Scope of material error in quashing appeal: exclusion of substantive legal interpretation errors

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 786 din data de 7 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulă de A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 340/2009 şi ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs petenta A., iar prin decizia civilă nr. 1068 din 18 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei civile nr. 786 din data de 7 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2015.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat contestaţie în anulare contestatoarea A., încadrată în drept în ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor cererii, contestatoarea a arătat că decizia contestată este rezultatul omisiunii instanţei de recurs de a cerceta, real, efectiv, motivele de recurs vizând soluţia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009, în condiţiile în care a reţinut, greşit, că, în cauză, petenta (contestatoarea din prezenta speţă) ar fi solicitat Curţii Constituţionale să dea o decizie de interpretare a sintagmei vizate din cadrul textului legal criticat, anume sintagma "dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză".

Dimpotrivă, din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă, cu privire la adăugirea din articolul vizat, că petenta a analizat, explicit şi distinct, fiecare condiţie cerută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, arătând că aceasta este contrară art. 267 din TFUE şi art. 11 şi 21 din Constituţia României, nicidecum nu a cerut o decizie de interpretare.

Prin urmare, instanţa de recurs nu a analizat recursul, în condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, decizia contestată este şi rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care instanţa de recurs i-a atribuit o solicitare pe care recurenta nu a făcut-o, în sensul că ar fi cerut din partea instanţei de contencios constituţional o decizie de interpretare cu privire la adăugirea din cadrul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009.

În concluzie, solicită admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea decizie atacate, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecăţii contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1068 din 18 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, invocând, ca temei de drept al contestaţiei, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural (cum se pretinde în prezenta contestaţie).

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, aşa cum solicită contestatoarea.

În speţă, aşa cum se poate observa din conţinutul contestaţiei în anulare cu privire la acest motiv de contestaţie, se pune în discuţie modul în care instanţa de recurs a motivat soluţia cu privire la criticile contestatoarei din recurs, ca fiind rezultatul unei greşeli materiale, susţinând că instanţa de recurs a reţinut greşit că petenta ar fi cerut, prin sesizarea Curţii Constituţionale, interpretarea textului legal criticat prin excepţia de neconstituţionalitate.

Se constată că, prin hotărârea criticată, cu referire la motivele de recurs ce vizau faptul că instanţa şi-ar fi depăşit atribuţiile ce i-au fost conferite de art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a reţinut că petenta nu a invocat o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, ci urmăreşte să obţină din partea Curţii Constituţionale o interpretare a respectivelor dispoziţii legale, s-a reţinut că "prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta-petentă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (2) - sintagma "dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză" - şi (5) din Legea nr. 340/2009, dacă se interpretează în sensul că refuzul de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este exclus atacării cu recurs, precum şi a art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dacă se interpretează că acesta conferă caracter definitiv şi refuzului de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene."

În acest context, instanţa de recurs a apreciat că " ...raportat la condiţiile impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate presupune susţinerea neconformităţii unor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi nu o solicitare de interpretare a acestora din partea instanţei de contencios constituţional."

Susţinând că instanţa de recurs a dezlegat greşit aceste aspecte, contestatoarea invocă practic o greşeală de judecată; o asemenea greşeală nu se încadrează însă în ipotezele pentru care legea permite remedierea lor pe calea contestaţiei în anulare şi care au în vedere exclusiv erorile ce ţin de judecata formală şi nu de fond a recursului.

Aprecierile făcute de instanţa de recurs asupra interpretării unor dispoziţii legale şi a probelor administrate în cauză nu intră în categoria "greşelilor materiale", astfel definite de textul legal incident în materia contestaţiei în anulare speciale.

Prin urmare, criticile contestatoarei formulate în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs a reţinut greşit că partea ar fi cerut interpretarea textului legal criticat prin excepţia de neconstituţionalitate, nu se circumscriu unor erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care vizează aspecte formale ale judecăţii şi care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, ci reprezintă, de fapt, nemulţumirea acesteia cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de recurs, fiind inadmisibil ca astfel de aspecte să fie repuse în discuţie în prezenta cale extraordinară de atac.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare sau modificare, aşa cum acestea sunt reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

În raport de aceste temei juridic, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat motivele de reformare, prin prisma faptului că a reţinut greşit că petenta ar fi urmărit să obţină din partea Curţii Constituţionale o interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită, astfel cum s-a reprodus mai sus din considerentele instanţei de recurs, ajungând la concluzia că "...nu se poate constata că instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a nesocotit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în contextul în care aceasta a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de alin. (1) al acestui articol din perspectiva susţinerii neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale, concluzionând că această cerinţă nu este îndeplinită având în vedere că partea urmăreşte interpretarea acestora de către Curtea Constituţională.".

Raportat la cele anterior prezentate, argumentele contestatoarei reflectă nemulţumirea acesteia faţă de modul în care instanţa de recurs a motivat soluţia cu privire la aceste critici din recurs.

Astfel, contestatoarea critică aceste reţineri ale instanţei de recurs nu prin raportare la faptul că motivele sale de recurs nu au fost analizate, ci prin faptul că aceste argumente ale instanţei de recurs sunt greşite şi nu au condus la admiterea recursului.

Înalta Curte apreciază că simpla nemulţumire a părţii reclamante care a pierdut recursul, atât cu privire la soluţia pronunţată, cât şi cu privire la modalitatea de argumentare a acestei soluţii de către instanţa de recurs, nu poate determina o rejudecare a pricinii.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1068 din 18 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.