Confidential timber restitution dispute: material jurisdiction conflict between administrative-contraventional jurisdiction and general administrative litigation regarding property claims against public authorities

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 3 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a cantităţii de 124,41 mc material lemnos, confiscat prin procesul-verbal nr. x/08.03.2021 şi procesul-verbal din 6 martie 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 363 din 13 mai 2022, Tribunalul Covasna, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Mizil.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că natura litigiului este una de contencios administrativ, în materia specifică a contenciosului contravenţional, iar sub acest aspect prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor derogă de la normele de competenţă materială de drept comun, care stabilesc competenţa în favoarea tribunalului, stabilind o competenţă specială în sarcina judecătoriei.

A apreciat că procesului-verbal de contravenţie nu i se aplică dispoziţiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ întrucât raportul juridic nu este stabilit între cetăţean şi autoritate publică, ci prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act administrativ, astfel încât acţiunea întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (6) din această lege este inadmisibilă, singura cale de contestare a acestui act fiind cea prevăzută de O.G. nr. 2/2001.

În susţinerea celor reţinute a apreciat că sunt relevante considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 687/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cuprinsul căreia Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, că, "deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează şi dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. În sensul art. 73 alin. (3) lit.

k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În schimb, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor comportamente care aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, că în dreptul românesc contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ.

Dar scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege care are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ."

A constatat că, potrivit art. 32 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare fiind de competenţa exclusivă a acestei instanţe, iar, potrivit art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 2361 şi ale art. 405 din C. proc. civ. nu sunt aplicabile."

Concluzionând, a reţinut că determinarea competenţei materiale în materia contenciosului administrativ se face potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, însă, în cauză, faţă de specificul raportului juridic dedus judecăţii, devin incidente normele de competenţă materială cuprinse în O.G. nr. 2/2001.

Având în vedere că fapta a fost săvârşită pe raza localităţii Mizil, jud. Prahova, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Mizil.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mizil a pronunţat sentinţa civilă nr. 1030 din 23 septembrie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Covasna, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu cu o plângere contravenţională, nefiind solicitată desfiinţarea procesului-verbal de sancţionare şi nici înlăturarea măsurii complementare a confiscării, astfel încât, în speţă, nu poate fi atrasă competenţa materială a judecătoriei, ci a tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, prin care s-a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a cantităţii de 124,41 mc material lemnos, confiscat prin procesul-verbal nr. x/08.03.2021 şi procesul-verbal din 6 martie 2021.

Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport de obiectul acţiunii, Tribunalul Covasna prin calificarea litigiului ca fiind unul în materia contenciosului administrativ în materia specifică a contenciosului contravenţional, apreciind că a fost învestit cu o plângere contravenţională, iar Judecătoria Mizil reţinând temeiul de drept invocat prin acţiune, respectiv art. 19 din Legea nr. 554/2004, în raport de care a apreciat că reclamanta a înţeles să sesizeze instanţa de judecată cu o acţiune în contencios administrativ.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul său judiciar, reclamanta pretinde, în calitate de proprietar, restituirea, în natură sau prin echivalent, a unui bun mobil confiscat de o autoritate publică, în lipsa unui temei legal, după cum consideră aceasta, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, invocat de reclamantă, fiind reprezentat de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2002.

În aceste condiţii, cererea astfel formulată nu poate fi asimilată unei plângeri contravenţionale întrucât reclamanta nu a atacat în procedura specială a contenciosului contravenţional, astfel cum este reglementată de dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de sancţionare, ci contestă o ingerinţă a autorităţii publice în exercitarea dreptului său de proprietate asupra materialului lemnos.

În limitele astfel trasate, dând eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în stabilirea competenţei materiale se vor avea în vedere dispoziţiile de care reclamanta a înţeles să se prevaleze în susţinerea pretenţiilor sale, respectiv cele ale art. 19 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

În raport de cele expuse, reţinând că sediul reclamantei este în jud. Covasna, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Tribunalul Covasna, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.