în absenţa unor criterii la nivel legislativ judecătorul în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Cât priveşte întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă. Înalta Curte reţine că, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Înalta Curte reţine că în materia daunelor morale, principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale. Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reţine că, în speţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, şi care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanţelor. Faţă de cele expuse, examinând decizia recurată Înalta Curte reţine că instanţa de apel atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de victime pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Toate aceste aspecte circumstanţiate situaţiei particulare din speţă au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi. Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel pe baza probatoriului administrat în cauză, statuând în echitate, raportat şi la aspectul ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, la stabilirea cuantumului despăgubirilor a avut în vedere atât vătămările produse reclamanţilor, consecinţele nefaste pe care accidentul rutier le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, la situaţia fiecăruia dintre aceştia la momentul producerii accidentului.

Astfel, în raport de situaţia particulară a fiecărui reclamant în privinţa determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit, instanţa de apel a reţinut că, reclamantul A., suferind un traumatism cranio-cerebral, a suportat urmarea unei schimbări a comportamentului social şi familial, care, însă, poate fi supus unor atenuări, dacă nu chiar recuperări, cu un efort diferit de cele pe care viaţa sa le presupunea anterior accidentului, apreciindu-se în acelaşi context al suferinţelor fizice resimţite şi în ceea ce priveşte fractura osoasă care, nu mai puţin adevărat, lasă şi aceasta în continuare, un disconfort fizic de durată şi o limitare a activităţilor victimei", aspecte în raport de care au fost acordate despăgubiri în suma de 75.000 RON.

De asemenea, instanţa de apel la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate de 100.000 RON, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul C., a reţinut că "se impune a se ţine cont de faptul că o traumă permanentă, caracterizabilă drept infirmitate, ca urmare a lipsei unui organ cu rol în buna menţinere a stării generale a persoanei cauzează un prejudiciu mai mare, constând în nevoi sporite pentru refacerea energiilor cheltuite de organism pentru susţinerea unor eforturi fireşti sau impuse de eventuale stări maladive" .

Din perspectiva celor expuse Înalta Curte reţine că, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, şi care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanţelor.

Nefondate sunt şi susţinerile ce vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 204 alin. (2) C. proc. civ. în condiţiile în care aşa cum bine a reţinut şi instanţa de apel în fiecare dintre cele două dosare conexate, fiecare dintre reclamanţi a solicitat plata către sine a acestor dobânzi numai începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 9 septembrie 2016, atât în ceea ce priveşte daunele materiale, cât şi cele morale, " că, niciodată, în termenul prevăzut de lege nu a avut loc o modificare a acestor cereri de chemare în judecată".

Prin urmare instanţa de apel în considerarea principiului disponibilităţii şi a limitelor investirii în mod legal a stabilit pentru daunele materiale curgerea dobânzii de la data solicitată de reclamanţi cea a introducerii acţiunii, 9 septembrie 2016.

Cum prin cererea lor, reclamanţii au ales o despăgubire globală, pentru întregul prejudiciu, atât cel cauzat prin provocarea de dureri fizice, " disconfort psihic, afectarea funcţiilor psihice, cognitive, relaţionatorii, de agrement, care nu s-au produs în momentul accidentului, ci au supravenit acestuia, mai ales cele referitoare la integrarea socială sau autodesconsiderarea prin prisma unor criterii estetice, Înalta Curte reţine că în mod legal şi corect a constatat instanţa de apel că, însumarea acestora nu se poate face decât la momentul pronunţării hotărârii, chiar daca parţial înglobează situaţii apărute instantaneu, urmare a faptei ilicite a şoferului intervenient. De aceea, dobânzile asupra acestor sume nu se pot produce decât de la momentul în care instanţa reţine cuantumul lor, la însuşi momentul pronunţării",.

Or, în ce priveşte situaţia daunelor morale stabilite prin hotărâre judecătorească, în condiţiile în care creanţa în bani devine certă, lichidă şi exigibilă numai în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte reţine că data de la care curge dobânda aferentă daunelor morale este data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, cum legal a reţinut şi instanţa de apel.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susţinerile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C. şi A. împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C. şi A. împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.