Territorial jurisdiction for recognition of foreign protection order: exclusion of procedural domicile for negative conflict of competence

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, în data de 11 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a Ordinului de protecţie din data de 27 iulie 2021, pronunţat de Tribunalul Judiciar din Lille - Judecător pentru cazuri de familie, în dosar x, hotărârea fiind definitivă şi executorie.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1094 - 1102 din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 844/2022 din 26 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivare, această instanţă a constatat că recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine este reglementată prin dispoziţiile art. 1095-1102 din C. proc. civ., date fiind dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, potrivit cu care competenţa teritorială a instanţei este stabilită de legislaţia statului membru în care se depune cererea de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

În cauza dedusă judecăţii, calitatea de parte care refuză în mod expres recunoaşterea ordinului de protecţie din data de 27 iulie 2021, pronunţat de Tribunalul Judiciar din Lille - Judecător pentru cazuri de familie, în dosarul x, aparţine persoanei care a figurat ca parte adversă în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, respectiv pârâtul B..

S-a mai reţinut că, potrivit susţinerilor reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi cele ale pârâtului din cuprinsul întâmpinării (ambele părţi indicând domiciliul în fapt al pârâtului în Franţa) coroborate cu menţiunile din cadrul ordinului de protecţie, ambele părţi îşi au domiciliul în fapt în Franţa.

Conchizând, instanţa a apreciat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu reiese că pârâtul are domiciliul în ţară, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. care reglementează competenţa Tribunalului Bucureşti pentru astfel de situaţii în care aceasta nu se poate determina competenţa potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1216 din 08 septembrie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. şi cum domiciliul pârâtului, care se opune prin întâmpinare recunoaşterii hotărârii străine, este situat în judetul Suceava, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Suceava.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul Suceava şi Tribunalul Bucureşti.

Prezenta pricină are ca obiect recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine, instituţie reglementată în dreptul intern prin dispoziţiile art. 1095 - 1102 C. proc. civ., în acest demers procesual având calitate procesuală activă pentru recunoaşterea hotărârii străine partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere în România se solicită.

Potrivit art. 1099 C. proc. civ., "(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti".

În conformitate cu textul legal anterior enunţat, competenţa pentru soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii străine aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

Calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii aparţine pârâtului. În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat că pârâtul are domiciliul în Târgu Frumos, judeţul Iaşi şi în Franţa, iar prin întâmpinarea depusă de pârât şi şi aflată la fila x în Tribunalul Suceava, acesta a precizat că are reşedinţa în Franţa şi că îşi alege domiciliul procesual la sediul apărătorului din Suceava, însă se reţine că norma prevăzută la art. 158 C. proc. civ. care permite părţilor şă îşi aleagă domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură are o altă raţiune şi nu poate fi avută în vedere în stabilirea instanţei competente să judece pricina.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, dovada domiciliului făcându-se cu cartea de identitate, în condiţiile art. 91 C. civ.

Or, la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să susţină afirmaţia reclamantei în sensul că pârâtul locuieşte în ţară, cu atât mai mult cu cât dovada de comunicare a citaţiilor transmise acestuia în Târgu Frumos, localitatea Hodora, la adresa indicată de reclamantă în cererea introductivă, s-au întors cu menţiunea "destinatar plecat din localitate în altă ţară de mai mulţi ani".

Având în vedere că nu este posibilă, astfel, stabilirea instanţei competente în acord cu dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. să soluţioneze prezenta cauză, în speţă devin incidente dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, sens în care este atrasă competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti, care este una subsidiară, stabilită pentru situaţia în care este imposibilă stabilirea instanţei române competente să soluţioneze cererea de recunoaştere a hotărârii străine, potrivit primului alineat al textului legal citat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.